Decizia civilă nr. 20/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR 20/2011
Ședința 15 N. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I.
Judecător A.-I. A.
Judecător D. P. Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta N. L. împotriva sentinței civile nr. 2724 din (...) pronunțată în dosarul (...) al T. C. în contradictoriu cu intimata A. F. P., intimat D. G. A F. P. C. având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă domnul av. Cosmin Costaș în reprezentarea intereselor recurentei, cu împuternicire avocațială aflată la fila 9 .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea AFP
Decizia civilă N. - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului ca nefondat.Un exemplar din întâmpinare se comunică cu reprezentantul recurentei.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.21 din Constituție, art.8 și 10 alin.2 din Legea nr.554/2004 și art.3 pct.3 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului. Reprezentantul recurentei solicită în temeiul art.312 raportat la art.304 pct.7 și 9 C.pr. civilă admiterea recursului, modificarea în întregime a sentinței recurate, și în rejudecare, anularea deciziei de soluționare a contestației și a deciziei de plată a obligațiilor. În susținere arată că hotărârea primei instanțe este nemotivată, prima instanță de neluând în considerare argumentele expuse de către reclamantă, nefăcându-se astfel o analiză echilibrată a tuturor argumentelor. Față de aceste susțineri, instanța solicită reprezentantului părții litigante să precizeze dacă în speța dacă temeiul de drept care se aplică sunt dispozițiile art.312 pct.5 din C.pr. civilă. Reprezentantul recurentei arată că știe că există o practică la nivelul acestei instanțe în sensul specificat, dar că înțelege să solicite în subsidiar, aplicarea dispozițiilor art.304 pct.7 din C.pr. civilă și să solicite modificareaîn totalitate a sentinței recurate și timiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță. Se mai arată că motivul de recurs prevăzut la art.304 pct.9 rezidă din necomunicarea acestui act administrativ și respingerea cauzei întemeiat pe o excepție. Se mai relevă că organul fiscal nu a făcut dovada comunicării deciziei de impunere, decât după cererea făcută de reclamantă, când s-a procedat la comunicare prin poștă. În prezenta speță, comunicarea trebuia să se facă în condițiile prevăzute de art.44 alin.2 C.pr. fiscală și nu de dispozițiile codului de procedură civilă. În susținere se mai invocă D. CJUE din data de 15 septembrie 2011, în cauza Solvei contra Comisia E. în care a fost sancționată chiar Comisia E. pentru că nu a respectat dreptul la apărare. S. acordarea de cheltuieli de judecată în situația în care instanța va admite recursul și va trimite cauza spre rejudecare, depunând copia facturii fiscale. Curtea reține cauza în pronunțare. C U R T E A , Prin sentința civilă nr. 2724 din (...) pronunțată în dosarul (...) al T. C. s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta N. L. în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. a jud.C. și A. F. P. a mun.C.-N., ca neîntemeiată. S-a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată. În considerente se reține că reclamanta N. L. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. a mun.C.-N. și D. G. a F. P. a jud.C. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de soluționare a contestației nr.290/(...) emisă de D. a jud.C. și anularea deciziei referitoare la plata obligațiilor accesorii nr.1./(...) emisă de AFP a mun.C.-N., cu cheltuieli de judecată. Reclamanta a arătat că decizia referitoare la plata obligațiilor accesorii nr.1./(...) nu i-a fost comunicată în condițiile prev. de art.44 al.2 cod pr.fiscală, nu i-a fost respectat dreptul la apărare prin ascultarea sa potrivit art.9 cod pr.fiscală, nu a fost motivat modul de calcul al majorărilor de întârziere în condițiile în care la data de (...) nu mai avea nici o datorie la bugetul de stat. Pârâta D. G. a F. P. a jud.C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele: Prin D. nr. nr.1./(...) emisă de AFP a mun.C.