Decizia civilă nr. 1314/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1314/2011
Ședința publică de la 31 M. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător D. M.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. F. P. C., împotriva încheierii civile nr. 261/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul M. I., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. C U R T E A Prin încheierea civilă nr. 261 din 5 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C., a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 9. a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...) în sensul ca moneda aferenta sumei de 1447,59 este euro și nu lei. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin cererea formulată de reclamantul M. I. s-a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinței civile nr. 9. a T. C., pronunțata în dosar nr. (...), în sensul ca instanța în considerentele și dispozitivul sentinței a menționat că obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 1447,59 lei, deși moneda corecta era cea în E., aspect care reiese din actul de la fila 8. Analizând actele de la dosar, instanța a reținut că la redactarea hotărârii s-a strecurat o eroare materiala în sensul ca moneda care trebuia în mod corect a fi menționată de instanță este în euro și nu în lei, din actul de la f 8 reieșind ca reclamantul a achitat suma de 1447,59 E. (echivalent lei 4858.87, aspect care reiese din același act de la fila 8 ) și nu 1447,59 lei, motiv pentru care, în temeiul art. 281 C.pr.civ a admis cererea în sensul solicitat. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta A. F. P. a municipiului C.-N. solicitând modificarea încheierii civile nr.261 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj, în sensul respingerii cererii formulate de M. I. de îndreptare a erorii materiale strecurată în considerentele și dispozitivul sentinței civile nr.9. a T. C. și de a NU fi îndreptată această sentință. În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a arătat că încheierea civilă atacată este netemeinică și nelegală în conformitate cu art.304 pct.8 și 9 C. Pârâta a arătat că prin acțiunea introductivă de instanță reclamantul M. I. a solicitat obligarea instituției pârâte la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule (taxa de înmatriculare) în cuantum de (...) lei, actualizată cu dobânda legală calculată de la data plății ((...)) și până la data restituirii. De asemenea, în actul depus la dosarul primei instanțe la data de (...), reclamantul face vorbire tot despre taxa de primă înmatriculare în sumă de (...) lei. Prin sentința civilă nr.902/(...) pronunțată de Tribunalul Cluj, acțiunea formulată de reclamant a fost admisă exact așa cum această acțiune a fost formulată, iar pârâta a fost obligată să-i restituie reclamantului taxa specială de primă înmatriculare în sumă de 1.447,59 lei plus dobânda legală aferentă. Art.281 C. dispune că: „Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau celor de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere";. În sentința civilă nr.9. a T. C. nu s-a strecurat nici o eroare. Eventuala eroare din acțiunea formulată de reclamant (la care nu a fost anexată chitanța de plată a taxei speciale de primă înmatriculate) nu putea fi îndreptată de către instanță prin procedura prevăzută de art.281 C. Prin urmare, soluția de admitere a cererii de îndreptare a erorii materiale este greșită și s-a datorat încălcării de către prima instanță a prevederilor art.281 C. și faptul că prima instanță a interpretat în mod greșit actele depuse de către reclamant la dosarul cauzei și nu a observat că suma solicitată de către reclamant a-i fi restituită a fost de 1.447,59 lei și nicidecum 1.447,59 euro. În concluzie, pârâta solicită, în conformitate cu art.3041 C. admiterea recursului. Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 281 alin. 1 C. erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere. Această normă procesuală nu poate fi utilizată pentru îndreptarea unor greșeli de judecată sau pentru îndreptarea unor erori săvârșite de însăși partea care a învestit instanța. În speță, Curtea observă că reclamantul a învestit instanța de fond cu acțiunea prin care a solicitat obligarea pârâtei recurente la restituirea sumei de (...) lei cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare prelevată ilegal cu dobândă legală calculată de la data de (...) până la data plății efective. Prin sentința civilă nr. 902 din 12 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj s-a admis acțiunea așa cum a fost formulată. Până la pronunțarea acestei sentințe nici reclamantul prin procedura prevăzută de art. 132 alin. 2 pct. 1 nu a cerut îndreptarea greșelii materiale din cuprinsul cererii introductive și nici instanța de fond în temeiul art. 129alin. 4 și 5 C. nu a pus în discuție precizarea și clarificarea cuantumului și monedei de plată față de mențiunile ce rezultă din calculația taxei speciale de primă înmatriculare (f. 8 dos. fond). Odată însă ce instanța s-a pronunțat pe cererea introductivă așa cum a fost formulată de reclamant în virtutea prerogativelor prev. la art. 129 alin. 6 C.por.civ. ce consacră principiul disponibilității în materie, aceasta nu poate să se reinvestească pe calea mecanismului îndreptării erorii materiale și să pronunțe un titlu executoriu esențial diferit de obiectul cauzei cu care a fost investită inițial. A admite un atare procedeu ar însemna să acordăm o primă de încurajare reclamantului în conduita sa ilicită interzisă de dispozițiile art. 129 alin. 1 și 6 corelat cu art. 108 alin. 4 C. și să constatăm că prin procedeul îndreptării erorii materiale se poate îndrepta chiar obiectul acțiunii introductive fără ca acesta să fi fost în prealabil supus procedurii de analiză ori prin procedura prev. la art. 132 alin. 2 pct. 1 C. ori prin procedura pr ev. la art. 129 alin. 4 și 5 C. Instituția procesuală prev. la art. 281 C. oferă părților litigante și instanței posibilitatea de a îndrepta erori materiale evidente care nu schimbă însă elementele fundamentale ale procesului definitiv și irevocabil jude cat. De aceea, Curtea reține că prima instanță a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 281 rap. la art. 129 alin. 6 C., motiv de recurs prev. la art. 304 pct. 9 C., sens în care în temeiul art. 281 și art. 2813 rap. la art. 312 C. cu aplic. art. 230 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 se va adm,iote recursul și se va modifica sentința în sensul că se va respinge cererea de îndreptare a erorii materiale ca neîntemeiată. Verificând conform art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997 dacă taxa judiciară de timbru a fost legal stabilită, Curtea constată că reclamantul trebuie sa mai plătească și să facă dovada plății sumei de 17 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru și conform art. 1 și 3 din OUG nr. 31/1995 timbru mobil judiciar în valoare de 0,15 lei datorate pentru judecarea în fond a cauzei. Deși legal citat de către Curte cu această mențiune(f. 5), acesta nu s-a conformat încât în temeiul art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997 corelat cu art. 1 și 3 din OUG nr. 32/1995, va fi obligat la plata taxei judiciare de timbru și timbrului mobil judiciar aferente, dispozitivul prezentei decizii constituind titlu executoriu în acest sens. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de pârâta A. F. P. C.-N. împotriva încheierii civile nr. 261 din 5 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul nr.(...) al T. C., pe care o modifică în sensul că respinge cererea de îndreptare a erorii materiale. Dă în debit reclamanta cu 17 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar de la fond. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 31 martie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, L. U. D. M. R.-R. D. GREFIER, M. T. } Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...). Jud.fond.A.M.B.
← Decizia civilă nr. 298/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3537/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|