Sentința civilă nr. 816/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

T. Specializat C. Dosar nr. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

Sentința civilă nr. 816/2013 Ședința publică din data de 18 martie 2013

Instanța este constituită din: Judecător sindic: I. P. Grefier: S. M.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei SC

M. C M G S. C. -N., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, Omnia S. I., practicianul în insolvență R. N. -Octavian.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar s-a înregistrat, în data de 12 martie 2013, din partea lichidatorului, raportul privind propunerea de închidere a procedurii simplificate a falimentului, cu acte anexe.

Reprezentantul lichidatorului judiciar depune la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 4564/_ a raportului privind propunerea de închidere a procedurii simplificate a falimentului. Nu mai are alte cereri de formulat și solicită închiderea procedurii de faliment a debitoarei în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități referitoare la procedură, conform art. 136 din Legea nr. 85/2006, aprobarea recuperării cheltuielilor de procedură nerecuperate în cuantum de 128 lei avansate de lichidatorul judiciar și a onorariului lichidatorului judiciar în cuantum de

3.000 lei plus TVA pentru întreaga activitate depusă în prezenta procedură, sume care urmează să fie achitate din fondul de lichidare prevăzut de art. 4, al. 4 din Legea nr. 85/2006.

Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra propunerii formulate de către reprezentantul lichidatorului judiciar.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin sentința civilă nr. 856/2012 a T. ui Specializat C., a fost admisă cererea formulată de către creditoarea SC B. SA împotriva debitoarei SC M. C M G S. C. -N., fiind dispusă deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoare și numită, ca și administrator judiciar, OMNIA S. I. .

Prin sentința civilă nr. 2309/_, a aceleiași instanțe, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, în formă simplificată, față de debitoare și dizolvarea acesteia, fiind numită, în calitate de lichidator judiciar, OMNIA

S. I. .

Prin raportul depus la dosar, în data de 2 octombrie 2012 (filele 215-

217) lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii falimentului debitoarei, radierea societății din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități, încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.

În cuprinsul raportului, lichidatorul judiciar a învederat judecătorului sindic că și-a îndeplinit atribuțiile ce-i revin, efectuând măsurile impuse de legea insolvenței. A fost notificată deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei. Lichidatorul judiciar a arătat că s-a deplasat la sediul social al societății din C. -N., Strada Șt. O. I. nr. 1-3, adresă la care nu a fost găsită nici o persoană din cadrul debitoarei, sediul societății fiind sigilat de către proprietarul spațiului M. C. -N. . Prin asdresa nr. 138113/A/496/_ 2 Primăria municipiului C. -N. a comunicat faptul că debitoarea nu a figurat în evidențele instituției cu bunuri impozabile deținute în proprietate în ultimii trei ani anteriori deschiderii procedurii. Lichidatorul judiciar a notificat toate băncile din C. -N. în ceea ce privește blocarea conturilor bănești ale debitoarei, CEC SA SUCURSALA

comunicându-i faptul că debitoarea are în contul deschis la aceasta un disponibil de 15,02 lei. Având în vedere că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri și nici disponibilități bănești în conturile societății, lichidatorul judiciar le-a solicitat creditorilor înscriși în tabelul definitiv al creanțelor să- și exprime poziția cu privire la avansarea sumelor necesare continuării procedurii, însă aceștia nu au fost de acord cu avansarea sumelor necesare, motiv pentru care lichidatorul consideră că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.131 din Legea nr.85/2006 privind închiderea procedurii falimentului debitoarei. Referitor la cheltuielile de procedură, lichidatorul judiciar a arătat că acestea se ridică la suma de 128 lei, solicitând încuviințarea plății lor din fondul special de lichidare, precum și plata onorariului lichidatorului din același fond.

Judecătorul sindic, având în vedere faptul că în averea debitoarei nu există bunuri care să poată fi valorificate și nici unul dintre creditorii implicați în procedură nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării acesteia, va încuviința cererile formulate de către lichidatorul judiciar și în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, va dispune închiderea procedurii deschisă față de debitoarea SC M. C M G S. C. -N. și radierea acesteia din evidențele registrului comerțului.

În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 va fi descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui.

În baza art. 135 din același act normativ se va dispune notificarea prezentei hotărâri Direcției Generale a Finanțelor Publice C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă T. ui C., pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

În baza prevederilor art. 4, al. 4 din Legea nr. 85/2006, se va dispune plata, în favoarea lichidatorului judiciar, din fondul special de lichidare, a cheltuielilor făcute cu procedura, în sumă de 128 lei și a onorariului în sumă de 3.720 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite cererile lichidatorului judiciar OMNIA S. I. desemnat în procedura privind-o pe debitoarea SC M. C M G S. C. -N. .

Dispune închiderea procedurii deschisă față de debitoarea SC M. C M G S. C. -N. .

Dispune radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune plata, către lichidatorul judiciar, din fondul special de lichidare, a sumei de 128 lei cheltuieli făcute cu procedura și a sumei de 3.720 lei, onorariu.

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de șapte zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 18 martie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

P. S. M.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 816/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)