Decizia civilă nr. 2181/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 2181/2011
Ședința publică de la 19 Mai 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător D. M.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. ȘIMLEU S. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., împotriva sentinței civile nr. 5., pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul R. T., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 5. este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Curtea, după deliberare, urmează a respinge cererea de suspendare a cauzei, în temeiul art. 244 alin. 1 C. Pr. Civ., formulată de către chemata în garanție, motivat de faptul că la data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a U. E. a pronunțat Hotărârea în cauza C-409/09. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 5., pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), s-a admis în parte acțiunea reclamantului R. T. și a fost obligată pârâta A. F. P. ȘIMLEU S., la plata sumei de 6914 lei, cu dobândă legală aferentă de la data cererii acestei sume (...) și până la restituirea integrală a debitului. Prin aceeași sentință s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de D. G. A F. P. A J. S., în nume propriu și în numele A. F. P. A O. ȘIMLEU S. și s-a admis cererea de chemare în garanție a A. F. PENTRU M., care a fost obligă la restituirea către AFP Ș. S. a sumei de 6914 lei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a achitat în contul Trezoreriei orașului Ș. S. la data de (...) suma de 6914 lei cu titlu de taxă de poluare prin chitanța TS5 nr. 1965497. Prin cererea nr. 6831 din (...) (f.10 dosar fond), reclamantul a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor, iar că prin adresa nr. 7646/(...) a A.F.P. a orașului Ș. S. s-a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor (f.11). Potrivit art. 2141 - 214 3 din C. fiscal și pct. 311 - 312 din Normele Metodologice de aplicare a C. fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru persoane și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state. C. art. 90 par. 1 din tratatul Constitutiv al U. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect,produselor naționale similare. C. hotărârii CJE în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, a precizat tribunalul, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141 - 214 3 din C. fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din T.C., în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în România și cele existente în România. Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a C. fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. Instanța de fond a constatat că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M. a fost admisă și aceasta a fost obligată la restituirea către D.G.F.P. S. - AFP Ș. S., care a încasat suma reprezentând taxa de poluare având în vedere că această taxă constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M. conform HG nr. 686/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 5., art. 3 alin. 6-8. Chiar chitanța prin care reclamantul a achitat taxa atestă că aceasta a fost virată în contul 51161009 care este, conform alin. 8 art.3 din HG nr. 686/2008, contul A. F. pentru M.. Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă pe motiv că reclamantul nu a atacat decizia prin care i s-a stabilit obligația de plată a taxei de poluare a fost apreciată de tribunal ca nefondată întrucât conform dispozițiilor din capitolul I pct. 3 alin. 1 din Ordinul nr. 1899/2004 emis de Ministerul Finanțelor Publice, pentru restituirea sau rambursarea sumelor de la buget, nu se cere efectuarea unor proceduri prealabile, singuracondiție fiind depunerea cererii de restituire în cadrul termenului legal de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire. De altfel, în cazul în care o taxa a fost încasata in baza unei legislații interne contrara normelor comunitare, se aplică principiul confirm căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. In astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurala și îmbogățirea fără justa cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (CJCE, cazul nr.68/79 Hans Just I/S contre Ministere danois des impots et accises precum si cauza conexata nr.C-290/05 si C-333/05 Akos Nadasdi si Ilona Nemeth parag.61- 70). În final, s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât pârâta a emis decizia atacată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu și în baza unei legi naționale în vigoare și a activității pe care o desfășoară. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtele- recurente D. G. A F. P. S., în nume propriu și în numele A. F. P. ȘIMLEU S. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului. În recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și înnumele A. F. P. ȘIMLEU S. se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerea acțiunii formulate de reclamant, în principal ca inadmisibilă, iar pe fond ca nefondată. În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 6,7,8 și 9 și în considerarea dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea reclamantului și a dispus obligarea sa la restituirea sumei de 6.914 lei reprezentând taxă de poluare, în condițiile în care suma a fost achitată în temeiul legii, iar instanța de contencios administrativ nu poate pronunța o astfel de soluție, aceasta, esențialmente, fiind chemată să cenzureze acte administrative emise de autorități publice, fără a avea în vedere dispozițiile art. 1,7 și 8 din L. nr. 5.. Din această perspectivă, pârâta a învederat că în considerarea disp. art. 129 C.pr.civ. coroborat cu cele ale art. 84 C.pr.civ., instanța era obligată însă să dea acțiunii calificarea juridică exactă, în funcție de scopul urmărit, ea nefiind ținută de denumirea pe care partea a dat-o cererii. Astfel, pronunțându-se în limitele acestei învestiri, asupra acțiunii, instanta de fond trebuia să examineze admisibilitatea acesteia din perspectiva îndeplinirii conditiilor specifice de exercitare rezultate din dispoziiile art. 1 coroborat cu art. 8 din L. nr. 5.. Între conditiile de exercitare a actiunii directe în contencios administrativ se numără si acelea ca actul atacat sa fie un act administrativ, tipic sau asimilat, astfel cum este el definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) si art. 2 alin. (2) al Legii nr. 5. si, respectiv, ca acest act să vatăme un drept subiectiv sau un interes legitim privat ori public. Rezulta din aceste prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 18 din L. nr. 5. care reglementează solutiile pe care le poate da instanta, ca judecătorul de contencios administrativ este obligat sa stabilească dacă acțiunea privește un act administrativ, tipic sau asimilat în sensul respectivei legi. Așa fiind, pârâta a apreciat că fără o analiză a actului administrativ prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale, instanța nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei astfel achitate. În continuarea motivelor de recurs pârâta a arătat că taxa achitată de reclamantă conform O. nr. 5. este compatibilă cu prev. art. 90 din Tratatul de instituire a C., prin noua taxă de poluare asigurându-se condițiile necesare respectării obiectivelor de protecție a mediului. Astfel, taxa pe poluare instituita de dispozițiile OUG nr. 5. nu poate fi asimilata impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora in România, înțeleg sa le utilizeze pe teritoriul R., contribuind astfel la poluarea mediului. Aceasta taxa nu este perceputa doar persoanelor care doresc sa înmatriculeze si sa utilizeze in România autoturisme second-hand importate din UE ci tuturor persoanelor care doresc sa înmatriculeze si sa utilizeze un autoturism indiferent de provenienta sau de vechimea acestuia, astfel incit nu se poate sustine caracterul discriminatoriu al taxei. Totodată, taxa de poluare nu are natura unei taxe vamale interzise de art. 25 din Tratat deoarece nu se percepe pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat membru și nici a unei măsuri cu efect echivalent interzisă de art. 28 din Tratat deoarece OUG nr. 5. nu cuprinde dispoziții privitoare la diferențierea taxei pe criterii ce ar putea fi apreciate drept măsuri cu efect echivalent și se aplică deopotrivă bunurilor din producția internă cât și din cea externă. Față de aceste împrejurări, pârâta apreciază că taxa de poluare reglementată de O. nr. 5. - varianta în vigoare la momentul înmatriculării autoturismului de către reclamant, nu poarte fi considerată ca fiind contrară art. 90 parag. 1 din Tratatul C. și se poate concluzionata că respectă exigențele de compatibilitate cu dispozițiile comunitare. Referitor la admiterea de către instanța a capătului de cerere privind acordarea dobânzii, pârâta apreciază că aceasta s-a făcut fără nici o justificare legală și fără a se avea în vedere că taxa a fost încasată de către organele fiscale în temeiul O. nr. 5., act normativ care este în vigoare și pe c are Curtea Constituțională, în numeroasele decizii emise cu ocazia soluționării excepției de neconstituționalitate a disp. O. nr. 5., l-a declarat ca fiind pe deplin constituțional. În recursul declarat de chemata în garanție A. F. PENTRU M. (AFM), întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.pr.civ. s-a solicitat admiterea acestuia, casarea în întregime a hotărârii atacate și pe cale de consecință, rejudecând cauza pe fond, respingerea acțiunii reclamantului. În primul rând se solicită suspendarea cauzei în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. până la soluționarea dosarului ce se află pe rolul C. de J. a U. având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminarii în cauza C- 402/09 cu privire la compatibilitatea reglementărilor naționale referitoare la taxa pe poluare cu dreptul comunitar, înregistrată la C. ca urmare a demersului T.ui S.. În speță, a apreciat pârâta, acțiunea este nelegală și netemeinică, fiind dată cu fără temei legal, motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace un act administrativ și să îndeplinească procedura prealabilă a recursului grațios, conform dispozițiilor legale, în termen de 30 de zile, fiind incidente astfel dispozițiile art. 7 alin. 1 din L. nr. 5.. De asemenea, pârâta a precizat că decizia de calcul a taxei pe poluare reprezintă un act administrativ fiscal, condiții în care constatarea acesteia se face în limita termenelor și a procedurii speciale prev. de O. nr. 9. privind C .pr.fiscală, iar prin art. 206, 207 și 209 din acest act normativ se arată în mod expres forma și conținutul contestației, termenul de depunere a acestuia și organul competent de a o soluționa. Pe de altă parte, pârâta a susținut că interpretarea dată de prima instanță O. nr. 5. excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudenței CE/CEJ dar și a textului propriu-zis al Tratatului C. Din această perspectivă, pârâta a susținut că O. nr. 5., în vigoare la momentul achitării de către reclamant a taxei, stabilește măsuri care corespund pe deplin prev. art. 90 parag. 1 din Tratatul C., taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal și mai mult, Comisia Europeană a recunoscut că această taxă corespunde normelor comunitare. Prin urmare, argumentele instanței de fond privind incompatibilitatea taxei de poluare achitată de acesta, cu domeniul de aplicare al art. 110 (fost art. 90) din Tratatul CE, nu sunt justificate pentru motivele mai sus evocate. O ultimă critică formulată de pârâtă se referă la obligarea sa la plata dobânzii legale de la data plății, considerând că nu poate fi obligată la plata acesteia, în primul rând pentru că nu a stabilit suma de plată reprezentând taxa pe poluare, respectiv nu a emis actul administrativ - decizia de calcul - nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil și, în al doilea rând, pentru faptul că virarea sumelor în bugetul F. pentru M. se face în temeiul O. nr. 5., neputând fi reținută vreo culpă în sarcina sa. Totodată, pârâta a susținut că dispozițiile C. de pr. fiscală și ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 124 alin. 1 și art. 70 alin. 1 și 2 din O. nr. 9.. Astfel, conform Cap. I pct. 2 din Ordinului M.F. nr. 1899/2004 restituirea către contribuabil se efectuează în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării cererii acestuia, prin urmare nu se cuvine plata daunelor începând cu data plății taxei, așa cum a solicitat reclamantul. În concluzie, pârâta a apreciat că acordarea și calcularea dobânzii, în mod legal ar trebui să se facă potrivit O. nr. 9. privind C.pr. fiscală, adică după ce contribuabilul a formulat cerere de restituire la organul fiscal competent și acesta i-a respins-o, se adresează instanței care acordă dobânda începând cu data respingerii cererii de restituire de către organul fiscal. D. urmare, recurenta a apreciat că instanta fondului a dat o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudențiale ale CE/CEJ, dar și textului propriu-zis al Tratatului CE. Analizând recursurile formulate, raportat la probele administrate în cauză și la dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele: Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG 93/2003, Curtea a reținut următoarele: Taxa de poluare a fost stabilită de către organul fiscal prin decizie emisă urmare a cererii depuse de către reclamant. D. de calcul putea fi contestată de către reclamant potrivit prev.art.207 alin.1 din OG 92/2002 la organul fiscal competent, conform dispozițiilor art.209 din același act normativ. Cu privire la consecințele necontestării de către reclamant a deciziei de calcul a taxei de poluare în termenul prevăzut de lege Curtea observă următoarele : Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare stabilită de organele fiscale printr-o decizie de calcul. C. cererii adresate de reclamant organelor fiscale, acesta a solicitat restituirea taxei de poluare fără a solicita în mod expres anularea acestei decizii. Curtea constată că dispozițiile ordonanței de urgență 5. reglementează procedura de stabilire și de contestare a taxei de poluare făcând trimitere la dispozițiile OG 9..C. art.7 din OG 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili se realizează de către autoritatea fiscală competentă potrivit prevederilor OUG 9.. Curtea reține că A. F. P. a municipiului T. a emis, în regim de putere publică, un act administrativ care reflectă manifestarea sa de voință act în baza căruia taxa de poluare a fost încasată de la reclamant. U. prelevării taxei , administrația refuzat restituirea acestei sume. Curtea nu poate nesocoti legătura strânsă care există între emiterea acestui act administrativ și cererea de restituire formulată de reclamant. Problema care se ridică