Decizia civilă nr. 2272/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2272
Ședința publică din 23 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C.
JUDECĂTORI: M. S.
M. I. I.
GREFIER: M. ȚÂR
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta D. G. A F. P. A J.
S. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. Z. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva Sentinței civilă nr.6115 pronunțată în data de (...), în dosarul nr.(...) al T.ui S. în contradictoriu cu intimata SC C. SRL având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile promovate sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatei- întâmpinare prin care se solicită respingerea recursurilor promovate și menținerea ca temeinică și legală a sentinței.
Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art.1591 alin.4 din C.pr. civilă astfel cum a fost modificată prin L. nr.202/2010 constată că este legal învestită raportat la dispozițiile art.8 și 10 din L. nr.5.. T., reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 6.115 pronunțată în data de (...), în dosarul nr.(...) al T.ui S. s-a admis acțiunea reclamantei S. C. S. Z., împotriva pârâtelor D. G. A F. P. S. și A. F. P. Z. și s-a dispus anularea adresei nr. 32589/(...) a pârâtei A. F. P. Z., iar pârâtele au fost obligate să restituie reclamantei suma de 11300 lei, reprezentând taxă de poluare, cu dobânda aferentă, de la data achitării acesteia și până la restituirea efectivă. În final, s-a admis cererea de chemare în garanție împotriva A. F. pentru M., care a fost obligă să avanseze pârâtelor sumele necesare efectuării plății și s- a respins excepția invocată în cauză. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin chitanța seria OP. nr. 21/(...), reclamanta a achitat în contul pârâtei suma de 11300 lei, cu titlu de taxă de poluare. Potrivit O. nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România [art. 4 lit. a)], fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece O. nr. 5. a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 [art. 14 alin. (1)], rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă [art. 5 alin. (1)]. Rezultă așadar, a învederat tribunalul, că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din U. E. în scopul reînmatriculării lor în România. Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin O. nr. 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității E. nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, a concluzionat instanța de fond, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. În acest context, organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamanta susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. A. fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția R., republicată și L. nr. 157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E.. Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.C.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964), iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976). Pentru cele ce preced, tribunalul a constatat întemeiată acțiunea de față, motiv pentru care a admis-o în sensul în care a fost formulată. În privința cererii de chemare în garanție, tribunalul a arătat că raportat la prevederile H. 6. privind normele metodologice de aplicare a O. 5. taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, s-a admis și cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtele- recurente D. G. A F. P. S., în nume propriu și în numele A. F. P. Z. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., solicitând admiterea recursului, modificarea sentințeiîn sensul respingerii acțiunii reclamantei. În recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și înnumele A. F. P. Z., se solicită admiterea acestuia, desființarea sentinței atacate în sensul respingerea acțiunii formulate de reclamant ca inadmisibilă iar pe fondul cauzei ca nefondată. În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit dispozițiile O. nr. 5. în mod nelegal a admis acțiuneareclamante și a dispus obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 11.300 lei reprezentând taxa de poluare, cu dobânda fiscală aferentă de la data achitării și până la restituire. T., consideră că în mod nelegal s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii. Referitor la anularea adresei, pârâta consideră că în mod netemeinic si nelegal instanta a admis acest capăt de cerere, deoarece adresa emisă de A. Z. nu este un act administrativ in sensul definit de art. 2 lit. c din L. nr. 5., generator de efecte juridice, ci doar o simpla operațiune tehnico-materială, stabilirea cuantumului sumei si