Sentința civilă nr. 299/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA C.Ă,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

SENTINȚA CIVILĂ NR. 299/2011

Ședința publică din data de 18 Mai 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T. GREFIER D. C.

S-a luat în examinare cererea formulată de petenta SC EDI P. C. SRL, în contradictoriu cu intimata-creditoare SC S. C. I. SRL și intimata-lichidator SC EDI P. C. SRL PRIN ADMINISTRATOR J. C. T. M. C., având ca obiect - ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă petenta prin avocat C. H. M., care depune la dosar împuternicire avocațială nr. C. din (...), lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza a fost amânată pentru ca pententa să indice în concret temeiul de drept pe care se întemeiază cererea de ordonanță președințială.

Raportat la motivul cu care părțile au fost citate pentru acest termen de judecată, Curtea solicită părții prezente să precizeze temeiul de drept al cererii de ordonanță președințială.

Reprezentantul petentei învederează instanței că nu invocă art. 300 sau

403 C.pr.civ., și nici dispozițiile Legii nr. 85/2006, fiind o cerere de drept comun, întemeiată pe dispozițiile art. 581 al. 1 C.pr.civ., singurul temei de drept pe care înțelege să-și întemeieze prezenta cerere, pe care o consideră admisibilă. Pentru motivele învederate solicită admiterea cererii de suspendare și depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri.

Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Constată că prin cererea de ordonanță înregistrată la data de (...), sub nr. (...), pe cale de ordonanță președințială, petenta SC EDI P. C. SRL, a solicitat instantei a dispune suspendarea executarii sentintei comerciale nr. 1832/2011 pronunțată la data de (...) de Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul nr. (...).

În susținerea celor solicitate se arată că în cauză sunt întrunite cerințele cerute ordonanței președințiale.

Astfel, urgența este dată de consecințele pe care punerea în executare a sentinței le produce și care constau în principal în crearea unui blocaj în ceea ce privește desfășurarea activității societății, dat fiind dispoziția de ridicare a dreptului de administrare.

Efectuarea oricărei măsuri în cadrul procedurii este de natură a prejudicia grav activitatea societății în condițiile în care societatea este partecontractantă, depinde foarte mult de desfășurarea activității curente și mai mult, societatea se afla în negocieri avansate.

Cât privește neabordarea fondului, se arată că este îndeplinită și această cerință, în condițiile în care considerentele expuse în cuprinsul cererii sunt independente de fondul litigiului, și anume existența creantei creditorului care a solicitat deschiderea procedurii.

În condițiile în care, prin demersul inițiat, s-a solicitat suspendarea executării unei sentințe comerciale până la soluționarea recursului , instanța a cerut lămuriri în legătură cu temeiul de drept pe care se fundamentează cererea.

Prezent în instanță, apărătorul petentei a arătat că singurul temei de drept este art. 581 al. 1 C.pr.civ., că în cauză nu se invocă art. 300 sau art. 403 C.pr.civ. și nici dispozițiile Legii nr. 85/2006.

Față de cele precizate, Curtea a pus în discuție, în temeiul art. 137

C.pr.civ. excepția inadmisibilității, considerată ca întemeiată.

În acest sens se reține că în cauză se solicită suspendarea executării unei sentințe pronunțată în temeiul Legii nr. 85/2006.

Analiza coroborată a acestui act normativ special relevă că suspendarea poate fi dispusă doar în temeiul dispozițiilor art. 8 al Legii 85/2006. Prin urmare, formularea unei cereri de suspendare a unei hotărâri pronunțate de judecătorul sindic, doar in temeiul art. 581 C.pr.civ., este inadmisibilă.

Pe de altă parte, trebuie observat că hotărârile judecătorului sindic, potrivit art. 8 din legea menționată, nu se suspendă cu excepția anumitor situații derogatorii. Ori situația reclamantei nu se încadrează în situațiile derogatorii instituite de norma menționată.

Ca atare și din această perspectivă cererea este inadmisibilă.

Prin urmare, față de cele arătate, Curtea reține că excepția este întemeiată și ca atare fiind admisă, cererea urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE R espinge ca inadmisibilă cererea formulată pe calea ordonanței președințiale de către SC EDI P. C. SRL, în contradictoriu cu SC S. C. I. SRL și intimata-lichidator SC EDI P. C. SRL PRIN ADMINISTRATOR J. C. T. M. C., având ca obiect - ordonanță președințială.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE GREFIER

F. T. D. C.

Red. FT/dact.D.C./19 Mai 2011

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 299/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal