Sentința civilă nr. 893/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

T. Specializat C. Dosar nr._

Cod operator date cu caracter personal 11553

Sentința civilă nr. 893/2013

Ședința publică din data de 25 martie 2013 Instanța este constituită din:

Judecător sindic: I. P. Grefier: S. M.

S-a luat în examinare stadiul procedurii insolvenței debitoarei S.C. E.

L. I. S.A. C. -N., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar al debitoarei R. &Parteners IPURL, practicianul în insolvență Blenche

G. Cristina, cu împuternicire depusă la dosar la acest termen de judecată. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar s-a înregistrat, de către lichidatorul judiciar, în data de 20 martie 2013, o adresă prin care s-a arătat că recursul formulat de către SC Master Invest SRL ce a făcut obiectul dosarului nr._ /a2 a fost respins prin decizia irevocabilă pronunțată în ședința publică din data de_, de către C. de A. C. și recursul promovat de către D. C., ce a făcut obiectul dosarului nr._ /a1, a fost respins prin decizia irevocabilă pronunțată de către C. de A. C. .

Reprezentanta lichidatorului judiciar nu mai are alte cereri de formulat și solicită în temeiul art. 129 al Legii nr. 85/2006, aprobarea raportului final, închiderea procedurii, radierea societății debitoare din Registrul Comerțului și conform art. 136 din Legea nr. 85/2006, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități.

Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra obiecțiunilor formulate de către creditoarea D. a județului C. la raportul final și asupra propunerii formulate de către reprezentanta lichidatorului judiciar.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin sentința comercială nr. 8192/2010, pronunțată în data de 29 noiembrie 2010, de către Tribunalul Comercial Cluj, a fost admisă cererea formulată de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C. împotriva debitoarei SC E. L. GROUP I. S.A., dispunându-se deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei, fiind desemnată, în calitate de administrator judiciar, R. &P. S. .

Prin sentința comercială nr. 34/_, a aceleași instanțe, s-a dispus intrarea în faliment, în procedură simplificată, a debitoarei SC E. L. I.

S.A și confirmat, în calitate de lichidator judiciar, R. & P. S.P.R.L.

În îndeplinirea atribuțiilor sale, lichidatorul judiciar a depus la dosar, în data de 15 februarie 2012 (filele 123-131, vol. II), raportul final de activitate, prin care a solicitat închiderea procedurii falimentului debitoarei, arătând că în

exercitarea atribuțiilor stabilite de lege și de către judecătorul sindic i-a notificat pe debitoare și pe administratorul acesteia, precum și pe toți creditorii bugetari sau alți eventuali creditori cu privire la declanșarea procedurii de insolvență, procedând la publicarea notificării în Buletinul procedurilor de insolvență. În urma notificărilor transmise și publicității realizate au fost depuse cereri de admitere a creanțelor din partea creditorilor, care au fost analizate, fiind întocmit tabelul preliminar al creanțelor, definitivat de către judecătorul sindic. În data de_ lichidatorul judiciar s-a deplasat la sediul debitoarei, unde a constatat că aceasta și-a încetat activitatea încă din luna martie 2009. S-a constatat că debitoarea deține o cotă de proprietate de ¼ asupra unui teren situat în Arător la Becaș nr. 40, în suprafață de 1.332 mp, C. -N., CF nr. 1., cealaltă parte de

¾ fiind deținută de SC RM AUTO SRL, iar creditorul majoritar al procedurii SC

M. B. SA are înscrisă o ipotecă de rangul I asupra imobilului. În baza regulamentului de valorificare aprobat de creditori la data de_ lichidatorul judiciar a procedat la valorioficarea bunului debitoarei, bunul fiind adjudecat de SC M. B. SA pentru preșțul de 372.843,75 lei + TVA, care a fost plătit integral. Astfel, în contul unic al procedurii în cursul lunii septembrie 2011 a fost încasată suma de 462.710,561 lei, din care au fost efectuate plăți în sumă de 57.725,17 lei reprezentând 9.254,93 lei 2% UNPIR, 246,76 lei servicii publicitare, 600 lei Job line, 17.212,82 lei retribuție procentuală de 3% din încasări, 29.760 lei retribuție fixă pentru perioada_ -_ și 651 lei cheltuieli de procedură, fiind previzionată suma de 300 lei cheltuieli de procedură, suma de 100 lei comisioane bancare și suma de 89.482,50 lei TVA aferent tranzacției. În consecință, lichidatorul judiciar a procedat la întocmirea planului de distribuire în conformitate cu prev. art. 121 din Legea nr. 85/2006 și întrucât acesta nu a fost contestat a procedat la distribuirea în favoarea creditoarei SC M. B. SA a sumei de 315.064,02 lei. Având în vedere că în patrimoniul debitoarei nu mai există bunuri care să fie valorificate pentru acoperirea creanțelor și a cheltuielilor de procedură, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii falimentului debitoarei, radierea societății din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități privind procedura.

Împotriva raportului final de activitate a formulat obiecțiuni creditoarea

D.G.F.P. C. (fila 143, vol. II), solicitând respingerea cererii de închidere a procedurii și suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 244, pct. 1 C.pr.civ., iar în subsidiar acordarea unui nou termen de judecată estimat până la data soluționării irevocabile a cererii de atragere a răspunderii persoanei care se face vinovată de ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

În susținerea obiecțiunilor creditoarea a arătat că atât din rapoartele lichidatorului judiciar, cât și în urma inspecțiilor fiscale din_ și_ ale organelor din cadrul D.G.F.P. C. rezultă că în cauză există elemente care se circumscriu art. 138 din Legea nr. 85/2006. În cadrul adunării creditorilor din_ creditoarea D.G.F.P. C. a fost mandatată de către președintele comitetului creditorilor SC BARFIN B. SA să promoveze cererea de atragere a răspunderii pentru pasivul debitoarei rămas neacoperit. Astfel, în temeiul art. 244, pct. 1 C.pr.civ. creditoarea solicită suspendarea judecării cauzei până la

data soluționării irevocabile a cererii de atragere a răspunderii, întrucât închiderea procedurii și radierea debitoarei din evidențele ORC ar avea drept consecință înlăturarea debitoarei din sfera subiecților de drept capabili să-și asume obligațiile și să-și exercite drepturile pe plan procesual, fiind lipsită de capacitate de exercițiu și de folosință a drepturilor sale, potrivit art. 40 din Decretul nr. 31/1954 și, pe cale de consecință, și creditorii și-ar pierde și capacitatea și calitatea. În subsidiar, s-a solicitat respingerea cererii de închidere a procedurii și acordarea unui nou termen de judecată estimat până la data soluționării irevocabile a cererii de atragere a răspunderii persoanei care se face vinovată de ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Prin poziția scrisă depusă la dosar în data de 2 mai 2012 (filele 221-228 vol. II), lichidatorul judiciar a solicitat respingerea obiecțiunilor formulate de creditoarea D.G.F.P. C., invocând excepția tardivității raportat la prevederile art. 129, al. 1 din Legea nr. 85/2006. Pe fondul cauzei, lichidatorul judiciar a arătat că susținerea creditoarei privind existența unor elemente care se circumscriu art. 138 din Legea nr. 85/2006 sunt eronate, în cauză nefiind îndeplinite aceste prevederi legale, fapt învederat în cuprinsul raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au determinat insolvența debitoarei. În ceea ce privește afirmația creditoarei privind identificarea unor elemente circumscrise art. 138 din Legea nr. 85/2006 în cuprinsul inspecțiilor fiscale din_ și din_, lichidatorul judiciar a arătat că este neîntemeiată, atâta timp cât creditoarea nu a anexat la dosar documente pentru a proba această susținere. Este real că în cadrul ședinței din data de_ creditoarea D.G.F.P. C. a fost mandatată să promoveze cererea de atragere sa răspunderii pentru pasivul debitoarei, însă în cadrul ședinței nici un participant nu a prezentat probe care să demonstreze săvârșirea unor fapte ilicite enumerate la art. 138. În situația în care ar fi identificate pe viitor astfel de acte, promovarea unei astfel de acțiuni și soluționarea acesteia se poate efectua și pe cale separată, dosarul de fond putând fi închis, art. 142, al. 2 din Legea nr. 85/2006 statuând asupra faptului că după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile legale, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de lichidator. Cu privire la susținerea creditoarei privind obligativitatea suspendării cauzei în baza art. 244, pct. 1 C.pr.civ., lichidatorul judiciar a arătat că soluționarea dosarului de fond privind insolvența debitoarei se poate face în paralel cu soluționarea unei eventuale cereri de antrenare a răspunderii întemeiată pe dispozițiile art. 138, Legea nr. 85/2006 prevăzând acest fapt în mod expres în cuprinsul art. 142. Mai mult, creditoarea nu a indicat exact care este cealaltă judecată care ține în loc soluționarea dosarului de fond, în fapt nefiind formulată până în prezent o acțiune în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006. Susținerile creditoarei conform cărora închiderea procedurii și radierea debitoarei din evidențele ORC ar avea drept consecință înlăturarea debitoarei din sfera subiecților de drept capabili să-și asume obligațiile și să-și exercite drepturile pe plan procesual sunt nefondate. Astfel, subiectul pasiv al unei cereri de antrenare a răspunderii nu este debitoarea, ci membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului. Prin urmare, nu există identitate între