a obligației plătii taxei de poluare făcându-se în prin decizia de calcul a taxei. În acest context, se arată că prin dispozițiile art. 5 si art. 7 din OUG nr. 5. s-a prevăzut stabilirea, verificarea, colectarea si executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, respectiv faptul că aceasta se realizează de către autoritatea fiscală competentă potrivit prevederilor OG nr. 9. privind Codul de procedură fiscală, republicata cu modificarile si completarile ulterioare. A. fiind, actul autorității fiscale reprezintă un titlu de creanță si constituie înștiințare de plata conform legii, iar decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 1 din O. nr. 9.. Prin urmare, calea aleasă de reclamantă ignoră procedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel, dacă s-ar valida, s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. În opinia pârâtei, reclamanta a disimulat demersul său de a pune în discuție legalitatea stabilirii și încasării taxei de poluare prin prisma apelării la procedura administrativă de drept comun. I. faptul că pentru a se statua asupra acestui conflict, există norme procesuale. Mai mult, reclamantul a plătit voluntar taxa de poluare, supunându-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal. În concluzie, din coroborarea dispozițiilor L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, rezultă că pentru sesizarea instanței de contencios administrativ, este necesar ca situație premisa, fie existența unui act administrativ susceptibil prin efectele sale să vatăme un drept ori un interes legitim, fie existența unui refuz de soluționare a unei cereri sau nesoluționarea acesteia în termenul legal, ceea ce nu s-a constatat în cauză, reclamantul neadresându-se organului fiscal cu nicio cerere și nici nu a contestat decizia de calcul a taxei pe poluare. Fără a analiza actul administrativ prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale, pârâta a opinat că instanța nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei astfel achitată. Mai mult, pârâta apreciază că deși reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile L. nr. 5., prin obiectul său, cauza nu este de contencios-administrativ, aceasta având drept finalitate restituirea unei sume. În concluzie, din coroborarea dispozițiilor L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, rezultă că pentru sesizarea instanței de contencios administrativ, este necesar ca situație premisa, fie existența unui act administrativ susceptibil prin efectele sale să vatăme un drept ori un interes legitim, fie existența unui refuz de soluționare a unei cereri sau nesoluționarea acesteia în termenul legal, ceea ce nu s-a constatat în cauză. Pe fondul cauzei, pârâta solicită instanței respingerea acțiunii ca nefondată, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. Referitor la admiterea de către instanta a capătului de cerere privind acordarea dobânzii, pârâta apreciază că aceasta s-a făcut fără a se motiva temeiul legal de acordare a dobânzi fiscale care s-a cerut prin acțiunea introductivă și fără a se avea în vedere că taxa a fost încasată de către organele fiscale în temeiul O. nr. 5., act normativ care este în vigoare. În recursul declarat de chemata în garanție A. F. PENTRU M. (AFM), întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.pr.civ. s-a solicitat admiterea acestuia, casarea în întregime a hotărârii atacate și pe cale de consecință, rejudecând cauza pe fond, respingerea acțiunii reclamantei. În primul rând se solicită suspendarea cauzei în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. până la soluționarea dosarului ce se află pe rolul C. de Justiție a U. având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminarii în cauza C-402/09 cu privire la compatibilitatea reglementărilor naționale referitoare la taxa pe poluare cu dreptul comunitar, înregistrată la C. ca urmare a demersului T.ui S.. În speță, a apreciat pârâta, acțiunea este nelegală și netemeinică, fiind dată cu fără temei legal, motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace un act administrativ și să îndeplinească procedura prealabilă a recursului grațios, conform dispozițiilor legale, în termen de 30 de zile, fiind incidente astfel dispozițiile art. 7 alin. 1 din L. nr. 5.. De asemenea, pârâta a precizat că decizia de calcul a taxei pe poluare reprezintă un act administrativ fiscal, condiții în care constatarea acesteia se face în limita termenelor și a procedurii speciale prev. de O. nr. 9. privind C.pr.fiscală, iar prin art. 206, 207 și 209 din acest act normativ se arată în mod expres forma și conținutul contestației, termenul de depunere a acestuia și organul competent de a o soluționa. Pe de altă parte, pârâta a susținut că interpretarea dată de prima instanță O. nr. 5. excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudenței CE/CEJ dar și a textului propriu-zis al T. C.E. Din această perspectivă, pârâta a susținut că O. nr. 5., în vigoare la momentul achitării de către reclamant a taxei, stabilește măsuri care corespund pe deplin prev. art. 90 parag. 1 din Tratatul C.E., taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal și mai mult, Comisia E. a recunoscut că această taxă corespunde normelor comunitare. Prin urmare, argumentele instanței de fond privind incompatibilitatea taxei de poluare achitată de acesta, cu domeniul de aplicare al art. 110 (fost art. 90) din Tratatul CE, nu sunt justificate pentru motivele mai sus evocate. O ultimă critică formulată de pârâtă se referă la obligarea sa la plata dobânzii legale de la data plății, considerând că nu poate fi obligată la plata acesteia, în primul rând pentru că nu a stabilit suma de plată reprezentând taxa pe poluare, respectiv nu a emis actul administrativ - decizia de calcul - nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil și, în al doilea rând, pentru faptul că virarea sumelor în bugetul F. pentru M. se face în temeiul O. nr. 5., neputând fi reținută vreo culpă în sarcina sa. T., pârâta a susținut că dispozițiile Codului de pr. fiscală și ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 124 alin. 1 și art. 70 alin. 1 și 2 din O. nr. 9.. A., conform Cap. I pct. 2 din Ordinului M.F. nr. 1899/2004 restituirea către contribuabil se efectuează în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării cererii acestuia, prin urmare nu se cuvine plata daunelor începând cu data plății taxei, așa cum a solicitat reclamantul. În concluzie, pârâta a apreciat că acordarea și calcularea dobânzii, în mod legal ar trebui să se facă potrivit O. nr. 9. privind C.pr. fiscală, adică după ce contribuabilul a formulat cerere de restituire la organul fiscal competent și acesta i-a respins-o, se adresează instanței care acordă dobânda începând cu data respingerii cererii de restituire de către organul fiscal. Drept urmare, recurenta a apreciat că instanta fondului a dat o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudențiale ale CE/CEJ, dar și textului propriu-zis al T. CE. Analizând recursurile formulate, raportat la probele administrate în cauză și la dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele: 1. Prima critică adusă hotărârii vizează greșita aplicare a prevederilor art. 2, 5 și 7 din L. nr. 5.. Curtea reține că susținerea recurentei potrivit căreia demersul reclamantei excede controlului de legalitate din partea instanței de contencios administrativ, nu poate fi primită pentru cele ce se vor arăta în continuare. Este adevărat că instanța de fond a interpretat în mod greșit înscrisul intitulat adresă și înregistrat sub nr. 32589/(...), calificându-l ca fiind act administrativ fiscal și, ca atare, a dispus anularea acestuia. Definiția actului administrativ fiscal este dată de art. 41 din Codul de procedură fiscală, potrivit căruia actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. Adresa nr. 32589/(...) a cărei anulare s-a solicitat nu întrunește caracteristicile enunțate anterior pentru a putea fi calificat drept un act administrativ fiscal întrucât acesta nu este emis de către organul fiscal competent cu scopul stabilirii, modificării sau stingerii drepturilor și obligațiilor fiscale, fiind doar expresia materială a refuzului autorității administrativ-fiscale de a recunoaște un drept legitim al reclamantului. Cu toate acestea nu este mai puțin adevărat că art. 8 alin. 1 teza finală din L. nr. 5. prevede că se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana care se consideră vătămată într-un drept al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe aceasta să se adreseze direct instanței de judecată. Atât timp cât reclamantul din prezenta cauză este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din L. 5., respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. Așadar, sub acest aspect se impune admiterea recursului și modificarea hotărârii pronunțate de instanța de fond în sensul respingerii cererii de anulare a adresei nr. 32589/(...), fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc civ, respectiv prima instanță a interpretat în mod greșit natura actului juridic dedus judecății. 2. Reclamanta intimată a achitat potrivit OP nr. 21 din (...) suma de 11.300 lei cu titlu de taxă de poluare. P. A. F. P. Z. a refuzat restituirea acestei sume, comunicând reclamantei că aceasta este datorată în conformitate cu prevederile OUG nr. 5.. Prima instanță, prin sentința recurată, a verificat compatibilitatea acestei taxe cu prevederile art. 90 din Tratatul de instituire a C. E. și a conchis că taxa de poluare percepută în baza OUG nr. 5., în forma inițială, contravine normelor de drept comunitar. La aceeași concluzie s-a oprit și Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C- 402/09 cunoscută sub denumirea C. T. împotriva S. Român. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O. nr. 5. în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008. Prin hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul S ibiu din România, s-a stabilit că: „ articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";. Curtea de Justiție a conchis că introducerea taxei de poluare prin OUG nr. 5. a avut ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre de vreme ce vehiculele de ocazie importate, caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a mai adăugat că obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român putea fi realizat mai coerent prin instituirea unei taxe anuale rutiere aplicabilă oricărui vehicul care a fost pus în circulație în România, fără a se favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate, respectându-se totodată și principiul „poluatorul plătește";. Din moment ce Curtea de Justiție a U. E. a constatat că, de la 1 iulie 2008, O. nr. 5. în forma inițială este incompatibilă cu art. 110 TFUE, rezultă cu prisosință că prelevarea taxei de poluare este rezultatul unei aplicări eronate a prevederilor legale, iar în temeiul art. 148 alin. (4) din Constituția R., instanțele au obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, respectiv art. 110 TFUE, așa cum a fost acesta interpretat în C. T.. Întrucât Guvernul român nu a solicitat limitarea efectelor temporale ale hotărârii C., interpretarea oferită de instanța europeană în C. T. produce efecte începând cu data de 1 iulie 2008, data de intrare în vigoare a OUG nr. 5., act normativ care a introdus taxa de poluare. Prin urmare, de această interpretare trebuie să se țină seama și în prezenta cauză pendinte. De altfel, trebuie subliniat faptul că începând cu data de 7 aprilie 2011 Curtea de A. C. a revenit asupra jurisprudenței pe care a adoptat-o în ce privește modul de soluționare a cererilor de restituire a taxelor de poluare achitate în perioada 1 iulie -14 decembrie 2008 tocmai ca o consecință a concluziei exprimate de Curtea de Justiție a U. E. în cauza T.. 3. O altă critică adusă de recurente are în vedere dispoziția primei instanțe de acordare a dobânzii legale. S-a obiectat că instanța a obligat pârâtele la plata dobânzii legale în favoarea reclamantului, fără a motiva în vreun fel această dispoziție. După cum se poate observa reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în materie fiscală. Prima instanță, considerând că reclamantului nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 120 și 124 din Codul de procedură fiscală, a acordat în schimb dobânda legală prevăzută de OG nr. 9.. Acest mod de a proceda se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C.proc.civ., teza finală, respectiv instanța a acordat ce nu s-a cerut, încălcându-se astfel principiul disponibilității așa încât sub acest aspect se impune modificarea hotărârii instanței de fond. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 6 și 8 C.proc.civ., Curtea apreciază că recursurile pârâtei D. G. A F. P. S. și chematei în garanție A. F. PENTRU M. B. sunt întemeiate în parte, impunându-se modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul respingerii cererii reclamantei de anulare a adresei nr. 32589/(...) emisă de AFP Z. și a înlăturării obligației de plată a dobânzii legale. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii recurate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. L., D E C I D E : Admite recursurile declarate de pârâta D. G. A F. P. S. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr. 6115 din 2 decembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o modifică în parte în sensul că respinge cererea reclamantei de anulare a adresei nr. 32589/(...) emisă de AFP Z. și înlătură dispoziția de obligare a pârâtelor la plata dobânzii legale în materie fiscală aferentă sumei de restituit. Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 23 mai 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, M. I. I. A. C. M. S. GREFIER, M. ȚÂR R ed.M.I.I. Dact.H.C./2 ex/(...). Jud.fond: P..R.M.
| ← Decizia civilă nr. 2177/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 423/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
