Decizia civilă nr. 293/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR.293
Ședința publică din 26 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. H. JUDECĂTORI: M. B.
F. T.
GREFIER: M. ȚÂR
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de reclamanta P. C. împotriva Sentinței civile nr. 607 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T.ui C. în contradictoriu cu intimata C. DE A. DE S. A J. C. având ca obiect acțiune în constatare.
La data de(...) se înregistrează din partea recurentei - concluzii scrise, însoțite de jurisprudență.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate prin încheierea de ședință din data de 12 ianuarie 2011, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre iar amânarea pronunțării s-a dispus pentru această dată.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 607 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins actiunea formulata de reclamanta P. C. in contradictoriu cu parata C. JUDETEANA DE A. DE S. A J. C.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de (...) reclamanta a depus la CAS C. o cerere prin care solicita sa fie luata in evidenta sistemului de asigurari de sanatate, in temeiul L. nr
145/1997 (f.53)
La data de (...) a depus, alaturi de alte documente, Deciziile de impunere de plati anticipate cu titlu de impozit si deciziile anuale aferente, emisa de AFP C.-N. pentru perioada 2002-2007, in vederea calculului contributiei datorate la F. aferente veniturilor realizate din activitatea de avocatura (f.28-38).
In baza acestor declaratii, intimata , dupa ce a verificat, a intocmit ,,S. contributiilor declarate, incasate si restante si a dobanzilor si penalitatilor calculate , incasate si restante"; la data de (...) (f.23).
La data de (...) CAS C. a instiintat reclamata, prin I. de plata, despre sumele datorate F. iar la data de (...) a comunicat reclamantei sa se prezinte la sediul CAS C. pentru a reglementa situatia.La aceeasi data parata a comunicat reclamantei S. contributiilor declarate, incasate si restante (f.22,39).
Desi reclamata nu a dat curs niciuneai dintre instiintarile de plata emise de CAS C. aceasta din urma a mai emis o instiintare de plata nr
37773/(...) precum si Notificarea nr 4372/(...), I.a de plata fiind restituita cu mentiunea:";destinatar mutat de la adresa „ iar Notificarea a fost restituita de catre O. postal, dupa expirarea termenului de pastrare(f.19-20).In aceste conditii parata a efectuat procedura de comunicare a actelor administrative in conformitate cu prevederile art 44 alin 3 din OG nr 9., publicand un Anunt colectiv atat pe pagina de internet a institutiei cat si prin afisare (f.21).
In conditiile in care reclamanta nu si-a indeplinit obligatiile de declarare si plata , in temeiul art 216 din Legea nr 9. parata a emis Somatia de plata nr 1. impreuna cu Tiltul executoriu nr 1. (f.17-18).
Este nefondata si a respins instanta exceptia prescriptiei dreptului la executare silita, dispozitiile art. 91 C.pr.fiscala statornicind ca termenul de
5 ani curge de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care s-a nascut creanta fiscala . Creanta fiscala se naste conform art. 23 C.pr.fiscala astfel: ,,(1) Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează. (2) Potrivit alin. (1) se naște dreptul organului fiscal de a stabili și a determina obligația fiscală datorată."; In speta, baza de impunere s-a nascut in momentul in care reclamanta a inregistrat declaratiile, adica la data de (...), astfel ca nu poate fi vorba de implinirea termenului de 5 ani.
C. art. 208 din Legea nr. 9. privind reforma in domeniul sanatatii ,, A.le sociale de sanatate reprezinta principalul sistem de finantare a ocrotirii sanatatii populatiei care asigura accesul la un pachet de servicii de baza pentru asigurati.";
Art 213 din acelasi act normativ stabileste care categorii de persoane beneficiaza de asigurare medicala, fara plata contributiei. Reclamanta, avocat de profesie, are obligatia virarii acestor contributii , obligatie prevazuta de art. 215 alin. 3 din lege. Acest text de lege prevede urmatoarele: ,, (1) Obligatia virarii contributiei pentru asigurarile sociale de sanatate revine persoanei juridice sau fizice care angajeaza persoane pe baza de contract individual de munca ori in baza unui statut special prevazut de lege, precum si persoanelor fizice, dupa caz.
(2) Persoanele juridice sau fizice la care isi desfasoara activitatea asiguratii sunt obligate sa depuna lunar la casele de asigurari alese in mod liber de asigurati declaratii nominale privind obligatiile ce le revin fata de fond si dovada platii contributiilor.
(3) Prevederile alin. (1) si (2) se aplica si persoanelor care exercita profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, sa desfasoare activitati independente."; In acelasi sens dispune si art. 257 alin. 1 din Legea nr. 9..
