Decizia civilă nr. 1917/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA C. NR. 1917

Ședința publică din 11 mai 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B. JUDECĂTORI : F. T.

M. H.

GREFIER: M. ȚÂR

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. Z. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva Sentinței civilă nr. 6756 pronunțată în data de (...) în dosarul nr. (...) al T. S. în contradictoriu cu intimatul G. S. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

P. de citare este legal îndeplinită.

Recursurile promovate sunt scutite de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatului - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursurilor formulate ca nefondate.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.21 din Constituție, art. 10 alin.2 din Legea nr.554/2004 și art.3 pct.3 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar reține cauza în pronunțare.

C U R T E A P rin Sentința civilă nr. 6765 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea reclamantului G. S. și a fost obligată pârâta A. F. P. Z. la plata sumei de 1.468 lei, cu dobânda legală aferentă de la data cererii acestei sume: (...) și până la restituirea integrală a debitului.

S-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, formulate de D. G. A F. P. S., în nume propriu și pentru A.F.P. Z.

S-a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului de anulare a adresei nr.

31151/(...) a A.F.P. Z.

S-a admis cererea de chemare în garanție a A. F. PENTRU M., M. M.LUI

B., pe care a obligat-o la restituirea către A.F.P. Z. a sumei de 1.468 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin chitanța seria TS5 nr. 2011671 din (...) reclamantul a achitat la AFP

Z. de suma de 1.468 lei, cu titlu de taxă de poluare.

Prin cererea înregistrată sub nr. 27505 din (...) la A. F. P. Z., reclamantul a făcut dovada că a solicitat restituirea sumei, cererea fiindu-i refuzată, prin adresa nr. 31151/(...), pe motiv că nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor potrivit art. 117 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată.

Potrivit art. 2141 - 214 3 din Codul fiscal și pct. 311 - 312 din Normele

Metodologice de aplicare a C. fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în R., de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru persoane și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.

Conform art. 90 par. 1 din tratatul Constitutiv al U. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Conform hotărârii CJE în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Așadar rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în R. nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141 - 214 3 din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din T.C.E., în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în R. și cele existente în R..

Deoarece în R., stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R. după aducerea acestora aici, instanța a constatat o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în T.ul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre U.E., în competiția cu produsele similare autohtone.

La data la care reclamantul a achitat taxa de poluare, erau în vigoare prevederile art. III din OUG nr. 218/2008 care dispun că „autovehiculele M 1 cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N 1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în R. sau în alte state membre ale U. E. în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5..";

Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin „ păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare";, așa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008.

De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în R., piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare.

În urma cerinței de „. înmatriculare"; toate mașinile noi, înmatriculate în perioada (...)- (...), care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din R., circulă fără să fie impuse taxei de poluare.

Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în R. în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată, și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale.

Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că această formă de reglementare națională a taxei de poluare, conform căreia taxa se suspendă pentru anumite autovehicule, însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, încalcă dispozițiile art. 90 alin. 1 din T.ul CE.

Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în R..

Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta AFP Z. a fost obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art. 1084 raportat la art. 1082 Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 9., de la data solicitării restituirii sumei până la data plății efective.

De altfel, în cazul în care o taxă a fost încasată în baza unei legislații interne contrară normelor comunitare, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M. a fost admisă și aceasta a fost obligată la restituirea către D.G.F.P. S. - AFP Z., care a încasat suma reprezentând taxa de poluare având în vedere că această taxă constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M. conform HG nr.686/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr.5., art.3 alin.6-8.

Chiar chitanța prin care reclamantul a solicitat taxa atestă că aceasta a fost virată în contul 51161009 care este, conform alin.8 art.3 din HG nr.686/2008, contul A. F. pentru M..

Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă pe motiv că reclamantul nu a atacat decizia prin care i s-a stabilit obligația de plată a taxei de poluare este nefondată întrucât conform dispozițiilor din capitolul I pct. 3 alin.1 din Ordinul nr.1899/2004 emis de M. F. publice, pentru restituirea sau rambursarea sumelor de la buget, nu se cere efectuarea unor proceduri prealabile, singura condiție fiind depunerea cererii de restituire în cadrul termenului legal de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire.

Cererea de anulare a adresei nr.31151 din (...) este inadmisibilă în condițiile în care această adresă nu este un act administrativ ce poate fi atacat în instanță, ci exprimă poziția pârâtei și nu cuprinde dispoziții ce urmează a fi aduse la îndeplinire.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F. P. a judetului S.în nume propriu și în numele A. F. P. Z. solicitând admiterea recursului formulat în sensul modificării în totalitate a Sentintei Civile nr.6765 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj și rejudecând cauza în fond: - admiterea cererii de chemare îngaranție a A. F. pentru M. și - menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând Decizia de calcul a taxei de poluare emisă de

AFP Z.

