Sentința civilă nr. 3236/2013. Procedura insolvenței

DOSAR NR. _

ROMÂNIA

T. SPECIALIZAT C.

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ nr. 3236/2013

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței deschise împotriva debitoarei S.C. T. C. S.R.L., la solicitarea acesteia, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, C. I. M., d-na practician în insolvență I. M.

, lipsind reprezentanții creditorilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar punctul de vedere exprimat de creditori cu privire la propunerea lichidatorului judiciar de avansare de sume de bani pentru continuarea procedurii și dovada convocării creditorilor prin Buletinul procedurilor de insolvență.

Instanța acordă reprezentantei lichidatorului judiciar cuvântul în susținerea cererii de închidere a procedurii.

Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită închiderea procedurii, potrivit art.

131 din Legea nr. 85/2006, descărcarea lichidatorului judiciar de îndatoriri și responsabilități, radierea debitoarei din evidențele Registrului Comerțului și încuviințarea onorariului și a cheltuielilor de procedură.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 21 noiembrie 2013, lichidatorul judiciar C.I.I I.

M. a solicitat închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC T. C. S., radierea acesteia din evidențele ONRC C., descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle referitoare la procedură și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.

În susținerea acestei solicitări, lichidatorul judiciar a învederat că în conformitate cu prevederile Legii 85/2006 a efectuat următoarele operațiuni: obținerea informațiilor de la O.N.R.C cu privire la societatea debitoare, notificarea debitoarei prin administratorul statutar Bezgyek Istvan in vederea punerii la dispoziția lichidatorului judiciar a tuturor documentelor prevăzute la art. 28 din Legea nr 85/2006, notificarea creditorilor societății debitoare si publicarea notificării in ziar, conform facturii fiscale nr. 153/_ si a chitanței seria CJ-BR nr. 108 din_ emise de către S.C.Gazeta de Media S.R.L.- in conformitate cu prevederile art.61(3) din Legea 85/2006.

În conformitate cu dispozițiile încheierii civile nr. 656/2013 a fost desemnat administratorul special al debitoarei in persoana d-lui Bezgyek Istvan.

De asemenea a procedat la întocmirea tabelului preliminar si a tabelului definitiv de creanțe si publicarea in Buletinul Procedirilor de Insolventa, la întocmirea raportului asupra cauzelor si imprejurarilor care au condus la apariția stării de insolventa si publicarea raportului in Buletinul Procedirilor de Insolventa, la convocarea adunării creditorilor si publicarea convocărilor in Buletinul Procedurilor de Insolventa, la identificarea de conturi deschise la Banca Romana de Dezvoltare pe numele debitoarei si deschiderea unui cont bancar la aceasta banca pentru derularea operațiunilor de lichidare.

Lichidatorul judiciar a mai arătat că au fost solicitate informații Oficiului de cadastru si Publicitate imobiliara C., Direcției de Impozite si Taxe locale din cadrul Primăriei C. N. cu privire la bunurile cu care societatea debitoare figurează in evidentele acestor instituții.

In conformitate cu prevederile art.61-62 din Legea nr 85/2006 au fost notificați creditorii debitoarei cu indicarea termenului limita -19 aprilie 2013 stabilit prin încheierea nr 656 /2013 de deschidere a procedurii insolventei, in vederea declarării creanțelor asupra averii debitorului. La data de 19 aprilie 2013 Administrația Finanțelor Publice C. a înregistrat la T. Specializat C. - adresa nr 15289/_ prin care a formulat cererea de admitere a creanței solicitând înscrierea in tabelul creditorilor cu suma de 70.857 lei reprezentând debite si accesorii la data deschiderii procedurii.

Prin adresa nr 29123/19 aprilie 2013 a formulat declarație de creanța si Inspectoratul Teritorial de munca C. pentru suma de 552 lei. Declarațiile de creanțe înregistrate la dosarul cauzei au făcut obiectul analizei din punct de vedere al stabilirii legitimității valorii exacte si priorității fiecărei creanțe intocmindu-se tabelul preliminar de creanțe. Pentru a stabili cauzele care au dus la intrarea societății T. C.

S.R.L in incapacitate de plata, lichidatorul judiciar a avut ca punct de reper evidentele contabile ale debitoarei din ultimii 3 ani declanșării procedurii insolventei si conduita persoanelor membre a organelor de conducere si de supraveghere care ar fi putut contribui prin faptele lor la ajungerea debitoarei in stare de insolventa prin raportare la toate faptele enumerate la art.138 din Legea nr. 85/2006.

In urma analizei activității societății pe baza documentelor contabile si a informațiilor obținute de la administratorul statutar, considera ca apariția stării de insolventa se datorează unor motive obiective de ordin economic nefiind identificate elemente aflate sub incidența prevederilor art 138 din Legea 85/2006 care sa fie imputabile administratorului statutar sau altei persoane in activitatea de conducere si administrare a societății T. C. S.R.L.

In ce privește operațiunea de inventariere, lichidatorul judiciar a arătat ca nu a identificat nici faptic si nici scriptic existenta de bunuri in patrimoniul societății debitoare.

Prin cererea inregistrata la T. Specializat C. la data de 09. noiembrie 2012 debitoarea T. C. S.R.L. a solicitat sa se constate ca se afla in stare de insolventa si sa se dispună deschiderea procedurii insolventei. Instanța de judecata analizând actele financiar contabile depuse in probatiune de către debitoare a reținut ca aceasta a înregistrat pierderi la sfârșitul anului 2011 in suma de 18.257 lei, si ca se afla in insolventa întrucât disponibilitățile bănești pentru plata datoriilor sunt derizorii prin raportare la cuantumul datoriilor motiv pentru care a fost pronunțata încheierea Civila nr. 656/2013 pronunțata de T. Specializat C. in dosarul nr._ prin care s-a dispus s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolventei debitoarei

S.C.T. C. S.R.L si deschiderea procedurii si desemnarea in calitate de lichidator judiciar provizoriu a C. I. M. care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.25 din Legea nr. 85/2006.

Având in vedere ca in patrimoniul societății S.C.T. C. S.R.L nu exista bunuri care sa poată fi valorificate pentru obținerea lichidităților necesare achitării creanțelor deținute de către creditori se apreciază ca se impune inchiderea procedurii fiind incidente dispozițiile art 131 din Legea nr .85/2006

Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic constată următoarele:

Prin încheierea civilă nr. 656/_ pronunțată în prezentul dosar s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată față de debitoarea S.C. T.

C. S. .

De asemenea, a fost definitivat tabelul de creanțe al debitoarei, nefiind înregistrate contestații împotriva tabelului preliminar afișat la ușa instanței și publicat în BPI 7756/_

Pe de altă parte, creditorii au fost convocați să avanseze sumele necesare continuării procedurii întrucât în averea debitoarei nu se regăsesc bunuri care să poată

fi valorificate (astfel cum reiese din adresa nr. 295012/496/_ a Municipiului C. -

N., fila 130), însă aceștia nu și-au exprimat disponibilitatea în acest sens, deși au fost convocați în acest scop( filele 138-139).

Potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, iar din raportul depus de lichidator rezultă că debitoarea nu deține bunuri (f.130).

Fiind întrunite condițiile legale, în temeiul art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va dispune închiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 față de debitoarea SC T. C. S. .

Totodată se va dispune radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, respectiv va dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 urmează a dispune descărcarea lichidatorului judiciar C.I.I I. M. de îndatoriri și responsabilități.

În temeiul disp. art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006 se va încuviința onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 3.000 lei plus TVA, care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea lichidatorului judiciar CII I. M. în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC T. C. S., și, în consecință:

Dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC T. C. S., având nr. de înregistrare în Registrul Comerțului J_ și CUI 17346140.

Dispune radierea debitoarei S.C. T. C. S. din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Încuviințează onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 3000 de lei plus TVA care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

Descarcă lichidatorul judiciar CII I. M. de îndatoriri și responsabilități. Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 25 noiembrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

D. H. N. N.

Red. DH/tehnored LU 5 ex/_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3236/2013. Procedura insolvenței