în speță este aceea de a determina dacă o restituire a taxei era posibilă în condițiile în care decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost contestată în termenul prevăzut de art. 205 din OG 9. R. a relevat că una din condițiile preliminare ale reparării pagubei pretinse de reclamant și anume restituirea sumelor încasate de organele fiscale cu titlu de taxă de poluare, este aceea a anulării actului de impunere. R. a susținut că cererea reclamantului este inadmisibilă deoarece acesta nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art.205-207 din OUG 9.. Curtea admite că în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, înțelegându-se că aceste modalități nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern și că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere.( cauza Hans Just I/S împotriva M.ui danez al impozitelor și accizelor - cauza nr.C/79; cauza Aprile Srl, în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato - cauza nr.C - 228/96, paragraful nr.18). Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței C. E. de J., respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară. Curtea remarcă faptul că reglementarea procedurii de contestare a taxei de poluare astfel cum este prevăzută de OUG 5. și de C. de procedură fiscală, este aplicabilă și în cazul contestării dreptului de stabilire a celorlalte impozite interne, oricare ar fi acestea, reglementarea având caracter general. Din această perspectivă, principiul echivalenței este respectat de legislația română în materia contestării taxei de poluare percepută cu încălcarea dreptului comunitar. Rămâne de stabilit dacă procedura reglementată respectă principiul eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă, exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară. Curtea observă că potrivit procedurii reglementate prin art.205 și următoarele C., persoana interesată poate formula o contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal sub sancțiunea decăderii - termen stabilit de art.207 C., iar împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor se poate formula o acțiune în justiție în fața instanțelor de contencios administrativ, în termenele și condițiile prevăzute de L. 5., respectiv în termen de 6 luni de la comunicarea deciziei emise în soluționarea contestației, conform art.11 din L. contenciosului administrativ. Curtea consideră că, față de caracteristicile prezentului litigiu, termenul de 30 de zile prevăzut pentru formularea contestației administrative, nu este unul proporțional și rezonabil, astfel încât persoana vătămată să aibă un interval de timp suficient pentru a acționa. Taxa internă de poluare a fost instituită prin OUG 5. care a abrogat prevederile C. fiscal referitoare la taxa primei înmatriculare, reglementarea taxei de poluare suferind mai multe modificări. Pentru prima oară a modificată prin OUG 208 din 4 decembrie 2008 pentru a doua oară, a fost modificată prin OUG 218 din 10 decembrie 2008. La rândul său, primul act de modificare a OUG nr.5., respectiv OUG 2. a fost abrogată prin art.I din OUG 2.. Așadar, la numai un interval de 6 zile legiuitorul a găsit să modifice primul act prin care aducea schimbări în privința reglementării taxei de poluare. Pentru a treia oară OUG 5. a modificată prin OUG 7/(...), schimbare care intervine la aproximativ 2 luni de la intrarea în vigoare a OUG 2.. Pentru a patra oară, a fost modificată prin OUG 1.. Inițial scopul declarat al adoptării O. 5. înscris în preambulul acestui act normativ a fost acela de a asigura „. mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru î ncadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comuni tară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigurarespectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de J. a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,. Prin adoptare OUG 2. legiuitorul s-a îndepărtat substanțial de la scopul urmărit prin adoptarea OUG 5.. În preambulul acestei ordonanțe se relevă faptul că adoptarea acesteia a fost necesara având în vedere: ,,concluziile analizei gradului de a dâncire a crizei fin anciare și economic e în luna octombrie , care relevă o s cădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza f inanciară internați onală ;faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrar ea locurilor de mun că în economia r omânească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare ,, Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara inacest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule. Ținând cont de aspectele anterior relevate , Curtea apreciază că OUG 50/ 2008 nu îndeplinește cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica C., ea suferind modificări de substanță de la momentul adoptării ei și până în prezent, fapt ce a determinat ,într-o măsură considerabilă și schimbarea jurisprudenței naționale în această materie. În legătură cu reglementarea română a taxei de poluare, au existat și două comunicate ale Comisiei E.. Dacă în cazul primului comunicat s-a relevat că dispozițiile tratatului de instituire a C. E. nu pot fi invocate pentru a limita nivelul excesiv al taxării, în cel de-al doilea comunicat, comisia europeană a solicitat R. să-și modifice legislația în ceea ce privește aplicarea taxei pe poluare pentru autoturisme. Această scrisoare de somare a fundamentat intervențiile legislative care au avut loc după data de 25 iunie 2009, fiind evident faptul că în privința reglementării taxei de poluare nu au fost îndeplinite cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica C. Nu trebuie ignorat faptul că la nivelul instanțelor din țară mai există o practică neunitară cu privire la chestiunea compatibilității taxei de poluare cu dreptul U. E.. Contribuabilii au dreptul să tindă către securitatea fiscală , care include dreptul de a putea prevedea consecințele de natură fiscală ale actelor lor viitoare. Activitatea de interpretare și aplicare a normelor fiscale trebuie pusă în corelație cu principiile de bază ale dreptului fiscal iar atunci când norma nu este clară , previzibilă și predictibilă pentru utilizatorul normelor fiscale decizia de a contesta sau nu o măsură fiscală nu este facilă. În litigiile de natura celui dedus judecății de către reclamant se ridica o problemă extrem de sensibilă deoarece ,în logica deciziei de a contesta măsura de prelevare a taxei, intra clarificarea aspectului referitor la dominanța principiului egalității , față de principiul legalității pentru a se stabili dacă doar corpul legii va fi avut în vedere la analiza compatibilității sale cu normele dreptului comunitar sau poate fi avută în vedere ca sursă interpretativă și expunerea de motive. Ori, nu se poate pretinde utilizatorului un standard atât de ridicat ca cel ce poate fi cerut unui profesionist. D. urmare cerința privitoare la instituirea unui termen rezonabil pentru exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară este justificată în opinia C.. Curtea apreciază că, față de caracteristicile litigiului, termenul de 30 de zile face excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară, el impunând o sarcină excesivă contribuabililor cărora li se cere o diligență maximă pentru a-și conserva dreptul de a accede la justiție.. (a se vedea în special Hotărârea din 14 decembrie 1995, Peterbroeck, C-312/93, Rec.p. I-4599, pct.12, și Hotărârea din 8 februarie 1996, FMC ș.a., C-212/94, Rec.p. I-389, considerentul 71). Această sarcină nu poate fi justificată numai de necesitatea asigurării securității juridice. Și asta deoarece, principiul securității juridice nu poate asana neregularitățile ce decurg din încălcarea unui principiu de ordine publică. Deși termenul de 30 de zile se aplică și în privința exercițiului drepturilor derivate din legislația internă, el nu este unul adecvat în litigiul dedus judecății. Ținând cont natura reglementării, de circumstanțeleconcrete ale cauzei , considerăm că el nu asigură un just echilibru pentru regulile procedurale care trebuie să guverneze exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară, nefiind suficient pentru a asigura un drept de rambursare efectiv . Mijloacele procedurale necesare pentru aplicarea corectă a dreptului comunitar nu pot fi valorificate în interiorul acestui termen. Caracterul rezonabil al termenului trebuie raportat și la calitatea normei care guvernează exercițiul dreptului dedus judecății. În primul rând, chiar nesiguranța legiuitorului în domeniul reglementării taxei de poluare explicată prin multiplele intervenții legislative justifică aplicarea unui termen mai flexibil pentru a fi asigurat pe deplin principiul efectivității. În această procedură autoritatea fiscală mai reproșează reclamantului că nu a solicitat în mod expres organelor fiscale anularea deciziei de calcul a taxei de poluare, adresându-i-se acesteia direct cu o cerere de restituire a taxei pe care o consideră contrară dreptului comunitar. Rămâne de analizat în ce măsură neîndeplinirea acestei proceduri atrage inadmisibilitatea cererii sale. În ceea ce ne privește, socotim că, în circumstanțele concrete ale cauzei, neexercitarea recursului administrativ după procedura reglementată de art.205 și următ. C., nu atrage inadmisibilitatea acțiunii. Concluzia se sprijină pe următoarele considerente: chiar dacă se admite că regulile procedurale care guvernează exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară respectă principiul echivalenței și efectivității, ne urmarea acestora în cazurile de restituire a taxei de poluare și în speța particulară dată, nu poate antrena sancțiunea inadmisibilității exercițiului dreptului la acțiune. Recursul administrativ, este justificat din mai multe puncte de vedere. Din punctul de vedere al administrației se dă posibilitatea organului emitent sau al celui ierarhic superior să-și repare eventualele greșeli, asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a legalității. Recursul prealabil este un mijloc de protecție al autorității publice emitente, evitând chemarea sa în judecată ca pârât, suportarea unor cheltuieli de judecată, plata unor daune mai mari particularului lezat în dreptul său și chiar lezarea principiului său în pierderea unui proces public prin care s-a dovedit nu numai ca vătămat în particular dar și că a rămas pasivă în înlăturarea acestei vătămări. În același timp, recursul prealabil are ca scop și protecția particularului, el având posibilitatea de a obține corelarea actului sau admiterea lui printr-o procedură administrativă, simplă, rapidă, scutită de taxă de timbru. Pe de altă parte, dacă administrația răspunde negativ la recurs fiind considerate neîntemeiate, acesta va avea posibilitatea să-și evalueze obiectiv șansele de a câștiga procesul și va putea opta în cunoștință de cauză pentru această cale de drept. La aceste scopuri se mai pot adăuga și cel privitor la degrevarea instanțelor de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă. În materia recursurilor administrative, având ca obiect reclamațiile adresate administrației pentru prelevarea nelegală a taxei de poluare, practica administrației este clară, răspunsurile nefavorabile reprezentând o constantă în această materie. Această optică a fost exprimată de autoritate și pe parcursul derulării procesului când s-a susținut că taxa a fost prelevată în mod legal, ea necontravenind prevederilor din Tratatul privind instituirea U. E.. Efectivitatea accesului la justiție implică ca accesul la justiție să fie eficace. O procedură în urma căreia o persoană nu și-ar putea vedea cauza analizată în mod complet, nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității accesului la justiție. D. urmare, statul are obligația ca prin mijloace legislative ori legislative să permită în mod real a oricărei persoane la serviciile instanțelor. D.ul oferit nu trebuie să fie unul teoretic ori iluzoriu ci, unul concret și efectiv, fiindcă posibilitatea concretă de sesizarea unei instanțe de către persoana interesară constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiție. S. că dreptul de acces la justiție, nu este un drept absolut. Ca orice libertate, el poate suferi limitări din partea puterii de stat cu scopul salvgardării altor interese, precum drepturile și libertățile altora, principiul securității raporturilor juridice. A. limitări se conciliază cu prevederile art.6 doar în măsura în care ele vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate de stat și scopul vizat de către acesta. Astfel, statele pot să impună condiții privind parcurgerea unor proceduri prealabile sesizării instanței cât timp acestea sunt rezonabile. Obligativitatea procedurii prealabile, vine să asigure un climat de securitate juridică și să evite procedurile abuzive. Curtea recunoaște că, de lege lata, accesul la justiție, în cazul exercițiului drepturilor derivate din legislația comunitară este limitat de reguli procedurale. Rămâne însă să stabilească dacă, dreptul autorității de a invoca excepția de inadmisibilitate întemeiată pe neparcurgerea acestor proceduri, poate fi calificat ca excesiv, nerezonabil ori disproporționat. Admitem că, în mod tradițional, autoritatea poate să formuleze apărării întemeiate pe excepția de inadmisibilitate, atât timp cât o procedură prealabilă a fost instituită pentru a asigura coerența ordinii juridice, protejarea intereselor generale ale comunității și valorizarea principiului securității ordinii juridice. Cu toate acestea, Curtea apreciază că această apărare, a fost făcută prin deturnarea, ignorarea de la scopul pentru care dreptul a fost recunoscut și garantat. Curtea nu neagă existența dreptului exercitat de autoritate și anume, a dreptului de a invoca inadmisibilitatea, dar nu poate ignora efectele admiterii unei astfel de apărări și care ar face de prisos cercetarea fondului raportului juridic litigios. Atitudinea pe care autoritatea a avut-o în cursul soluționării procesului constituie un argument puternic, care pledează în speță pentru inutilitatea parcurgerii procedurii prealabile ,atât timp cât timp politica organelor fiscale de a răspunde nefavorabil acestor contestații, este una constantă. Chiar și la momentul procesual al soluționării recursului recurenta neagă existența unor incompatibilități ale OUG 5. cu normele dreptului comunitar. De aceea, Curtea a manifestat flexibilitate în aprecierea exigențelor formale ale judecății și s-a delimitat de apărările autorității pe care le-a considerat abuzive. Și asta deoarece ele sau îndepărtat de la scopul în care procedura grațioasă a fost recunoscută, urmărind să obstrucționeze în mod nelegitim abordarea fondului raportului juridic litigios. Pentru a ajunge la această concluzie, a avut în vedere și faptul că neparcurgerea acestei proceduri nu a afectat