Decizia civilă nr. 2062/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 2062/2011
Ședința ta de 16 mai 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. I. I. JUDECĂTOR : A. C. JUDECĂTOR : M. S. GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul K. A. împotriva sentinței civile nr. 5414 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu intimații D. G. A F. P. A J. S., A. F. P. A C. S. și A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a făcut cauzei,după care se constată că în data de 14 aprilie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei D. G. A F. P. A J. S.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art.3 pct.3 C.pr.civ coroborat cu art. 8 și 10 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 5414 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. s- a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și ca nefondată cererea reclamantului K. A., în contradictoriu cu pârâtelor D. G. A F. P. S. și A. F. P. A C. S. privind restituirea sumei de 4.511 lei. S-a respins cererea de chemare în garanție a M.ui M.lui A. F. DE M.. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări în R. a autovehiculului reclamantul a achitat suma de 4511 lei cu titlu de taxă de poluare cu chitanța nr. TS5 nr.2006531 din data de (...) . Această taxă a fost stabilită prin aplicarea elementelor de calcul prevăzute de O.. Taxa de poluare a fost instituită prin Ordonanța de Urgență nr.5. care a abrogat prevederile din Codul Fiscal referitoare la taxa de prima înmatriculare a autovehiculelor. Prin cererea introductivă, reclamantul a arătat că reglementarea cuprinsă în O. contravine articolelor 25, 28 si 90 din T. de C. a C. E. Începând cu data de 1 decembrie 2009, a intrat in vigoare T. de la L. În conformitate cu modificările aduse T.ui instituind Comunitatea E. prin T. de la L., T. a fost redenumit T. privind funcționarea U. E., iar fostul art.90 din T.ui instituind Comunitatea E. a fost renumerotat, devenind art.110 al noului tratat privind funcționarea U. E., cu același conținut. Instanța va face însă referire în continuare la art. 90, respectiv la legislația comunitară în vigoare la data plătii taxei de poluare în litigiu. Instanța de fond a apreciat că o primă precizare care se impune este aceea că prin L. nr. 1. R. a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a R. la U. E.. Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art.148 alin.2 si 4 din Constituția R., dispoziții conform cărora: (2)„Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. (4)Parlamentul, Președintele R., G. și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile aliniatului 2. „ Prin urmare, începând cu data aderării, 1 ianuarie 2007, este obligatorie pentru statul român respectarea acquis-ului comunitar, astfel cum este definit prin art.1 din H.G.nr.1367/2000 privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției R. cu acquis-ul comunitar, în perspectiva aderării R. la U. E., definiție conform căruia acesta include, între alte acte normative,";dispozițiile T.ui instituind Comunitatea E., semnat la 25 martie 1957 la R., și ale tratatului privind U. E., semnat la 7 februarie 1992 la M., ambele republicate în Jurnalul Oficial al C. E. nr.C340 din 10 noiembrie 1997."; Cu privire la competenta instanțelor de judecată de a evalua conformitatea legislației romane din dispozițiile dreptului comunitar, Curtea de Justiție a C. E.,a cărei jurisprudența este obligatorie pentru instanțele nationale în interpretarea dreptului comunitar, a decis in cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr.C 106/77 ca „. național însărcinat sa aplice, in cadrul competentei sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional."; Conform art. 90 din T. Instituind Comunitatea E., nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție. Ca urmare a numeroase sesizări primite de la cetățenii români, Comisia europeană-D. G. Impozitare si Uniune Vamala a emis, la data de 9 decembrie, următorul comunicat: „La nivelul U. E. nu exista o armonizare a taxei percepute pentru înmatricularea automobilelor. Așadar, statele membre pot decide unilateral în ceprivește cuantumul taxei si modalitatea de calcul a acesteia, respectând în același timp principiul nediscriminării. R. poate să mențină taxa de înmatriculare pentru automobile și poate să stabilească un nivel oricât de ridicat al acesteia(de exemplu, in Danemarca, o taxa similară se ridică la 1. din valoarea automobilului)"; Prin urmare, fiecare stat membru își poate institui in mod independent propriul sistem de taxare, insa aceasta taxare trebuie să se facă prin raportare la art..90 din Tratat, precum si la jurisprudența C. Obiectivul taxei instituite prin legea națională română este de protejare a mediului, atât prin modul de utilizare a resurselor constituite, cat si prin modul de impunere. E. care stau la baza acesteia sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon, elemente care pot fi apreciate ca au un caracter adecvat obiectivului de protejare a mediului prin urmare, întrucât taxa este stabilită în funcție de gradul de poluare și de eficiență energetică, ea are un caracter proporțional, fiind stabilită într-un cuantum mai mare pe măsura ce performantele de mediu scad. Reglementarea cuprinsa in O. nr. 5. permite ca pe baza unor elemente precum rulajul mediu anual, starea tehnica si nivelul de dotare al autovehiculului, contribuabilul poate contesta suma de plata si poate obține o valoare mai mare a deprecierii. Acesta posibilitate a contribuabilului asigură, ca în toate cazurile, valoarea taxei percepute asupra unui autovehicul second-hand de import să nu depășească valoarea reziduală a taxei existente intr-un autovehicul deja înmatriculat. Se respectă exigența menționată de Curtea de justiție intr-o cauză împotriva Ungariei în care a statuat că’’ articolul 90 par.1 din T. instituind Comunitatea E. trebuie interpretat ca interzicând o taxa de înmatriculare atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru, valoarea taxei fiind determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului și clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea maniera încât, atunci când se aplica autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate. O comparație cu autoturismele second-hand plasată în circulație în acest stat membru înainte de aplicarea L. privind taxele de înmatriculare nu este relevantă."; Prin urmare, tribunalul a apreciat că O. nr.5., varianta în vigoare la data solicitării înmatriculării, nemodificată prin O., respectă exigențele de compatibilitate cu art.90 din T. CE. Pentru motivele arătate, instanța de fond a respins cererea reclamantului privind anularea adresei nr. 27788 din (...) emisă de A. F. P. și restituirea taxei de poluare ca nefondată. Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă pe motiv că reclamantul nu a atacat un act administrativ a fost apreciată de tribunal ca nefondată și a fost respinsă întrucât conform dispozițiilor din capitolul I pct. 3 alin.1 din Ordinul nr.1899/2004 emis de M. F. publice, pentru restituirea sau rambursarea sumelor de la buget, nu se cere efectuarea unor proceduri prealabile, singura condiție fiind depunerea cererii de restituire în cadrul termenului legal de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul larestituire. Î. pârâta nu a căzut în pretențiuni, cererea sa de chemare în garanție a Administrației F. de M. a fost respinsă Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul K. A. solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate, iar pe cale de consecință, admiterea acțiunii în sensul obligării pârâtelor D. S. și A. S. la restituirea sumei de 4.511,00 lei reprezentând taxă de poluare cu dobânda aferentă de la data achitării până la restituirea efectivă a sumei, cu cheltuieli de judecată la fond și în recurs. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism la data de (...) sub incidența O. nr. 5. așa cum a fost modificată prin O. nr. 2., O. nr. 2. și O. nr. 7/(...), astfel că compatibilitatea O. nr. 5. cu prevederile comunitare incidente trebuie analizată prin raportare la modificările aduse prin O. nr. 2.. Referitor la hotărârea recurată, reclamantul apreciază că în mod greșit instanța de fond a considerat ca fiind nesusținute susținerile sale cu privire la regimul fiscal discriminatoriu care ar rezulta din aplicarea taxei de poluare, iar analiza acestei taxe trebuie efectuată, în primul rând, prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea ordonanței de urgență, fiind lipsit de echivoc faptul că intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării O. nr. 5. întrucât taxa care se plătește cu ocazia primei înmatriculări în R. este aceeași, indiferent de proveniența lor sau de achiziționarea intercomunitari. Pentru aceste argumente, reclamantul apreciază că prin ultimele modificări aduse O. nr. 5., taxa de poluare încalcă prev. art. 90 din T. C.E. În continuarea motivelor de recurs, reclamanta a exprimat considerente referitoare la faptul că taxa de poluare, în vigoare în momentul de față contravin reglementărilor comunitare, respectiv art. 90 parag. din T. de instituire a C. E. Prin urmare, această taxă s-a perceput în încălcarea disp. art. 90 parag. 1 din T. C.E., deci este o plată făcută cu aplicarea eronată a dispozițiilor legale, impunându-se a fi restituită plătitorului. Invocând dispozițiile T.ui de A. al R. la U. E., reglementări C.E.D.O. precum interpretările Curții E. de Justiție, reclamantul susține că O. nr. 5. are un vădit caracter ilicit, iar instanțele judecătorești au obligația de a respecta dispozițiile dreptului comunitar. Intimata D. S. prin A. S. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate precum și respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar pe fondul cauzei ca netemeinică și nelegală Analizând recursul formulat, raportat la probele administrate în cauză și la dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele: Reclamantul recurent a achitat potrivit chitanței seria TS5 nr. 2006531 din (...) suma de 4511 lei cu titlu de taxă de poluare. P. A. F. P. J. a refuzat restituirea acestei sume, comunicând reclamantului că aceasta este datorată în conformitate cu prevederile OUG nr. 5.. Prima instanță, prin sentința recurată, a verificat compatibilitatea acestei taxe cu prevederile art. 90 din T. de instituire a C. E. și a conchis că taxa de poluare percepută în baza OUG nr. 5., în forma în vigoare la data plății, nu contravine normelor de drept comunitar. Această concluzie nu mai este de actualitate în condițiile în care după pronunțarea instanței de fond și până la soluționarea recursului promovat dereclamant, Curtea de Justiție a U. E. a adoptat un punct de vedere diametral opus în cauza nr. C-402/09 cunoscută sub denumirea C. T. împotriva Statului Român. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O. nr. 5. în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008. Aceste statuări sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât la data plății taxei de către reclamant, nivelul taxei pe poluare percepută în noile condiții legale era mai mare ca și cea stabilită ca datorată în prima variantă a OUG nr. 5.. Prin hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., s-a stabilit că: „ articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";. Curtea de Justiție a conchis că introducerea taxei de poluare prin OUG nr. 5. a avut ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre de vreme ce vehiculele de ocazie importate, caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a mai adăugat că obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român putea fi realizat mai coerent prin instituirea unei taxe anuale rutiere aplicabilă oricărui vehicul care a fost pus în circulație în R., fără a se favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate, respectându-se totodată și principiul „poluatorul plătește";. Din moment ce Curtea de Justiție a U. E. a constatat că, de la 1 iulie 2008, O. nr. 5. în forma inițială este incompatibilă cu art. 110 TFUE, rezultă cu prisosință că prelevarea taxei de poluare este rezultatul unei aplicări eronate a prevederilor legale, iar în temeiul art. 148 alin. (4) din Constituția R., instanțele au obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, respectiv art. 110 TFUE, așa cum a fost acesta interpretat în C. T.. Î. G. român nu a solicitat limitarea efectelor temporale ale hotărârii Curții, interpretarea oferită de instanța europeană în C. T. produce efecte începând cu data de 1 iulie 2008, data de intrare în vigoare a OUG nr. 5., act normativ care a introdus taxa de poluare. Prin urmare, de această interpretare trebuie să se țină seama și în prezenta cauză pendinte. De altfel, trebuie subliniat faptul că începând cu data de 7 aprilie 2011 Curtea de A. C. a revenit asupra jurisprudenței pe care a adoptat-o în ce privește modul de soluționare a cererilor de restituire a taxelor de poluare achitate în perioada 1 iulie - 14 decembrie 2008 și supă data de 15 februarie 2010 tocmai ca o consecință a concluziei exprimate de Curtea de Justiție a U. E. în cauza T.. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea apreciază că recursul reclamantului este întemeiat, impunându-se modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii reclamantului și obligăriipârâtelor A. F. P. S. și D. G. A F. P. S. la restituirea sumei de 4511 lei achitată la data de (...), cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data plății până la restituirea efectivă. De asemenea în temeiul art. 1 și 3 din OUG nr. 5. se va admite cererea de chemare în garanție, iar A. F. PENTRU M. va fi obligată la plata sumei de 4511 lei cu dobânda legală aferentă în favoarea pârâtelor. Solicitarea de acordare a dobânzii legale este întemeiată întrucât suma de 4511 lei a fost încasată și folosită fără să existe temei legal. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. Pe de altă parte, s-ar eluda înseși principiile statornicite în practica Curții de Justiție care au fost mai sus redate, respectiv obligația impusă statelor membre de a asigura rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, Curtea de Justiție a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L., D E C I D E : Admite recursul declarat de reclamantul K. A. împotriva sentinței civile nr. 5414 din 4 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o modifică în tot în sensul că admite acțiunea reclamantului K. A. și obligă pârâtele A. F. P. S. și D. G. A F. P. S. să restituie suma de 4511 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data plății, (...) până la restituirea efectivă. Admite cererea de chemare în garanție și obligă A. F. PENTRU M. să plătească pârâtelor suma de 4511 lei cu dobânda legală aferentă. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 16 mai 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, M. I. I. A. C. M. S. GREFIER, L. F. Red.M.I.I./(...) Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: P..R.M.
← Decizia civilă nr. 2667/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3551/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|