Referitor la critica adusă de pârâtă sentintei civile nr. 6765 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj sub aspectul respingerii cererii de chemare îngarantie / în judecată a ADMINISTRATlEI F. PENTRU M., arătă instantei de recurs următoarele:

Art.1 alin.1 din OUG nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare dispune următoarele:"Prezenta ordonanță de urgență stabileste cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită În continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru M. si se gestioneaza de A. F. pentru M.,

În vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protectia mediului...".

De asemenea,conform dispozițiilor art.3 alin.1 din O.U.G. nr. 5. "Taxa se calculeaza de organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de A. F.,

..... ".

Astfel,având in vedere continutul textelor legale invocate,rezultă că organul fiscal din subordinea ANAF În speță DGFP S. - AFP Z. are doar atributii de calculare a taxei,iar banii încasați de către organul fiscal constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M..

Referitor la pronunțarea de către Tribunalul Sălaj a sentinței civile nr. 6765 din (...) prin care s-a admis acțiunea formulată de către reclamantul G. S., solicită instantei de recurs modificarea sentintei recurată de pârâtă În sensul respingerii actiunii formulată de reclamant ca fiind nefondată pentru următoarele:

Având În vedere faptul că atât pe calea administrativ jurisdicțională instituită de art.205 Cod procedură fiscală cât și prin acțiunea Î. pe rolul T. S., reclamantul G. S. a solicitat anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare, și R. sumei de 1468 lei.

Învederează instanței de recurs că,În cauză sunt aplicabile prevederile

O.U.G. nr.5. privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, raportate la data plății taxei.

Intrucât această taxă nu a fost percepută și calculată conform art.214 Cod fiscal - abrogat la data achitării taxei - ci conform O.U.G.nr.5. privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule,consideră că perceperea taxei de către unitatea fiscală,este legală având în vedere că prin adoptarea noului act normativ de către legiuitor,s-a instituit un instrument de protectie a mediului,calculul taxei fiind determinată în functie de emisia de dioxid de carbon produsă de fiecare mașină.

Departe de a da eficienta textelor din OUG nr. 5., instanța de fond a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, astfel cum au fost prevăzute de art. 1 din același act normativ, acestă soluție fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede În mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare.

Instanta de fond referitor la incidenta art. 725 alin. 1 Cod P. C., invocat in intâmpinarea depusa la dosarul cauzei nu face nici o referire.

Dispozitiile art.725 alin 1 din Codul de P. C. consacră regula aplicării imediate a legii noi de procedură atât proceselor în curs de judecată începute sub legea veche. Acest text de lege nu Î. dispozitiile art.15 alin (2) din Constitutie, având În vedere că legea nouă se aplică din momentul intrării ei În vigoare proceselor Începute sub legea veche,dar aflate În curs de judecată(Decizia Curtii Constituționale nr.628/2006).

Neadmiterea unei atare soluții ar determina rezolvarea diferențiată a aceleași situații juridice,(respectiv obligația achitării taxei ,care atât În noul act normativ ,se achită și respectiv intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul În R.) ceea ce ar fi profund inechitabil și contrar spiritului legii noi.

De asemenea cuprinsul 0.G.nr.5. prevede o singură modalitate de a contesta taxa și anume atunci când persoana care urmează să înmatriculeze unautovehicul rulat poate să facă dovada că autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila fixă prevăzută în anexa nr. 4.

Motivele invocate de către reclamant în cuprinsul acțiunii sunt neîntemeiate având în vedere faptul că în Infograma nr.5899/(...) trimisă de R. P. a R. pe lângă UE -B.,se arată că expertul DG T. a menționat că prevederile privind taxa pe poluare pentru autovehicule sunt conforme cu criteriile europene. Această informație a fost transmisă DGFP S. de Ministerul Finanțelor Publice- C. S. de stat.

O.U.G. nr.5. a fost emisă ținănd cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile,inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a C. E. și pentru evitarea oricărei consecințe negative ale situației create.

Această taxă este aplicabilă În statele membre ale U.E.,s-a aliniat la regulile liberei concurențe "Noua formă a taxei ,care se referă la gradul de poluare,este asemănătoare cu ce există și În alte state și cu ce se va implementa În altele."

Măsurile stabilite prin 0.G.nr.5. sunt compatibile cu prevederile art.90 din tratatul de instituire a C. E., taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal,așa cum rezultă din Hotărârile CURȚII E. DE JUSTIȚIE.