celeritatea procesului, iar parcurgerea ei nu ar fi condus la descongestionarea instanței . Litigiul dintre stat și particular oricum ar fi avut loc atât timp cât și în prezent autoritatea susține că această taxă are caracter legal, fiind refuzată la restituire. De aceea, autoritatea publică emitentă nu poate să invoce că ar fi fost vătămată prin aceea că nu i s-a dat șansa de a-și repara eventuala greșeală într-un mod mai rapid . Mai mult formele inerente configurării clare a litigiului și cele necesare pentru buna administrare a acestuia sunt reperabile și,în circumstanțele date , curtea a decis că cercetarea fondul raportului juridic litigios este admisibilă chiar în absența neparcurgerii procedurii prealabile privitoare la anularea deciziei prin care s-a calculat taxa de poluare. Curtea a pus în balanță interesele procesuale ale părților și posibilitățile lor efective de a le valorifica și a decis să acționeze în sensul prevenirii oricăror forme de dezechilibru procesual, eliminând obstacolele care puteau vicia substanța principiului egalității. Pentru ipoteza concretă, instanța a procedat la o interpretare teleologică și dinamică a normelor în discuție, acționând în sensul de a le conferi acestora utilitate și finalitate. Instanța a ales să aprecieze de această dată rezonabil exigențele formale ale judecății și s-a delimitat de formele excesive, reținând că în materia restituirii taxelor de poluare prelevate în baza OUG 5., autoritatea publică are și a avut o politică constantă și fermă de a soluționa nefavorabil aceste contestații. Din acest motiv parcurgerea procedurii administrative devine lipsită de utilitate și finalitate, și nu se mai poate vorbi de imperativele respectării celerității procedurii, ci,din contră, s-ar putea vorbi de o prelungire nejustificată a rezolvării litigiului între stat și particular dacă procedura ar mai fi urmată1. De aceea, conchidem că o astfel de procedură nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității, motiv pentru care poate fi abandonată fără ca exigențele inadmisibilității să afecteze exercițiul dreptului la acțiune. Referitor la fondul cauzei, Curtea reține: Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5., constată faptul ca solicitarea de înmatriculare a autoturismului și refuzul autorității administrative de a înmatricula acel autoturism, în absenta dovezii de achitare a taxei de poluare, a avut loc după data modificării O. 5. prin O. 2. și respectiv OUG 7.. În consecință, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente trebuie analizata prin raportare efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui. Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Chiar dacă din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul C. de referă la varianta inițială a OUG nr. 5., este necesar ca în lumina celor statuate să se deceleze dacă argumentele utilizate de Curtea de Justiție sunt valabile și față de normele juridice care reglementau obligativitatea plății taxei pe poluare în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare. Trebuie notat că la data formulării cererii de înmatriculare ca efect al OUG nr. 1. a încetat efectul art. III introdus prin OUG nr. 2. și ca atare practic s-a revenit la forma inițială de calcul și stabilire a taxei pe poluare cu mențiunea că nivelul taxei pe poluare percepută în noile condiții legale era mai mare ca și cea stabilită ca datorată în prima variantă a OUG nr. 5.. Or, Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. A. statuării sunt valabile în opinia C. de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât reglementarea aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială. Și este așa, deoarece raționamentul CJUE din cauza T. este valid și în legătură cu reglementările succesive primei forme a OUG nr. 5.. Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Astfel fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE. Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății. Or, statuând astfel Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a C. de J. (cauza Simmenthal). Referitor la cererea de acordare a dobânzilor: Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din C. de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursurile declarate se vădesc a fi nefondate iar conform art. 20 alin. 3 din L. nr. 5. urmează a fi respinse ca atare. PENTRU A. MOTIVE, ÎN N. LEGII D E C I D E : Respinge recursurile declarate de pârâta D. G. A F. P. S. în nume propriu și pentru A. F. P. ȘIMLEU S. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr. 5.085 din 21 octombrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 19 mai 2011.{ F. | PREȘEDINTE, L. U. JUDECĂTOR, D. M. JUDECĂTOR, R.-R. D. GREFIER, M. T. } Red.M.D. Dact.L.C.C/2 ex./(...) Jud.fond:K. M.;
| ← Decizia civilă nr. 3996/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3749/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