-N. au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații de plată accesorii în sumă de 42.513 lei. Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație care a fost respinsă, ca tardivă, prin decizia de soluționare a contestației nr.290/(...) emisă de D. a jud.C. Dispozițiile 1 pct.1 și 5 din Ordinul Ministrului F. P. nr.2199/(...) care prevăd instrucțiunile de completare a formularului 226 definesc câștigul care trebuie trecut în declarație ca fiind câștigul total rezultat din transferul titlurilor de valoare și nu câștigul net. În acest sens, așa cum s-a stabilit și prin sentința civilă nr. 2. a T. C. declarația corectă este cea înregistrată sub nr.334976/(...) în care la rubrica câștig s-a înscris suma de 852.111 lei, în funcție de care s-a calculat un impozit datorat în sumă de 136.338 lei. Potrivit art.119 din OG nr.92/2003 pentru neachitarea la termenul de scadență a obligațiilor de plată, se datorează majorări de întârziere, care conform art.120 este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere. Întrucât prin sentința civilă nr. 2. a T. C. s-a stabilit că reclamanta datorează debitul inițial, raportat la câștigul brut, datorează și majorările de întârziere în baza principiului „accesorium sequitur principalae „ așa cum au fost calculate prin decizia contestată. Față de cele de mai sus instanța a respins acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată și a respins și cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată. Împotriva sentinței civile nr. 2724 din 30 mai 2011 a T. C. - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, pronunțată în dosarul nr. (...) a declarat recurs N. L., solicitând admiterea recursului, ]n temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 7 și 9 C. pr. civ., modificarea ]n ]ntregime a hotărârii primeiinstanțe și, în rejudecare, anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 290/(...) a D.G.F.P. C. și anularea deciziei referitoare la plata obligațiilor accesorii nr. 1. din (...) emisă de către A. C.- N. obligarea pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs. În motivarea recursului recurenta arată că litigiul principal dintre părți privește modul de calcul al impozitului pe veniturile din investiții aferent anului 2006, mai precis impozitul pe veniturile din transferul titlurilor de valoare deținute în proprietate mai puțin de 365 zile. Potrivit datelor cuprinse în Fișa de portofoliu pe anul 2006, recurenta a realizat în cursul anului 2006 venituri din transferul valorilor mobiliare deținute mai puțin de 365 zile, după cum urmează: câștig anual- 852.111,28 RON; pierdere anuală - 265.889,49 RON; câștig net anual- 586.221,79 RON. Potrivit art. 67 alin. 3 lit. e) C. fiscal (forma în vigoare în cursul anului 2006), pentru veniturile din transferul valorilor mobiliare deținute mai puțin de 365 zile, impozitul reprezintă 16% din câștigul net. Impozitul datorat pentru câștigul net de 586.221,79 RON era deci, prin aplicarea cotei de 16%, în cuantum de 93.796 RON. Acest câștig trebuia calculat, declarat și achitat până la data de (...), lucru pe care recurenta l-a făcut, prin depunerea D. fiscale 226, înregistrată sub nr. 2350 din (...). Așa cum rezultă din prevederile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2199/2006 (M.Of. nr. 3 din (...)), recurenta trebuia să declare în secțiunea B, rd. 1, "câștigul total", iar la rd. 2, "impozitul datorat". Din moment ce impozitul se raportează la câștigul net, este evident faptul că trebuia evidențiat câștigul net de 586.221,79 RON, exigență pe care subsemnata a îndeplinit-o, determinând corect impozitul datorat. Referitor la impozitul total de 93.796 RON scadent la data de (...), reclamanta a achitat acest impozit după cum urmează: suma de 55.000 RON la data de (...); suma de 10.000 RON la data de (...); suma de 20.000 RON la data de (...); suma de 15.391 RON la data de (...). Prin urmare, la data de (...) avea achitată în contul impozitului datorat suma de 100.391 RON, fiind stins debitul principal de 93.796 RON. Potrivit art. 116 alin. 1 și 5 C. proc. fisc., forma în vigoare pentru perioada în discuție, pentru neplata la termen a sumelor datorate, organul fiscal era în drept să stabilească în sarcina mea majorări de întârziere, după cum urmează: Perioada Impozit restant Număr zile Majorare zilnică Total majorări (RON) întârziere (0,1% din debit) datorate (RON) 26.01 - 27.03 93.796 61 93,8 5722 28.03 - 2.04 38.796 6 38,8 233 3.04 - 20.04 28.796 18 28,8 518 20.04 - 27.04 8.796 8 8,8 70 Total majorări de întârziere datorate la (...): 6.543 Sume achitate peste debitul principal la (...): 6.595 RON Diferență de restituit: 52 RON După cum se poate observa, recurenta a achitat în contul bugetului de stat, până la data de (...) și cuantumul majorărilor de întârziere datorate pentru această perioadă, achitând chiar mai mult decât era cazul (cu 52 RON). Prin urmare, la acea dată s-au stins toate obligațiile de plată pentru veniturile obținute din transferul valorilor mobiliare deținute în portofoliu mai puțin de 365 de zile. R. la declarația depusă, prin D. de impunere anuală nr. 1. din (...) i s-a stabilit în plus obligația de plată a sumei de 1 RON, organul fiscal procedând la rotunjirea sumelor stabilite de recurentă cu titlul de impozit. La data de (...), la solicitarea expresă a unui funcționar de la ghișeul A. F. P. C.-N., care i-a indicat că aceasta este interpretarea corectă a legii, a depus Declarația 226 rectificativă înregistrată sub nr. 334946/(...), prin care la secțiunea B, rd. 1, "Câștig", a trecut suma de 852.111,28 RON. A. interpretare, care se regăsește și în actul administrativ fiscal contestat, are la bază teza potrivit căreia impozitul de 16% s-ar datora pentru câștigul brut realizat ("câștigul total"), iar nu pentru câștigul net, așa cum prevede textul legal indicat. Ulterior, în cursul anului 2008, după consultarea cu avocatul său, a depus la A. C.-N. o declarație rectificativă față de declarația din (...), identică cu declarația inițială din (...), apreciind că impozitul a fost evidențiat și calculat corect în cuprinsul acestei declarații. A. C.-N. a refuzat să țină cont de declarația rectificativă din anul 2008, iar în litigiul aferent Curtea de A. C. a stabilit, cu titlu irevocabil, că nu mai putea depune o declarație rectificativă. Prezentul litigiu este generat de modul de stabilire a unor obligații fiscale accesorii în sarcina recuentei, respectiv decizia de impunere anuală nr. 1. din (...) și decizia nr. 1. din (...) prin care s-au stabilit obligațiile fiscale accesorii în discuție. În anul 2008 A. F. P. C.-N. a procedat la o executare silită împotriva recurentei, pentru suma de 11.939 RON reprezentând obligații fiscale accesorii (majorări de Î.). Acest litigiu s-a finalizat prin sentința civilă nr. 8362/(...) a Judecătoriei C.-N., pronunțată în dosarul nr. (...) și devenită irevocabilă ca urmare a respingerii recursului A. C.-N. prin decizia civilă nr. 1286/R/(...) a T. C. Soluția irevocabilă a instanței este elocventă: " ... Anulează titlul executoriu nr. 123010000350267/(...) și somația emisă de către intimată în baza acestui titlu executoriu în dosarul execuțional nr. 12301000307831/2008". În acest dosar, judecătorul fondului a solicitat expres organului fiscal să facă dovada comunicării actelor administrative fiscale în discuție, care constituiau titluri de creanță și puteau eventual constitui titluri executorii. A. dovadă nu a fost făcută de către A. C.-N., care nu a comunicat niciodată decizia de impunere anuală din (...) sau decizia privitoare la obligațiile fiscale accesorii din (...). Hotărârea pronunțată de Tribunalul Cluj est nmotivată (art.304 pct. 7 Cod proc. civ.) Obligația de motivare a hotărârilor judecătorești este rezultanta altor două exigențe ce decurg din par. 1 al CEDO, așa cum este aceasta interpretată de Curtea E. a D. O. pe de o parte acest text consacră dreptul oricărei persoane de a-și prezenta argumentele și observațiile în fața instanței iar, pe de altă parte, art. 6 par. 1 impune oricărei instanțe obligațiade a proceda la un examen efectiv al motivelor, argumentelor și propunerilor de probe prezentate de părți, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Așa cum decurge din jurisprudența, Convenția impune obligația oricărei instanțe de a indica suficient de clar motivele pe care s-a sprijinit pentru a tranșa litigiul. A. exigență, care contribuie la garantarea respectării principiului bunei administrări a justiției, nu poate fi întotdeauna înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat pentru fiecare argument al părților. Pentru a determina dacă motivația aleasă sau lipsa de motivare fac procedura inechitabilă, trebuie să se examineze dacă procedura în ansamblul ei a îmbrăcat caracterul echitabil cerut de C. Curtea, în cadrul unui asemenea examen, va lua în considerare întinderea obligației de motivare conform legislației naționale, care poate varia în funcție de natura deciziei, în funcție de diversitatea argumentelor pe care le poate formula o parte în justiție și în funcție de diferențele care există între dispozițiile legale, cutumele și concepțiile doctrinare din statele semnatare ale Convenției în materie de motivare și redactare a deciziilor și hotărârilor judecătorești. În principiu, motivarea inadecvată a unei hotărâri judecătorești nu face obiectul controlului C., întrucât rolul acesteia nu este acela de a substitui propria apreciere a faptelor și a probelor prezentate celei a instanței nationale. În schimb, lipsa motivării hotărârii judecătorești intră sub incidența controlului C.. Astfel, dacă un justițiabil invocă în scris un argument suficient de clar și de precis, pe deasupra susținut de probe și de natură să aibă o incidență asupra soluției ce urmează să fie pronunțată în respectivul litigiu, este necesar ca instanța să analizeze acest argument și să formuleze un răspuns explicit și specific. A fortiori, cerința motivării hotărârii judecătorești prezintă o importanță particulară dacă argumentul invocat poate avea o incidență decisivă asupra obiectului litigiului sau dacă sensul dispoziției legale sau reglementare care trebuie aplicată este ambiguu sau imprecis. Din moment ce orice argument merită un răspuns și în condițiile în care hotărârea litigioasă nu conține niciun răspuns, Curtea caută să afle dacă tăcerea poate fi în mod rezonabil interpretată ca o respingere implicită. Dacă respectivul argument face parte dintr-o categorie juridică distinctă de cea din care fac parte celelalte argumente invocate, un răspuns specific și explicit se impune. În lipsa unei asemenea motivații, este imposibil să se determine dacă respectivul argument a fost doar neglijat sau dacă, dimpotrivă, el a făcut obiectul unei respingeri implicite și, în această din urmă ipoteză, pentru ce motive. Se poate de asemenea întâmpla ca o anumită cerere să rămână fără răspuns (de pildă, o cerere de strămutare a unei cauze). În absența unei luări de poziție clare și precise asupra temeiniciei unei cereri, este de asemenea imposibil pentru Curte să determine dacă jurisdicția națională a neglijat să se pronunțe sau dacă ea a respins cererea, fără a se obosi însă să precizeze motivele pentru care a făcut acest lucru. Curtea a admis că și o motivare sumară care s-a referit la toate argumentele invocate de părți corespunde exigențelor Convenției. Atunci însă când o instanță de recurs oferă o altă soluție decât cea a instanțelor inferioare, instanța de control judiciar are obligația de a oferi o motivare detaliată a soluției și a motivelor pentru care au fost respinse argumentele contrare ale părților. Insuficienta motivare a fost sancționată în afacerea Rache și Ozon c/a României (în ceea ce privește condamnarea reclamanților la plata unordespăgubiri cu titlul de daune morale, fără analiza tuturor condițiilor angajării răspunderii civile delictuale). Curtea a sancționat faptul că judecătorii români nu s-au pronunțat asupra unui argument decisiv pentru soluționarea cauzei (neconstituționalitatea unor decrete de expropriere din perioada comunistă) și în afacerea Vlasia Grigore V.scu c. România, reiterând faptul că obligația instanțelor de a proceda la analiza efectivă a cauzei presupune ca partea lezată să poată să se aștepte la un răspuns specific și explicit la mijloacele decisive pentru soluționarea procedurii respective (par. 39). O soluție similară, pentru un litigiu soluționat de Curtea de A. C., a fost pronunțată în cauza E. Burzo c/a România. Nemotivarea hotărârii la nivelul C. S. de Justiție a fost sancționată și în cauza G. c/a România. Mai recent, în afacerea Luka c/a România, Curtea a constatat violarea art. 6 par. 1 și într- o cauză în care instanța națională a ignorat un motiv de recurs fondat pe neconstituționalitatea compunerii completului, deși Curtea Constituțională se pronunțase deja în acest sens. În prezenta cauză, viciul nemotivării este cum nu se poate mai evident. Astfel, nu se poate discuta nici măcar despre vreo motivare sumară a hotărârii judecătorești, pentru că judecătorul fondului a refuzat să analizeze toate argumentele invocate de noi în scris prin acțiunea introductivă: inexistența unei comunicări a actului administrativ fiscal și efectele necomunicării; nerespectarea dreptului la apărare cu ocazia emiterii deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii; nemotivarea în fapt și în drept a deciziei contestate; nelegalitatea de fond a deciziei. R. la acest element, recursul trebuie admis prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 7 C. pr. civ., fiind absolut necesar ca aceste argumente să fie în mod serios analizate, cu ocazia rejudecării cauzei. Hotărârea pronunțată de Tribunalul Cluj este nelegală (art. 304 pct. 9 C. pr. civ.) În egală măsură, hotărârea T. C. este nelegală. Cu titlu prealabil, se observă faptul că judecătorul fondului nu a înțeles practic nimic din această cauză, soluția pronunțată fiind cu totul în afara problemei puse în discuție. Două sunt elementele care trebuie observate în acest context: - Litigiul anterior, finalizat printr-o decizie irevocabilă a T. C., nu a privit legalitatea sau nelegalitatea modului în care s-au stabilit obligațiile fiscale principale sau accesorii, ci doar o chestiune tehnică, aceea de a ști dacă mai poate fi depusă o declarație rectificativă ulterioară de către contribuabil. Cu alte cuvinte, nu există o hotărâre irevocabilă privitoare la obligațiile fiscale principale, cu autoritate de lucru judecat, de care instanța să fie ținută în prezentul litigiu. - Chiar și în ipoteza în care s-ar fi considerat legată de o asemenea hotărâre, instanța de fond era obligată să cerceteze elementele de nelegalitate ale deciziei prin care s-au stabilit obligațiile fiscale accesorii, invocate pe larg în acțiunea introductivă. R. la aceste elemente, în cele ce urmează va reitera argumentele din acțiunea introductivă, apreciind că discutarea acestora se impune în contextul rejudecării cauzei. Chestiunea prealabilă a modalității de comunicare și a datei comunicării deciziei privitoare la obligațiile fiscale accesorii nr. 1./(...). Principala chestiune care trebuie analizată, înainte de a se trece la analiza celorlalte argumente, este aceea a modalității de comunicare a deciziei din (...) și a datei comunicării. A. analiză este necesară și încontextul În care, previzibil, A. C.