Din actele dosarului a rezultat ca aceste contributii nu au fost virate de catre reclamanta astfel cum prevedea art. 213 din acelasi act normativ astfel ca parata a procedat la recuperarea sumelor. (art. 213 prevede urmatoarele: ,,In cazul neachitarii la termen, potrivit legii, a contributiilor datorate fondului de catre persoanele fizice, altele decat cele pentru care colectarea veniturilor se face de A. N. de A. F., denumita in continuare A., C., prin casele de asigurari sau persoane fizice ori juridice specializate, procedeaza la aplicarea masurilor de executare silita pentru incasarea sumelor cuvenite bugetului fondului si a majorarilor de intarziere in conditiile Ordonantei Guvernului nr. 9. privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.";)
C. art. 110 C.pr. fiscala colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz, iar titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii.
In speta, titlul de creanta este este ,,S. contributiilor declarate, incasate si restante si a dobanzilor si penalitatilor calculate , incasate si restante"; emis de catre intimata la data de (...) .
O interpretare contrara ar echivala cu nesocotirea dispozitiilor art. 41
C.pr.fiscala , dispozitii care prevad urmatoarele: ,,În înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.";
Acest titlu de creanta a devenit titlu executor o data cu trecerea timpului, prin faptul ca nu a fost contestat de catre debitorul contestator si nici desfiintat sau modificat in conformitate dispozitiile art. 47 C.pr.fiscala sau ale L. nr. 554/2004.
Pentru aceasta suma a fost emisa instiintarea de plata si au fost calculate majorari de intarziere , iar apoi a fost intocmit titlul executoriu, majorarile de intarziere fiind calculate in conformitate cu art. 119 si 120
C.pr.fiscala. Sustinerile reclamantei in sensul ca au fost incalcate dispozitiile legale referitoare la intocmirea titlului executor sunt nefondate, iar cele referitoare la caracterul discriminatoriu al instituirii obligatiei de plata a acestor contributii nu pot fi analizate de catre instanta atata timp cat sunt prevazute de lege, singurul in masura sa decida in acest sens fiind legiuitorul.
Pentru considerentele de fapt si de drept mai sus expuse tribunalul a respins actiunea ca neîntemeiata.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta P. C. solicitând admiterea recursului formulat impotriva sentintei civile nr.6. pronuntata de Tribunalul Cluj in dosar civil nr.(...) ,pe care o apreciază a fi nelegala si netemeinica ,si pe cale de consecinta, in temeiul disp.art.312 c.pr.civ. solicită modificarea acestei hotarari in sensul admiterii actiunii reclammantei formulata in contradictoriu cu intimata CAS C. ,astfel cum aceasta actiune a fost formulata si precizata.
Iși intemeiază in drept prezentul recurs pe prevederile disp.art.304/1 si 304 pct.9 c.pr.civ,
Apreciază ca sentinta civila nr.6. este nelegala si vadit netemeinica fata de actele dosarului si dispozitiile legale incidente, din motivele pe care le reda in cuprinsul prezentului memoriu.
I. Reclamanta, prin actiunea formulata a solicitat instantei in principal a se constata inexistenta titlului de creanta al paratei pentru suma de 4350 lei reprezentand contributie F. ,dobanzi si majorari de intarziere, motivat de urmatoarele aspecte:
C. disp.art. 35 din Ordinul C. nr. 617/2007 pentru obligatiile de plata fata de fond ale persoanelor fizice care se asigura pe baza de contract de asigurare, altele decat cele pentru care colectarea veniturilor se face de A., titlul de creanta il constituie dupa caz, declaratia prevazuta la art. 32 al. 4 sau decizia de impunere emisa de organul competent al casei de asigurari de sanatate, precum si hotararile judecatoresti privind debite datorate fondului.
T.l de creanta prevazut la al. 1 devine titlu executoriu la data la care creanta bugetara este scadenta prin expirarea termenului de plata prevazut de lege.
C. sustinerilor intimatei in prezenta speta titlul de creanta pe baza caruia a emis titlul executoriu il constituie declaratiile reclamantei. C. disp.art. 32 al. 4 din Ordinul C. nr.617/2007 persoanele fizice asigurate pe baza de contract de asigurare de sanatate, altele decat cele pentru care colectarea contributiei se realizeaza de A. declara obligatiile catre fond, potrivit declaratiilor-model prevazute in anexa nr.5 a prezentelor norme metodologice. Declaratiile privind obligatiile la fond se depun la casele de asigurari de sanatate cu care persoana fizica asigurata a incheiat contractul de asigurare.
C. disp. art. 110 din OG nr. 9. titlul de creanta este actul prin care se stabileste si se individualizeaza creanta fiscala intocmit de organele competente, sau de persoanele indreptatite, potrivit legii.
Fata de aceste aspecte supune atentiei instantei de recurs urmatoarele aspecte invocate si in fata instantei de fond,insa ignorate de aceasta instanta: a. reclamanta nu a incheiat cu parata nici un contract de asigurare. C. de asigurare depus la dosarul de executare de catre parata, nu este semnat de catre nici una din parti si nu este inregistrat, motiv pentru care nu poate produce nici un fel de efecte juridice. M. de asemenea faptul ca potrivit disp.art, 218 al. 2 lit. a din legea nr. 9., reclamanta are dreptul legal de a opta pentru dobandirea calitatii de asigurat alegand in mod liber casa de sanatate la care dorește sa se asigure, optiune pe care nu a manifestat-o niciodata fata de parata,careia dimpotriva.i-a comunicat ca nu dorește sa devină asigurat al sau. b. Reclamanta nu a depus niciodata la parata declaratiile la care se refera textele de lege sus citate in vederea stabilirii obligatiilor catre fond. Declaratiile depuse la dosarul cauzei de catre parata, au fost intocmite de catre aceasta,pe baza deciziilor de impunere ale reclamantei emise de A. F. a mun.C.-N..Aceste declaratii sunt necomunicate cu reclamanta si nesemnate de ea. D. existenta si continutul acestor declaratii a luat la cunostinta abia in cursul solutionarii contestatiei la executare, prin depunerea la dosarul instantei de catre parata a dosarului executional. M. ca atat in intelesul legii de care se prevaleaza parata cat si in sensul literar al termenului declaratia este un fapt personal si se face in nume propriu. Prin urmare intimata nu are nici o justificare legala pentru a intocmi declaratii pe propria raspundere a reclamantei, in numele acesteia si care produc consecinta juridice in persoana reclamantei iar actele intocmite intr-o atare modalitate nu se pot constitui intr-un titlu de creanta. c. Potrivit disp.art. 261 al. 5 din legea nr. 9. persoanele prevazute la art. 257 si 258 din lege au obligatia de a pune la dispozitia organelor de control A. sau ale caselor de asigurari, dupa caz, documentele justificative si actele de evidenta necesare in vederea stabilirii contributiei la fond.
In baza acestul text de lege a fost notificata de catre parata pentru a depune in copie deciziile de impunere anticipate si finale emise de A. F. mun. C.-N., acte din care rezulta veniturile realizate de catre reclamantă si pe baza carora urma a se calcula obligatiile care le-ar avea catre parata, sub sanctiunea amenzii. Reclamanta s-a conformat si a depus aceste decizii, insotite de o cerere prin care solicita a se avea in vedere ca nu doreste sa seasigure la CAS C.,dreptul de optiune intre casele de asigurari existenta fiind recunoscut prin lege.
NOTA:in interpretarea actelor dosarului si implicit la pronuntarea sentintei instanta de fond face o grava confuzie intre declaratiile la care se refera prevederile O. nr.617/2007 si Deciziiile de impunere emise de AFP C. pentru perioada anilor 2002-2007 care se refera la cu totul alte obligatii impuse de lege si in stabilirea carora exista o alta baza de calcul.
Prin urmare ,nu exista nici un impediment pentru care parata sa nu fi putut emite o decizie care sa constituie titlu de creanta,asa cum prevad disp.art.35 din Ordinul nr.617/2007 coroborat cu disp.art.87 din OG nr.9.. d.C. disp. art. 67 din OG nr. 9. daca organul fiscal nu poate determina marimea bazei de impunere , acesta trebuie sa o estimeze. In acest caz, trebuie avute in vedere toate datele si documentele care au relevanta pentru estimare. C. disp. art. 65.1. din normele metodologice de aplicare a OG nr. 9. estimarea bazelor de impunere va avea loc in situatii, cum sunt: a. contribuabilul nu depune declaratii fiscale sau cele prezentate nu permit stabilirea corecta a bazei de impunere .... situatie care eventual ar fi incidenta in speta. Ca atare, intimata avea la dispozitie procedura legala care sa-i permita emiterea titlului de creanta neconditionat de depunerea de catre reclamantă a declaratiilor fiscale.
IN CONCLUZIE: cata vreme reclamanta nu a depus personal nici un fel de declaratii conform disp.art. 32 din Ordinul C. nr.617/2007, iar contributiile catre FNAS au o alta baza de calcul si un alt cuantum decat cele datorate bugetului de stat cu titlu de impozit, rezulta ca, pentru a avea un titlu de creanta impotriva reclamantei, intimata era tinuta conform legii sa emita o decizie prin care sa-i fie .stabilite aceste obligatii, care sa aiba continutul reglementat de disp.art. 43 din OG nr. 9. republicata, decizie care sa fie prevazuta cu drept de a fi contestata si comunicata conform disp. art. 44 din OG nr. 9. republicata.PrevederiIe art.32 al.4 si art.3S din Ordinul nr.617/2007 se aplica persoanelor asigurate pe baza de contract de asigurare de sanatate.
Actul emis de catre parata intimata sub denumirea :"S. contributiilor declarate.. si restante ""pe care instanta de fond il califica ca fiind titlu de creanta nu poate avea in mod legal o atare calificare cata vreme nu este o declaratie personala ,nu este o decizie in intelesul legii si nici o hotarare judecatoreasca. e.impotriva reclamantei nu a fost pronuntata nici o hotarare judecatoreasca care sa stabileasca obligatia acesteia de a achita paratei vreo suma,in sensul la care se refera disp.art.35 din Ordinul nr.617/2007.
Pe cale de consecinta, contrar celor retinute de catre instanta fondului, impotriva reclamantei nu a fost emis nici un titlu de creanta care,in conditiile legii ,sa devina titlu executoriu .
Cu toate acestea ,fara a analiza apararile formulate de catre reclamantă sub acest aspect al inexistentei unui titlu de creanta ,instanta pronunta o solutie de respingere a actiunii ,motivand si ca :"acest titlu de creanta a devenit titlu executor o data cu trecerea timpului prin faptul ca nu a fost contestat de debitor ... "!
În subsidiar,in situatia in care instanta de fond a constatat ca exista un titlu de creanta emis de parata impotriva reclamantei (desi in opinia reclamantei actul astfel calificat de instanta nu constituie titlu de creanta in intelesullegii)pentru sumele asa zis datorate ,prin actiunea precizata asolicitat a se constata nulitatea absoluta a acestui titlu de creanta pentru neandeplinirea conditiilor legale imperative in ceea ce priveste emiterea titlului.
La pronuntarea sentintei civile nr.607/20 10 ,dupa cum rezulta din motivarea acestei hotarari,instanta nu a analizat in nici un fel sustinerile reclamantei legate de nelegalitatea unui eventual titlu de creanta. Si mai mult decat atat a sustinut ca reclamanta nu a contestat niciodata acest titlu desi contestatia la titlul de creanta formulata in temeiul disp.art.205 din OG nr.9. republicata si ale legii nr.554/2004 formeaza chiar obiectul prezentului dosar.
Fata de aceasta motivare a solutiei pronuntate,in conditiile in care instanta de fond a apreciat ca reclamanta nu a contestat titlul de creanta se pune intrebarea care a fost obiectul prezentului dosar in opinia instantei de fond si ce a judecat aceasta instanta in raport cu cererile cu care a fost investita? !
Chiar prin actiunea ce formeaza obiect al prezentului dosar,reclamanta a contestat titlul de creanta sub aspectul existentei si valabilitatii acestuia ,urmare a nesolutionarii de catre parata a contestatiei administrative inregistrata de reclamantă sens in care sustinerile instantei de fond nu au nici un fel de relevanta in speta.
Asa cum a aratat si in fata instantei de fond reclamanta nu are calitatea de asigurat al intimatei intrucat nu și-a manifestat optiunea de a deveni asigurat al acesteia in sensul prevazut de legea nr. 9. art. 218 al. 2 lit. a si nu a semnat un contract de asigurare. D. cum rezulta din actele dosarului nu exista un contract de asigurare incheiat valabil intre sub reclamantă si parata in temeiul caruia sa se stabileasca drepturile si obligatiile reciproce ale partilor si care sa concretizeze faptul ca in conformitate cu prevederile legii nr.9. și-a manifestat optiunea de a fi asigurat al paratei. Nu exista nici o prevedere legala care sa ateste ca in lipsa unei optiuni explicite a persoanei intre una sau alta din casele de asigurari existente (in numar de 3 ) sunt asigurat din oficiu la CAS C.
Per a contraria, chiar daca as fi avut calitatea de asigurat al paratei
CAS C., in temeiul acestei calitati obligatia de plata era obligatie cu executare succesiva in timp, scadenta fiecarei plati a contributiei fiind trimestriala, astfel ca parata avea obligatia ca pentru fiecare creanta in parte sa emita un tithi de creanta astfel cum acesta este definit de lege, care sa includa creantele principale si accesorii si scadenta lor, modul in care au fost stabilite si temeiul de drept, indicarea posibilitatii de contestare, a termenului in care actul poate fi contestat, indicarea organului fiscal competent sa solutioneze contestatia, conform disp. art. 43 al. 2 din OG 9. republ.
NOTA:conform prevederilor disp.art.119 din OG nr.93/2002 republicata in ceea ce priveste majorarile de intarziere intocmirea deciziei era obligatorie pentru parata,acestea neputand fi stabilite pe baza de declaratie.In acest sens in mod nelegal a retinut instanta ca in speta parata a respectat prevederile acestui text de lege cata vreme nu a emis nici o decizie in contradictoriu cu reclamanta.
Reclamanta a invederat instantei de fond mai multe imprejurari care
,in ipoteza in care instanta ar aprecia ca vreunul din catele emise de partata se constituie ca titlu de creanta atrag nulitatea absoluta a acestui act
,instanta de fond nepronuntandu-se in nici un mod asupra acestora,ceea ce echivaleaza cu o nesolutionare a fondului cauzei.A.: a.potrivit disp.art.44 din OG nr.9. actele administrativ fiscale se comunica contribuabililor in mod direct,prin prezenta . contrabuabilului la sediul organului fiscal emitent si primirea sub semnatura,prin remiterea sub semnatura a actului administrativ fiscal de catre persoane imputemicite ale organului fiscal,prin posta cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire,sau alte mijloace fax/e-mail,daca se asigura transimiterea textului si confirmarea primirii acestuia.
Reclamanta nu a primit sub semnatura din partea paratei nici un act,cu exceptia dosarului executional care i-a fost comunicat in cursul solutionarii prezentului dosar. b.actele emise de catre intimata incalca dispozitiile art.141/1 si ale disp.art.43 al.2 din OG nr.9. astfel ca nu intrunesc cerintele legii pentru a se constitui ca titlu de creanta si respectiv titlu executoriu.
In cuprinsul acestor acte nu se regasesc: l.indicarea tuturor creantelor principale si accesorii si scadenta acestora
2.modul de stabilire al acestor creante si temeiul de drept
3.indicarea posibilitatii de contestare a actului
4.indicarea termenului in care actul poate fi contestat,indicarea organului fiscal competent sa solutioneze contestatia.
A.:
1.S. contributiilor declarate,incasate si restante nu cuprinde modul de stabilire al creantelor si temeiul de drept si nici aspectele referitoare la posibilitatea de contestare a actului.
2.extras de cont/instiintare de plata :. sumele globale stabilite cu titlu de debit,dobanzi si majorari de intarziere fara a indica perioada pentru care s-au calculat,sumele la care se raporteaza,scadenta acestor obligatii( care este distincta pentru fiecare creanta in parte ),temeiul de drept si fara a mentiona posibilitatea de contestare a actului,termenul in care poate fi contestat si organul fiscal competent in a solutiona contestatia.
3.declaratii :. de reclamantă ,necomunicate,emise pentru datorii fata de A. F. a mun.C.-N. - impozit,fara a indica sume,dobanzi SI majorari de intarziere,nesemnate de reclamantă. c.in contestatia administrativa depusa la parata a solicitat in mod expres a i se comunica copia contractului de asigurare de care parata se prevaleaza precum si situatia detaliata a creantelor principale si accesorii,baza de calcul si scadentele acestora,solicitare la care parata nu s- a conformat.
Pe cale de consecinta apreciază ca toate actele emise de catre parata prin care stabileste obligatii de plata ale reclamantei sunt nule absolut.
Alte aspecte de nelegalitate ale actelor contestate: a.sumele calculate in sarcina reclamantei ,dupa cum a aflat in cursul solutionarii contestatiei la executare sunt calculate aferent perioadei anilor
2000-2007,desi pentru perioada cuprinsa intre 01 ian.2000-0l ian.2003 a operat prescriptia extinctiva in conformitate cu disp.art.23,24 si art.91 din OG nr.9. coroborat cu disp.art.4l din Ordinul nr.617/2007 al Presedintelui F. si disp.art.257 pct.8 din legea nr.9..
Sub acest aspect este nelegala motivarea instantei de fond in sensul ca in speta nu a operat prescriptia extinctiva fata de faptul ca baza de impuneres-a nascut in momentul in care reclamanta a inregistrat declaratiile adica la data de (...).In acesat sens arată din nou ca reclamanta nu a inregistrat la parata nici un fel de declaratii ci pentru a evita aplicarea unei amenzi am depus Deciziile de impunere emise de AFP C. .Pe de alta parte,in sensul legii nr.9. si OG nr.9. ,dreptul de creanta fiscala se naste in momentul in care se constuituie baza de impunere si care este pentru fiecare creanta in parte data prevazuta de lege ca scadenta a acesteia si nu data la care contribuabilul declara veniturile realizate pentru calcul.
NOTA:C. legii.de la data scadentei prevazuta de lege pentru fiecare creanta in parte s-a nascut dreptul paratei ca organ fiscal de a stabili si determina obligatia fiscala datorata si de a emite titlul de creanta conform disp.art. 110 din OG nr.9. republicata. b.obligatiile de plata la care face referire parata isi au ca temei de drept prevederile legii nr.9.- conform mentiunii din titlul executoriu nr.22/(...).T.l nr.VIII din legea nr.9. care se refera la A. a intrat in vigoare la data de 28 mai
2006,conform disp.art.863 lit.b din lege.
C. disp.art.l5 al.2 din C. Romaniei legea dispune numai pentru viitor,cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.
Rezulta ca este nelegal ca in temeiul legii nr.9. sa fie stabilite obligatii de plata aferent unei perioade in care aceasta lege nu era in vigoare.
Perioada de prescriptie de 5 ani a obligatiilor de plata instituite prin prezenta lege poate avea in vedere doar obligatiile neachitate la implinirea unui termen de 5 ani de la data intrarii in vigoare a legii pentru ca o interpretare contrara ar incalca in mod evident principiul neretroactivitatii legii ,astfel cum acesta este reglementat de C. R.
Chiar daca si anterior intrarii in vigoare a legii nr.9. au existat acte normative care reglementau obligatii de plata catre CAS aceste acte nu pot ultraactiva in conditiile in care parata avea posibilitatea legala de a emite titlu de creanta impotriva reclamantei cata vreme aceste acte au fost in vigoare si sub imperiul lor.ceea ce nu a facut.
NOTA In temeiul disp. art. 257 al. 2 lit. b coroborat cu art. 259 al. 7 din legea nr. 9. in situatia in care parata ar fi facut dovada faptului ca reclamanta a optat sa devin asigurat al acesteia, incheind contract de asigurare, aceasta nu ar fi putut pretinde decat plata creantelor nascute dupa data de 28 mai 2006, data intrarii in vigoare a dispozitiilor titlului VIII
- asigurarile sociale de sanatate din legea nr. 9.. Pentru perioada anterioara acestei date actul normativ in vigoare era OG nr. 1., care la art. 53 al. 4 prevedea alte obligatii si alta baza de calcul. A. disp. art. 53 al. 4 din OG 1. prevede:"persoanele care au obligatia de a se asigura si nu pot dovedi plata contributiei sunt obligate, pentru a obtine calitatea de asigurat, sa achite contributie legala lunara pe ultimii 3 ani, incapand cu data primei solicitari de acordare a serviciilor medicale, calculata la salariul de baza minim brut pe tara in vigoare la data platii".
Prin urmare, exista urmatoarele diferentieri intre cele 2 acte normative:
-conform OG 1. obligatia de plata se intinde pe ultimii 3 ani anterior datei primei solicitari a serviciilor medicale, in timp ce in baza legii nr. 9. se au in vedere ultimii 5 ani anteriori acestei date, cererii de a deveni asigurat sau notificarii CAS.
-in temeiul OG 1. baza de calcul este salariul de baza minim brut pe tara in vigoare la data platii, pe cand in temeiul legii 9. baza de calcul o constituie veniturile impozabile realizate.
-legea 9512006 spre deosebire de OG 1. prevede si obligatii fiscale accesorii de plata conform OG 9. republ. in temeiul prevederilor OUG nr.1. nu s-a stabilit si nu s-a emis nici un titlu de creanta impotriva reclamantei astfel ca un atare titlu ar putea fi eventual emis doar pentru perioada ulterioara datei de 28 mai 2006.
Prin decizia nr.1304/2009 Curtea Constitutionala a apreciat ca cele sesizate de reclamantă si care se refera la aspectele sus invocate, tin de modul in care instantele aplica legea,astfel ca se impuneau a fi analizate de catre instanta in prezenta.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului.
Pârâta intimată C. DE A. DE S. A J. C. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat de catre aceasta ca fiind neintemeiat si pe cale de consecinta mentinerea ca temeinica si legala a Sentintei civile nr. 6. pronuntata de Tribunalul Cluj.
Tribunalul Cluj a retinut corect faptele derulate in perioada 2007-2009 si in mod corect a facut aplicarea prevederilor legale privind creantele fiscale respectiv asigurarile sociale de sanatate.
Potrivit art.81 , alin.(l) din C.pr.fiscala , Declaratia se depune de catre persoanele obligate si la termenele stabilite .
C. art.8 si art.53 alin.2 din OUG nr.1. recurenta era obligata sa comunice direct Casei de asigurari de S. , pe baza D. de asigurari de sanatate, contributia datorata la F.
Aceeasi obligatie a fost reiterata si la art.215 alin.3 din Legea nr.9. privind reforma in domeniul sanatatii.
Recurenta nu a facut dovada ca si-ar fi indeplinit aceasta obligatie legala, pentru a solicita exonerarea de la obligatia de plata a acestor sume.
Culpa ii apartine acestuia si nu Casei de A. de sanatate care, pana la momentul primirii Deciziilor de impunere de la AFP C. nu a avut stiinta despre veniturile realizate de recurenta.
Desi avea aceasta obligatie recurenta s-a rezumat, in a depune doar documentele in baza carora urma sa fie luat in evidenta CAS C. .
Pentru a veni in sprijinul acesteia i-a fost pus la dispozitie de catre personalul CAS C. Formularul de D. completat, in vederea semnarii. Formular pe care reclamanta ulterior a refuzat sa-l semneze si sa si-l însuseasca.
Termenul de act administrativ este definit la art.2, alin. (1 ), lit.c) din
Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, ca fiind actul unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică, În regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Or in cazul de fata nu exista un asemenea act administrativ. O asemenea calitate ar fi fost indeplinita in situatia in care CAS C. ar fi emis o D. de impunere din oficiu.
C. de asigurari de sanatate nu a emis o astfel de D. de impunere, motivat de faptul ca nu detinea baza de date cu persoanele care realizeaza venituri din activitati independente pe raza teritoriala a judetului C.
A fost abilitata in acest sens doar prin intermediul art.35 din O. nr.
617 din 13 august 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat,respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru Încasarea sumelor datorate la F. național unic de asigurări sociale de sănătate.
D. publicarea ordinului amintit in Monitorul Oficial nr. 649 din 24 septembrie 2007, CAS C. a primit in baza P.ui P5282/(...) 95896/(...) incheiat de catre C. si A., baza de date cu persoanele fizice care realizeaza venituri din activitati independente.
Urmare incheierii P.ui a fost comunicata baza de date in format electronic pentru prima oara, la data de (...) .
La aceasta din urma data, A. a comunicat doar baza de date cu veniturile brute fapt care a condus la imposibilitatea de a stabili in mod legal si corect venitul net realizat de fiecare persoana care exercita profesii liberale si implicit imposibilitatea de a stabili corect contributia datorata la F. .
D. sesizarea acestui aspect, C. a pus la dispozitie noi baze de date care reflectau veniturile nete realizate in ultimii 5 ani, detaliat pe fiecare sursa de venit, la data de (...).
Singurul act care intruneste conditiile necesare pentru a fi calificat drept act administrativ este T.l executoriu nr. 190/(...), emis de CAS C. in temeiul prevederilor art.216 din Legea nr.9., respectiv art.141 coroborat cu art.15 C.pr. fiscala.
T.l executoriu are un regim juridic distinct, competenta de solutionare a C. la T. executoriu , fiind atribuita judecatoriei ca instanta de executare
(art. 172 C.pr.fiscala) .
A. , instanta de fond in mod corect a facut aplicarea prevederilor constatand ca acesta din urma nu a fost contestat de catre recurent si nici desfiintat sau modificat in conformitate cu prevederile art.47 C.pr.fiscala sau ale L. nr.554/2004 .
In conformitate cu prevederi le art.208,alin.(3) Iit.e ) (corespondentul art.l, alin.(2), lit.e din OUG nr.1. ) coroborat cu art.215 alin.(3) al L. nr.95
/2006 persoanele care exercita profesii libere sunt obligate sa depuna lunar la casele de asigurari alese in mod liber, declaratii nominale privind obligatiile ce le revin fata de fond si dovada platii contributiilor. A., apare ca evidenta obligatia de a plati contributia la F. respectiv faptul ca ea decurge direct din lege si nicidecum din incheierea unui contract, care este de natura administrativa.
C. de asigurare a fost introdus prin prevederile O. C. nr. 345 din 8 august 2006 privind aprobarea modelului contractului de asigurări sociale de sănătate . Prin prevederile art.2 al acestui ordin, a fost instituita in sarcina caselor de asigurări de sănătate obligatia de încheia cu asigurații aflați în evidenta acestora, direct sau prin angajator, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a ordinului, contracte de asigurări sociale de sănătate. Iar cu alți asigurați, pe măsura luării acestora în evidenta de casele de asigurări de sănătate.
Drept urmare, nu se justifica sustinerea potrivit caruia atata timp cat nu a incheiat un contract de asigurare, recurenta nu are nici o obligatie.
In sustinerea celor mai sus aratate , invoca solutia de respingere a recursului, pronuntata de Curtea de apel C. in D. nr.(...) care este identic cu prezentul dosar atat in ceea ce priveste obiectul cauzei cat si sustinerile partilor.
Pentru considerentele aratate solicită onoratei instante sa respinga recursul formulat de recurenta ca fiind neintemeiat si pe cale de consecintasa mentina ca temeinica si legala Sentinta civila nr. 6. pronuntata de
Tribunalul Cluj ln drept își intemeiază sustinerile pe prevederile: L. nr.9. privind reforma in domeniul sanatatii ~ Ordonantei nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală; Ordinul 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru Încasarea sumelor datorate la F. național unic de asigurări sociale de sănătate ~ P. incheiat intre C. si A.
Analizând recursul formulat prin raportare la dispoz. art. 304, 304 ind. 1 Cod proced. civilă, Curtea reține următoarele:
Reclamanta C. P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta CAS C. constatarea inexistenței titlului de creanță al pârâtei cu privire la suma de
4.350 lei din care 1940 lei contribuție, 2310 lei dobânzi și 100 lei majorări de întârziere.
T. a apreciat că reclamanta nu a virat contribuțiile datorate fondului de sănătate la termenele legale, potrivit art. 213 din Legea nr. 9., fapt care a îndreptățit-o pe pârâtă să procedeze la demararea demersurilor în vederea executării silite.
Problema de drept care se pune în această cauză este aceea a calificării naturii contribuțiilor la F. ca fiind creanțe de natură bugetară.
În aceste condiții, obligația de plată și executarea ei nu se poate realiza decât în condițiile art. 110, 141 din OG nr. 9., adică în baza unui titlu de creanță devenit ulterior titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Concluzia care se desprinde din interpretarea textelor de lege anterior arătate este aceea că organul fiscal trebuie să întocmească titlul de creanță, acesta devine titlu executoriu, iar în măsura în care obligația fiscală nu este plătită de bună voie se poate trece la executarea silită.
Art. 110 alin. 3 din OG nr. 9. definește titlul de creanță ca fiind actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii.
Art. 85 din același act normativ statuează în sensul că impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc prin declarație fiscală în condițiile art. 82 alin. 2 și art. 86 alin. 4, respectiv prin decizie emisă de organul fiscal în celelalte cazuri.
Din interpretarea celor două texte de lege rezultă că pentru a exista o obligație fiscală este necesar să fie emis un titlu de creanță care constă fie în declarația fiscală a contribuabilului, fie în lipsa ei sau în anumite cazuri în decizia de impunere.
În speță, reclamanta recurentă nu a încheiat cu pârâta nici un contract de asigurare și nu a depus vreodată declarațiile la care se referă textele de lege anterior citate pentru stabilirea eventualelor obligații fiscale.
Actul emis de către pârâta intimată intitulat „Situația contribuțiilor declarate, încasate și restante"; nu poate fi calificat ca titlu de creanță în condițiile în care nu are la bază vreo declarație a contribuabilului, o decizie a organului fiscal sau în lipsa acestora, o hotărâre judecătorească.
În condițiile în care organul fiscal a refuzat să răspundă înscrisului depus la 25 mai 2009 de către reclamantă intitulat „Contestație laexecutare, contestație la titlu executoriu, contestație la înștiințarea de plată și notificare, precum și la toate celelalte acte întocmite";, demersul promovat în prezenta cauză apare pe deplin justificat.
Rezultă, din concluziile sus indicate, că în speță nu există un titlu de creanță, în sensul unui act prin care să fie stabilită obligația fiscală a reclamantei, obligație pe care în măsura în care reclamanta o contestă să poată fi atacată.
Raportat la disp. art. 205 și urm. C.pr.fiscală, art. 8 și 18 din Legea nr.
554/2004 Curtea apreciază că acțiunea reclamantei este întemeiată sub aspectul petitului privind constatarea inexistenței titlului de creanță pentru plata sumei de 4.350 lei contribuție F.
Cu privire la petitul privind exonerarea reclamantei de la obligația de plată a acestor sume, Curtea apreciază că el poate face obiectul de analiză în cadrul unei eventuale contestații la executare și nicidecum într-un litigiu având un obiect contencios.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 C.pr.civ. va admite recursul declarat de P. C. împotriva sentinței civile nr. 607 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al tribunalului C. pe care o va modifica în sensul că va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta P. C. împotriva CASEI DE A. DE S. A J. C.
Va constata inexistența titlului de creanță al pârâtei în contradictoriu cu reclamanta pentru plata sumei de 4.350 lei cu titlu de contribuții F. din care sume de 1940 lei cu titlu de contribuții, 2310 lei, dobânzi și 100 lei majorări de întârziere.
Va respinge cererea privind exonerarea reclamantei de la obligația de plata a acestor sume.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite recursul declarat de P. C. împotriva sentinței civile nr. 607 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al tribunalului C. pe care o modifică în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanta P. C. împotriva CASEI DE A. DE S. A J. C.
Constată inexistența titlului de creanță al pârâtei în contradictoriu cu reclamanta pentru plata sumei de 4.350 lei cu titlu de contribuții F. din care sume de 1940 lei cu titlu de contribuții, 2310 lei, dobânzi și 100 lei majorări de întârziere.
Respinge cererea privind exonerarea reclamantei de la obligația de plata a acestor sume.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, (...).
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
M. H. M. B.
F. T.
GREFIER,
M. ȚÂR R ed.M.H./dact.L.C.C.
3 ex./(...)
Jud.fond: M.-F. B.
← Decizia civilă nr. 1986/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4770/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|