Decizia civilă nr. 2094/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2094
Ședința publică din 17 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I.
JUDECĂTORI D. P.
A. A. I.
GREFIER: M. ȚÂR
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta I. P. J. S. - S. P. C., R. P. DE C. ȘI Î. V. împotriva Sentinței civile nr.6949 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T.ui S. în contradictoriu cu intimata G. I. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.3 pct.3 C.pr. civilă și art. 10 alin.2 din Legea nr.554/2004 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, apreciază recursul ca fiind în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
C U R T E A ,
Prin sentința civilă nr. 6949 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T.ui S. s-a admis acțiunea reclamantului G. I., a fost obligată I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., să înmatriculeze, în condițiile legii, fără plata taxei pe poluare, autovehiculul marca MITZUBISHI, serie șasiu J., proprietatea reclamantului G. I..
În motivare se arată că prin cererea sa, partea reclamantă a solicitat, în contradictoriu cu pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a A., obligarea acestei instituții la înmatricularea autovehiculului marca Mitzubishi, nr. de identificare J., fără achitarea taxei pe poluare pentru autovehicule, prevăzută de OUG nr.5..
Practic este vorba despre un autoturism care a fost inițial înmatriculat în Germania, stat membru al U.E., însă cu adresa nr. 41706 din data de 1 septembrie 2010, pârâta a refuzat înmatricularea definitivă pe numele reclamantului sub motiv că nu a achitat taxa specială pentru autoturisme (mai precis taxa pe poluare pentru autovehicule, prevăzută de O. nr. 50/(...), publicată în Monitorul Oficial nr. 327/(...)).
Reclamantul a invocat și a dezvoltat pe larg aspecte privind prioritatea dreptului comunitar față de prevederile naționale, respectiv tratamentul discriminator al taxei speciale de poluare. A. cauzei de față, tribunalul reținecă nefiind vorba despre „. taxei pe poluare";, nu ne găsim în prezența unei acțiuni în contencios administrativ-fiscal. Reclamantul invocă un refuz nejustificat din partea autorității pârâte de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, care se asimilează actului administrativ unilateral, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Trecând la soluționarea cauzei, instanța a constatat că starea de fapt dedusă judecății nu comportă nici un fel de discuții, nefiind dealtfel contestată, însă argumentele de natură juridică pe care partea reclamantă își întemeiază acțiunea, vizează două aspecte asupra cărora instanța este chemată să se pronunțe: unul se referă la libera circulație a mărfurilor în cadrul U. E., iar cel de-al doilea aspect privește interzicerea discriminării întreprodusele comunitare și cele naționale, sub aspectul impozitării.
Prin O. nr. 5. aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial din 25 aprilie 2008, s-au abrogat prevederile art. 2141 - 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fiind stabilit însă prin același act normativ cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehiculele, care se constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de A. F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Astfel, potrivit art. 4 din O. nr. 5., obligația de plată a taxei pe poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R. și respectiv la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire în art. 3 și 9 (forma în vigoare la data achitării taxei) și este o condiție prealabilă înmatriculării autovehiculului. Pe de altă parte, în conformitate cu art. 90 paragraful 1 din T.ul de I. a C. E., nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Art. 90 din T.ul CE reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul U. E.. Norma comunitară indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare. Curtea Europeană de J. a statuat în acest sens că orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia și care reprezintă în fapt o taxă de înmatriculare propriu-zisă, constituie o taxa cu efect echivalent în sensul art. 23 si 25 T.C.E. ( hotărârile 17 octombrie 1997 I. E.,C- 90/94; P., C-213/96). În materie de impozitare a autovehiculelor de ocazieimportate, Curtea a considerat deasemenea că art.90 T.C.E, vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne cu privire la concurenta dintre produsele care se află deja pe piața interna și produsele din import ( hotărârile 29 aprilie 2004 E.,C-387/01 și din 05 octombrie 2006 O. si O. C- 290/05 si C-333/05). Prin urmare, scopul general al art. 90 T.C.E., este acela de a asiguralibera circulatie a marfurilor. Acest articol se referă la impozitele si taxeleinterne care impun o sarcină fiscală mai consistenta produselor provenite din alte state membre, in comparație cu produsele interne. Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre ale U.E, în materie fiscală, de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară. Locul și rolul pe care disp. art. 90 alin. 1 TCE îl ocupă în sistemul prevăzut de T. este, în opinia unanimă a literaturii de specialitate, acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice. În timp ce art. 23-25 TCE stabilesc faptul că sunt interzise, în relațiile dintre statele membre, taxele vamale la import și export și a oricăror taxe cu efect echivalent, art. 90 alin. 1 TCE, interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de J. „. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre";( cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55). Deși scopul declarat al adoptării OUG nr. 5., reprezentat de asigurarea protecției mediului, este în principiu corect, prin modalitatea de reglementare a taxei pe poluare, scade în mod evident interesul cumpărătorilor pentru autoturismele second-hand achiziționate din țările comunitare, măsura luată influențând opțiunea acestora. Cu alte cuvinte această taxă este de natură să diminueze introducerea în R. a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al U. E., cumpărătorii români fiind astfel determinați, din punct de vedere fiscal, fie să renunțe, fie să achiziționeze autoturisme noi sau second-hand, ce pot părea mai ieftine, deja înmatriculate în R.. Pentru a interpreta corect acest act normativ si a identifica intenția reală a legiuitorului, instanța va utiliza metoda de interpretare după scop (teleologică). Deși în expunerea de motive a OUG nr. 5. se arată că scopul legii este asigurarea protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului , în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG 5., depus la P. sub nr. PL-x 536/(...) și disponibil pe site-ul C. D., este menționat in mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării in R. a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime de peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic, ceea ce însemnă că scopul real a acestui act normativ este o protecție a pieței interne de autovehicule față de autovehiculele second-hand achiziționate din spațiul U.E. În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de J. E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, însă cu condiția ca această taxă să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci se impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate. Taxa pe poluare introdusă prin disp. OUG nr. 5., reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauzănu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei pe poluare, mai exact, a neutralității taxei. Deși este evident că toate autovehiculele aflate în parcul național auto din R. poluează, doar pentru autoturismele înmatriculate prima dată în R., după data de (...), se plătește o taxă considerată de legiuitor drept o taxă de mediu. Cum respectiva taxă este legată în principal de momentul înmatriculării și doar în subsidiar se au în vedere și alte elemente (pentru stabilirea cuantumului), este evident faptul, că dincolo de efectul protecționist și anticoncurențial al acesteia se instituie și o discriminare, care nu poate fi justificată în mod rezonabil și obiectiv, între două categorii de persoane: deținătorii de autoturisme înmatriculate după data de (...), care plătesc taxă pe poluare pentru că poluează și deținătorii de autoturisme înmatriculate în R. înainte de (...), care poluează în egală măsură și nu plătesc taxă pe poluare; se încalcă astfel, prin normele juridice interne adoptate în materie de poluare și prevederile Protocolul nr.12 la C. (europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, privind interzicerea generală a discriminării, instrument juridic internațional la care R. este parte încă din anul 1994 și care, de asemenea, are prioritate față de dreptul intern. Pe de altă parte, atâta vreme cât diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule (indiferent de denumirea acesteia), aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu în defavoarea autovehiculelor provenite din Uniunea Europeană, în scopul reînmatriculării lor în R., trebuie observat că taxa instituită prin OUG nr.5., contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. Prin modificările succesive aduse OUG nr.5. prin O. nr.208/2008; 2. și nr.7. s-au introdus începând cu data de (...) noi elemente de discriminare în sensul că anumite categorii de autovehicule sunt exceptate de la plata taxei pe poluare, se măresc taxele pe poluare pe criteriul datei înmatriculării iar scutirea operează și ea după acest criteriu. Împotriva sentinței a formulat recurs I. P. J. S. - S. public comunitarregim permise de conducere si înmatricularea vehiculelor, admiterea recursului și casarea sentintei recurate, iar dupa rejudecare pe fond, respingerea pretentiilor reclamantului. În motivarea recursului, recurentul arată că, prin hotararea atacata, instanta de fond admite actiunea formulata de reclamant si in consecinta a obligat serviciul public comunitar regim permise de conducere si inmatricularea vehiculelor din cadrul Institutiei P. J. S. la inmatricularea autoturismului proprietate personala fara achitarea taxei pe poluare. Considera criticabil acest mod de interpretare a legii deoarece OUG nr.5. cu toate modificarile si completarile ulterioare, stabileste cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care se constituie venit la fondul pentru mediu si se gestioneaza de A. F. pentru Mediu, in vederea finantarii proiectelor si programelor pentru protectia mediului. Conform art.4 din OUG nr.5., obligatia de plata a taxei intervine cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in R., articol care statueaza ca "O. de plată a taxei intervine: a) cu ocazia primei inmatriculări a unui autovehicul în R.; b) la repunere a în circulație a unui auto vehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 9" . Analizand compatibilitatea textului citat cu normele dreptului comunitar, apreciază ca in speta nu sunt incalcate prevederile art.90 din T.ul CE. Astfel, potrivit dispozitiilor OUG nr.5., cu toate modificarile si completarile ulterioare, R., stat membru al C. E., nu supune direct sau indirect produsele altor state membre, impozitelor interne de orice natura, superioare celor care se aplica direct sau indirect produselor nationale similare. Or, taxa pe poluare instituita prin OUG nr.5., nu poate fi asimilata impozitelor interne, deoarece aceasta taxa este perceputa pentru asigurarea protectiei mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de J. a C. E., măsuri adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale, opozabile tuturor proprietarilor de autovehicule care, prin inmatricularea acestora in R., inteleg sa le utilizeze pe teritoriul nostru, contribuind astfel la poluarea mediului. Cu privire la competenta instantelor de judecata de a evalua conformitatea legislatiei romane din dispozitiile dreptului comunitar, Curtea de Justiție a C. E. a carei jurisprudenta este obligatorie pentru intantele nationale in interpretarea dreptului comunitar, a decis in cauza Administratione delle finanze dello Stato/Simmenthal nr.C 1. ca " judecatorul national insarcinat sa aplice, in cadrul competentei sale, dispozitiile dreptului comunitar, are obligatia de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând la nevoie pe proprie raspundere, neaplicata orice dispozitie contrara a legislatiei nationale, chiar ulterioara, fara a solicita sau astepta eliminarea prealabila a acesteia pe cale legislative sau prin orice al procedeu constitutional" . Mai mult, masurile stabilite prin OUG nr.5. sunt pe deplin compatibile cu prevederile art.85 si 90 din T.ul UE - taxa fiind neutra din punct de vedere fiscal, asa cum rezulta din hotararile Curtii E. de J., dupa cum urmeaza - C. nr.112/84 Humblot - Hotararea din (...), cauza nr.C - 47/88 Comisia UE in contradictoriu cu Danemarca - Hotararea din (...), cauza nr.C - 345/1993 Nunes Tadeu - Hotararea din (...), cauza nr.C- 375/95 Comisia in contradictoriu cu Grecia - Hotararea din 23.(...), cauza nr.C- 393/1998 Gomes Valente - Hotararea din (...); cauza nr.C 313/2005 Brzezinsk - Hotararea din (...): cauza nr.C - 74/2006 Comisia in contradictoriu cu Grecia - Hotararea din (...). Examinând recursul, instanța constată următoarele: In cazul concret dedus judecații, reclamantul-intimat a solicitat înmatricularea autoturismului la data de (...), data la care era in vigoare ultima formă a O. nr. 5., după modificările introduse prin O. nr. 2. si prin O. nr. 7.. La data de (...), intimata recurentă I. P. J. S. - S. P. C. R. P. de C. si Î. a A. a respins solicitarea reclamantului, cu motivarea că prima înmatriculare a vehiculelor în R. se poate efectua doar dacă sunt respectate dispozițiile art. 3 și 4 din O. nr. 5.. În conformitate cu dispozițiile art. 4 lit. a din OUG nr. 5. taxa pe poluare se datorează la prima înmatriculare a vehiculului. Cu titlu preliminar, trebuie subliniat faptul că începând cu data de 7 aprilie 2011 Curtea de A. C. a revenit asupra jurisprudenței pe care a adoptat-o în ce privește modul de soluționare a cererilor de înmatriculare a autoturismelor fără plata taxei de poluare înregistrate la I. P. după data de 15 februarie 2010 ca urmare a concluziei exprimate de Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 cunoscută sub denumirea C. T. împotriva Statului R omân. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O. nr. 5. în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008. Întrucât O. nr. 5. în forma aplicabilă după data de 15 februarie 2010 nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare (semnificativ mai mare), concluzia incompatibilității taxei de poluare cu dreptul comunitar se impune și pentru intervalul de timp ulterior datei de 15 februarie 2010. Prin hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., s-a stabilit că: „ articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";. Curtea de Justiție a conchis că introducerea taxei de poluare prin OUG nr. 5. a avut ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre de vreme ce vehiculele de ocazie importate, caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a mai adăugat că obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român putea fi realizat mai coerent prin instituirea unei taxe anuale rutiere aplicabilă oricărui vehicul care a fost pus în circulație în R., fără a se favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate, respectându-se totodată și principiul „poluatorul plătește";. Din moment ce Curtea de Justiție a U. E. a constatat că, de la 1 iulie 2008, O. nr. 5. în forma inițială este incompatibilă cu art. 110 TFUE, rezultă cu prisosință că prelevarea taxei de poluare este rezultatul unei aplicări eronate a prevederilor legale, iar în temeiul art. 148 alin. (4) din Constituția României, instanțele au obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, respectiv art. 110 TFUE, așa cum a fost acesta interpretat în C. T.. Întrucât Guvernul român nu a solicitat limitarea efectelor temporale ale hotărârii Curții, interpretarea oferită de instanța europeană în C. T. produce efecte începând cu data de 1 iulie 2008, data de intrare în vigoare a OUG nr. 5., act normativ care a introdus taxa de poluare. Prin urmare de această interpretare trebuie să se țină seama și în prezenta cauză pendinte. Aceste statuări sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât la data formulării cererii de înmatriculare, nivelul taxei pe poluare percepută în noile condiții legale era mai mare ca și cea stabilită ca datorată în prima variantă a OUG nr. 5.. Ca atare se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă înmatriculării unui vehicul importat menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Pentru toate aceste considerente, in baza art. 312 (2) și art.304 alin. 1 pct. 9 C.p.c., se va respinge recursul declarat de I. P. J. S., împotriva sentinței civile nr. 6949 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o va menține în întregime. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge recursul declarat de I. P. J. S., împotriva sentinței civile nr. 6949 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 17 mai 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER C. I. D. P. A. I. A. M. TÂR R ed.PD dact. GC; 3 ex/(...) Jud.fond: M. S.
← Decizia civilă nr. 4314/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5518/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|