-N. și D.G.F.P. C. își vor menține obiecțiunile referitoare la tardivitatea demersului judiciar. Orice analiză trebuie să pornească de la textul fiscal relevant, respectiv art. 44 C. pr. fisc., redactat după cum urmează: (1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. ( ... ) (2) Actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organ ului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; c) prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia; d) prin publicitate. R. la exigențele art. 44 alin. 2 C. pr. fisc., trebuie observat faptul că modalitățile de comunicare sunt expres și limitativ prevăzute de lege: comunicarea directă contribuabilului, sub semnătură (art. 44 alin. 2 lit. a și b); comunicarea prin poștă, cu confirmare de primire (art. 44 alin. 2 lit. c); comunicarea prin publicitate (art. 44 alin. 2 lit. d). După cum se poate observa, în prezenta speță, organul fiscal nu a făcut dovada comunicării deciziei de impunere din (...), anterior emiterii adresei din (...), prin vreuna dintre modalitățile expres și limitativ prevăzute de art. 44 alin. 2 C. pr. fisc. Dimpotrivă, doar ca urmare a cererii recurentei din (...) s-a procedat la comunicarea prin poștă, cu confirmare de primire, a deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii din (...). În speță nu sunt incidente dispozițiile Codului de procedură civilă, iar comunicarea actelor administrative fiscale nu se face potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă, ci potrivit dispozițiilor Codului de procedură fiscală. Spre această concluzie conduc următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 3 C. pr. fisc., "Unde prezentul cod nu dispune se aplică dispozițiile Codului de procedură civilă". Printr-o interpretare per a contrario, în situația în care există un text expres în Codul de procedură fiscală - de pildă art. 44 alin. 2 referitor la modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale - nu este nici permisă și nici necesară aplicarea dispozițiilor Codului de procedură civilă. Norma din art. 44 alin. 4 C. pr. fisc. trebuie citită împreună cu art. 2 alin. 3 C. pr. fisc. Nu se poate susține astfel, cu argumente, că organul fiscal se poate dispensa de obligația de comunicare a actelor administrative fiscale (art. 44 alin. 1 C. pr. fisc.), apreciind că, la momentul necesar, va comunica aceste acte conform dispozițiilor Codului de procedură civilă. Parțial conclusiv, trebuie să se rețină următoarele: - A. C.-N. nu și-a îndeplinit obligația de comunicare a actelor administrative fiscale, prevăzută de art. 44 alin. 1 C. pr. fisc., printr-una din modalitățile prevăzute de art. 44 alin. 2 C. pr. fisc. - A. obligație a fost îndeplinită de organul fiscal doar în luna septembrie 2010, prin comunicarea deciziei din (...) conform art. 44 alin. 2 lit. c) C. pr. fisc. - Organul fiscal nu-i poate imputa contribuabilului propria culpă, întrucât contribuabilul nu era obligat să solicite actul administrativ fiscal. Dimpotrivă, întrucât potrivit art. 45 C. pr. fisc. actul necomunicat nu este opozabil contribuabilului, organul fiscal avea nu numai obligația, ci și interesul de a comunica decizia din (...), în scopul colectării la buget a sumei înscrise în acest act administrativ fiscal. - Depunerea unei copii a deciziei din (...) într-un dosar aflat pe rolul instanței nu echivalează cu o comunicare în sensul art. 44 alin. 2 C. pr. fisc., întrucât această modalitate de comunicare nu este prevăzută în Codul de procedură fiscală, iar acest cod se aplică cu prioritate față de orice alte acte normative. În această ambianță, este evident faptul că data comunicării deciziei din (...) este în luna septembrie 2010, iar contestația formulată de recurentă la data de (...) apare ca formulată în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 205 C. pr. fisc. Iată deci un prim motiv de nelegalitate a deciziei nr. 290/(...) a D.G.F.P. C.: din moment ce contestația a fost formulată în termen, este nelegală decizia de respingere a contestației ca fiind tardiv introdusă. Cu privire la fondul litigiului, arată că motivele de nelegalitate ale deciziei referitoare la plata obligațiilor accesorii nr. 1. din (...) emisă de către A. C.