Sentința civilă nr. 5685/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.5685
Ședința publică din_ Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. O.
- judecător sindic
GREFIER: A. H.
Pe rol fiind soluționarea raportului privind propunerea de închidere a procedurii simplificate de faliment formulat de către lichidatorul P. I. I.P.U.R.L., cu sediul în B. M., Bd.B. nr.11B/3, jud. M. , desemnat să administreze procedura de faliment a debitoarei SC N. I. S., cu sediul în Coltău nr.69, jud. M., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_
, având CUI 7800671
, în temeiul art. 131 alin. 1 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru lichidator consilier juridic C. P., lipsă fiind debitoarea.
P. cedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Reprezentanta lichidatorului judiciar - consilier juridic C. P.
depune la dosar dovada comunicării și publicării raportului în Buletinul P. cedurilor de I. ență.
Judecătorul sindic văzând actele și lucrările dosarului, reținând că nu sunt alte cereri de formulat, considerând cauza lămurită închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra raportului formulat.
Reprezentanta lichidatorului judiciar - consilier juridic C. P. solicită aprobarea raportului final așa cum a fost formulat, a se dispune radierea debitoarei din registrul comerțului, descărcarea lichidatorului de orice îndatorire și responsabilitate, aprobarea decontului de cheltuieli.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra raportului de față,
Constatând că la data de_, lichidatorul judiciar P. I. I.P.U.R.L. desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC N. I. S., cu sediul în Coltău nr.69, jud. M., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, având CUI 7800671 a solicitat să se dispună închiderea procedurii potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința civilă nr. 1501 din data de_ .
Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
În temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței va dispune încheierea procedurii insolvenței și radierea debitoarei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Aprobă raportul privind propunerea de închidere a procedurii de faliment formulat de către lichidatorul judiciar P. I. I.P.U.R.L., cu sediul în B. M., Bd.B. nr.11B/3, jud. M. .
În temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC N. I. S., cu sediul în Coltău nr.69, jud. M., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, având CUI 7800671.
În temeiul art. 136 descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatorire și responsabilități.
Aprobă decontul, pentru sumele de 3720 lei și 160 lei, depus de lichidator și dispune plata acestor sume din fondul de lichidare U.N.P.I.R.
Definitivă și Executorie.
Se notifică creditorilor, debitoarei prin lichidator, O. ui R. ui C.
, Direcției Generale a F. P. M. .
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Se comunică prin Buletinul P. cedurilor de I. ență.
P. nunțată în ședința publică, azi_ .
Președinte, G. ier,
S. O. A. H.
Red. S.O.-_
Tred A.H. -_ -5 ex.
ROMÂNIA
Tribunalul Maramureș
Secția a II-a Civilă, De Contencios Administrativ și Fiscal
M., Bd.Republicii nr.2A Dosar. _
COMUNICARE
sentință civilă
nr. 5685 emisă la: ziua 14 luna 10, anul 2013
Către,
I. I.P.U.R.L., cu sediul în B. M., Bd.B. nr.11B/3, jud. M. SC N. I. S., cu sediul în Coltău nr.69, jud. M.
Se comunică
, sentința civilă nr. 5685 din data de_, pronunțată în dosarul nr._, de Tribunalul Maramureș, Secția a II-a Civilă,
, De Contencios Administrativ și Fiscal, privind debitorul SC N. I. S., cu sediul în Coltău nr.69, jud. M., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, având CUI 7800671
.
Parafa președintelui instanței, G. ier,
H.
← Sentința civilă nr. 3236/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 3090/2013. Procedura insolvenței → |
---|