Decizia civilă nr. 1480/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...) R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1480/2011
Ședința publică de la 08 A. 2011
I. constituită din: PREȘEDINTE S. AL H. JUDECĂTOR G.-A. N. JUDECĂTOR L. U. GREFIER A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. PRIN D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 3410 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. E. L., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat. CURTEA Prin sentința civilă nr.3410 din 15 octombrie 2010 pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. s-a respins ca neîntemeiată excepția tardivități și s- a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. E. L., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului T. A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 2.467,50 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare, precum și dobânda legală aferentă calculată de la data plății și până la restituirea integrală. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Opel Astra, cu nr. de identificare W., anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in R. a achitat, în temeiul art.214¹ și art.2. din L. nr. 343/2006, o taxă de primă înmatriculare în cuantum de 5093,50 lei la AFP T., la data de (...). La data de (...), reclamantului i-a fost restituită o parte din sumă, respectiv 2626 lei, ca urmare a formulării cererii de restituire din data de (...). La data de (...) reclamantul a formulat o cerere de restituire a sumei de 2.467,50 lei, reprezentând restul neachitat din taxa de primă înmatriculare nedatorată, cerere care i-a fost respinsă întrucât i s-a soluționat cererea de restituire. Examinând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 C.proc.civ., excepția tardivității invocată de pârâtă, instanța a respins-o, pentru următoarele argumente: I. a constatat că reclamantul nu a contestat însăși decizia AFP de restituire a diferenței de taxă, care, în fapt, a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale interne în vigoare la acea dată, ci compatibilitatea prevederilor Codului fiscal cu legislația comunitară. Reclamantul a adresat, ulterior restituirii diferenței, o cerere către organul încasator - AFP T., care a fost respinsă, invocându-se aceleași prevederi naționale, iar ceea ce se contestă în prezenta cauză este refuzul de restituire, față de care reclamantului nu i se poate opune excepția invocată, cererea nefiind tardivă. Pe fondul cauzei, instanța a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule este reglementată de art.214¹ Cod fiscal sub forma unui impozit nou, aplicabil de la data de (...), ca urmare a apariției L. 343/2006 care a suferit modificări prin OUG 1., în sensul stabilirii unor categorii de persoane exceptate cât și situații de scutire de la plata acestei taxe. Rezultă din reglementările cuprinse la art.214¹ Cod fiscal că la data importului autoturismului de către reclamant taxa specială pentru autoturism este datorată cu ocazia primei înmatriculări în R. a acelui autoturism. Modul de stabilire a întinderii acestei taxe este determinat în raport de parametrii și după formula cuprinsă la art.214¹ alin. 3 Cod fiscal. Esențial este că taxa specială nu este percepută și pentru autoturismele deja înmatriculate în R., și care în urma vânzării suferă o nouă înmatriculare, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Comunității E. și reînmatriculate în R. după aducerea acestora în țară. Procedându-se astfel, se constată existența unui regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în R. din Comunitatea Europeană și reînmatriculate în țara noastră, în situația în care acestea au fost înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în R., taxa nu se mai percepe. Reglementată în acest mod, taxa diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în R. a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în R.. Î.ucât dispozițiile se regăsesc în art.214¹ din C. 2¹ Cod fiscal potrivit cărora persoanele care efectuează achiziții intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național sunt obligate să achite o taxă specială pentru înmatricularea autoturismelor în R., acestea instituie o taxă cu efect echivalent în înțelesul art.25 TCE, care are drept efect împiedicarea libertății circulației mărfurilor în spațiul Comunității E.. De altfel, noțiunea de taxă cu efect echivalent rezultă din jurisprudența Curții care constată ca fiind orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia (a se vedea în acest sens hotărârile din 17 iulie 1997, Haahr Petroleum, C-90/94, Rec.p.I-4085,punctul 20, din 2 aprilie 1998, Outokumpu, C-213/96, Rec.p.I-1777, punctul 20). Potrivit dispozițiilor art.90, paragraful 1 din T.ul Comunității E. „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție";. Mai mult, Curtea Europeană de Justiție a statuat deja că art.90 TCE reprezintă în cadrul T.ului Comunității E. o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (vezi hotărârile din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium C-393/04 și C-41/05 punctul 55 șijurisprudența citată, precum și Nadasdi et Nemeth, punctul 45). Astfel, prin taxa specială pe care o impune, textul din legea internă, respectiv C. 2¹, inclusiv art. 214¹ Cod fiscal contravine dispozițiilor cuprinse în T.ul Comunității E. arătate mai sus și care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Prin urmare, rezultă că prin art.214¹ - 2. Cod procedură civilă se încalcă dispozițiile art.90 TCE care au prioritate de aplicare, ceea ce imprimă un caracter nedatorat taxei percepute în temeiul acestora. De altfel, această situație a fost în mod implicit recunoscută de statul român, aceasta fiind rațiunea adoptării OUG 5., prin care s-a stipulat că se vor restitui persoanelor plătitoare diferența dintre taxa de primă înmatriculare și o sumă de bani denumită taxă de poluare. I. apreciază că adoptarea acestui act normativ nu „validează"; dispozițiile din Codul fiscal în temeiul cărora s-a achitat taxa de primă înmatriculare, acestea rămânând percepute cu încălcarea dispozițiilor comunitare la acel moment inițial. Nu s- ar putea susține întemeiat că diferența de bani rămasă nerestituită ar fi legal percepută în temeiul OUG 5. ca taxă de poluare, întrucât acest act normativ ar avea astfel efecte retroactive. Având în vedere considerentele expuse, instanța a apreciat că, în speță, taxa de primă înmatriculare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.90 din TCE, motiv pentru care atât cererea reclamantului va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului restul taxei de primă înmatriculare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale. P. nu a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu i s-a putut reține o culpă procesuală, chiar în condițiile admiterii cererii reclamantului. P. a făcut aplicarea în mod corect a textelor legale naționale în vigoare, nefiind îndrituită a face aprecieri cu privire la compatibilitatea acestora cu normele comunitare pentru a acționa în consecință. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. F. P. T. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în principal în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, iar în subsidiar, în sensul admiterii în parte a acțiunii și respingerii cererii de obligare la plata dobânzii legale solicitate de intimatul reclamant. În motivele de recurs se arată că hotărârea instanței de fond este netemeinică, întrucât tribunalul, în mod nelegal s-a pronunțat asupra interpretării dispozițiilor art.90 din T.ul instituind Comunitatea Europeană,singura competentă în a interpreta prevederile comunitare, este Curtea de Justiție C. Totodată, arată că instanța de fond s-a pronunțat asupra neconcordanței între prevederile art.2411 - 2143 din L. nr.571/2003 și cele ale tratatelor europene invocate, în special cu art.90 din T.ul Comunității E., întrucât competența de a constata aceste încălcări revin Curții Constituționale, conform principiului constituțional reglementat la art.20 (2) "daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale ..... " Fiind vorba despre un principiu constitutional, orice lege sau ordonanta, sau prevederi ale acestora care nu sunt în acord cu legea fundamentala trebuie constatate ca atare de catre Curtea C. in temeiul art. 145 din Constitutie. 3). In al treilea rand, pe fondul cauzei, sentinta este neîntemeiata pentru urmatoarele considerente: 3a). Reclamantul a achitat taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule în temeiul unor dispozitii legale in vigoare, respectiv în baza prevederilor art. 2141 - 2143 din L. nr. 57112003 privind Codul fiscal, coroborate cu prevederile art. 311 - 312 din H.G. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a L. nr.571/2003. 3b). Dispozitiile art. 2141 si urmatoarele din L. nr. 571/2003 privind Codul fiscal NU CONTRAVIN prevederilor tratatelor europene invocate: In lipsa unei armonizări la nivelul U. E. în domeniul impozitarii autovehiculelor, statele membre sunt libere sa aplice astfel de taxe si sa stabileasca nivelurile acestora. Este binecunoscut faptul ca art.90 din T.ul C.E., reprezinta unul din temeiurile de baza ale consacrarii liberei circulatii a bunurilor și serviciilor în cadrul tarilor membre comuni tare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comuni tare trebuie să se abtina a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice masură de natura administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natura a afecta libera circulatie a bunurilor, marfurilor și serviciilor in cadrul U. E.. Norma indicată se refera la interzicerea masurilor protectioniste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse nationale, prin care s-ar putea crea o situatie de discriminare negativa sau un statut de vadit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comuni tare. In speță, taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule (taxa de prima inmatriculare) NU S-A APLICAT EXCLUSIV autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale U., ci s-a aplicat TUTUROR AUTOTURISMELOR NOI SAU SECOND-HAND INMATRICULATE PENTRU PRIMA DATA IN R., INDIFERENT DE PROVENIENTA LOR GEOGRAFICA SAU NATI.ALA, respectiv s-a aplicat si autoturismelor noi provenite din alte state membre ale U., autoturismelor noi si second-hand provenite din alte state care nu sunt membre ale U. (Asia, America, etc), precum si, cel mai important, autoturismelor noi din productia nationala a R. Recurenta arată că această taxă s-a achitat inclusiv pentru autoturismele si autovehiculele noi din productia nationala a Romaniei, respectiv pentru marcile Dacia, Daewoo, Aro, precum si pentru orice alte marci de autoturisme si autovehicule comerciale cu masa totala maxima autorizata de pana la 3,5 tone inclusiv, supuse inmatricularii si fabricate in R ., criteriul unic fiind ca aceste autoturisme si autovehicule sa se afle la prima inmatriculare in R.. Ca urmare, instituirea criteriului "primei înmatriculari in R." confera taxei speciale un caracter de maxima generalitate care nu depinde in nici un fel de provenienta geografica sau nationala a acestor autoturisme si autovehicule, situație în care nu se poate vorbi in nici un caz de incalcarea vreunui principiu fundamental înscris în tratatele europene si comunitare (principiul nediscriminarii produselor importate cu produsele interne, principiile fundamentale referitoare la libera circulatie a marfurilor pe teritoriul U. E.) și nici de încalcarea art.90 din T.ul CE, nefiind vorba despre o masura protectionista sau dț discriminare negativa a autovehiculelor provenite din alte state membre, aflate Ia prima inmatriculare în R., în comparatie cu auto vehiculele provenite din R., aflate in aceeasi situatie de prima inmatriculare în R.. Precizează că, nici chiar Comisia Europeana nu este impotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei inmatriculari, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, precizează că principiul "poluatorul plateste", pe care se bazeaza instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul U. Mentionează ca 16 state membre ale U. E. practica în prezent o taxa care se percepe cu ocazia inmatricularii autovehiculelor (printre care Grecia, D.emarca, Spania, Ungaria, Belgia, Olanda, Cipru, etc). Mai mult, se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de înmatriculare, în prezent fiind în discutie la nivelul C. E. un proiect de directiva în acest sens, proiect care, dupa aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre. II. Prin cererea de chemare în judecata reclamantul intimat a solicitat restituirea sumei de 2.467,50 lei reprezentând taxa speciala de prima înmatriculare precum si dobanzile aferente acestei sume calculate de la data achitarii taxei si până în momentul restituirii efective a sumei conform art.1082 si 1084 Cod civil. Recurenta invederează faptul că în considerentele hotărârii, instanța de fond a retinut în mod greșit prevederile privind acordarea dobânzii legale ca fiind aplicabile în prezenta cauza. Astfel, în temeiul art.1082 si 1084 Cod civil, instanta a obligat-o la plata dobânzii legale de la data achitarii taxei și până la resituirea efectivă. Apreciază ca în cauza prevederile art.l082 si 1084 cod civil nu sunt aplicabile pentru urmatoarele considerente: cu toate ca instanța reține ca daunele-interese vizează o obligație care are ca obiect o suma de bani, părând a aplica regimul juridic specific acestora, din moment ce a dispensat reclamanta de probațiunea prejudiciului, în realitate, a integrat sediul materiei propriu acestui gen de obligatii în dreptul comun al daunelor, a evaluat judiciar prejudiciul, aplicând, în consecinta, un regim juridic sui generis, exclus de a se identifica cu vreun regim juridic legal existent și deci incompatibil cu o aplicare corecta a legii. Precizează că în cazul obligatiilor care au ca obiect o suma de bani, daunele - interese pentru neexecutare sau executare cu intarziere nu pot cuprinde decât daunele moratorii, adică dobânda legală, cu exceptia regulilor speciale în materie de comerț, fidejusiune si societate, asa cum dispune art. 1088 alin. 1 C.civ. Stabilind, în spețaă în mod corect, faptul că dauna vizeaza o obligație care are ca obiect o suma de bani și ca debitoarea datoreaza daune deîntârziere, instanța trebuia să diferențieze obligațiile cu acest obiect de restul obligațiilor de a da și de a face. Obligațiile care au ca obiect o suma de bani sunt supuse unui regim juridic distinct, concretizat atât prin determinarea conditiilor în care se pot acorda, cât si sub aspectul fixarii lor, având consacrat sediul materiei în dispozitiile art. 1088 - 1090 C.civ., neidentificat de catre instanță. Legiuitorul a stabilit în mod forfetar aceste daune, sub forma dobânzii legale, pornind de la ideea că lipsa de folosința a unei sume de bani provoaca creditorului un prejudiciu legal, constând în cuantumul dobânzilor datorate pe perioada întârzierii la executare. Potrivit art. 1088 C. civ. : " (1) La obligatiile care au avut obiect o suma oarecare, daunele - interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legala, afara de regulile speciale în materie de comert, de fidejusiune si societate. (2) Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept". Aceasta înseamna că evaluarea daunelor-interese este legala, iar reclamanta nu putea pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârziere la executare decât dobânda legala care reprezinta un echivalent predeterminat al daunelor moratorii. Prin urmare, dauna moratorie, folosul nerealizat si dobânda legala sunt sinonime în, cadrul obligatiilor care au ca obiect o suma de bani, iar temeiul juridic al obligării la despăgubiri îl constituie art. 1088 alin. 1 C.civ. care a instituit prezumtia economica a productivității banilor și a evaluat aceasta productivitate la nivelul dobânzii legale. De aceea, judecatorul poate evalua si acorda beneficiul nerealizat la nivelul dobânzii legale, fără a cere vreo altă dovadă a existenței și întinderii prejudiciului. De altfel, înserarea în cuprinsul art. 1088 alin. 1 C.civ. a mențiunii ca daunele-interese nu pot cuprinde decât dobânda legala, înseamnă ca acesta constituie criteriul obligatoriu de comensurare prestabilita a daunelor- interese la nivelul dobânzii legale, cu exceptiile institui te în materie comerciala, fidejusiune și societate, unde daunele interese pot depăși acest nivel (prin. cumul cu dobânda legala). Totodata, recurenta arată că alin.2 al art.l088 C. civ., prevede în mod special ca daunele interese pentru neexecutare sunt datorate, de regula, din ziua chemării în judecată, simpla notificare prin intermediul executorilor judecatoresti nefiind suficienta pentru datorarea si acordarea lor. De la aceasta regulă există unele excepții prevazute de lege, când, fie câ dobanda legala este datorata de la data somarii prin executor judecatoresc (ex. in materia fidejusiunii - art.1669 Cod ci vil), fie ca ea se datoreaza de drept, fară îndeplinirea nici unei fonnaliati (ex. in materia contractului de mandat - art.1550 Cod civil). Fata de cele expuse, consideră ca raportarea instantei de judecata la criterii juridice, de stabilire a daunelor-interese si de determinare a întinderii lor era obligatorie, iar cadrul juridic existent la momentul judecarii cauzei, pennitea instantei de judecata sa le releve si sa le aplice corespunzator. Complementar dispozitiilor Codului civil, daunele-interese în obligatiile care au ca obiect o suma de bani au fost reglementate prin O. G. nr. 9. privind nivelul dobânzii legale pentru obligatii banesti. Astfel dobânda legala, potrivit articolului 3 alin. 3 din aceasta Ordonană este cea stabilita la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de B., diminuat cu 20%. Nivelul taxei oficiale a scontului în functie de care sestabileste dobânda legala, este cel din ultima zi lucratoare a fiecarui trimestru, valabil pe întregul trimestru următor. Nivelul taxei oficiale a scontului se publica în "Monitorul Oficial al României, Partea 1, prin grija B. N. a R. Analizând recursul formulat, Curtea constată următoarele: Este unanim admis, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J., că art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E. (TFUE) și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul U. E. are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (TFUE) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie insa enunțată starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței, trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul U. E.. Reclamantul a achiziționat dintr-un stat comunitar un autoturism second-hand, iar în baza unei decizii de calcul, s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 5.093,50 lei, reprezentând taxă de poluare, achitată la (...). Ulterior, i s-a restituit o parte din suma, respectiv 2.626 lei rămânând un rest neachitat din taxa nedatorată, respectiv 2.467,50 lei. În susținerea prezentului demers judiciar, reclamantul a arătat că a achiziționat, în cursul anului 2007, un autoturism dintr-un stat al U. E., pentru care a fost obligată să achite taxa de primă înmatriculare în cuantum de 5093,5 lei. Ulterior intrării în vigoare a OUG nr.5. pentru instituirea taxei pe poluare, prin decizia de restituire s-a aprobat restituirea sumei de 2626 cu titlu de diferență, iar suma de 2467,5 lei a fost reținută în contul taxei pe poluare. La data de (...), a înregistrat o cerere, sub nr.20090 la A. F. P. a M., prin care a solicitat restituirea sumei de 2467,5 lei, respinsă, prin adresa emisă la (...). În acest context, s-a adresat instanței, chemând în judecată pârâta AFP T., solicitând restituirea acestui cuantum, cu dobânda legală de la data plății. Prima instanță a admis acțiunea formulată. În susținerea excepției inadmisibilității, pârâta relevă că prima instanță a interpretat in mod greșit actele aflate la dosar si nu a observat ca decizia de restituire constituie titlu de creanță iar aceata nu a fost atactă în termenul și conform procedurii reglementate de O. 2008 . În opinia Curții, această apărare nu este pertinentă întrucât cererea la care s-a răspuns prin intermediul deciziei la care se face referire a fost soluționată favorabil prin emiterea acesteia, astfel încât petentul nu avea interes și calitate să o atace. Luând în considerare toate cele mai sus arătate, ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat al autorității, în cazul căruia nu trebuie urmată procedura plângerii prealabile și care poate fi cenzurat de către instanță. Mai mult, nu trebuie ignorată împrejurarea că simplul fapt al restituirii diferenței dintre taxa de primă înmatriculare și cea de poluare nu schimbă natura juridică a sumei achitate inițial de către reclamantă, care rămâne cea a taxei de primă înmatriculare, supusă restituirii integrale. De asemenea, nu decizia de restituire parțială este titlul în temeiul căruia a fost percepută suma în litigiu, ci chitanța emisă la (...). Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta recurentă pe care reclamantul le-ar fi putut urma și care, dacă nu sunt utilizate, paralizează demersul judiciar de față, nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii. În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). Împrejurarea că reclamantul a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acestuia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata, iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie. Art. 8 al. 1 din L. nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit sau implicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Reclamantul a atacat acest refuz, considerat ca fiind nejustificat, ori, potrivit art. 2 al. 2 din L. nr. 554/2004, refuzul nejustificat este asimilat actului administrativ. În concluzie, excepțiile invocate de către recurentă vor fi respinse. Pe fondul cauzei, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Reclamantul a susținut că acțiunea sa este în mod vădit fondată și, deci, trebuia admisă ca atare, invocând în principal normele de drept comunitar aplicabile speței. În cauza de față, tribunalul a reținut în mod corect că prevederile OUG nr. 5. nu sunt incidente în cauză, cu luarea în considerare a faptului că raportul juridic de drept fiscal dintre părți s-a născut anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, astfel încât trebuia să se facă aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90, actualul art. 110 din T., raportat la cele ale art. 214/1-214/3 Cod fiscal. Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 (110) din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum R. este stat membru al U. începând cu data de 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt, bunăoară, autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea legii fiscale interne, ulterioare momentului achitării taxei, înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului, în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T., ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. Numai în această manieră instanța de fond și-ar fi îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia, precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Cu referire la incidența în speță a prevederilor OUG nr. 5. antamate de recurentă, Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantei, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiulnormelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 5.. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. În consecință, Curtea va respinge recursul declarat de către pârâtă, menținând sentința pronunțată de către prima instanță, în baza prev. art. 20 din L. nr. 554/2004 și art. 312 alin. 1 C.pr.civ. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L. D E C I D E Respinge recursul declarat de A. F. P. T. împotriva sentinței civile nr.3410 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 8 aprilie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER S. AL H. G. A. N. L. U. A. B. Red.S.Al H./A.C. 2 ex. - (...) Jud.fond.P. C.
| ← Decizia civilă nr. 5281/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5869/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