debitoare ca și persoană juridică și membrii acesteia de conducere. Referitor la ultima susținere a creditoarei prin care se solicită ca, în situația nesuspendării cauzei, să fie respinsă cererea de închidere a procedurii, lichidatorul judiciar a arătat că potrivit art. 142, al. 2 din Legea nr. 85/2006 după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile legale, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de lichidator. Prin urmare, însăși legea insolvenței arată că o acțiune în atragerea răspunderii poate fi judecată și după închiderea procedurii, soluție adoptată și de jurisprudență. În situația în care va fi formulată o cerere de antrenare a răspunderii nu poate fi estimat, nici măcar aproximativ, timpul necesar rămânerii irevocabile a unei hotărâri judecătorești prin care se tranșează litigiul. În aceste condiții, însăși esența Legii nr. 85/2006 este violată, în situația în care nu se va închide proceduri, deși condițiile prevăzute de art. 129 sunt îndeplinite, entitatea rămânând în circuitul civil pe o perioadă nedefinită.

Analizând obiecțiunile formulate de către creditoarea D.G.F.P. C., judecătorul sindic le va respinge ca fiind rămase fără obiect, având în vedere faptul că cererea de antrenare a răspunderii personale a fostului administrator statutar a fost soluționată, în mod irevocabil, așa cum a arătat la acest termen de judecată lichidatorul judiciar, hotărârea dată de către judecătorul sindic fiind menținută în calea de atac a recursului (fila 277).

Analizând cererea de închidere a procedurii formulată de lichidatorul judiciar, aceasta urmează să fie admisă de către judecătorul sindic, în baza prevederilor art. 129 coroborate cu prevederile art. 132, al. 2 din Legea nr. 85/2006, fiind aprobat raportul final al lichidatorului judiciar, urmând să se dispună închiderea procedurii și radierea debitoarei din Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, constatându-se că în patrimoniul debitoarei nu mai există bunuri de valorificat sau sume de distribuit.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a considerat că se impune închiderea procedurii, întrucât în patrimoniul debitoarei nu mai există sume de bani care ar putea fi utilizate pentru acoperirea creanțelor creditorilor, fiind pe deplin incident textul art. 132, alin. 2 din Legea nr. 85/2006, nemaijustificându- se continuarea procedurii și grevarea, în continuare, a fondului de lichidare.

În conformitate cu prevederile art. 135 și 136 din același act normativ, se va dispune și notificarea prezentei hotărâri, precum și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui.

Cheltuielile făcute cu procedura și onorariul lichidatorului judiciar au fost acoperite, în cursul procedurii, din fondurile debitoarei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge obiecțiunile formulate de creditoarea D.G.F.P. C. împotriva raportului final de activitate, ca rămânând fără obiect.

Admite cererile lichidatorului judiciar R. & P. S. desemnat în procedura privind-o pe debitoarea SC E. L. I. SA C. -N. .

Dispune închiderea procedurii deschisă față de debitoarea SC E. L.

SA C. -N. .

Dispune radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de șapte zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 25 martie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

P. S. M.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 893/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)