De asemenea, prin sentinta civilă recurată de pârâtă .instanța de fond În mod nelegal a admis capătul de cerere privind acordarea dobînzii legale aferentă sumei achitate de reclamant, având În vedere dispozitiile C. de P. F. coroborate cu dispozițiile Ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget.

Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și chemata în garanție A. F. PENTRU M. prin care a solicitat modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C.pr.civ, chemata în garanție a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul determinării corecte a dispozițiilor din T.ul C. E. în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea prevederilor OUG nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu normele comunitare.

In privința analizei taxei prin prisma art. 110 (fost 90) din T.ul C. E. atunci când si o astfel de exigență a fost supusă analizei, recurenta opinează că, instanța de fond nu s-a referit la practica CE relevanta cu privire la înțelesul si întinderea art. 90 din T.ul C. E. în materia taxării interne, în genere, și a autovehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea româna, ci la cea comunitară.

Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legaleincidente, Curtea constată următoarele:

Prin chitanța seria TS5 nr. 2011671 din (...) reclamantul a achitat la AFP

Z. de suma de 1.468 lei, cu titlu de taxă de poluare.

Prin cererea înregistrată sub nr. 27505 din (...) la A. F. P. Z., reclamantul a făcut dovada că a solicitat restituirea sumei, cererea fiindu-i refuzată, prin adresa nr. 31151/(...).

Este unanim admis, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J., că art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E.

(TFUE) și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul U. E. are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (TFUE) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate.

Instanța de recurs, constată faptul ca taxa de poluare a fost achitată în baza formei inițiale a O.U.G. 5.. În consecință, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente, trebuie analizata la normele în vigoare la momentul plății taxei, prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Or, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Astfel fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE.

Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de

Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății.

Or, statuând astfel, Curtea își îndeplinește misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal). Din această perspectivă, având în vedere imperativitatea asigurării preeminenței dreptului comunitar, prin prisma efectelor produse de hotărârile C., Curtea apreciază că la acest moment sunt neavenite orice apărări care s-ar raporta la normele naționale și care ar fi de natură să pună un obstacol în calea cererilor de restituire a taxelor de poluare percepute în temeiul OUG nr. 5., cum ar fi, spre exemplu, cele referitoare la excepția inadmisibilității.

Deși Curtea admite că în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, înțelegându-se că aceste modalități nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern și că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere.( cauza Hans Just I/S împotriva M.ui danez al impozitelor și accizelor - cauza nr.C/79; cauza Aprile Srl, în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato - cauza nr.C

-228/96, paragraful nr.18).

Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții E. de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară.

Așa fiind, în ceea ce privește dispoziția referitoare la restituirea taxei de poluare, se va constata că tribunalul a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente cauzei, criticile din recurs fiind nefondate.

Pentru a dispune astfel, s-a luat act și de faptul că, dacă particularii nu ar avea posibilitatea de a obține o despăgubire atunci când le-au fost lezate drepturile printr-o încălcare a prevederilor dreptului comunitar, imputabilă unui stat membru, atunci s-ar limita însăși eficacitatea normelor comunitare, împiedicându-se și apărarea drepturilor pe care acestea le-a consacră. Organele fiscale din R. trebuie să țină cont atunci când fac aplicarea normelor fiscale naționale, de un aspect important și anume că, întotdeauna impozitele și taxele prelevate ilegal, cu încălcarea dreptului comunitar trebuie restituite. Curtea de

Justiție E. a consacrat în altfel în afaceri ,precum SpA San Giorgio sau Weber’s Wine World Handels GmbH, o jurisprudență în materia îmbogățirii fără justă cauză la nivel european.

În ceea ce privește dispoziția referitoare la acordarea dobânzilor, această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar.

Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de R. ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare, pe temeiul prev. de OG nr. 9..

Numai în maniera acordării dobânzilor în modalitatea la care s-a oprit și prima instanță se dă eficiență deplină principiilor desprinse din practica C., referitoare la drepturile contribuabililor cărora li s-au prelevat taxe cu încălcarea dreptului comunitar.

Constatându-se și că criticile referitoare la respingerea cererii de chemare în garanție sunt fără obiect, prin raportare la soluția dată de tribunal cu privire la acest aspect, cele două recursuri vor fi respinse, cu consecința menținerii sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII D E C I D E

Respinge recursurile declarate de D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și pentru A. F. P. Z., A. F. PENTRU M. B. împotriva Sentinței civile nr. 6756 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. S., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

M. B. F. T.

M. H.

GREFIER,

M. ȚÂR R ed.M.B./dact.L.C.C.

2 ex./(...)

Jud.fond: K. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1917/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal