Sentința civilă nr. 7310/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ 4204
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7310
Ședința publică din _
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. P. - Judecătorul sindic
G. ier: V. B.
Pe rol fiind pronunțarea în dosarul de faliment privind pe debitoarea SC
B. T. S.
, cu sediul în B. M., str. B., nr. 10/4, județul M., având nr. de înregistrare la Registrul Comerțului J_
și codul fiscal 15241600
, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru administratorul judiciar C. I. de I. B. L. - consilier juridic Lazăr Dumitrița, lipsă fiind creditorii și debitoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta administratorului judiciar susține că a convocat din nou adunarea creditorilor în data de_, depune la dosar procesul verbal nr. 3721/_ al adunării creditorilor, prin care s-a consemnat faptul că a fost supusă spre dezbaterea și aprobarea adunării creditorilor a propunerii formulată de către creditoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. privind declanșarea procedurii de faliment împotriva debitoarei SC B. T. S. .
Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, având în vedere voturile exprimate, adunarea creditorilor hotărăște cu o majoritate de 67 % intrarea în procedura de faliment a debitoarei SC B. T. S. .
Solicită a se lua act de Hotărârea adunării creditorilor din_ consemnată în procesul verbal nr. 3721/_, având în vedere faptul că 67 % din totalul masei credale, creditorii au votat declanșarea procedurii de faliment împotriva debitoarei.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra cauzei de față.-
Prin Sentința civilă nr. 5075 din_, pronunțată în Dosarul nr._ în temeiul art. 101 din Legea nr. 85/2006 a fost confirmat planul de reorganizare a activității debitoarei SC B. T. S. s-a dispus ca supravegherea activității
debitoarei, exercitată de reprezentanții săi legali, să se facă de administratorul judiciar desemnat C. I. de I. B. L., a fost obligată debitoarea și administratorul judiciar să prezinte rapoarte trimestriale asupra activității financiare a debitoarei.
Creditoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., prin cererea depusă la filele 6-7 din dosar a solicitat intrarea în faliment a debitoarei, conform art. 107 alin. 1 lit. C din Legea nr. 85/2006, motivat de faptul că nu s-a respectat graficul de plată a obligațiilor către bugetul consolidat al statului conform planului de reorganizare confirmat, sens în care s-au acumulat și alte obligații curente.
În cuprinsul cererii se arată că debitoarea SC B. T. S. B. M. înregistrează la data de_ obligații neachitate în sumă de 350.501 lei din care rata plan restantă 34.800 lei, conform evidenței Administrației Finanțelor Publice B. M. și adresei Compartimentului I. și Lichidări din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice M. .
De asemenea, administratorul judiciar al debitoarei confirmă în Raportul nr. 290/_ faptul că "debitoarea înregistrează către Administrația Financiară Baia Mare datorii în sumă de 350.501 lei față de 294.581 lei la data intrării în insolvență"; (alin. ultim din Raportul nr. 290/_ publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 2093/_ . Prin neachitarea la termen a obligațiilor curente datorate de către debitoare, interesul creditorilor nu este pe deplin realizat.
Prin procesul verbal nr. 3721/_ al adunării creditorilor s-a hotărât cu o majoritate de 67 % intrarea în procedura de faliment a debitoarei SC B. T.
S. .
Potrivit dispozițiilor art. 107 alin. 1 lit. C din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va decide intrarea în faliment în situația în care obligația de plată și celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condițiile stipulate prin planul confirmat sau desfășurarea activității debitorului în decursul reorganizării sale aduce pierderi averii sale.
În condițiile în care în situația de față, debitorul înregistrează întârzieri la plată aferente perioadei curente către bugetul consolidat al statului și având în vedere poziția creditorilor exprimată în ședința din_, în baza art. 107 alin. 1 lit. C din Legea nr. 85/2006, se va dispune intrarea în faliment a debitoarei, cu toate consecințele prevăzute de lege, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Admite cererea
formulată de creditoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în B. M., Aleea Serelor, nr. 2 A.
În temeiul art. 107 alin. 1, lit. C din Legea 85/2006.
Dispune intrarea în faliment
a debitoarei SC B. T. S.
, cu sediul în B.
M., str. B., nr. 10/4, județul M., având nr. de înregistrare la Registrul Comerțului J_ și codul fiscal 15241600.
În temeiul art. 107 alin. 2 din Legea 85/2006,
Desemnează lichidator judiciar pe C. I. de I. B. L.
, cu sediul în B. M., Bd. B., nr. 5/1, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25.
În temeiul art. 107 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenței:
Dispune dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al debitorului.
Dispune predarea către lichidator, în termen de 10 zile de la notificarea prezentei, a tabelului definitiv al creanțelor și a listei creditorilor, născute în cursul procedurii.
Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor și Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru efectuarea mențiuni, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor creanțelor născute în cursul procedurii la _ .
Fixează termenul pentru verificarea creanțelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor la _ .
Fixează termenul limită pentru depunerea contestațiilor la creanțele născute în cursul procedurii la _ .
Fixează termenul pentru întocmirea și afișarea tabelului definitiv consolidat al creanțelor la _ .
În temeiul art. 113 din Legea privind procedura insolvenței:
Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Fixează termen de continuare a procedurii pentru _, orele 8,30, sala 78 la sediul T. ui M.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .
PREȘEDINTE
GREFIER
M. P.
V.
B.
Red. M.P./_
Tehnored. V.B./_ 4 ex.-
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ 4204
COMUNICARE
Sentința civilă nr. 7310/_ emisă la: ziua 18, luna 16, anul 2013
Către,
Lichidator judiciar:
- C. I. de I. B. L., cu sediul în B. M., Bd. B. nr. 5/1
- se comunică, alăturat, copia Încheierii nr. 7310/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. - Secția Comercială de Contencios Administrativ
și Fiscal, privind pe debitoarea SC B.
T.
S. , cu sediul în B. M., str. B.
,
nr. 10/4, Cod fiscal 15241600, J _
.
Parafa președintelui instanței,
G. ier,
(semnătura și ștampila)
V.
B.
← Încheierea civilă nr. 1275/2013. Procedura insolvenței | Decizia civilă nr. 12031/2013. Procedura insolvenței → |
---|