Sentința civilă nr. 7462/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7462
Ședința publică din 23 decembrie 2013 Completul constituit din :
PREȘEDINTE: V. P.
- judecător sindic
GREFIER: M. N. D.
Pe rol se află pronunțarea soluției la cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenței formulată de către creditoarea D. G. R. A F.
P. C. -N. prin A. J. a F. P. M.
, cu sediul în B. M.
, A. S. nr. 2A, jud. M., privind deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC E. I. S. , cu sediul în B. M., str. M., nr. 5/15, jud. M., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. J_, CUI 7784630.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din 23 decembrie 2013, încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:
JUDECĂTORUL SINDIC
Deliberând asupra cererii de față, reține următoarele :
Prin cererea înregistrată la data de_ pe rolul T. ui M. sub dosar nr._, creditoarea D. G. R. A F. P. C. -N. prin A. J. a F. P. M., a solicitat deschiderea procedurii de insolvență față de debitoarea SC E. I. S. , cu sediul în B. M., str.
M., nr. 5/15, jud. M., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. J_, CUI 7784630.
În motivare, creditoarea susține, în esență, că are împotriva acestei debitoare o creanță, certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 67.901 lei reprezentând datorii la bugetul de stat, că starea de insolvență a debitoarei este vădită, iar cuantumul creanței fiscale depășește pragul prevăzut de art. 3, pct. 12, din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În drept au fost invocate prevederile art. 177 alin. 3 din OG nr. 92/2003 republicată, privind Codul de procedură fiscală și art. 1, art. 31 și art. 26 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Examinând cererea, judecătorul sindic constată următoarele :
Debitoarea nu a contestat starea de insolvență potrivit dispozițiilor art.
33 alin. 2 din Legea 85/2006.
Creditoarea este titulara unei creanțe totale de 67.901 lei care rezultă din înscrisurile depuse la dosar și reprezintă obligații de plată datorate la bugetul de stat, pentru care s-au calculat dobânzi aferente.
Creanța este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile în raport de momentul soluționării cererii, iar cuantumul ei depășește valoarea prag de
45.000 lei prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006.
În consecință, se constată lipsa disponibilităților bănești ale debitoarei care se află în stare vădită de insolvență, prezumția instituită prin art. 3 pct. 1 lit. a. din Legea nr. 85/2006 nefiind înlăturată.
Fiind întrunite condițiile prevăzute de lege, judecătorul sindic va dispune deschiderea procedurii generale împotriva debitoarei și potrivit art. 19 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 va desemna în calitate de administrator judiciar practicianul în insolvență propus de creditoare, respectiv C. I. de I.
- S. D. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de către creditoarea D. G. R. A F.
P. C. -N. prin A. J. a F. P. M.
, cu sediul în B. M.
, A. S. nr. 2A, jud. M. și în consecință:
În temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006,
Dispune deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva
debitoarei SC E. I. S.
, cu sediul în B. M., str. M., nr. 5/15, jud.
M., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. J_, CUI 7784630.
În temeiul art. 35 din Legea nr.85/2006 în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, debitoarea va depune actele și informațiile prevăzute de art. 28, alin. 1 din lege.
În temeiul art.34 din Legea privind procedura insolvenței:
Numește administrator judiciar C. I. de I. - S. D.
, cu sediul în Z., str. S. B., nr. 1, bl.A27,P,ap.58, jud. Sălaj, CIF 31315599, atestat sub nr. RFO I 3576, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.20 din lege.
În temeiul art.61 din Legea privind procedura insolvenței:
Dispune notificarea deschiderii procedurii debitoarei, creditorilor și Oficiul registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Fixează termenul limită pentru depunerea creanțelor la_ .
Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la_ .
Contestațiile se vor depune la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea tabelului preliminar în Buletinul Procedurilor de I. .
Fixează termenul pentru înregistrarea și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la_ .
Fixează data ședinței adunării creditorilor la data de _ ora 11,00, la sediul administratorului judiciar debitoarei care va convoca creditorii debitoarei cu următoarea ordine de zi: confirmarea administratorului judiciar,
stabilirea retribuției acestuia, desemnarea comitetului creditorilor, dacă creditorii avansează cheltuieli pentru desfășurarea procedurii, diverse.
Raportul cuprinzând propunerea de intrare a debitoarei în faliment sau de continuare a perioadei de observație din procedura generală prevăzut de art. 54 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 va fi depus la dosarul de insolvență până la data de _ iar cel prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă până la data de _ . Se va menționa în acest ultim raport dacă debitoarea funcționează și are bunuri la sediul declarat în Registrul comerțului și dacă administratorii locuiesc la adresele menționate în acest registru.
În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar.
Eventualele disponibilități bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.
Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de _ , Complet specializat nr. 11 falimente, sala 78, ora 11,00, la sediul T. ui M. .
DEFINITIVĂ. EXECUTORIE.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 23 decembrie 2013.
Președinte
G.
ier
V. P.
M.
N.
D.
Red. P.V./ Tred. M.N.D
_ /4 ex.
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de către creditoarea D.
G. R. A F.
P.
C. -N. prin A. J. a F. P. M.
, cu sediul în B. M.
, A.
S. nr. 2A și în consecință:
În temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006,
Dispune deschiderea procedurii generale de
insolvență împotriva
debitoarei SC E. I. S.
, cu sediul în B. M., str. M., nr. 5/15, jud.
M., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. J_, CUI 7784630.
În temeiul art. 35 din Legea nr.85/2006 în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, debitoarea va depune actele și informațiile prevăzute de art. 28, alin. 1 din lege.
În temeiul art.34 din Legea privind procedura insolvenței:
Numește administrator judiciar C. I. de I. - S. D.
, cu sediul în Z., str. S. B., nr. 1, bl.A27,P,ap.58, jud. Sălaj, CIF 31315599, atestat sub nr. RFO I 3576, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.20 din lege.
În temeiul art.61 din Legea privind procedura insolvenței:
Dispune notificarea deschiderii procedurii debitoarei, creditorilor și Oficiul registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Fixează termenul limită pentru depunerea creanțelor la_ .
Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la_ .
Contestațiile se vor depune la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea tabelului preliminar în Buletinul Procedurilor de I. .
Fixează termenul pentru înregistrarea și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la_ .
Fixează data ședinței adunării creditorilor la data de _ ora 11,00, la sediul administratorului judiciar debitoarei care va convoca creditorii debitoarei cu următoarea ordine de zi: confirmarea administratorului judiciar, stabilirea retribuției acestuia, desemnarea comitetului creditorilor, dacă creditorii avansează cheltuieli pentru desfășurarea procedurii, diverse.
Raportul cuprinzând propunerea de intrare a debitoarei în faliment sau de continuare a perioadei de observație din procedura generală prevăzut de art. 54 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 va fi depus la dosarul de insolvență până la data de _ iar cel prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă până la data de _ . Se va menționa în acest ultim raport dacă debitoarea funcționează și are bunuri la sediul declarat în Registrul comerțului și dacă administratorii locuiesc la adresele menționate în acest registru.
În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar.
Eventualele disponibilități bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.
Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de _ , Complet specializat nr. 11 falimente, sala 78, ora 11,00, la sediul T. ui M. .
DEFINITIVĂ. EXECUTORIE.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 23 decembrie 2013.
Președinte,
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
B. M. B-dul Republicii nr.2A
Dosar nr. _ 4204
COMUNICARE
Sentința civilă nr. 7462 din 23 decembrie 2013
C ă t r e
- creditoarea D. G. R. A F. P. C. -N. prin A.
a F. P. M.
, cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A, jud. M.
administrator judiciar C. I. de I. - S. D. , cu sediul în Z., str. S. B., nr. 1, bl.A27,P,ap.58, jud. Sălaj, CIF 31315599, atestat sub nr. RFO I 3576
debitoarea SC E. I. S. , cu sediul în B. M., str. M., nr. 5/15, jud. M., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. J_, CUI 7784630
Se comunică, alăturat, copia sentinței civile nr. 7462 din data de 23 decembrie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, privind pe debitoarea SC E. I. S. , cu sediul în B. M., str. M., nr. 5/15, jud.
M., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. J_, CUI 7784630.
Parafa președintelui instanței
G. ier,
(semnătura și ștampila)
M.
N.
D.
← Sentința civilă nr. 7208/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 2957/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|