Decizia civilă nr. 1933/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1933 /2011

Ședința ta de 11 mai 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. B. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul L. L.-Ș. împotriva sentinței civile nr. 4935 din data de (...) pronunțată de

Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâta I. P. J. S. -

S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., având ca obiect - anulare act de control taxe

și impozite - înmatriculare fără plata taxei de poluare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei, achitată cu chitanța nr. 11042810013 din (...), aflată la fila

13 din dosar și timbru judiciar de 0,3 lei.

Prin S. Registratură, la data de (...) intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare, iar la data de (...), recurentul-reclamant a depus la dosar dovada achitării diferenței taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei, datorată pentru fondul cauzei.

Se constată că recursul este declarat în termen iar intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 al.2 C.pr.civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din L. nr.554/2004 și art. 3 pct. 3

C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA P rin sentința civilă nr. 4935 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantului L. L. în contradictoriu cu pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., privindobligația de înmatriculare auto fără plata taxei de poluare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prinactiunea în contencios administrativ înregistrata la Tribunalul Sălaj în data de (...), reclamantul L. L.-Ș. a solicitat obligarea paratei I. P. J. S. - S. P. C.

R. P. DE C. ȘI Î. A V. la înmatricularea definitiva a autovehiculului marca

MAZDA cu seria șasiu J..

In motivare a arătat ca a achiziționat acest autovehicul dintr-un stat membru al U. E., unde a fost înmatriculat.

După introducerea acestuia in tara a solicitat înmatricularea definitiva, însă prin adresa nr. 37622 din (...) pârâta i-a comunicat refuzul de înmatriculare fără plata taxei de poluare.

Reclamantul a arătat ca aceasta taxa de poluare instituita prin O. de plata căreia condiționează pârâta înmatricularea este abuziva, discriminatorie si ilegala.

Asupra cauzei de fata instanța a retinut că prin cererea nr. 37622 din

(...) înregistrata la pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., reclamantul a solicitat înmatricularea autovehiculului MAZDA cu seria șasiu J..

Prin adresa cu același număr, pârâta a comunicat reclamantului refuzul de înmatriculare fără plata taxei de poluare, motivând ca aceasta obligație îi incumba prin raportare la art. 3 si 4 a O.. In urma acestui refuz, reclamantul a promovat prezenta acțiune în contencios administrative.

Taxa de poluare a fost instituita prin Ordonanța de Urgență nr. 5. care a abrogat prevederile din Codul Fiscal referitoare la taxa de prima înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după intrarea în vigoare, modificări ce vor fi arătate mai jos.

Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de (...), conform art. 14 din acest act normativ.

Ordonanța de Urgență nr. 5. a fost modificată pentru prima dată prin Ordonanța de Urgență nr.

208 din 4 decembrie 2008, pentru stabilirea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.

825 din 8 decembrie 2008.

În lipsa oricărei alte precizări privind intrarea în vigoare în cuprinsul

Ordonanța de Urgență nr. 2., aceasta a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul

Oficial (conform art. 11 .alin. 2 din L. nr. 24/2000), respectiv la data de 8 decembrie 2008. (conform art. 11 .alin. 2 din L. nr. 24/2000).

Ordonanța de Urgență nr. 5. a fost modificată pentru a doua oară prin Ordonanța de Urgență nr.

218 din 10 decembrie 2008 privind modificarea Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 836 din 11 decembrie 2008.

La rândul său, primul act de modificare a Ordonanța de Urgență nr. 5., respectiv Ordonanța de Urgență nr. 2., a fost abrogată prin art. I din Ordonanța de Urgență nr. 2.. C. art. I din Ordonanța de Urgență nr. 2., „. de urgență a G. nr. 2. pentru stabilirea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 825 din 8 decembrie 2008, se abrogă".

În lipsa oricărei alte precizări privind intrarea în vigoare în cuprinsul

Ordonanța de Urgență nr. 2., aceasta a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul

Oficial (conform art. 11 .alin. 2 din L. nr. 24/2000), respectiv la data de 11 decembrie 2008.

