Sentința civilă nr. 5934/2013. Procedura insolvenței

R. TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a1 cod 4204

SENTINȚA CIVILĂ nr. 5934

Ședința publică din _

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: N. B. -judecător sindic

GREFIER: C. S.

Pe rol fiind pronunțarea asupra contestațiilor formulate de SC M. I.

S. prin administrator special C. M., domiciliată în B. M., str. S. nr.4A, jud. M. împotriva tabelului preliminar al creanțelor declarate împotriva debitoarei SC M. I. S. întocmit de lichidatorul judiciar G.

M. R. S. cu sediul în O., str. T. V. nr.17, et.2, și et.3 jud. Bihor, în ceea ce privește creanțele declarate de către creditorii: SC M. S., SC T.

L. I. S., SC A. C. S., SC R. M. S., SC C. S., SC K. S., SC

C. D. R. S. .

Se constată că toate susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, a cărei pronunțare a fost amânată la data de_, iar apoi la data de_ și ulterior la data de_, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea hotărâre.

JUDECĂTORUL SINDIC

Constată că la data de_, debitoarea SC M. I. S., cu sediul în B. M., str. S. nr.4A, a formulat în dosarul nr._ /a1, contestație la tabelul preliminar cuprinzând creanțele împotriva debitoarei cu privire la creanțele creditorilor: SC M. S. cu sediul în S. M., str. B. V., nr. 229, SC A. C. S. cu sediul în Ș. S., str. C., nr. 52, jud. Sălaj, SC C.

S. cu sediul în Târgu L., str. S., nr. 38, jud. M., SC R. M. S. cu sediul în B. M., str. V., nr. 77B, jud. M., SC C. D. R. S. cu sediul în B., str. D. - P., nr. 42, sector 3, SC K. S. cu sediul în

, str. C. P., nr. 19, bl. A27, sc. A, ap. 6, jud. B., SC T. L. I. S. cu sediul în com. Sărmaș, sat P., nr. 81A, jud. Harghita.

Cu privire la creditoarea SC M. S. , a arătat că aceasta a formulat declarație de creanță pentru suma de 18.129,60 lei, pe care administratorul

judiciar a înscris-o în tabelul preliminar, deși din contabilitatea debitoarei, rezultă un debit de 14.074 lei.

Cu privire la creditoarea SC A. C. S. a susținut că deși aceasta a fost înscrisă în tabel cu o creanță în cuantum de 24.416, 19 lei, în contabilitatea debitoarei, figurează cu suma de 21.416,19 lei.

Creditoarea SC C. S. a fost înscrisă în tabel cu o creanță în cuantum de 7.231, 21 lei, deși în evidențele contabile ale debitoarei figurează un debit de 4.860,80 lei.

Cu privire la creditoarea SC R. M. S. a susținut că deși a fost înscrisă în tabel cu o creanță în cuantum de 73.461,18 lei, obligația de plată nu mai subzistă iar la debitul de 11.000 lei au fost calculate penalități în mod excesiv și după deschiderea procedurii insolvenței.

Creditoarea SC C. D. R. S. a fost înscrisă în tabel cu o creanță în cuantum de 4393,58 lei, însă din contabilitatea debitoarei rezultă un debit de 4.139,58 lei.

Creditoarea SC K. S. a fost înscrisă în tabel cu o creanță în cuantum de 7210 lei deși în contabilitatea debitoarei este înregistrată cu un debit de 1289 lei.

Creditoarea SC T. L. I. S. a fost înscrisă în tabel cu o creanță în cuantum de 17.819 lei, din contabilitatea debitoarei rezultă însă un debit de 6.699,11 lei.

La data de_, creditoarea SC K. S. B. a depus un înscris prin care a declarat că își restrânge pretențiile la suma de 1289 lei.

Creditoarea SC C. D. R. S. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, susținând că în cauză creanța sa este formată din contravaloarea comenzii de tichete de masă din luna iulie 2011 neachitată (factura nr. 1046043/_ în valoare de 4.199,58 lei pentru care debitoarea i- a transmis Biletul la ordin Seria MIND3AA nr. 0110934, refuzat total la plată și din contravaloarea cheltuielilor de executarea avansate pentru recuperarea debitului, avansul de onorariu de 200 lei conform OP din_ achitat în dosarul de executare nr. 74/2012 al BEJ S. Attila).

Și creditoarea SC C. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, susținând că sumele contestate reprezintă cheltuieli de judecată în dosarele nr. 4583-_, 400 lei și cheltuieli de executare silită în dosarul execuțional nr. 45/2012.

Aceste sume au fost ocazionate de investirea cu formulă executorie a celor trei bilete la ordin refuzate la plată și respectiv executarea silită, conform documentelor justificative.

Aceste documente nu se regăsesc în contabilitatea debitoarei însă au fost comunicate acesteia odată cu somația de executare și procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare fără ca debitoarea să formuleze contestație la executare.

Administratorul judiciar, prin poziția scrisă depusă la fila 55 din dosar, a lăsat la aprecierea instanței soluționarea contestațiilor.

Examinând contestațiile debitoarei în temeiul dispozițiilor art. 11 lit. i din Legea nr. 85/2006 modificată, prin prisma dispozițiilor art. 73 din lege, judecătorul sindic reține următoarele:

Prin Încheierea civilă nr. 4715 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei SC M. I. S. B. M., la cererea acesteia, fiind numit administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență Ropotică L. .

Prin Încheierea din_, judecătorul-sindic a dispus înlocuirea administratorului judiciar la cererea creditoarei ATP BANK R., cu administratorul judiciar G. M. R. IPURL O. .

La data de_, administratorul judiciar a întocmit, afișat și publicat în BPI, tabelul preliminar modificat cuprinzând creanțele împotriva debitoarei.

În ceea ce privește creditoarea SC M. S., aceasta a fost înscrisă în tabelul preliminar în mod corect cu o creanță în cuantum de 18.129,60 lei, întrucât suma contestată reprezintă cheltuieli de executare născute anterior deschiderii procedurii insolvenței și dovedită cu înscrisurile depuse de creditoare la filele 30-35 din vol. III al dosarului.

Creditoarea SC A. C. S. a formulat cerere de admitere a creanței pentru suma de 33.102,75 lei cu care a fost cuprinsă în tabelul preliminar, în baza facturilor depuse la filele 61-63 din dosar (vol. II).

Debitoarea nu a depus înscrisuri care să ateste că suma datorată ar fi de 21.416,19 lei, astfel încât contestația sa este neîntemeiată.

În mod corect a înscris administratorul judiciar și creanța creditoarei SC

S. în cuantum de 7231,21 lei. Suma contestată de către debitoare reprezintă cheltuieli efectuate de către creditoare în faza de executare silită dovedite cu înscrisurile depuse de aceasta la filele 175-187 din dosar (vol.I), suma reprezintă o creanță certă, lichide și exigibilă, născută anterior deschiderii procedurii insolvenței, astfel încât în mod justificat a fost inclusă în tabelul preliminar.

Și în cazul înscrierii creditoarei SC C. D. R. S., cu suma de 4393,58 lei, contestația debitoarei este neîntemeiată, având în vedere că suma contestată, de 200 lei reprezintă cheltuieli efectuate de către creditoare în faza executării silite, a biletelor la ordin, care nu au putut fi valorificate datorită lipsei de disponibil în contul debitoarei filele (271-282 vol.I).

În ceea ce privește pe creditoarea SC T. L. I. S. , creanța acesteia în cuantum de 17.819 lei, înscrisă în tabelul preliminar, derivă din contractul de vânzare cumpărare nr. 29/_, din facturile fiscale depuse la dosar și din situația financiară privind pe debitoare, în care este detaliat modul de calcul al creanței (filele 132-147 vol. II), astfel încât susținerile debitoarei, potrivit cărora ar datora o sumă mai mică sunt neîntemeiate.

Creditoarea SC K. S. , și-a restrâns pretențiile la suma de 1289 lei, creanță recunoscută de către debitoare, astfel încât contestația a rămas fără obiect.

Creanța creditoarei SC R. M. S. B. M. în cuantum de 73.461,18 lei cu care a fost înscrisă în tabelul preliminar, derivă din contractul pentru servicii energetice nr. 31 din_ care la art. 11 prevede plata penalităților de 1% pe zi de întârziere.

În baza acestui contract au fost emise facturile fiscale depuse în copie la filele 167-175 (vol. II), debitoarea nefăcând dovada achitării acestora iar penalitățile de întârziere contestate au fost calculate până la data deschiderii procedurii insolvenței, contrar susținerilor debitoarei astfel încât contestația este neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestațiile formulate de către debitoarea SC M. I. S. prin administrator special C. M. , domiciliată în B. M., str. S. nr. 4A, jud. M. la tabelul preliminar al creanțelor declarate împotriva debitoarei, întocmit de către administratorul judiciar G. M. R. IPURL cu sediul în

O., str. T. V., nr. 17, ap. 14, jud. Bihor, în ceea ce privește creanțele declarate de creditorii SC M. S. cu sediul în S. M., str. B. V., nr. 229, jud. M., SC T. L. I. S. cu sediul în com. Sărmaș, sat P., nr. 81A, jud. Harghita, SC A. C. S. cu sediul în Ș. S., str. C., nr. 52, jud. Sălaj, SC R. M. S. cu sediul în B. M., str. V., nr. 77B, jud. M., SC C. S. cu sediul în Târgu L., str. S., nr. 38, jud. M., SC C. D.

R. S. cu sediul în B., str. D. - P., nr. 42, sector 3.

Respinge ca rămasă fără de obiect contestația debitoarei cu privire la creanța creditoarei SC K. S. cu sediul în B., str. C. P., nr. 19, bl. A27, sc. A, ap. 6, jud. B. .

Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. N. S. C.

Red.B.N./_

Teh.S.C./_ /11ex.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5934/2013. Procedura insolvenței