Decizia civilă nr. 12031/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
Dosar nr._ /a89
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 12031/2013
Ședința publică din data de 13 decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. -I. I. JUDECĂTOR: S. AL H. JUDECĂTOR: M. B.
G.: E. -T. V.
S-a luat în examinare recursul declarat de de C. E. B. R. SA împotriva încheierii civile nr. 4433 din_, pronunțată în dosarul nr. _
/a89 al T. ui Maramureș în contradictoiu cu intimatul B. R. și intimat M. (fostă B. ) V. E., precum și intimata SC P. R. S. PRIN LICHIDATOR J. SS, având ca obiect procedura insolvenței contestație măsură lichidator.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare se constată lipsa părților din litigiu.
Curtea urmează a lăsa cauza la a doua strigare în vederea respectării dreptului la apărare al părților.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Se contată că recursul a fost legal timbrat de către recurentă cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 60 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei, dovada acesteia fiind depusă la dosar în data de 11 decembrie 2013 f. 14.
Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., coroborat cu dispozițiile art. 8, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și art. 3, pct. 3, C.pr.civ., constată este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentului recurs.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară deschise dezbaterile, iar față de absența părților pentru a pune concluzii, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 4433 din_, pronunțată în dosarul nr. _
/a89 al T. ui Maramureș s-a respins excepția tardivității formulării contestației; s-a respins excepția inadmisibilității contestației.
S-a respins contestația formulată de către creditorii B. i R. și MIclăuș (fostă B. ) V. E., în contradictoriu cu debitoarea SC P. R. S. - societate în faliment reprezentantă prin lichidator judiciar SS, și creditoarea C. E. B. R. SA, ca neîntemeiată
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin contestația înregistrată la data de_ sub nr. de mai sus, creditorii B. R. și M. (fostă B. ) V. E., în contradictoriu cu creditorul C. E. B. (R. ) SA și
SS - în calitate de lichidator al debitoarei SC P. R. S., au solicitat să se constate că măsura lichidatorului judiciar este nelegală și lipsită de suport probator.
În motivarea contestației s-a arătat că, în fapt, între P. R. S. și promitenții-cumpărători Tarcea L. și Tarcea D. Ș. s-a încheiat cont5ractul de vânzare-cumpărare nr. 47/_, având ca obiect imobilul apartament nr. 50 situat la etajul 4, scara 1, corpul B de pe strada Observatorului nr. 136-138.
La data de_ între promitenții-cumpărători Tarcea L. și Tarcea D. Ș. și cesionarii Husaru Constantin Ovidiu și Husaru M. ela N. s-a încheiat contractul de cesiune prin care promitenții-cumpărători Tarcea L. și Tarcea D. Ș. au cedat drepturile izvorâte din antecontract în favoarea cesionarilor Husaru Constantin Ovidiu și Husaru M. ela N. .
La data de_ între Husaru Constantin Ovidiu și Husaru M. ela N. și B. R. și B. V. E. s-a încheiat contractul de cesiune și novație a antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 47/_ prin care cedenții Husaru Constantin Ovidiu și Husaru M. ela N. au cedat drepturile izvorâte din antecontract în favoarea cesionarilor B. R. și B. V. E., astfel încât aceștia din urmă au în prezent calitate de promitenți-cumpărători.
S-a mai aratat că potrivit dispozițiilor art. II, pct. 1 din Contractul de cesiune și novație a antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 47/_ s-a novat prin subrogația Cesionarilor care au devenit Promitenți-Cumpărători, în locul cedenților care nu au mai rămas părți în antecontract.
Din prețul de vânzare stabilit, respectiv 53.500 Euro TVA inclusiv (44.957,98 Euro + TVA în cota de 19% în sumă de 8.542,02) a fost achitată până în prezent suma de 48.150 Euro TVA inclus în cota de 19% (40.462 Euro + TVA în cota de 19%), așa cum rezultă din cuprinsul contractului de cesiune și novație a antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 47/_ din data de_ încheiat între Husaru Constantin Ovidiu și Husaru M. ela N., pe de o parte și B. R. și B. V. E., pe de altă parte, și însușit de P. R. . Plata prețului a fost făcută în rate conform dispozițiilor contractuale.
Având în vedere faptul că lichidatorul nu a deținut dovada notificării cesiunii de creanță către debitorul cedat, solicită a se constata că măsura luată de lichidatorul judiciar este nelegală și lipsită de suport probator. Este real faptul că, urmare a aplicării de către lichidator a dispozițiilor privind prescripția extinctivă, acesta a admis cererea de executare a antecontractului, însă argumentația nu este completă, motiv pentru care se impune admiterea prezentei contestații astfel încât să se constate că în cauză nu sunt incidente dispozițiile contractului de cesiune de creanță intervenit între debitor și C. E. B. SA, iar prețul achitat până în prezent a fost achitat cu respectarea dispozițiilor asumate de către promitentul-cumpărător, neexistând nici o obligație a acestuia de a achita prețul direct cesionarului C. E. B. SA.
C. oarea C. E. B. SA a formulat întâmpinare prin care, cu titlu de excepție prealabilă a invocat excepția inadmisibilității contestației, iar pe fond respingerea contestației ca netemeinică și nelegală.
În susținerea excepției inadmisibilității creditoarea a arătat că potrivit art.
21 din Legea nr. 85/2006 orice creditor poate face contestație împotriva măsurilor luate de către practicianul în insolvență.
Deși textul de lege nu definește în mod expres termenul "măsură";, acesta se referă numai la acele decizii adoptate de către practicianul în insolvență și care produc efecte față de ceilalți participați la procedură.
Mai mult, din aceste dispoziții legale rezultă că nu se poate formula contestație împotriva susținerilor și constatărilor inserate în cuprinsul rapoartelor întocmite de practicianul în insolvență.
În speță, contestatorii au investit lichidatorul judiciar cu soluționarea unei cereri de executare a antecontractului de vânzare-cumpărare, constatând faptul că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 93 indice 1 din Legea nr. 85/2006.
În motivarea contestației se invocă faptul că "lichidatorul a admis cererea de executare, însă argumentația nu este completă";.
Astfel, contestatorii nu contestă măsura luată de către lichidatorul judiciar (n.n. de admitere a Cererii de executare a Antecontractului de vânzare- cumpărare) ci motivele ce au stat la baza adoptării acestei măsuri.
Or, dispozițiile art. 21 din Legea nr. 85/2006 (n.n. invocat de către contestatori ca temei de drept al Contestației) stabilesc în mod expres că obiectul unei astfel de Contestații pot fi doar măsurile luate de către practicianul în insolvență.
De altfel, nu înțelege care ar putea fi interesul și finalitatea acestui demers judiciar, în contextul în care, pe de o parte, cererea contestatorilor a fost admisă iar, pe de altă parte, contestatorii nu au învestit instanța de judecată cu o cerere în anularea ori inopozabilitatea cesiunilor de creanță.
Cu privire la fondul contestației, s-a aratat că, contractul de cesiune, precum și actele adiționale, fac obiectul Anexelor nr. 1 - 3 la întâmpinare, iar notificarea de acceptate a cesiune face obiectul Anexei nr. 5 la întâmpinare și că, astfel cum rezultă din cuprinsul acesteia, cesiune de creanță a fost acceptată în mod expres de către promitenții-cumpărători inițiali, prin semnarea Notificării de Acceptare a Cesiunii.
Prin cesiunile de creanță ulterioare, contestatorii au dobândit, prin subrogație, întreg Antecontractul de Vânzare-Cumpărare.
Mai mult, opozabilitatea față de contestatori a Contractului de Cesiune și a Actelor Adiționale s-a realizat și prin înscrierea avizului de garanție reală la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (Anexa nr. 4 la prezenta).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Pronunțându-se cu prioritate asupra excepțiilor invocate, conform art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 21 alin. 2 și alin. 3 din Legea 85/2006 debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum și orice altă persoană interesată pot face contestație împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar; contestația trebuie să fie înregistrată în termen de 3 zile de la depunerea raportului prevăzut la alin. (1).
Raportul numărul 2 care cuprinde măsura care se contestă în prezenta cauză a fost depus la dosarul cauzei la data de_ iar prezenta contestație a fost depusă la instanță prin poștă, plicul aferent fiind depus la oficiul poștal la data de_, conform ștampilei aferente.
Reiese de aici că, prezenta contestație a fost depusă în termenul legal de trei zile, calculat pe zile libere, conform art. 101 alin. 1 Cod procedură civilă, sens în care excepția tardivității urmează a fi respinsă.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației instanța reține următoarele:
Potrivit art. 21 alin. 2 din Legea 85/2006 debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum și orice altă persoană interesată pot face contestație împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar.
În cauza de față, s-a atacat cu contestație aplicarea de către lichidatorul judiciar a dispozițiilor presupusului contract de cesiune intervenit între debitoare și creditoarea C. E. B. R. SA.
Or, având în vedere că în urma considerării intervenirii acestui contract, lichidatorul a pus în vedere contestatorului că pentru considerarea ca îndeplinite a condițiilor art. 931din Legea 85/2006 se impune ca acesta să mai achite o sumă de bani, interpretând extensiv prevederea legală în discuție, va aprecia că aceasta se subsumează măsurilor luate de lichidator, cu consecința admisibilității unei contestații împotriva acesteia.
În acest sens, instanța a respins și excepția inadmisibilității contestației.
Asupra fondului cauzei, instanța a reținut faptul că, ulterior formulării prezentei contestații și depunerii la dosar a înscrisurilor privind intervenirea contractului de cesiune și mai ales a celor vizând notificarea acestui contract cu promitenta cumpărătoare, contestatorii au arătat că nu mai contestă intervenirea și consecințele contractului de cesiune.
Or, luând în considerare motivele invocate pe calea contestației, principala neregularitate invocată, decurgând din inopozabilitatea contractului de cesiune, datorată nesemnării acestuia de primire, coroborat cu poziția exprimată de contestatori prin adresa depusă la data de_ (fila 95), prin care se arată că nu se mai contestă semnătura de primire, instanța va dispune respingerea ca neîntemeiată a contestației, conform dispozitivului.
În raport de soluția adoptată instanța a apreciat că nu se mai impune analiza celorlalte aspecte invocate în prezenta cauză prin întâmpinările formulate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. E. B. R. SA, solicitând admiterea recursului si modificarea încheierii nr. 4433/_, pronunțate de Tribunalul Maramureș in sensul admiterii excepției inadmisibilitatii contestației formulate de contestatorii BOCHERINI R.
si M. (fosta B. ) V. E. .
În motivarea cererii de recurs recurenta a relevat că prima instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată întrucât
dispozițiile art. 21 din Legea nr. 85/2006 invocate de către contestatori ca temei de drept al contestației stabilesc in mod expres ca pot face obiect al contestației doar masurile luate de practicianul in insolventa.
In mod greșit judecatorul-sindic a interpretat in extenso prevederile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, apreciind ca obiectul contestației se subsumează noțiunii de măsura a lichidatorului judiciar.
Deliberând asupra cererii de recurs curtea reține următoarele:
La data de_, intre debitoarea in insolventa SC P. R. S. ("P. R. ") - in calitate de Promitenta Vânzătoare - si TARCEA L. împreuna cu TARCEA D. -
S. - in calitate de Promitenti Cumpărători - a fost încheiat antecontractul de Vanzare-Cumparare nr. 47, având ca obiect apartamentul nr. 50, din imobilul- bloc de locuințe ce urma sa fie construit in C. -N., str. Observatorului, nr. 136/138, jud. C. .
Prin contractul de Cesiune din data de_, promitenții cumpărători au cesionat drepturile si obligațiile născute din antecontract in favoarea lui HUSARU CONSTANTIN si HUSARU M. ELA N. . Aceștia din urma, la rândul lor, au cesionat drepturile si obligațiile născute din antecontract in favoarea contestatorilor intimați B. R. si M. VIOLENA E., prin încheierea contractului de cesiune si novatie a antecontractului din data de_ .
La_ a fost încheiat contractul de cesiune creanțe nr. 1 intre debitoarea P. R. si C. E. B. R. SA ("C. E. B. "), prin care debitoarea - cedenta a cesionat in favoarea Băncii - cesionar, toate creanțele in cuantum de 4.777.956,70 Euro constând in restul de pret pe care P. R. il avea
de primit de la debitorii nominalizați in anexa la contract, in baza Antecontractelor de Vanzare-Cumparare nominalizate in aceeași anexa. Contractul de cesiune a fost modificat succesiv prin actele adiționale nr. 1/_ si nr. 2/_ .
Promitentii Cumpărători inițiali (TARCEA L. si TARCEA D. -S. ) se regăsesc la poziția nr. 50 din Anexa la Contractul de Cesiune si la aceeași poziție din Anexele la Actele Adiționale nr. 1 si 2.
Promitentii Cumpărători inițiali (TARCEA L. si TARCEA D. -S. ) -in calitate de debitori cedați, au luat la cunostiinta despre cesiunea de creanța si au acceptat C. E. B. in calitate de creditor prin scriptul "notificarea privind cesiunea creanțelor" din data de_, primit si acceptat de către aceștia prin semnare.
Prin Răspunsul formulat de lichidatorul judiciar la cererea de executare a antecontractului, contestatorilor intimați le-a fost adus la cunoștința faptul ca, având in vedere cesiunea de creanța încheiata intre P. R. si Bancă, pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 93 ind. 1 din Legea nr. 85/2006, mai datorează o diferența de pret.
Prin contestația ce face obiectul Dos. nr._ /389, contestatorii intomati au contestat "măsura luata de administratorul judiciar al debitorului P.
R. constând in aplicarea fara vreo justificare a dispozițiilor contractului de cesiunea de creanța intervenit intre debitorul P. R. si C. E. B. ".
Prin încheierea nr. 4433/_, pronunțata in Dos. nr._ /889, judecatorul-sindic a respins excepția inadmisibilitatii Contestației, invocata de recurenta prin întâmpinare
În mod corect prima instanță a respins excepția inadmisibilitatii contestației.
Conform art. 21 alin. 2 din Legea nr. 85/2006: "debitorul persoana fizica, administratorul special al debitorului persoana juridica, oricare dintre creditori, precum si orice alta persoana interesata pot face contestație împotriva masurilor luate de administratorul judiciar".
Obiectul unei contestații întemeiate pe dispozițiile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 îl reprezintă o măsura a lichidatorului judiciar cuprinsa intr-un raport de activitate.
Deși Legea insolventei nu definește conceptul de "măsura", noțiunea trebuie înțeleasa ca desemnând o decizie/hotărâre adoptata de practicianul in insolventa ce iși produce efectele in privința participanților la procedura.
In speța, contestatorii au învestit lichidatorul judiciar cu soluționarea unei cereri de executare a antecontractului întemeiată pe art. 931din Legea insolvenței.
Reclamanții intimați au invocat inopozabilitatea contractului de cesiune încheiat între promitenta vânzătoare SC P. R. S. și cesionara C. E. B.
R. SA, contestând măsura lichidatorului judiciar, care a statuat că sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 931din Legea insolvenței privitoare la plata prețului numai în raport de pierderea de către cesionara C. E. B. R. SA a dreptului material la acțiunea având ca obiect restituirea diferenței de preț devenit exigibil ulterior cesiunii.
Contestația întemeiată de reclamanți pe dispozițiile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 a vizat măsura dispusă de lichidatorul judiciar, care a recunoscut validitatea / efectele contractului de cesiune (încheiat între promitenta vânzătoare SC P. R. S. și cesionara C. E. B. R. SA ) constând în transmisiunea dreptului de creanță reprezentând diferența de preț devenit exigibil ulterior cesiunii de la cedentul promitent vânzător, la cesionară,
chiar dacă a reținut că obligația intimaților reclamanți este una imperfectă, întrucât nu mai poate fi adusă la îndeplinire prin intermediul forței coercitive a statului.
Așa fiind, în mod corect prima instanță a respins excepția inadmisibilității. Față de achiesarea reclamanților, care ulterior demarării litigiului a recunoscut că cesiunea le-a fost notificată, lipsește condiția referitoare la actualitatea interesului recurentei de a solicita reformarea hotărârii, din
perspectiva modului cum a fost soluționată excepția inadmisibilității.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C. E. B. R. SA împotriva încheierii civile nr. 4433 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a89 al T. ui Maramureș pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
G.
M.
I. I.
S.
AL H.
M.
B. E. T.
V.
red.S.Al H./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.F. V.
← Sentința civilă nr. 7310/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 1890/2013. Procedura insolvenței → |
---|