Decizia civilă nr. 133/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 133/2011
Ședința ta de 17 ianuarie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. S.
JUDECĂTOR : M. I. I. JUDECĂTOR : A. C. GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta BT L. T. I. SA împotriva sentinței civile nr. 1851 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimații A. D. G. A F. P. A J. C. și D. R. PENTRU A. SI O. V. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal - anulare decizia nr. 163/2009 emisă de către D. C.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat nu este legal timbrat, lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 2 lei și timbru judiciar in valoare de 0,15 lei .
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 17 ianuarie 2010 s-a înregistrat la dosarul cauzei, transmisă pe fax, întâmpinare din partea intimatei D. R. PENTRU A. SI O. V. C.
Se reține că deși recurenta a fost citată cu mențiunea timbrării recursului promovat, cu suma de 2 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,1., fila 8 din dosar, aceasta nu s-a conformat dispoziției instanței.
Curtea, din oficiu, raportat la dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr.
146/1997 invocă excepția nelegalei timbrări a recursului și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
După lăsarea cauzei în pronunțare pe excepția nelegalei timbrări a recursului, se prezintă reprezentantul recurentei, consilier juridic S. M. C. care depune taxa judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar in valoare de 0,15 lei pentru recursul promovat și solicită redeschiderea dezbaterilor .
Curtea, raportat la cererea formulată de reprezentantul recurentei, dispune redeschiderea dezbaterilor și constată că recursul promovat este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar in valoare de 0,15 lei și procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs. Reprezentantul recurentei arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond. Curtea, în urma deliberării, constată că nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond . Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat și pe cale de consecință admiterea contestației formulate. În susținere se arată că cele aduse prin procesul verbal de echipa de control nu sunt reale, este un contract de leasing care și-a produs toate efectele, rezilierea contractului a intervenit după o perioadă de timp, perioadă în care utilizatorul și-a achitat ratele, după care utilizatorul a încetat plata ratelor și astfel a intervenit reziliere contractului ca o sancțiune a neachitării ratelor. Se arată că regimul vamal suspensiv este cel stabilit în mod legal și corect prin declarația inițială de impunere vamală, că O.G. nr.51/1997 prevede că acest regim suspensiv nu se va modifica, învederând instanței că regimul suspensiv se încheie conform declarației vamale, la momentul ajungerii la termen. C U R T E A Deliberând reține că, Prin sentința civilă nr. 1851 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului C., a fost respinsă acțiunea în contencios fiscal extinsa formulată de reclamantul BT L. T. I. SA C.-N. în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. C., D. R. pentru A. și O. V. C. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin contestația formulata de către reclamanta conform art. 205 si urm din OG 92/2003 a vizat exclusiv obligația de plata a majorărilor de întârziere (f.12-14). Decizia 163/2009 atacata in speța analizează exclusiv obligația reclamantei de a achita aceste majorări de întârziere . Din aceste considerente a rezultat ca reclamanta nu a contestat in condițiile reglementate de prevederile legale sus menționate actul administrativ fiscal prin care s-a stabilit creanța principala. In aceste condiții motivele din prezenta acțiune privind modul de calcul al debitului principal ținând cont de valoarea de intrare declarata la plasarea bunurilor in regimul vamal menționat si nu conform Ordinului 84/2007 nu poate fi analizata in speța întrucât aceasta analiza ar însemna implicit si analizarea cuantumului debitului principal necontestat insa in mod legal. Totodată acest motiv nu a fost invocat nici in contestația mai sus menționata . Problema din speța este aceea de a stabili daca in urma rezilierii contractului de leasing in sarcina reclamantei s-a născut o datorie vamala ca urmare a încetării regimului vamal suspensiv de admitere temporara acordat o data cu importul unui bun in baza unui contract de leasing sau acest regim vamal suspensiv a durat pana la data de (...) data la care expira durata contractului de leasing din speța. Tribunalul a apreciat ca o data cu rezilierea contractului de leasing regimul vamal suspensiv de admitere temporara a încetat si s-a născut astfel datoria vamala a reclamantei. A. concluzie rezulta din interpretarea coroborata a art. 48 alin. 3 din Legea 141/1997, art. 155 alin. 1 din Legea 141/1997,art. 144 alin. 1 lit. b din același act normativ care prevede ca datoria vamala ia naștere si in cazul neîndeplinirii uneia din condițiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost plasate. Ori in speța regimul vamal suspensiv a fost acordat pe perioada cit bunul importat făcea obiectul contractului de leasing .Câta vreme acest contract a fost reziliat este evident ca nu mai este îndeplinitao condiție stabilita pentru acest regim vamal respectiv ca bunul sa facă obiectul unui contract de leasing . Prevederile art. 27 alin . 5 din OG 51/1997 invocat de către reclamanta au in vedere situația in care contractul de leasing se derulează conform prevederilor legale si contractuale si se pune problema ca la finalul lui bunurile sa fie restituite sau sa primească o noua destinație vamala fără a fi aplicabil situațiilor in care acest contract încetează sa mai existe înainte de termenul lui de expirare. O interpretare in sensul celor susținute de către reclamanta ar însemnă ca părțile pot sa mențină exclusiv prin voința lor un bun intr-un regim vamal suspensiv deși condițiile legale pentru acordarea lui numai sunt îndeplinite ceea ce fără îndoiala nu a fost voința legiuitorului atunci când a edictat acest text de lege. Ca atare art. 27 alin 5 din OG 51/1997 nu poate duce la concluzia ca in speța regimul vamal suspensiv a durat pana la (...). Mai mult așa cum s-a reținut de parata de rândul 1 in decizia sa părțile in contractul de leasing nu au prevăzut expres un termen in sensul interpretării date de către reclamanta art. 27 alin. 5 din OG 51/1997 ci au prevăzut doar durata contractului de leasing ceea ce susține concluzia de mai sus. Nici art. 7 din OG 51/1997 nu justifica susținerea reclamantei. A. acest text de lege este unul de excepție si se justifica prin faptul ca legiuitorul a prevăzut durata minima a contractului de leasing ca fiind de un an înțelegând ca pe aceasta durata minima sa mențină facilitățile acordate indiferent care ar fi soarta contractului in acest interval de timp pentru a asigura astfel respectarea acestei durate minime . Nu are relevanta cauza pentru care contractul de leasing a fost reziliat, esențial fiind doar ca el a fost reziliat începând cu data de (...). Așadar împrejurarea ca pana la (...) ratele de leasing s-au achitat este irelevant in speța . Având in vedere considerentele mai sus expuse tribunalul in temeiul prevederilor legale mai sus menționate, a art. 205 si urm din OG 92/2003, a art.8,18 din Legea 554/2004 a respins acțiunea in contencios fiscal extinsa ca nefondata. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta BT L. T. I. S. C.- N., solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii. În motivarea recursului, reclamanta a arătat că prin procesul verbal de control nr.1408/(...) emis de D. R. pentru A. si O. V. C.- B. V. A. C. si Decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr.1409/(...) emis pe baza acestuia, acte înregistrate la BT L. T. I. S. cu numerele 8135/(...) si respectiv 8136/(...), emis de D. R. pentru A. si O. V. C. - B. V. A. C., instituția emitenta a efectuat verificarea condițiilor de derulare a operațiunii de leasing inițiate cu declarația vamala de import nr. 1- 1826/(...). In urma controlului efectuat, echipa de control a constatat ca operațiunea de leasing sus amintita a parcurs următoarele etape: In data de (...) BT L. T. I. S. a depus la B. V. A. C. declarația vamala de import nr. 1- 1826/(...) solicitând si obținând în baza art.27 alin.2 din OG. 51/1997 plasarea în regimul vamal de import cu exonerare de la plata drepturilor de import. Prin scrisoarea de reziliere nr.3931/(...) contractul de leasing a fost reziliat, echipa de control concluzionând în mod total eronat ca utilizatorul nu ar fi efectuat nici o plata si ca deci contractul de leasing nu ar fi executat. (Echipa de control a interpretat in mod greșit motivul rezilierii: contractul a fost executat, s-a derulat timp de 15 luni in care utilizatorul si-a achitat ratele deleasing, așa cum rezulta din fisa clientului, după care, deoarece utilizatorul a încetat plățile, contractul a fost reziliat) La data de (...) (cu 5 zile mai devreme decât termenul limita înscris în declarația vamala de import) BT leasing T. a achitat contravaloarea comisionului vamal si a TVA -ului aferent ținând cont de valoarea de intrare declarata la plasarea bunurilor in regimul vamal menționat. Ca urmarea a acestor constatări, echipa de control a considerat ca BT L. T. I. S., în calitate de titular al regimului vamal nu a informat autoritatea vamala despre rezilierea contractului de leasing si modificarea implicita a destinației bunurilor în discuție, săvârșind astfel contravenția prevăzuta si sancționată de art. 386, lit.h) din Regulamentul de A. a C. V. al R. aprobat prin HG 7. (in vigoare la data rezilierii contractului de leasing). In cadrul acestor demersuri, în considerația respectării procedurii prealabile, recurenta arată ca societatea sa, a contestat actul enunțat anterior prin contestația cu nr.4928/(...), obiectul contestației referindu-se la obligația de plata a majorărilor de întârziere de 0.1 % pe zi de la nașterea datoriei vamale pana la data de (...), data plății efective stabilite in sarcina BT L. T. I. S., învederând si premisa eronata in ceea ce privește surprinderea situației de fapt pe care s-a sprijinit procesul verbal. In cadrul acestei contestații dar si a cererii de chemare în judecata a arătat că temeiul juridic stabilit, pe care s-a întemeiat instituirea acestei obligații nu a fost corect stabilit reținând ca premisa o stare de fapt eronata (contractul de leasing nu a fost executat neefectuându-se nici o plata ). Pe fondul cauzei, 1. In vederea clarificării regimului juridic al mărfurilor în contextul rezilierii contractului, atât în contestatii dar si în cererea de chemare în judecata s-a arătat ca art. 7 din O.G . Nr. 51 Republicată, din 28 august 1997 conține prevederi clare in ceea privește tratamentul fiscal al bunului. Recurenta învederează instanței că atât la data acordării regimului vamal cat si în timpul executării acestuia societatea și-a îndeplinit obligațiile ce rezulta din păstrarea mărfurilor în depozit temporar necesar, pentru care se datorează drepturi de import, în sensul menținerii contractului de leasing îndeplinind si condițiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost plasate, mărfurile nefiind utilizate în alte scopuri decât cele stabilite pentru a beneficia de scutiri, exceptări sau reduceri de taxe vamale, în acest sens bunul nefiind înstrăinat sau folosit în alt scop decât cel inițial, societatea neavând alt obiect de activitate decât cel al activității de leasing. Se susține că din analiza financiara a contractului de leasing rezulta clar ca acesta a fost derulat ca atare, utilizatorul achitând în mod regulat rate de leasing pana la data când a intervenit, in conformitate cu prevederile art.15 din OG nr. 51, din 28 august 1997 cauza rezilierii. Susținerile neefectuării niciunei plăți pana la data intervenției cauzei de reziliere nu sunt conforme cu realitatea derulării contractului de leasing astfel ca premisa avuta în vedere la data emiterii deciziei de regularizare si a procesului verbal de control este total eronata. Arată ca echipa de control nu a solicitat nici o dovada in sensul achitării sau neachitării vreunei facturi aceasta emițând judecăți de valoare fără a fi fundamentate pe probe. In acest sens fisa documentelor financiare, anexate cererii de chemare în judecata aparținând utilizatorului NORTH AMERICAN TELECOM SRL, evidențiază încasări in sensul respectării acestui contract de leasing, ultima plata efectuându-se, anterior rezilierii în data de (...). Recurenta mai arată că, deși s-a învederat instanței de fond ca situația premisa avuta în vedere nu este conforma realității de fapt, contractul de leasing fiind executat, ratele de leasing fiind parțial achitate, în virtutea exercitării rolului activ al instanței aceasta a calificat contestația inițiala în sensul ca ea vizează exclusiv obligația reclamantei de a achita majorări de întârziere. Ori prin apărările arătate instanța în soluția astfel recurata trebuia sa se raporteze si asupra modalității de stabilire a creanței principale fără a se limita in analiza doar asupra majorărilor de întârziere mai cu seama ca acest fapt a fost arătat, prin apărările invocate, si prin cererea de chemare in judecata. 2. In ceea ce privește momentul luat în considerație de autoritatea vamala fata de încetarea regimului vamal suspensiv, recurenta considera ca acesta este contrar dispozițiilor legii speciale aplicabile în acest domeniu si anume dispozițiile art.27 alin.5 din OG 51/1997 republicata. Menționează ca instanța de fond ignora acest argument legal si ia în considerație temeiul constituit de art.144 alin.(l) si alin.(2) din Legea nr. 141, din 24 iulie 1997. Reclamanta-recurentă apreciază astfel, ca nașterea regimului vamal suspensiv este cel stabilit în mod legal si corect prin declarația inițiala de impunere vamala si nu cel considerat de autorități prin invocarea articolelor enunțate anterior. Analizând recursul declarat de către reclamanta SC BT L. T. I. SA prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041 C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente: Starea de fapt reținută de către organele de control ale pârâtei nu a fost contestată de către părțile litigante astfel că aceasta nu va mai fi reluată. Problema care se impune a fi lămurită de către instanță este aceea de a stabili dacă reclamanta datorează majorări de întârziere aferente drepturilor vamale născute ca urmare a rezilierii contractului de leasing financiar nr.3850LEB/2005 respectiv care este momentul nașterii datoriei vamale. Probele administrate în cauză evidențiază împrejurarea că reclamanta, prin DVI nr.I-1826 din (...), a introdus în țară în regim de admitere temporară bunuri, în baza contractului de leasing nr.3850/2005, regimul vamal fiind stabilit potrivit art.27 alin.1 din OG nr.51/1997, conform căruia bunurile ce fac obiectul unui contract de leasing, introduse în țară în baza acestora, se încadrează în regimul vamal de admitere temporară, pe toată durata contractului de leasing, (…). Ulterior acestui moment, la data de 10 august 2006, prin înscrisul înregistrat sub nr.3931, procedează la rezilierea contractului de leasing urmare a neplății ratelor de către utilizator. Se poate observa că de la această dată, urmare a rezilierii contractului de leasing, condiția ca bunurile plasate în regimul vamal de import cu exonerare de la plata drepturilor de import să fie obiectul unei operațiuni de leasing nu mai este îndeplinită astfel că reclamanta avea obligația finalizării operațiunii vamale. Curtea va achiesa la statuările instanței de fond conform cărora de la momentul rezilierii contractului de leasing destinația bunurilor importate se schimbă, reclamanta având obligația respectării prevederilor art.156 din HG nr.1114/2001 conform căruia în cazul modificării scopului avut în vedere la acordarea regimului vamal suspensiv, titularul acestui regim este obligat să solicite biroului vamal în evidența căruia se află operațiunea, dacă este cazul, acordarea unui alt regim vamal sau unei alte destinații vamale. Prin urmare, momentul nașterii datoriei vamale în sarcina reclamantei este data rezilierii contractului de leasing în considerarea căruia a fost acordată exonerarea de la plata taxelor vamale pentru bunurile importate; așadar, acesta este și momentul de la care reclamanta datorează majorările de întârziere, susținerile contrare ale reclamantei fiind nefondate. Nefondate sunt și susținerile recurentei referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.27 alin.5 din OG nr.51/1997. astfel, Curtea va aprecia că aceste dispoziții vizează ipoteza în care contractul de leasing se derulează conform prevederilor legale si contractuale si se pune problema ca la finalul lui bunurile sa fie restituite sau sa primească o noua destinație vamala fără a fi aplicabil situațiilor în care acest contract încetează să mai existe înainte de termenul lui de expirare. A admite ipoteza contrară ar presupune că părțile pot să mențină exclusiv prin voința lor un bun într-un regim vamal suspensiv deși condițiile legale pentru acordarea lui nu mai sunt îndeplinite nesocotind normele legale imperative ale textului de lege amintit. Se poate conchide, așadar, că în speța regimul vamal suspensiv a durat până la (...), când a intervenit rezilierea contractului de leasing. Mai mult, așa cum corect a reținut instanța de fond, părțile in contractul de leasing nu au prevăzut expres un termen in sensul interpretării date de către reclamanta art. 27 alin. 5 din OG 51/1997 ci au prevăzut doar durata contractului de leasing confirmând astfel concluzia anterioară. În mod corect a reținut instanța de fond și faptul că art. 7 din OG 51/1997 nu justifica susținerea reclamantei întrucât acest text de lege este unul de excepție si se justifica prin faptul ca legiuitorul a prevăzut durata minima a contractului de leasing ca fiind de un an înțelegând ca pe aceasta durata minima sa mențină facilitățile acordate indiferent care ar fi soarta contractului in acest interval de timp pentru a asigura astfel respectarea acestei durate minime . Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către recurentă ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta BT L. T. I. SA împotriva sentinței civile nr. 1851 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului C., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2011. PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER M. S. M. I. I. A. C. L. F. Red.S.M../.A.C . 2 ex.-(...) Jud.fond:A.A.M.
| ← Sentința civilă nr. 357/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