-N. Cu privire la nerespectarea dreptului la apărare, arată că, potrivit prevederilor art. 9 C. pr. fisc. și art. 6 par. 1 din Convenția E. a D. Omului, înainte de luarea oricărei decizii în materie fiscală este necesară ascultarea contribuabilului. Or, după cum se poate observa, în cazul deciziei de impunere contestate nu s-a procedat la audierea recurentei, motiv pentru care decizia de impunere este, din punct de vedere formal, nelegală. În acest context, arată că prin decizia civilă nr. 2615/(...), Înalta Curte de Casație și Justiție a sancționat drastic încălcarea dreptului la apărare, într-o situație similară, de către D. G. a F. P. C., procedând la anularea unei decizii de revocare a unor facilități fiscale în cuantum de 13.400.000 RON. Pentru ca exercitarea dreptului la apărare, consacrat de art. 6 din Convenție și art. 9 Cod procedură fiscală, să fie efectivă, era necesar ca recurenta să cunoască exact faptele concrete care îi sunt imputate și să poată răspunde în scris. În sprijinul solicitării acesteia de respectare a dreptului la apărare invocă și jurisprudența comunitară relevantă (Curtea de Justiție E., hotărârea din 18 decembrie 2008, afacerea C-349/07, Soprope - Organizacăes de C. Lda c. F. P., cu participarea Ministerio P.oț. Astfel, așa cum subliniau judecătorii comunitari în hotărârea amintită, rezultă din jurisprudența C. că principiul respectării dreptului la apărare impune ca orice persoană împotriva căreia se intenționează să se adopte o decizie care îi cauzează prejudicii să fie în măsură să își expună în mod util punctul de vedere. R. potrivit căreia destinatarul unei decizii cauzatoare de prejudicii trebuie să aibă posibilitatea să își susțină observațiile înainte de adoptarea deciziei are drept scop ca autoritatea competentă să poată să țină cont în mod util de ansamblul elementelor relevante. Pentru a asigura o protecție efectivă a persoanei sau a întreprinderii vizate, aceasta are ca obiect, printre altele, ca persoana sau întreprinderea respectivă să poată corecta o eroare sau să invoce anumite elemente privind situația lor personală pentru ca decizia să fie adoptată, să nu fie adoptată sau să aibă un anumit conținut. În aceste condiții, pentru a se putea considera că beneficiarul acestui drept are posibilitatea de a-și face cunoscut punctul de vedere în mod util, respectarea dreptului la apărare presupune ca administrația să iacunoștință, cu toată atenția necesară, de observațiile persoanei sau ale întreprinderii vizate. Deși, potrivit art. 43 alin. 2 lit. j) C. pr. fiscală, în cuprinsul actului administrativ fiscal este obligatorie înscrierea mențiunilor privind audierea contribuabilului, trebuie observat faptul că în cuprinsul deciziei de impunere din (...) nu există nicio mențiune referitoare la audiere. În fapt, recurenta nu a fost niciodată audiată cu privire la chestiunile menționate în cuprinsul deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală. În aceste condiții, prevederile art. 9 alin. 1 coroborate cu art. 43 alin. 2 lit. j) C. pr. fiscală impun anularea imediată a deciziei de impunere contestate. Cu privire la nemotivarea în fapt a deciziei referitoare la stabilirea obligațiilor de plată accesorii, arată că decizia de impunere nu este motivată potrivit exigențelor art. 43 C. pr. fisc., neexistând nicio referire la motivele pentru care s-au calculat majorări de întârziere, la suma reprezentând debitul principal și modul de calcul al acesteia ș.a.m.d. Pe cale de consecință, întrucât ne aflăm în prezența unui act administrativ fiscal nemotivat, sancțiunea nu poate fi decât anularea acestuia. Cu privire la nelegalitatea de fond a deciziei referitoare la stabilirea obligațiilor de plată accesorii, arată că decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii este nelegală și pe fond, raportat la următoarele împrejurări: Recurenta a realizat în cursul anului 2006 un câștig anual din transferul valorilor mobiliare deținute mai puțin de 365 zile de 852.111,28 RON și a înregistrat o pierdere anuală de 265.889,49 RON, câștigul net anual fiind astfel de 586.221,79 RON. Potrivit art. 67 alin. 3 Iit. e) Cod fiscal (forma în vigoare în cursul anului 2006), pentru veniturile din transferul valorilor mobiliare deținute mai puțin de 365 zile, impozitul reprezenta 16% din câștigul net. Impozitul datorat la nivelul anului 2006 pentru câștigul net de 586.221,79 RON al acesteia era astfel de 93.796 RON. Impozitul astfel determinat trebuia achitat până la data de (...). Recurenta a achitat în contul A. C.-N., în prima parte a anului 2007, următoarele sume: 55.000 RON la (...); 10.000 RON la (...); 20.000 RON la (...); 15.391 RON la data de (...). În acest fel s-a stins debitul principal de 93.796 RON și a fost achitată suplimentar o sumă de 6.595 RON pentru acoperirea majorărilor de întârziere. R. la aceste elemente, este evident faptul că la data de (...) nu mai avea nicio datorie către A. C.-N. (dimpotrivă, a achitat cu 52 RON mai mult decât a datorat). Pe cale de consecință, apreciază că sumele fanteziste din cuprinsul deciziei de impunere contestate nu au nicio legătură cu realitatea și solicită, și pentru acest motiv, anularea deciziei referitoare la stabilirea obligațiilor de plată accesorii. Examinând recursul, instanța constată următoarele: Dispozițiile art. 261 alin. 5 Cod proc.civ. prevăd obligația instanței de judecată de a arăta în cadrul hotărârii motivele de fapt și de drept care i- au format convingerea, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii conform art. 105 alin. 2 Cod proc.civ. Deci o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro sau contra, de fapt și de drept care au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată. Aceste argumente juridice trebuiesă se raporteze pe de o parte la susținerile și apărările făcute de părți, iar pe de altă parte la dispozițiile legale (cadrul legal) aplicabile. Obligația judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce motiv a găsit bună ca probă și pentru ce motiv a aplicat o normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligație esențială a cărei încălcare duce la desființarea hotărârii. Instanța de recurs este obligată să verifice din oficiu temeinicia și legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare din motivele prevăzute de lege (art. 306 Cod proc.civ.). Dar pentru a se putea exercita controlul judiciar, hotărârea atacată trebuie să cuprindă, între altele, temeiurile de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților. În prezenta cauză, viciul nemotivării este evident. Astfel, nu se poate discuta nici măcar despre vreo motivare sumară a hotărârii judecătorești, pentru că judecătorul fondului nu a analizat toate argumentele invocate de reclamantă în scris prin acțiunea introductivă. Nemotivarea în fapt și în drept a hotărârii echivalează cu o nejudecare a fondului. Cum în speță nu s-au respectat aceste prevederi, hotărârea pe care a pronunțat-o nu poate fi analizată sub aspectul temeiniciei și legalității, așa că în baza art. 312 (3) Cod proc.civ., s-a dispus admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca judecătorul să motiveze hotărârea pe care o va pronunța. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de N. L. împotriva sentinței civile nr.2724 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T. C. pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Cluj. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER C . I. A. I. A. D. P. M. N. ȚÂR R ed. D.P. dact. GC 3 ex/(...) Jud.primă instanță: A. C.
| ← Decizia civilă nr. 4704/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1384/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
