Decizia civilă nr. 1527/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1527/2011
Ședința publică din 12 aprilie 2011
Completul compus din: PREȘEDINTE: A.-I. A. JUDECĂTOR: C. I. JUDECĂTOR: D. P. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. C., împotriva sentinței civile nr. 3983 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., cauza privind și pe intimatul M. I. T., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni. Procedura de citare este îndeplinită. Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de (...) s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatului M. I. T., prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să judece recursul în temeiul art. 10 din L. nr. 554/2004. În baza actelor și a lucrărilor de la dosar apreciază cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 3.983 din data de 10 septembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) de Tribunalul Sălaj, s-a admis acțiunea reclamantului M. I. T., împotriva pârâtelor A. F. P. C., și a D. G. A F. P. S. și s-a dispus anularea adresei nr. 846/2010, a pârâtei A. F. P. C., iar pârâtele au fost obligate să restituie reclamantului suma de 3516 lei reprezentând diferență taxă primă înmatriculare cu dobânda legală aferentă calculată, începând cu (...) până la plata efectivă. S-a respins excepția invocată în cauză. Prealabil analizei fondului pricinii, instanța de fond a analizat excepția inadmisibilității, reținând următoarele: Art. 1 alin. (1) din L. nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată. Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal. Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din L. nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, tribunalul a apreciat că cererea reclamantului se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din L. nr. 554/2004, de 1 an de zile. A mai precizat instanța de fond că reclamantul nu contestă cuantumul taxei de poluare, modul de calcul al acesteia, ci invocă, după cum deja s-a arătat, caracterul său discriminator. Prin urmare, refuzul de a i se restitui această taxă se constituie într-un act administrativ de natură să vatăme interesul său, în sensul art. 1 din L. nr. 554/2004, iar nu decizia de calcul, care nu face decât să exprime cuantumul taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat de reclamant. Asupra cauzei pe fond. T. a reținut că la data de (...) reclamantul a achitat suma de 5728 lei taxă de primă înmatriculare (f. 7 dosar fond). A solicitat restituirea acesteia și prin decizia nr. 4. AFP C. stabilit cuantumul sumei de restituit ca fiind de 2212 lei, iar cel reprezentând taxa de poluare de 3516 lei (fila 6 dosar fond). Cererea de restituire a taxei reținute cu titlu de taxă de poluare a fost respinsă. T. a reținut că taxa specială (de primă înmatriculare) a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008, când a intrat în vigoare O. nr. 5., care instituie taxa de poluare pentru autovehicule. Perceperea taxei de primă înmatriculare sub imperiul art. 2141 - 2143 Cod fiscal a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, în speță prevederilor art. 90, paragraful 1 din T.ul Comunității Europene. În acest context, tribunalul a învederat că taxa instituită prin O. nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și o altă destinație. Cu toate acestea, tribunalul a apreciat că nu poate opera o compensare între sumele achitate anterior la bugetul de stat și sumele ipotetic datorate în temeiul O. nr. 5., din perspectiva prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituția R.. În final, tribunalul a precizat că o altfel de interpretare ar echivala cu retroactivarea legii civile, deoarece s-ar valida, chiar și numai în parte, un act normativ inexistent la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal. Pentru cele ce preced, acțiunea a fost admisă, astfel cum a fost formulată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. C., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței pronunțată de Tribunalul Sălaj, în sensul respingerea acțiunii formulată de reclamant ca inadmisibilă și respingerea capătului de cerere privind acordarea dobânzii ca nefondat. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și în considerarea dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea reclamantului și a dispus obligarea D.G.F.P. - A. C. la restituirea sumei de 3.516 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare și anularea adresei nr. 846/2010 emisă de A. Referitor la anularea adresei nr. 846/20, pârâta consideră că în mod netemeinic si nelegal instanta a admis acest capăt de cerere deoarece adresa emisă de A. C. nu este un act administrativ in sensul definit de art. 2 lit. c din L. nr. 554/2004, generator de efecte juridice, ci doar o simpla operațiune tehnico-materială. Stabilirea cuantumului sumei si a obligatiei platii taxei de poluare instituita prin OUG nr. 5. au fost stabilite prin decizia de restituire nr. 47/(...) emisă de A. C. În acest context, se arată că prin dispozițiile art. 5 si art. 7 din OUG nr. 5. s-a prevăzut stabilirea, verificarea, colectarea si executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, respectiv faptul că aceasta se realizează de către autoritatea fiscală competentă potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicata cu modificarile si completarile ulterioare. Astfel fiind, actul autorității fiscale reprezintă un titlu de creanță si constituie înștiințare de plata conform legii, iar decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 1 din O. nr. 92/2003. Prin urmare, calea aleasă de reclamant ignoră procedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel, dacă s-ar valida, s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Astfel, reclamantul era obligat prin cererea de chemare în judecată să determineobiectul acțiunii în cadrul căruia urmează să se soluționeze procesul, iar instanța în virtutea rolului său activ, era obligată să respecte aceste limite ale investirii sale. Din această perspectivă, pârâta a învederat că în considerarea disp. art. 129 C.pr.civ. coroborat cu cele ale art. 84 C.pr.civ., instanța era obligată însă să dea acțiunii calificarea juridică exactă, în funcție de scopul urmărit, ea nefiind ținută de denumirea pe care partea a dat-o cererii, respectiv că reclamantul a chemat în judecată în condițiile art. 8 din L. nr. 554/2004 D.G.F.P. S. și A.F.P C., solicitând a se dispune „anularea adresei nr. 4.549/(...) și restituirea sumei de 3.516 lei";… Astfel, pronunțându-se în limitele acestei învestiri, asupra acțiunii, instanta de fond trebuia să examineze admisibilitatea acesteia din perspectiva îndeplinirii conditiilor specifice de exercitare rezultate din dispoziiile art. 1 coroborat cu art. 8 din L. nr. 554/2004. Î.e conditiile de exercitare a actiunii directe în contencios administrativ se numără si acelea ca actul atacat sa fie un act administrativ, tipic sau asimilat, astfel cum este el definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) si art. 2 alin. (2) al Legii nr. 554/2004 si, respectiv, ca acest act să vatame un drept subiectiv sau un interes legitim privat ori public. Rezulta din aceste prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 18 din L. nr. 554/2004 care reglementează solutiile pe care le poate da instanta, ca judecătorul de contencios administrativ este obligat sa stabilească dacă actiunea priveste un act administrativ, tipic sau asimilat în sensul respectivei legi. Având în vedere aceste dispoziții legale, demersul judiciar al reclamantului nu se încadrează în prevederile textelor legale precizate, aceasta urmărind repararea unei pagube fără însă ca în prealabil, actul administrativ cauzator al pagubei să fi fost desfiintat. Practic, a mai precizat pârâta, obiectul acțiunii reclamantului este restituirea unei sume reținute prealabil în temeiul legii, iar aceasta nu poate fi soluționată de către instanța de contencios administrativ, care este chemată să cenzureze acte administative emise de autorități publice. Astfel, fără a analiza actul administrativ prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale, pârâta a opinat că instanța nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei astfel achitată. Referitor la capătul de cerere privind acordarea dobânzii, pârâta consideră că în mod nelegal a fost admis și acest capăt de cerere, deoarece taxa pe poluare a fost reținută în temeiul unui act normativ, respectiv O. nr. 5. forma inițială, în vigoare la momentul reținerii sumei, care respectă exigențele de compatibilitate cu art. 110 parag. 1 din T.ul C.E. Pe fondul cauzei, pârâta a precizat că acțiunea reclamantului trebuia respinsă ca nefondată pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. Intimatul M. I.-T. prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat, cu consecința menținerii în totalitate a sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale. În argumentare, sunt invocate prevederile art. 148 alin.(2) și (4) din Constituția R., respectiv art. 90 alin. 1 din T.ul constitutiv al Comunității Europene (TCE) și art. 2 din T.ul de aderare a R. și B. la U. tratat. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente: În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din T.ul privind instituirea comunitățiilor europene. Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T . să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Faptul că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum R. este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Referitor la eventuala incidență a disp. O. nr. 5., Curtea constată următoarele: Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin H. nr. 6.. Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141 - art. 2143 C.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din T.. Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul-intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigurerambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: C.J.C.E., cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de O. nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de O. nr. 5., dar pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Din această perspectivă, aplicarea O. nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente. Așa fiind, cum motivele de recurs invocate nu au fost găsite întemeiate, sentința pronunțată în cauză fiind legală și temeinică în totalitate, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ., în referire la art. 20 din L. nr. 554/2004, prezentul recurs urmează a fi respins, cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII D E C I D E : Respinge recursul declarat de D. G. A F. P. S. în nume propriu și pentru A. F. P. C., cu sediul în localitatea Z., str. 22 Decembrie 1989, nr. 2, jud. S., împotriva sentinței civile nr. 3.983 din 10 septembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din data de 12 aprilie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, A. A. I. C. I. D. P. V. D. GREFIER, Red.A.A.I. Dact.H.C/2 ex./(...) Jud.fond:I. D.;
| ← Decizia civilă nr. 3919/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 148/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