Ordonanța de Urgență nr. 5. a fost modificată pentru a treia oară prin Ordonanța de Urgență nr. 7 din 18 februarie 2009 privind modificarea Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care a fost publicată în

Monitorul Oficial, Partea I, nr. 103 din 19 februarie 2009.

În lipsa oricărei alte precizări privind intrarea în vigoare în cuprinsul

Ordonanța de Urgență nr. 7., aceasta a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul O ficial (conform art. 11. alin. 2 din L. nr. 24/2000), respectiv la data de 19 februarie 2009.

Ordonanța de Urgență nr. 5. a fost modificată pentru a patra oară prin art. 35 din

L. nr. 329 din 5 noiembrie 2009, privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia E. și Fondul Monetar

Internațional, care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009.

C. art. 70 din această lege, Capitolul VII - din care face parte art. 35 - a intrat în vigoare la trei zile de la data publicării în Monitorul Oficial (conform art. 11. alin. 1 din L. nr. 24/2000), respectiv la data de 12 noiembrie 2009.

In data de 29 decembrie 2009 a fost adoptata Ordonanța de Urgență nr.117 prin care au fost exceptate de la plata taxei de poluare si autovehiculele M1 cu norme de poluare E. 4, a caror capacitate cilindrica nu depășește 2000 cmc, precum si autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4 , înmatriculate pentru prima data intr-un stat membru al U. E. în perioada 15 decembrie

2008-31 decembrie 2009 inclusiv, în condițiile în care acestea se înmatriculează pentru prima data în R. în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonante de urgenta. C. alinitului 2 al acestui articol unic, termenul de 45 de zile este termen de decadere.

În raport cu diferitele modificări ale Ordonanța de Urgență nr. 5., instanța constată că deși taxa de poluare a rămas în vigoare din data de (...) și până în prezent, cuantumul și modul de calcul al acestei taxe a fost modificat în mod esențial începând cu data de (...), prin înlocuirea anexelor la acest act normativ.

Prin cererea introductiva, reclamanta a arătat că reglementarea cuprinsă in O. nr.5. contravine articolelor 25, 28 si 90 din T. de C. a C. E.

Începând cu data de 1 decembrie 2009, a intrat in vigoare T. de la L.

In conformitate cu modificările aduse T. instituind Comunitatea E. prin T. de la L., T. a fost redenumit T. privind funcționarea U. E., iar fostul art.90 din T. instituind Comunitatea E. a fost renumerotat, devenind art.110 al noului tratat privind functionarea U. E., cu același continut. Instanta de fond a făcut însă referire în continuare la art. 90, respectiv la legislația comunitara în vigoare la data plătii taxei de poluare in litigiu.

Instanța de fond a apreciat, că o primă precizare care se impune este aceea ca prin L. nr. 1. R. a ratificat tratatul privind aderarea Republicii

Bulgaria si a R. la U. E.

Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art.148 alin.2 si 4 din

Constituția R..

Prin urmare, începând cu data aderării, 1 ianuarie 2007, este obligatorie pentru statul roman respectarea acquis-ului comunitar, astfel cum este definit prin art.1 din H.G.nr.1367/2000 privind constituirea si funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordantei dispozițiilor si principiilor Constituției R. cu acquis-ul comunitar, în perspectiva aderării

R. la U. E., definiție conform căruia acesta include, între alte acte normative,";dispozitiile T. instituind Comunitatea E., semnat la 25 martie

1957 la R., si ale tratatului privind U. E., semnat la 7 februarie 1992 la M., ambele republicate în Jurnalul Oficial al C. E. nr.C340 din 10 noiembrie

1997.";

Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 5., ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentrumediu și se gestionează de A. F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Așa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C.

Obligația de plată a taxei se naște, conform art. 4 din OUG nr.5. cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R. sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 9.

Art. 25 din T. interzice între statele membre taxele vamale la import și export sau taxele cu efect echivalent, inclusiv cu privire la taxele vamale cu caracter fiscali iar art. 28 din același T. interzice între statele membre restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent.

C. art. 90 paragraf 1 din T. Constitutiv al U. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Problema care trebuie lămurită este aceea de a stabili dacă taxa de poluare este contrară normelor amintite.

Cu privire la natura taxei de poluare C. s-a pronunțat la (...) asupra acțiunilor preliminare formulate de H. - B. M. B. B. K. M. B. în cauzele reunite C-29012005 Âkos Nâdasdi și C-33312005 llona Nemeth, ocazie cu care a statuat că o taxă care nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat membru ci pentru prima înregistrare a autotunsmuIui pe teritoriul acelui stat membru., în vederea punerii în circulație nu constituie o taxă vamală în sensul art. 25 din T. ci face parte din sistemul general de impozitare a bunurilor și trebuie examinată în lumina art. 90 din T. TE.

În aceste condiții, susținerea reclamantului privind încălcarea art. 25 din T. este nefondată întrucât taxa de poluare este datorată pentru punerea în circulație a autovehiculului , astfel că nu se poate susține cu temei că este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat membru.

Nici încălcarea art. 28 din T. nu poate fi reținută; conform formulei Dassonville impusă în jurisprudența C. sunt măsuri cu efect echivalent nu numai acele măsuri care tratează discriminativ, în mod deschis sau ascuns marfa străină adusă dintr-un alt stat membru dar și acelea care pornind de la conținutul efectiv al textului sunt egal aplicabile sau au același efect aparent pentru toți, iar la evaluarea acestor măsuri Curtea a stabilit că trebuie avute în vedere efectele potențiale, posibile ale acestora și nu scopul urmărit de acestea. Mai mult, Curtea a conchis că restricționările importului sau exportului sunt permise doar în situația în care în domeniu lipsesc reglementările comunitare, restricțiile sunt necesare pentru asigurarea supravegherii fiscale a corectitudinii în relațiile comerciale, pentru asigurarea protecției consumatorului, pentru protecția valorilor social-culturale naționale dacă reglementările sunt valabile în mod nediscriminatoriu pentru mărfurile din producția internă sau externă.

C. art. 90 din T. Instituind Comunitatea E., nici un stat membru nu aplica, direct sau indiret, produselor altor state membre impozite interne deorice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, nici un stat membru nu aplica produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de producție.

Ca urmare a numeroase sesizări primite de la cetățenii români,

Comisia europeana - D. G. Impozitare si Uniune Vamala a emis, la data de

9 decembrie, următorul comunicat:

„La nivelul U. E. nu exista o armonizare a taxei percepute pentru înmatricularea automobilelor. Așadar, statele membre pot decide unilateral în ce privește cuantumul taxei si modalitatea de calcul a acesteia, respectând în același timp principiul nediscriminării.

R. poate sa mențină taxa de înmatriculare pentru automobile si poate sa stabilească un nivel oricât de ridicat al acesteia (de exemplu, in

Danemarca, o taxa similara se ridica la 1. din valoarea automobilului)";

Ca urmare a numeroase sesizări primite de la cetatenii români,

Comisia europeana - D. G. Impozitare si Uniune Vamala a emis, la data de

9 decembrie, următorul comunicat:

„La nivelul U. E. nu exista o armonizare a taxei percepute pentru înmatricularea automobilelor. Așadar, statele membre pot decide unilateral in ce privește cuantumul taxei si modalitatea de calcul a acesteia, respectând in același timp principiul nediscriminării.

R. poate sa mențină taxa de înmatriculare pentru automobile si poate sa stabilească un nivel oricât de ridicat al acesteie (de exemplu, in

Danemarca, o taxa similara se ridica la 1. din valoarea automobilului)";

Prin urmare, fiecare stat membru îsi poate institui în mod independent propriul sistem de taxare, insa aceasta taxare trebuie sa se facă prin raportare la art. 90 din T., precum si la jurisprudenta C.

C. a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că Statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. (A se vedea Deciziile Curții de J. a C. E. în cauzele 112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, par. 12; Cauza C-132/88 Comisia

C. E. c. Republicii Elene, par. 17).

De asemenea, jurisdicția de contencios comunitar a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție performanțele de mediu (A se vedea Decizia Curtii de J. a C. E. în cauzele conexate C- 290/05 și C-333/05 Âkos Nadasdi și llona Nemeth parag. 52).

S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența C.

După împlinirea termenului de decădere de 45 zile prevazut de O. nr.

1., O. al carei scop declarat era protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate în producția de autovehicule, nu mai este in vigoare. Acest ultim act normativ a fost adoptat in vederea exceptării unor categorii de autovehicule care se înmatriculează pentru prima data în R. sau în alte state membre ale U. E. in perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 de la plata taxei de poluare.

Prin caracterul sau protecționist, instanța de fond a apreciat că O. nu este conforma cu art.90 din TCE, motiv pentru care instanta are îndatorirea de a o ignora si a aplica direct prevederile T..

Pentru autoturismele introduse în tară după data de 31 decembrie

2009 si pentru care formalitățile de înmatriculare s-au făcut după expirarea termenului de 45 de zile sus menționat, actul normative aplicabil este O., modificata, fără exceptările cuprinse în O. temporara nr.2..

Intrucat in speta autoturismul a carui inmatriculare se solicita a fost introdus in tara dupa data de 31 decembrie 2009, iar cererea pentru inmatriculare s-a efectuat dupa data de 13 februarie 2010, la solutionarea acestei din urma cereri , paratul a avut in vedere dispozitiile prevazute de O..

In considerentele sus menționate instanta de fond a arătat motivele pentru care apreciază ca aceasta reglementare este conforma T. si care duc la concluzia ca reclamantului îi incumba obligația de plata a taxei de poluare în vederea înmatriculării definitive a autoturismului sau.

Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, instanța de fond a respins ca nefondată acțiunea reclamantului, privind obligația de înmatriculare auto fără plata taxei de poluare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul L. L.-Ș. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să se dispună obligarea intimatului la înmatricularea autoturismului proprietate sa, marca MAZDA cu seria de șasiu J., fără achitarea taxei de poluare pentru autoturisme, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.7,8

C.proc.civ.

În motivare, reclamantul a arătat că este vorba de un autoturism care a fost înmatriculat inițial într-un alt stat al U. E., conform traducerii certificatului de înmatriculare, iar ulterior achiziționării a demarat toate procedurile pentru înmatricularea definitive a acestuia în R., însă a fost refuzat de intimată deoarece nu a achitat taxa speciala pentru autoturisme.

În acest context, reclamantul apreciază că aceasta taxa este abuzivă, discriminatorie si ilegală, având în vedere prioritatea dreptului comunitar față de prevederile nationale astfel cum a fost consfințit și prin art. 148 din Constitutia R. care prevede expres prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin.2), iar Parlamentul, Președintele R., Guvernul si autoritatea Judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4). De altfel, prin L. nr.1. de ratificare a T. de aderare a R., B. la U. E., S. Român si-a asumat obligatia de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunități, dinainte de aderare.

Referitor la O. nr. 5., reclamantul susține că și aceasta încălcă principiul constituțional al egalitarii cetățenilor în fata legii, în condițiile în care sunt obligați la plata acestei taxe doar cetățenii care achiziționează un autoturism rulat dintr-un alt stat comunitar, nu si cei care achiziționează autoturisme similare, dar de pe teritoriul R., încălcându-se astfel principiul egalității în drepturi prevăzut de art.16 alin 1 din Constitutie, printr-un tratamentul discriminatoriu.

Astfel, OUG nr. 5. privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule implica o discriminare între mașini identice, în funcție de locul unde a avut loc prima înmatriculare, în conditiile în care T. privind constituirea Comunității E. interzice categoric astfel de discriminări,situație în care taxa de poluare introdusă în R. constitui o taxa cu efect echivalent interzisa de art. 23, 25 și 28 din TUE.

După cum a statuat deja Curtea, articolul 90 CE reprezintă în cadrul

T. CE o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale si a taxelor cu efect echivalent. Aceasta dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre ( hotararile din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 si C-41105 , inca nepublicata in Recueil , punctul 55 si jurisprudenta citata, precum si Nadasdi et Nemeth, citata anterior, punctul 45).

În continuarea motivelor de recurs, reclamantul a susținut că taxa speciala de primă înmatriculare nu este si nici nu poate fi considerată ca fiind o taxă de mediu, cum a fost definită, întrucât o asemenea taxa ar presupune aplicarea unor criterii echitabile pentru toți posesorii de autovehicule, indiferent de modul de dobândire sau locul dobândirii din spațiul comunitar, în functie de gradul de poluare al autovehiculului. Astfel, autoturismul care face obiectul prezentei cauze îndeplinește normele de poluare E. 2 iar pe piața din R. se tranzacționează si se înmatriculează autoturisme similare cu norme de poluare Non E., E. 1, sau E. 2, fără plata vreunei taxe de înmatriculare.

Mai mult, în pretul carburantului este introdusa o taxa de poluare, iar în legislatia tuturor statelor membre ale UE nu exista o prevedere similară, care să condiționeze înmatricularea autoturisme lor de plata vreunei taxe speciale sau de mediu.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-aapreciat ca fiind fondat din următoarele considerente.

Prin cererea nr. 37622 din (...) înregistrata la pârâta I. P. J. S. - S. P.

C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., reclamantul a solicitat înmatricularea autovehiculului MAZDA cu seria șasiu J., provenit și înmatriculat în

Franța.

Prin adresa cu același număr, pârâta a comunicat reclamantului refuzul de înmatriculare fără plata taxei de poluare, motivând ca aceasta obligație îi incumba prin raportare la art. 3 si 4 a O.. In urma acestui refuz, reclamantul a promovat prezenta acțiune în contencios administrativ.

T. a apreciat că refuzul de înmatriculare este legal și în acest sens, s- a raportat la criteriile desprinse din jurisprudența CJUE referitoare la interpretarea art. 110 din TFUE.

Curtea constată că criticile din recurs sunt fondate, iar pentru a dispune în acest sens a luat de faptul că este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J. că art. 110 din T. privind funcționarea U. E. (TFUE) și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul U. E. are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (TFUE) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate.

Așa cum rezultă din dispozițiile legale pertinente taxa pe poluare se datorează la prima înmatriculare a vehiculului (art. 4 lit. a din OUG nr. 5.) încât dreptul intern aplicabil raportului juridic de drept material secircumscrie normelor juridice în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare.

Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5., constată faptul ca solicitarea de înmatriculare a autoturismului și refuzul autorității administrative de a înmatricula acel autoturism, în absenta dovezii de achitare a taxei de poluare, a avut loc după data modificării O. 5. prin O. 2. și respectiv OUG 7.. În consecință, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente trebuie analizata prin raportare efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie

2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru Mediu și M. Mediului.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Chiar dacă din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 5., este necesar ca în lumina celor statuate să se deceleze dacă argumentele utilizate de Curtea de Justiție sunt valabile și față de normele juridice care reglementau obligativitatea plății taxei pe poluare în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare.

Trebuie notat că la data formulării cererii de înmatriculare ca efect al

OUG nr. 1. a încetat efectul art. III introdus prin OUG nr. 2. și ca atare practic s-a revenit la forma inițială de calcul și stabilire a taxei pe poluare cu mențiunea că nivelul taxei pe poluare percepută în noile condiții legale era mai mare ca și cea stabilită ca datorată în prima variantă a OUG nr. 5..

Or, Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din

TFUE plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Aceste statuării sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât reglementarea aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială.

Or, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Astfel fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE.

Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății.

Or, statuând astfel Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T. de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de J. (cauza Simmenthal).

Față de cele ce preced, raportat la considerentele menționate în precedent, soluția de respingere a acțiunii este nelegală, iar în baza prev. art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 1 C.pr.civ., art. 20 din L. nr. 554/2004, recursul reclamantului va fi admis, cu consecința modificării sentinței, în sensul admiterii acțiunii și a obligării autorității administrative de resort la îndeplinirea operațiunii administrative de înmatriculare a autovehiculului

Mazda, varianta 323, an fabricație 1999, nr. identificare J., fără plata taxei pe poluare.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de L. L.-Ș. împotriva sentinței civile nr. 4935 din 15 octombrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o modifică în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul L. L.-Ș. împotriva INSTITUȚIEI P. J. S..

Obligă pârâta la înmatricularea, fără plata taxei de poluare, a autoturismului Mazda, varianta 323, an fabricație 1999, nr. identificare J..

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11 mai 2011.

Red.M.B./dact.L.C.C.

3 ex./(...) Jud.fond: C. N.-C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1933/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal