Decizia civilă nr. 196/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 196/2011
Ședința publică de la 20 I. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător R.-R. D.
Judecător Ana M. T.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. F. P. A M., împotriva sentinței civile nr. 2119/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Triubunalului Cluj, în contradictoriu cu reclamantul N. T. C., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 2.119 din data de 11 iunie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul N. T. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. T. și, în consecință a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 6.286,65 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare și dobânda legală calculată la această sumă, începând cu data de (...) și până la data plății efective. În considerentele hotărârii s-a reținut că la data de (...) reclamantul a achitat suma de 6.286,65 lei conform chitantei depuse în probatiune (f.9 dosar tribunal), la T. M. T., pentru autovehiculul marca VOLKSWAGEN PASSAT. Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei A. T. cu solicitarea de a-i fi restituită. A mai învederat prima instanță că reclamantul a solicitat restituirea taxei de înmatriculare la data de (...) însă pârâta prin răspunsul comunicat, și-a exprimat refuzul de a da curs solicitării cererii pe motiv că taxa de primă înmatriculare auto în R. este legală și nu poate fi restituită. Referitor la exceptia tardivității, reținând că în cauza de față se reclamă refuzul nejustificat al pârâtei de restituire integrală a sumei achitate cu titlu de taxă de prima înmatriculare, tribunalul a constatat ca doar de la data comunicării refuzului de restituire a taxei de prima înmatriculare ((...)) termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin 2 din L. nr. 554/2004 începe să curgă. Raportat la acest moment, tribunalul a apreciat că actiunea apare ca fiind promovata înăuntrul termenului legal, astfel că excepția tardivității a fost respinsă. Pe fondul cauzei, tribunalul a învederat că potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale U. E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar. Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității E., aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a C. E., care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta. Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin L. nr. 3. sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 3. prin OUG nr. 1., a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în R. a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în R., fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R., după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al U. E. și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în R., astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității E.. De asemenea, tribunalul a apreciat că nu pot fi reținute nici susținerile pârâtei privind aplicarea dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 5., pe de o parte dat fiind faptul că acest act normativ a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 și pe de altă parte, având în vedere incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar, nu se poate face o eventuală compensare între taxa de poluare și taxa prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal. Mai mult decât atât, acest act normativ nu poate fi aplicat decât situațiilor născute după intrarea sa în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii. Constatând că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant face parte din categoria taxelor interzise de dispozițiile art. 90 din Tratatul C. E. și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care R. a aderat la U. E., reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordineajuridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei A. F. P. a M. T. de a dispune restituirea acesteia, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din L. nr. 554/2004, va admite cererea reclamantului și va obliga pârâta la restituirea taxei de primă înmatriculare, în suma de 6.286,65 lei. Conform prevederilor art. 21 alin 4 din Codul de procedura fiscala in măsura in care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contributii si alte venituri ale bugetului general consolidat se constata ca fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. A., principiul răspunderii patrimoniale presupune reparația in natura si integrala a prejudiciului, iar o justa reparatie a prejudiciului suferit de contribuabil ca urmare a încasării si folosirii de către pârâtă a unei sume, fără temei legal, presupune restituirea nu numai a acestei sume ci si a dobânzii legale calculate pentru perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat si data restituirii integrale către contribuabil. Astfel fiind, tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 6.286,65 lei, reprezentând restituirea integrală a taxei speciale pentru autoturisme, cu dobânda legală în materie civilă începând cu data de (...) si până la data restituirii efective. Împotriva acestei hotărâri, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și art. 3041 C.pr.civ., pârâta-recurenta A. F. P. A M. T. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca nelegală. O primă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că deși a invocat excepția de tardivitate, instanța de fond a respins în mod neîntemeiat această excepție. Astfel, reclamantul a solicitat restituirea unei taxe achitată la data (...) arătând că prin adresa nr. 19732/(...) pârâta nu i-a dat curs solicitării așa cum a solicitat. Având în vedere că reclamantul nu a solicitat restituirea diferenței de taxă, astfel cum este îndrituit prin O. nr. 5. în termen și potrivit procedurii legale, pârâta consideră că acțiunea acestuia este tardivă. În argumentare, pârâta a invocat dispozițiile art. 7 alin. 1 și art. 11 din L. nr. 554/2004, respectiv reclamantul a depășit termenul de 6 luni prev. de aceste dispoziții legale. Pârâta raportează excepția de decădere din dreptul reclamantului de a promova acțiunea, în fapt, și la data de (...), dată la care a intrat în vigoare O. nr. 5., iar potrivit acestui act normativ acesta era îndrituit doar la restituirea diferenței. Faptul că reclamantul a refuzat un drept prevăzut de lege, nu face admisibilă acțiunea în instanță, deoarece ar solicita judecătorului să se substituie legislativului. În privința excepției inadmisibilității acțiunii, pârâta a invocat dispozițiile art. 11 din O. nr. 5. și procedura prev. de C. VI din Normele metodologice de aplicare a ordonaței aprobate prin H. nr. 6., respectiv faptul că procedura de restituire este o procedură administrativă necontencioasă, iar conform pct. 6 lit. A alin. 2, pentru restituirea sumelor, contribuabilul va depune o cerere de restituire la organul fiscal competent. Așa fiind, reclamantul era îndreptățit la restituirea în parte a taxei achitată și nu la restituirea integrală, procedurile legale fiind în vigoare la data judecării acțiunii. Din acest raționament, pârâta consideră că solicitarea reclamantului de a-i fi restituită integral taxa achitată, fără respectarea procedurii administrative instituită de lege, reprezintă o solicitare nelegală. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este fondat pentru următoarele considerente: 1. În ceea ce privește critica privind greșita soluționare a excepției de tardivitate, Curtea observă că instanța de fond a justificat pertinent de ce a optat pentru această soluție. Astfel, în considerentele sentinței recurate s-a reținut, în esență, că momentul de la care curge termenul de decădere de 1 an prevăzut la art. 11 alin. 2 din L. contenciosului administrativ este data la care pârâta recurentă a comunicat refuzul nejustificat de soluționare a cererii reclamantului, recte data de (...) (f.6 dosar fond). Această soluție este corectă și legală. Curtea are în vedere că termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. 2 din L. nr. 554/2004 este de fapt un termen compus din termenul general de 6 luni prevăzut la art. 11 alin. 1 din L. contenciosului administrativ și o parte variabilă până la împlinirea unui an. Dintr-un alt unghi de vedere, termenul de decădere de un an se calculează conform art. 11 alin. 2 din L. nr. 554/2004 de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului verbal de conciliere, după caz. În speță, recurentul afirmă fără just temei că momentul de la care curge termenul pentru a se cere în justiție restituirea sumei plătită de contribuabil cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare curge de la data încasării acestei taxe. Această teză nu poate fi admisă deși este susținută de o instanță de fond din raza altei curți de apel cu o motivare sumară și lapidară și care nu acoperă problema disputată în prezenta cauză. În speță, reclamantul a înțeles să se supună legislației interne active la momentul la care s-a consumat raportul juridic de drept material fiscal generat de plata taxei speciale de primă înmatriculare, condiție indeniabilă pentru a se pune în circulație un autovehicul achiziționat de pe piața intracomunitară a U. Dar, tot atât de adevărat este că ulterior în R., în lipsa reacției ferme a autorității legislative la presiunea exercitată de executivul U. și în pofida demarării procedurii de infrigement, la nivelul instanțelor judecătorești s-a conturat o practică unitară și ulterior previzibilă și predictibilă în materie în sensul stabilirii că dispozițiile legale interne de drept fiscal încalcă dispozițiile art. 90 parag. 1 din Tratatul instituind Comunitatea E. (astăzi art. 110 din Tratatul privind funcționarea U. E.). Î.-o astfel de ipostază și ținând seama de caracterul lacunar și deficitar al normelor procesual fiscale în temeiul cărora a fost percepută această taxă fiscală (fără să fie reglementată expres încasarea acesteia pe baza unui act de impunere, fără să fie reglementată expres sau măcar printr-o normă de trimitere, o procedură fiscală de contestarea pe cale administrativă și/sau judiciară a unei astfel de taxe) împrejurarea că reclamanta sa adresat pe calea dreptului comun în materia contenciosului administrativ printr-o cerere de restituire și apoi instanțelor judecătorești urmând aceleași dispoziții avute la îndemână nu poate fi opusă cu succes pentru ai paraliza acesteia accesul la judecător. Așa cum rezultă dintr-o jurisprudență clară, consacrată și o interpretare evolutivă a textului art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, legea trebuie să fie accesibilă și previzibilă iar cerințele de ultimă oră în materie impun ca ea săfie și predictibilă, adică stabilă (pe larg, CEDO, cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit din 1979 și R. împotriva României din 2000). O lege este accesibilă atunci când este redactată în termeni clari și conciși astfel încât cel care intră în contact cu normele ei să fie capabil să-și regleze conduita, chiar apelând la profesioniștii dreptului, de așa manieră încât să înțeleagă conținutul dispozițiilor sale și să prevadă efectele care le generează încălcarea acesteia. În cauza de față normele Codului fiscal privind încasarea taxei speciale de primă înmatriculare în lipsa unor norme de procedură fiscală adecvate au fost insuficiente, incerte și neclare pentru ca orice contribuabil să înțeleagă mecanismul de percepere a unei astfel de taxe și să fie astfel capabil să utilizeze anumite mecanisme procesuale pentru contestarea legalității taxei. De altfel, această carență a legislației fiscale în materie a fost subliniată cu pregnanță și de C. E. în prima procedură de infringement declanșată împotriva României în această materie. Față de cele ce preced, Curtea constată că reclamanta a procedat legal și corect atunci când a sesizat pe cale administrativă organul fiscal pentru a cere restituirea taxei pretins încasată nelegal și mai apoi față de refuzul negativ primit de la acesta a sesizat legal și în termenul defipt de normele legale instanța competentă. Din această perspectivă și cu această motivare care se adaugă considerentelor primei instanțe, Curtea constată că reclamantului nu i se poate opune cu succes excepția tardivității introducerii acțiunii termenul de decădere de un prevăzut de art. 11 alin. 2 și 5 din L. nr. 554/2004 nefiind împlinit la data sesizării instanței de fond. 2. Cât privește maniera în care instanța de fond a soluționat excepția inadmisibilității invocată de recurenta pârâtă în procedura de fond, Curtea reține următoarele: Așa cum se va arăta și mai jos, reclamantului i se impută faptul că nu a urmat o procedură administrativă prealabilă pentru a cerere și obține taxa specială de primă înmatriculare și mai apoi să purceadă la facerea unui demers pe calea acțiunii judiciare. Astfel, referitor la eventuala incidență a disp. O. nr. 5., Curtea constată următoarele: Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată cadiferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141 - art.2143 C.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat. Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul-intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: C.J.C.E., cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de O. nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de O. nr. 5. dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Împrejurarea că la nivelul U. E. s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor O. nr. 5. nu este contrară Tratatului (procedura de infringement) nu are nici o influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului. Or, aceste considerații vin să confirme teza conform căreia calea prevăzută la art. 11 din OUG nr. 5. este anevoioasă pentru reclamantă și plină de riscuri, această procedură nefiind astfel compatibilă cu exigențele impuse de art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale care cer ca o cale de atac la o instanță sau altorgan al statului care este îndrituit să protejeze drepturile apărate și garantate de C. să fie efectivă, accesibilă și concretă. Din această perspectivă împrejurarea că reclamanta a ales să ocolească procedura prevăzută la art. 11 din OUG nr. 5. nu poate fi opusă pentru a-i paraliza acestuia dreptul de acces la instanță și de a dobândi în integralitate dreptul solicitat așa cum rezultă din considerentele de mai sus. 3. În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate până la data plății și incidența la speță a dispozițiilor C.pr.fisc. precum și a procedurii de restituire prevăzute de acest act normativ, Curtea reține următoarele: Din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamantul a solicitat plata dobânzii legale având ca fundament în drept art. 124 C.pr.fisc. Instanța de fond a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 21 alin. 4 C.pr.fisc temei în baza căruia a soluționat cererea accesorie de plata a dobânzii legale. Curtea reține că o atare rezolvare este greșită, pentru următoarele considerente: Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Din această perspectivă, Curtea reține că temei legal al acordării dobânzii legale nu poate fi decât dreptul comun în materie consacrat în prezent de OG nr. 9. privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești. Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea greșită a normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Din această perspectivă acordarea dobânzii legale în temeiul art. 21 alin. 4 C.pr.fisc. nu are justificare față de starea de fapt și de drept a acțiunii principale. Așa fiind, în temeiul art. 304 pct. 9 corelat cu art. 312 C.pr.civ. și art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004, Curtea urmează a admite recursul a modifica parțial sentința recurată în sensul că înlăturării soluției privind acordarea dobânzii legale. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de A. F. P. A M. T. împotriva sentinței civile nr. 2119/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Cluj, pe care o modifică, în sensul că 2119/(...), pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în sensul că înlătură dobânda legală. Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, L. U. R.-R. D. ANA-M. T. GREFIER, M. T. Red.L.U. Dact.S.M./2 ex./(...) Jud.fond: F.S.B..
| ← Decizia civilă nr. 6037/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2375/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
