Decizia civilă nr. 1798/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 1798/2011
Ședința din data de 09 mai 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. S.
JUDECĂTOR : M. I. I. JUDECĂTOR : A. C. GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. C. N. împotriva sentinței civile nr. 3866 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al
T.ui C., în contradictoriu cu intimații SC C. 1. S. și A. F. P. A C. G., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 03 mai 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei SC C. 1. S.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 3.866 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) de Tribunalul Cluj s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC C. 1. S., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C.-N. și, în consecință, a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 9.734 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare, cu dobânda legală aferentă calculată de la data de (...) si până la data restituirii efective.
În final, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 1.539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată
Pentru a pronunța această soluție, în rejudecare, instanța de fond a reținut că reclamanta a achitat la data de (...), cu chitanța seria TS 4 a nr.
2077814 suma de 9.734 lei în contul Trezoreriei M. C.-N. - care este o entitate în cadrul AFP a M. C.-N. - cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule.
Considerând nelegală perceperea acestei taxe s-a adresat cu solicitarea de a-i fi restituită însă s-a refuzat, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale U. E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității E., aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a C. E., care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
T. a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin L. nr. 3. sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 3. prin OUG nr. 1., a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în R. a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. T. observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în R., fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R., după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantei, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al U. E. și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în R., astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității E..
Instanța de fond a menționat că nu poate fi reținută susținerea pârâtei că ne-am afla într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a C. E., dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea E., acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul U. E. statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamantă este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul C. E. și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care R. a aderat la U. E. reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat că acțiunea este fondată, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din L. nr.
554/2004, coroborat cu art. 3 din OG 9/2000 a admis acțiunea astfel cum a fost precizată, în sensul obligării pârâtei să restituie reclamantei suma de
9.734 lei, reprezentând taxă auto de primă înmatriculare, cu dobânda legală de la data plății (...) până la data achitării efective și integrale.
Potrivit prevederilor art. 274 C.pr.civ. s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1.539,3 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
Împotriva acestei hotărâri, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., pârâta-recurentă A. F. P. A M. C.-N. a declarat recurs, solicitând admitereaacestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca inadmisibil.
În motivarea recursului, pârâta a menționat că termenul de 6 luni prev. de art. 11 alin. 2 din L. nr. 554/2004 pentru depunerea plângerii prealabile a fost depășit. Aceasta a început să curgă de la data efectuării plății, respectiv (...).
Pe de altă parte, pârâta a precizat că reclamanta a luat cunoștință despre taxa specială de primă înmatriculare pe care o avea de achitat, cel târziu la data efectuării plății, documentul de plată constituind titlu de creanță în conformitate cu art. 103 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, astfel că refuzul de restituire nu poate fi calificat drept un refuz nejustificat.
Prin urmare, a apreciat pârâta că reclamanta atacă un act administrativ fiscal împotriva căruia nu a fost îndeplinită procedura prealabilă prev. de art. 207-209 din O.G. nr. 92/2003, în termenul legal, motiv pentru care acțiunea acesteia se impune a fi respinsă ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile.
Prin întâmpinare, reclamanta S. C. 1. S. a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat și menținerea în întregime a sentinței pronunțate de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată. În argumentarea poziției sale, reclamanta a arătat că obiectul prezentei acțiuni este refuzul organului fiscal de a restitui taxa de primă înmatriculare, iar toate termenele și regulile de procedură trebuie a fi circumscrise momentului producerii acestui pretins refuz, dându-se astfel eficiență disp. Legii nr.
554/2004.
Analizând recursul prin prisma motivului invocat și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoareleconsiderente:
Singura critică pe care recurenta o aduce hotărârii pronunțate de instanța de fond vizează nerespectarea dispozițiilor art. 11 alin. 2 din L. nr.
554/2004 și ale art. 207-209 din O.G. nr. 92/2003, prin neintroducerea plângerii prealabile în termen de 6 luni de la data efectuării plății.
Acest aspect a fost tranșat însă cu putere de lucru judecat prin decizia intermediară de casare nr. 1951 din 9 septembrie 2010 a Curții de A. C. pronunțată în dosarul nr. (...). Cu această ocazie s-a stabilit că cererea reclamantei nu intră în categoria contestațiilor administrativ fiscale prevăzute de art.205 C., ci face parte din categoria cererilor prevăzute la art.117 C. privind restituirile de sume plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale respectiv a aplicării unor prevederi legale, contrare normelor comunitare îndeosebi articolului 90 din Tratatul Comunității E..
De asemenea, se observă că potrivit îndrumărilor date de Curtea de apel C., instanța de trimitere avea obligația de a judeca fondul acțiunii formulate de reclamantă în contradictoriu cu A. F. P. a mun. C.-N. apreciind că față de existența unei cereri de restituire, acțiunea acesteia este admisibilă. Această dispoziție era obligatorie pentru Tribunalul Cluj față de prevederile art. 315alin. 1 C. proc. civ. potrivit cărora în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sun obligatorii pentru judecătorii fondului.
Prin urmare de vreme ce instanța de recurs a statuat că reclamanta nu avea obligația de a parcurge procedura prealabilă reglementată de art. 7 din L. nr. 554/2004 și nici calea contestației administrativ fiscală reglementată de art. 207-209 din O.G. nr. 92/2003, orice discuție în legătură cu respectarea termenelor prescrise pentru aceste proceduri administrative devine inutilă. O interpretare contrară ar face iluzorie puterea de lucru judecat a hotărârilor irevocabile și ar duce la răsturnarea prezumției irefragabile că acestea exprimă adevărul, lucru nepermis în sistemul nostru judiciar.
Ca un argument suplimentar, susținerea recurentei potrivit căreia demersul reclamantei ar excede controlului de legalitate din partea instanței de contencios administrativ pe motiv că aceasta nu a respectat termenul de 6 luni prev. de art. 11 alin. 2 din L. nr. 554/2004, nu poate fi primită deoarece art. 8 alin. 1 teza finală din L. nr. 554/2004 prevede că se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana care se consideră vătămată într-un drept al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamanta o consideră nedatorată, o îndrituiește pe aceasta să se adreseze direct instanței de judecată.
În cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
Art. 8 al. 1 din L. nr. 554/2004, permite reclamantei să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.
Atât timp cât reclamanta este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din L.
554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente.
Cum motivul de recurs invocat de pârâtă nu este întemeiat, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ., cu referire la art. 20 din L. nr.
554/2004, prezentul recurs urmează a fi respins, cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate.
În privința cererii intimatei de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Curtea reține că, până la momentul deliberării și pronunțării deciziei date în recurs, aceasta nu a făcut dovada cheltuielilor efectuate în etapa recursului, chitanța de la fila 13 privind plata onorariului avocațial fiind depusă ulterior acestui moment procesual, astfel că nu a putut fi luată în considerare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de pârâta A. F. P. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 3.866 din 12 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.
Respinge cererea intimatei S. C. 1. S. M. de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 mai 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
M. S. M. I. I. A. C.
Dact.M.I.I. Dact.H.C./2 ex./(...) Jud.fond: G.G.;
L. F.
GREFIER,
| ← Decizia civilă nr. 2174/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Sentința civilă nr. 240/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
