Sentința civilă nr. 487/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...) R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 487/2011

Ședința { F. publică} de la 23 S. 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE G.-A. N. GREFIER A. B.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții M. I., S. M., S. I., H. E., S. C. V., D. E., M. I. în contradictoriu cu pârâții A. N. P. R. P. - S. P. A. L. NR. 2., pârât C. C. P. S. D., având ca obiect obligația de a face acordare de compensații L. 2..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat

Dan N. în reprezentarea intereselor reclamanților, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că la data de 20 septembrie 2011 s-a înregistrat la dosar întâmpinare formulată de pârâta C. C. P. S. D., comunicată cu reprezentantul reclamanților anterior deschiderii dezbaterilor.

Curtea, după deliberare, raportat la dispozițiile art. 16 din T. VII al L. nr. 247/2005, respinge cererea în probațiune privind efectuarea unei expertize de evaluare, aceasta fiind administrată în cadrul procedurii administrative prevăzute de această lege.

Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul reclamanților solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, pentru motivele expuse în scris, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții M. I., S. M., S. I., H. E., S. C. V., D. E., M. I. în contradictoriu cu pârâții A. N. P. R. P. - S. P. A. L. NR. 2., pârât C. C. P. S. D. s-a solicitat ca in urma probatoriului ce se va administra in cauza, prin sentința ce se va pronunța :

• sa se dispună obligarea ANPRP-S. pentru aplicarea L. nr.2. sa acorde reclamanților compensatiile banesti ce li se cuvin conform Deciziei nr.4121 din (...) a SC E. MRM SRL. D. 177/(...) a A. B.. despagubiri in valoare de 636.100 lei RON. reprezentand contravaloarea terenului identificat in C.F. NR.1390 B. M.. parcelele topo (...)/1 (ulterior adnotate si parcelate si transcrise in C.F.10339. 13323. 13899 a localitatii B. M.). in suprafata de 17.020 mp:

• in temeiul art. 274 Cod procedură civilă solicită obligarea intimatul la plata cheltuielilor de judecată. în cuantumul ce îl vor preciza odată cu dezbaterea pe fond a cauzei.

În motivare s-a arătat că:

IN FAPT, prin notificarea nr.58/(...), comunicata prin executor judecatoresc, in temeiul dispozitiilor L. nr.l0 /2001 privind regimul juridic alunor imobile preluate abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, reclamanții au solicitat acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru terenul identificat in C.F. nr.1390 B. M., parcelele topo (...)/1 (ulterior adnotate si parcelate si transcrise in C.F.10339, 13323, 13899 a localitatii B. M.), in suprafata de 17.020 mp.

In acest sens in baza Deciziei A. nr.177/(...), S.c. E. MRM S.R.L. cu sediul in loc.B. M., str.B-dul Unirii, nr.14/70, in calitate de lichidator desemnat de T. M. pentru falimentul S.c. METAMAR S.A. potrivit L. nr.64/1995, a emis D. nr.4121/(...) prin care s-a stabilit valoarea terenului expropriat la suma de 636.100 lei RON, conform raportului de evaluare intocmit, stabilindu-se in favoarea reclamanților masuri reparatorii in echivalent corespunzatoare valorii imobilului expropriat, care constau in acordarea de titluri de valoare nominala folosite in procesul de privatizare sau prin actiuni la societati comerciale tranzactionate pe piata de capital.

Reclamantii au întocmit documentația necesară, iar deciziile menționate au fost înregistrate la A. N. pentru R. P. in Dosar nr.2 7663 /CC, insa desi au solicitat in nenumarate randuri paratei sa procedeze la analizarea acestui dosar nu au primit nici un raspuns.

Conform art.18 alin.5 lit. c) din Normele Metodologice "drepturile bănești ... se achită beneficiarilor ... eșalonat în două tranșe, pe parcursul a doi ani consecutivi, astfel: 40 % în primul an și 60 % în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei" și conform art.18, alin.6 din Normele Metodologice "Suma achitată beneficiarilor în cea de a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către I. N. de S., față de luna decembrie a anului anterior".

Acest articol se coroborează cu art.l0 alin.2 din L. nr.290 /2003 care prevede despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de 1 an de la comunicarea hotărârii comisiei județene, plata lor se face și în rate în maximum 2 ani ... ".

Dreptul de a primi despăgubiri și cuantumul acestora a fost stabilit prin decizia nr.4121/(...). Mai mult, D. nr. 177/(...) emisă de A., prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în valoare de 636.100 lei RON , nu a fost contestată de nicio parte a raportului juridic. A., apreciază că refuzul C. C. pentru S. D. de a acorda despăgubirile în cuantumul deja stabilit, este nejustificat, iar împrejurarea că această autoritate administrativă nu a luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acesteia și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantilor. Prin neîndeplinirea obligației de a emite titlurile de despăgubire, autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de R. prin P. A. nr. 1 la C. E. a D. O.

În speță, prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din C. cât și a art. 1 din P. nr. 1 la C., motiv pentru care se apreciază că absența totală a despăgubirilor creează reclamanților o sarcină excesivă, incomparabilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de art. 1 din P. nr. 1.

Urgentarea demersurilor legale rezida din aceea ca reclamantii au o varsta inaintata, o stare materiala deplorabila, neavand bunuri materiale de natura sa le asigure un minim de existenta sau protectie sociala. Ingrijirea

,,- medicala, si traiul zilnic constand in mancare si imbracaminte este asigurata A. F. functioneaza pe langa P. O. "Sf I. M." din B. M..

Față de motivele enunțare, solicita a admite acțiunea reclamantilor cu consecinta obligarii C. C. pentru S. D. să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pe numele reclamantilor în cuantum de 636.100 lei RON precum si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

IN DREPT, își intemeiază actiunea pe prevederile art. 3 alin.l si art. 274 Cod proc.civ, art. 1 alin. 1, art.7 alin. 1 si 4, art. 8, art. 10 alin. 1, art. 11 alin. 1, art. 13 alin. 3, art. 18 alin. 6 din L. nr.554/2004.

IN PROBATIUNE solicita incuviintarea probei cu inscrisuri, precum si orice alte probe ce se vor dovedi utile cauzei.

Anexează prezentei: -Adresa nr.RG./70402/1827S /L10 /(...); -D. nr.4121/(...); -Adresa nr.5149/(...); -Notificare din (...); -Adresa nr.3638/(...);

- Raport de evaluare; -A. medicale.

La termenul din (...) reclamanții M. I., S. M., S. I., H. E., S. C. V., D. E., M.

I. au depus la dosar o precizare de acțiune prin care invderează onoaratei instante, ca in prezentul litigiu inteleg sa se judece in contradictoriu cu: C. C. P. S. D. cu sediul in B., str. C. F., nr. 202, sector 1. urmanad ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispună: obligarea paratei sa emita decizie care reprezinta titlu de despagubire pentru terenului identificat in C.F.nr.1390 B. M., parcelele topo (...)/1 (ulterior adnotate si parcelate si transcrise in C.F.l0339, 13323, 13899 a localitatii B. M.), in suprafata de

17.020 mp, imobil pentru care s-a emis decizia nr.4121 din (...) a S.c. E.

MRM S.R.L. ce a fost confirmata de A. B. prin D. nr.177,1(...).

În motivare s-a arătat că:

Asa cum au aratat in cererea introductiva reclamanții au efectuat toate demersurile legale impuse de prevederile L. nr.l0/2001, asa cum a fost modificata de L. nr.247/2005. Pe cale de consecinta dosarul lor a fost inaintat C. C. pentru S. D. in vederea emiterii unei decizii cu privire la acordarea titlurilor de despagubire pentru contravaloarea imobilului ante mentionat.

Intrucat dosarul a fost inaintat acestei entitati imediat dupa emiterea deciziei de catre unitatea detinatoare a imobilului, iar de atunci au trecut peste cinci ani de zile au solicitat acestei autoritati, care este motivul pentru care nu s-a emis inca o decizie care reprezinta titlul de despagubire ce li se cuvine.

Fata de solicitarea reclamanților parata a raspuns in sensul ca dosarul lor se afla in lucru, fara insa a preciza care este si termenul pana la care vor fi indeplinite demersurile legale necesare emiterii deciziei. Raspunsul paratei echivaleaza cu un refuz nejustificat de solutionare al cererii reclamanților privind acordarea despagubirilor cuvenite pentru imobilul cu privire la care au facut dovada dreptului de proprietate, precum si a preluarii acestuia in mod abuziv in perioada comunista.

Or, pe de alta parte, asa cum au aratat si in cuprinsul cererii introductive de instanta neindeplinirea obligatiei impusa de lege paratei , aduce o evidenta atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație ce a fost asumată de R. prin P. A. nr. l la C. E. a D. O.

Asadar, se impune citarea in cauza in calitate de parata a C. C. pentru

S. D., urmand ca hotararea sa fie pronuntata, in contradictoriu cu aceasta parata, de maniera solicitata prin prezenta precizare de actiune. Cu privire la parata initial introdusa in cauza solicită instantei a retine ca aceasta a fost din eroare chemata in judecata urmand ca odata cu fondul instanta sa se pronunte si cu privire la calitatea procesuala a acesteia.

IN DREPT își intemeiază prezenta pe dispozitiile art. 132 alin.(l) Cod procedura civila, art. 8 alin.(l) teza a II-a din L. nr.554/2004, art. 3 alin. (1) alin. llit.a) din L. nr.10/2001 si T. VII din L. nr. 247/2005.

Pârâta C. C. P. S. D. a formulat întâmpinare prin care învedereazăonoratei instanțe următoarele:

În fapt: Prin cererea introductivă de instanță, cerere înregistrată pe rolul C. de A. C., reclamanții M. I., S. M., S. I., H. E., S. C. V., D. E. și M. I. au chemat în judecată A. N. pentru R. P.-S. pentru aplicarea L. nr.2. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să obligați pârâta să acorde reclamanților compensațiile bănești conform Deciziei nr.4121/(...) a se E. MRM SRL, plata cheltuielilor de judecată.

Prin precizarea la acțiune reclamanții înțeleg să se judece cu C. C. pentru S. D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru terenul identificat în CF nr.1390 B. M. în suprafață de 17.020 mp., pentru care s-a emis D. nr.4121/(...) a SC E. MRM SRL

Consideră cererea de chemare în judecată a reclamanților îndreptată Împotriva C. C. pentru S. D. ca fiind neîntemeiată, având În vedere următoarele aspecte:

În cauza dedusă judecății, printr-o notificare formulată în temeiul L. nr. 10/2001, reclamantul a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul identificat în CF nr.1390 B. M. în suprafață de

17.020 mp.

Prin D. nr. 4121/2005 SC E. MRM SRL a acordat beneficiul L.

10/2001 pentru imobilul notificat.

Dosarul aferent deciziei amintite a fost transmis S.ui C. C., fiind astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de T. VII din L. nr.247/2005.

În cadrul procedurii administrative reglementată prin T. VII din actul normativ amintit, sunt parcurse mai multe etape-etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, aceasta etapă fiind prevăzută de dispozițiile art.16 alin.l și 2 Capitolul V T. VII, modificat și completat prin O. nr.8. pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, -etapa analizării dosarelor de către S. C. C. sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societătii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizandu-se prin emiterea de către C. C. a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct.26 din o.u.G nr.8., prin care este introdus, în cuprinsul T.ui VII din L. nr.247/2005, Capitolul VI, Secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire" .

În cauza supusă judecății, subliniază faptul că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților, în sensul că dosarul aferent Deciziei nr. 4121/2005, a fost transmis de S.C E. MRM SRL, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la S. C. C. sub nr.27663/CC.

Totodată, dosarul amintit mai sus, a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat.

A. urmare a analizării dosarului, s-a constatat că acesta trebuie completat cu înscrisuri privind: situația despăgubirilor de la momentul preluării abuzive. În cazul în care s-au încasat despăgubiri, este necesar săse precizeze suma și data încasării lor, precum și o copie legalizată a certificatului de moștenitor emis de pe urma domnului Stracsaneyek I., precum și copiile cărților de identitate ale moștenitorilor acestora.

Referitor la etapa evaluării, subliniază faptul că această etapă este condiționată de completarea dosarului cu informatiile mai sus mentionate.

Față susținerile reclamanților privind nerespectarea în cauză a termenului rezonabil, face următoarele precizări:

Soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzută de T. VII al L. nr.247/2005 și nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptățită. Altfel spus, procedura administrativă prevăzută de T. VII din L. nr.247/2005 nu se declanșează prin simpla cerere a persoanei îndreptățite ci numai după transmiterea dosarelor potrivit prevederilor art.l6 alin.l și 2 din actul normativ amintit, așa cum a fost modificat și completat prin O. nr.8..

A., în speță, nu sunt incidente prevederile art.2 alin.1 lit.h din L. nr

.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât prin cererea adresată instituției pârâte, reclamantul nu a solicitat un răspuns, care poate și trebuie comunicat în termenul de 30 de zile amintit mai sus, ci se solicită eliberarea unui anumit act administrativ, care poate fi emis numai în baza unei legi speciale - L. nr.247/2005, act normativ ce prevede mai multe etape legale prealabile și obligatorii emiterii deciziei conținând titlul de despăgubire.

Mai mult, apreciază că nu se poate reține existența unei tergiversări din partea C. C., atât timp cât, așa cum a arătat mai sus, trebuie parcursă procedura administrativă prevăzută de T. VII din L. nr.247/2005, și nu la simpla cerere a persoanei îndreptătite.

Totodată, subliniază faptul că dispozițiile T.ui VII din L. nr.247/2005 stabilesc exact etapele ce trebuie parcurse în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către C. C., fără a exista alte alternative legale de soluționare a dosarelor privind acordarea de despăgubiri.

Asupra cauzei de față Curtea constată următoarele:

Prin notificarea nr.58/(...), comunicata prin executor judecatoresc, in temeiul dispozitiilor L. nr. l0 /2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, reclamanții au solicitat acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru terenul identificat in C.F. nr.1390 B. M., parcelele topo (...)/1 (ulterior adnotate si parcelate si transcrise in C.F.10339, 13323, 13899 a localitatii B. M.), in suprafata de 17.020 mp.

In acest sens in baza Deciziei A. nr.177/(...), S.c. E. MRM S.R.L., in calitate de lichidator desemnat de T. M. pentru falimentul S.c. METAMAR

S.A. potrivit L. nr.64/1995, a emis D. nr.4121/(...) prin care s-a stabilit valoarea terenului expropriat la suma de 636.100 lei RON, conform raportului de evaluare intocmit, stabilindu-se in favoarea reclamanților masuri reparatorii in echivalent corespunzatoare valorii imobilului expropriat, care constau in acordarea de titluri de valoare nominala folosite in procesul de privatizare sau prin actiuni la societati comerciale tranzactionate pe piata de capital.

Reclamantii au întocmit documentația necesară, iar deciziile menționate au fost înregistrate la A. N. pentru R. P. in Dosar nr.2 7663 /CC, insa desi au solicitat paratei sa procedeze la analizarea acestui dosar nu au primit nici un raspuns.

Dosarul aferent dispoziției amintite a fost transmis S.ui C. C., fiind astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de T. VII din L. nr.

247/2005. În cadrul procedurii administrative reglementată prin T. VII din actul normativ amintit, sunt parcurse mai multe etape

-etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, aceasta etapă fiind prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 Capitolul V T. VII, modificat și completat prin O. nr. 8. pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

- etapa analizării dosarelor de către S. C. C. sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și

- etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către C. C. a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de pct. 26 din O. nr. 8., prin care este introdus, in cuprinsul T.ui VII din L. nr. 247/2005, Capitolul VI, Secțiunea 1 intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire"

În cauza supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților, în sensul că dosarul aferent a fost transmis, fiind înregistrat la S. C. C. sub nr. 27663 CC/2009

Prin refuzul de a emite titlul de despăgubire, C. a încălcat art. 1 din P.

I al C.i Europene a D. O. Curtea E. a D. Omului, a reținut în cauza Păduraru contra României că „dacă C. nu impune statelor obligația de a restitui bunurile confiscate și cu atât mai puțin de a dispune de ele conform atributelor dreptului lor de proprietate, odată ce a fost adoptată o soluție de către stat ea trebuie implementată cu o claritate și o coerență rezonabile pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții".

De asemenea, în cauza Broniowski contra Poloniei (hotărârea din 22 iunie 2004), s-a subliniat faptul că "incertitudinea - fie ea legislativă, administrativă sau provenind din practicile aplicate de autorități - este un factor important ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita statului"."Administrația reprezintă un element al statului de drept și interesul său se identifică cu acela al bunei administrări al justiției" (§ 41,

Hornsby contra Grecia (1), hotărârea din (...)). De aici se poate deduce că administrația este obligată să pună în executare atât hotărârile judecătorești cât și să respecte actele administrative prin care se creează drepturi în favoarea persoanelor.

Potrivit unei jurisprudențe constante C. vizează protejarea unor drepturi concrete și efective, iar nu "teoretice" sau iluzorii. A., Curtea a decis în cauza Jokela c. Finlanda (hotărârea din 21 mai 2002, § 61) că respectul dreptului de proprietate presupune un drept de a spera la o coerență rezonabilă între deciziile statului privind aceleași bunuri.

A., în speță, cu toate că reclamanții au un act administrativ prin care li se stabilit dreptul la acordarea despăgubirilor (D. nr.4121/(...)), nu au posibilitatea de a pune în executare acest act administrativ deoarece doar C. are atribuția de a emite titlul prin care se stabilește cu exactitate valoarea despăgubirilor.

Prin urmare, refuzul pârâtei de a emite titlul de despăgubire este unul abuziv, prin care li se încalcă dreptul de a dobândi un bun, drept ocrotit de art. 1 din P. 1 al C.i.

In consecinta curtea va admite acțiunea formulată de reclamanți M. I., S. M., S. I., H. E., S. C. V., D. E., M. I. în contradictoriu cu pârâta C. C. P. S. D. și în consecință:

Va obliga pârâta să emită titlu de despăgubire în favoarea reclamantului pentru terenul în suprafață de 17.020 mp identificat în CF

1390 B. M., nr. top (...)/1(ulterior transcris în CF 10339, 13323 și 13899 B.

M.), pentru care s-a emis Dispoziția nr.4121 din (...) de către E. M.

P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.

{ F. |HOTĂRĂȘTE}

Admite acțiunea formulată de reclamanți M. I., S. M., S. I., H. E., S. C.

V., D. E., M. I. toți cu domiciliul procesual ales în B.-M., str. N. Iorga, nr.

1/47, jud. M. la sediul profesional al cabinetului avocatului B. E., în contradictoriu cu pârâta C. C. P. S. D. cu sediul în B., C. F., nr. 202, sector

1 și în consecință:

Obligă pârâta să emită titlu de despăgubire în favoarea reclamantului pentru terenul în suprafață de 17.020 mp identificat în CF 1390 B. M., nr. top (...)/1(ulterior transcris în CF 10339, 13323 și 13899 B. M.), pentru care s-a emis Dispoziția nr.4121 din (...) de către E. M.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE, GREFIER, G.-A. N. A. B.

Red.G.A.N./dact.L.C.C.

10 ex./(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 487/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal