Decizia civilă nr. 2941/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr.(...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 2941

Ședința publică din 05 iulie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. H. JUDECĂTORI : M. B.

F. T.

G.: M. ȚÂR

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta S. T.-M. împotriva Sentinței civile nr. 37 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al

T.ui M. în contradictoriu cu intimatei I. P. J. M. - S. P. C., R. P. DE C. ȘI Î. V. având ca anulare act de control taxe și impozite locale.

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatei - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.21 din Constituție, art. 10 alin.2 din L. nr.554/2004 și art.3 pct.3 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 37 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T.ui M., a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta S. T. M. în contradictoriu cu pârâta I. P. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V. M..

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta a achiziționat autovehiculul menționat în petitul acțiunii la

(...) de la numitul I. I. I., autovehicul înmatriculat prima dată la (...) în Franța, țara de origine iar urmare cererii acesteia formulată și înregistrată sub nr. R./(...) prin care a solicitat înmatricularea în România fără plata taxei de poluare, pârâta i-a comunicat că acest lucru nu este posibil.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din OUG 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M (1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin O. ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003.

Conform art. 4 lit. a, autoturismul reclamantei nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei de poluare în sensul art. 3 alin. 2 și art. 9 alin. 1, iar obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România nu și pentru cele aflate deja în circulație și înmatriculate în țară.

Din analiza prevederilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare în vigoare la data de (...), instanța consideră că norma de drept intern nu este neconformă cu art. 90 din TCE, actual nr. 110

TFUE.

Astfel, potrivit normelor OUG 5., astfel cum au fost modificate prin OUG

1. care a abrogat, cu începere de la 1 ianuarie 2010, scutirea acordată în temeiul OUG 2., obligația de plată a taxei revine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără a se face nici un fel de diferențiere pe criterii de proveniență a autovehiculului, iar din sumele colectate se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului.

Reglementată în acest mod, taxa de poluare nu mai apare a fi destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.

Scopul general al art. 90 TCE, în prezent art. 110 din T.ul de funcționare a U. E., este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne, ceea ce nu este cazul în speță, concluzie la care a ajuns însăși Comisia E. în urma numeroaselor sesizări pe acest aspect.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, instanța a considerat că taxa pe care reclamanta este obligată să o achite pentru înmatricularea autoturismului său, nu apare ca fiind neconformă cu art. 110 din TFUE, situație în care acțiunea a fost neîntemeiată și a fost respinsă ca atare ținând seama de art. 18 al. 1 din L. nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S. T.-M. solicitând modificarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii și înmatricularea fără plata taxei de poluare a autovehiculului proprietatea reclamantei.

În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta a arătat că a invocat nelegalitatea taxei de poluare instituită prin O. nr.5. cu modificările ulterioare, ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare, prioritară față de dreptul național. Aceasta rezultă di următoarele argumente:

C. R.; de la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al U. E.. Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin.2), iar Parlamentul, Președintele R.. Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2 (alin.4).

De altfel, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru si-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

Prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală si specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară si fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.

Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar si în fata dreptului național ulterior or, în speță, taxa specială de poluare a fost introdusă in legislația internă prin OUG nr. 2..

De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comuni tare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, rară a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.

Conform ari. 90 par. 1 din T.ul Constitutiv al U. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Conform hotărârii CJE in cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurentă, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii fată de produsele provenind din alte state membre.

Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate si cele similare autohtone.

Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse si reînmatriculate în tara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare si reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, ne găsim în prezenta unei diferențe de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal si contravine dispozițiilor menționate din T.ul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale cu ocazia primei înmatriculări pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte tari membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.

În speța dedusă judecării, reclamanta a achiziționat autovehiculul, a cărui înmatriculare fără plata taxei pe poluare o solicita, respectiv R. M., seria sașiu VFIJAOGOAI8823725, de la numitul I. I. I., la data de (...), pentru a-l înmatricula în România. Achiziționarea s-a făcut prin contractul de vânzare- cumpărare depus în probațiune în fata primei instanțe. Astfel, conform certificatului de înmatriculare anexat în traducere, autovehiculul a fost înmatriculat pentru prima dată în (...) în Franța și a fost achiziționat din acest stat de către reclamanta de la deținătorul legal, conform actelor de proveniență anexate prezentei. Pârâta a refuzat, prin funcționarii săi, primirea documentației pentru înmatricularea autovehiculului până la prezentarea dovezii de achitare a taxei de poluare. În acest sens, prin adresa nr. R. din (...), pârâta a impus necesitatea depunerii dovezii privind plata taxei de poluare prev. de OUG 5., cu modificările ulterioare.

Pârâta solicită să se constate că taxa nu este datorată potrivit legislației comunitare și să se dispună înmatricularea autovehiculului.

Cum pârâta a refuzat înmatricularea în lipsa achitării taxei arătate, acest refuz, materializat prin adresa nr. R. din (...), constituie un act administrativ cenzurabil pe calea contenciosului administrativ în condițiile art. 2 alin 2 din L.

554/2004.

Faptul de a nu putea înmatricula autovehiculul ne pune în situația de a nu putea circula cu acesta și îi creează prejudicii si aduce atingere dreptului nostru de proprietate garantat atât prin C. R. cât și prin P. 1 art. 1 la C. E. a D.

O. Curtea E. (HOTĂRÂRE din 24 mai 2006 în Cauza Weissman și alții împotriva R.(Cererea nr. 63.945/00) Strasbourg) amintește că art. 1 din P. nr.

1 garantează în esență dreptul de proprietate sub toate aspectele sale, inclusiv acela de a beneficia de dreptul de folosința în sensul ca proprietarul să se poată bucura de prerogativele care decurg din calitatea sa de proprietar.

Prevederile OUG nr.5. cu modificările si completările ulterioare au caracter discriminatoriu în condițiile în care aplică un tratament juridic si fiscal diferit unor situații identice, concretizate în achiziționarea de către o persoană a unui autovehicul. În condițiile în care un autovehicul este achiziționat din orice stat al U. E. urmează a fi achitată taxa de poluare pe când în situația în care se achiziționează din România, stat membru al U. E., un autovehicul cu aceleași caracteristici constructive si nivel de poluare, este impusă achitarea unei taxe intitulată "pe poluare".

De altfel, la data de 26.06.09 Comisia E. a trimis o scrisoare de somare R. prin care îi cerea să modifice legislația în privința taxei de poluare, considerată ca având caracter discriminatoriu. Această solicitare a fost transmisă sub forma unei scrisori de somare, prima etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar, prevăzută de art. 226 din T.ul CE.

În acest sens în scrisoare (anexat extras www.avocatnet.ro) se arată:

Într-adevăr, în urma aplicării cerinței de "prima înmatriculare", toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilita de legislația românească, care intra direct pe piața mașinilor de ocazie din aceasta tara, circula fără sa fie supuse acestei taxe. Pe de alta parte, mașinile de o calitate asemănătoare, care urmează sa fie înregistrate în România în aceeași perioada, dar nu pentru prima data, și care intra în concurența directa cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale", concluzionează CE.

Potrivit CE, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiata a unor produse similare, cu condiția ca aceasta sa se bazeze pe criterii obiective si sa nu aibă ca efect protejarea producției naționale.

În opinia C.. criteriul „primei înmatriculări"; nu este o cerința pe deplin obiectiva, deoarece nu ține seama de calitatea intrinseca a mașinilor.

Pe lângă discriminarea constatată de C. între autoturismele noi, exceptate pentru un an de la plata taxei de poluare, și autoturismele rulate, persistă situația discriminatorie prin faptul că taxa de poluare nu este perceputa pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind perceputa exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea lor în țara. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează ca aceasta taxa de poluare se aplica doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxa cu efect echivalent taxelor vamale de import.

De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții E. de Justiție, noțiunea de taxa cu efect echivalent consta in orice taxa pecuniara, impusa unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare a acesteia, iar un sistem de taxare care sa fie considerat compatibil cu art. 90 CE trebuie sa excludă orice posibilitatea ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale si sa nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.

Ca urmare a numeroaselor acțiuni judiciare și a unei practici judecătorești constante, autoritățile romane au recunoscut nelegalitatea taxei de prima înmatriculare stabilita inițial prin C. fiscal - art. 214 (1-3), au abrogat respectivele articole prin OUG nr.5., insa aceasta taxa rămâne în fapt aceeași,singura diferența fiind denumirea, modificata din taxa speciala de prima înmatriculare în taxa de mediu.

În speța, OUG nr.50/(...) stabilește potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A. fondului pentru mediu, in vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art. 4, obligația de plata interna cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Într-adevăr, determinarea taxei de poluare se realizează conform art.6 din OUG nr. 5. pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindri ca) si capacitatea din punct de vedere al poluării, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în anexa 4.

Aceasta taxa de poluare nu este perceputa pentru autoturismele deja înmatriculate în România stat comunitar de la (...), fiind perceputa exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țara.

Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstreze ca aceasta taxa pe poluare se aplica doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare si este o taxa cu echivalent taxelor vamale la import.

Potrivit normelor comunitare:

- art.25 C.E. "intre statele membre sunt interzise taxele vamale la import si la export sau taxele cu efect echivalent. Acesta interdicția se aplica, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal".

- art.28 C.E. "intre statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice masuri cu efect echivalent".

Conform jurisprudenței Curții E. de Justiție, noțiunea de taxa cu efect echivalent consta în orice taxa pecuniara impusa unilateral asupra mărfurilor in temeiul faptului ca trec frontiera, oricare ar fi denumirea si modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care sa fie considerat compatibil cu art.90 din T.ul Comunității E., trebuie sa excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.

Practic, prin instituirea taxei pe poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art. 6 din OUG nr. 5. si clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatricularea unui autoturism în România, reprezentând în fapt, o taxa similara taxei de prima înmatriculare stabilite din art. 214 alin. 1-3 din C. fiscal, singura diferența fiind denumirea, modificata din taxa speciala de prima înmatriculare în taxa de mediu.

Textul art.90 T.ul CE. se refera la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natura, superioare celor care se aplica direct sau indirect produselor naționale similare, ori S. roman nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru auto vehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.

În sprijinul celor susținute de noi mai sus facem trimitere și la literatura de specialitate și reproduce mai jos un extras dintr-un articol intitulat "TAXA DE POLUARE PENTRU AUTOVEHICULE. REGLEMENTARE ȘI EFECTE JURIDICE" publicat în nr.5 din l(...) al Revistei române de drept al afacerilor, în care se analizează în profunzime natura juridică a taxei pe poluare:

"După cum se poate cu ușurință observa, noua taxă introdusă prin O. nr. 5. are o sferă de aplicabilitate re strânsă și taxează poluarea produsă de autoturismele înmatriculate în România după data de 1 iulie 2008, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe. Dacă instituirea unei taxe de mediu reprezintă un aspect cu siguranță pozitiv, în măsura în care fondurile colectate sunt destinate protejării mediului înconjurător, modalitatea în care se aplică această taxă este cu siguranță criticabilă.

Din păcate, taxa de poluare are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectivă pentru acest lucru. De pildă, trebuie comparată situația juridică a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006

și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic în România după data de 1 iulie 2008.

Ambele mașini circulă în România și este evident că, în principiu, având aceleași caracteristici, ambele mașini poluează în egală măsură. Potrivit O. nr.

5. însă, principiul "poluatorul plătește" este aplicat doar în cazul autoturismului înmatriculat după 1 iulie 2008, al cărui proprietar datorează taxa de poluare, devenind astfel principiul "unii poluatori plătesc". În schimb, deși autoturismul său poluează, proprietarul autoturism ului înmatriculat în

2006 nu plătește nimic.

S-ar putea replica că pentru autoturismul înmatriculat în anul 2006 s- au achitat TVA, accize și taxe vamale. Acest argument nu este pertinent însă din moment ce renunțarea la asemenea impozite indirecte s-a produs, cu începere de la 1 ianuarie 2007, ca urmare a aderării R. la U. E. și nu ca urmare a vreunei modificări legislative interne, în sensul înlocuirii acestor prevederi cu taxa de primă înmatriculare și apoi cu taxa pe poluare.

Natura juridică a acestei taxe de poluare în esență a rămas aceeași si în urma modificărilor ulteriore aduse textului OUG 5., cu toate că la fiecare modificare preambulurile actelor normative modificatoare încearcă să dea o falsă nuanță de protejare a mediului acestei taxe, în scopul de a justifica oportunitatea aplicării ei. Din păcate aceste preambuluri rămân doar simple declarații, rară a se reflecta în modul de calcul și aplicare a taxei. Cu toate că

.în urma reacției C. E. după apariția OUG 218 din 2008, (în preambulul căreia Guvernul declara expres că obiectivul aplicării acestei taxe este protejarea producției interne de autoturisme), în modificările ulterioare declarațiile din preambuluri sunt mai meșteșugit redactate, în esență rolul protecționist al aplicării acestei taxe rezultă din însuși modul de gestionare a fondurilor obținute din încasarea taxei pe poluare. În proporție covârșitoare aceste fonduri se direcționează către P.ul de reînnoire a parcului auto național, asa numitul P. R., a cărui principali beneficiari sunt producătorii interni și distribuitorii de autoturisme noi, care încasează de la F. de M. 3800 lei pentru fiecare tichet valoric.

Considerentele avute în vedere de instanța de fond în sentința atacată cu referire la dispozițiile OU G m.117 /., care prevăd ca , începând cu data de 1 ianuarie 2010 a fost abrogata scutirea acordata de OUG nr. 2., motivând ca prin aceasta abrogare s-au înlăturat diferențele de tratament pe criterii de proveniența a autovehiculelor, nu sunt legale, prin aceasta norma nefiind înlăturate discriminările existente.

Soluția dată de instanța de fond prin sentința recurată este nelegală și netemeinică, generând un sentiment de insecuritate și neîncredere în obiectivitatea și corectitudinea completului de judecată, mai cu seama ca, Iară apariția nici unei legi noi de imediată aplicare, fără nici un fel de modificare intervenita, instanța pronunță sentința atacată prin care respinge acțiuneanoastră și toate argumentele care au stat la baza admiterii în urmă cu câteva zile a celorlalte acțiuni identice, peste noapte și-au pierdut, în opinia instanței, valabilitatea. Pentru ilustrarea acestei situații depunem în copie semnată pentru conformitate, sentința civilă nr. 4789 pronunțata în Dos. Nr. (...) a T.ui M., de același complet, cu aceeași componență, la (...), definitivă și irevocabilă prin nerecurare de către pârâtă, în toate celelalte dosare cu acest obiect în care sentințele s-au pronunțat înainte de (...), soluțiile sunt de admitere și motivările sunt aproape identice, toate bazându-se pe aplicarea cu precădere a art. 90 din T.ul CE și a art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E. ( TFUE), față de normele din OUG 5., cu toate modificările ulterioare.

Solicită să se ia în considerare faptul că propunerea de clasare a plângerii nr.2009/2002, emisă de un departament al C. E. este publicată încă din 5 februarie 2010 în Jurnalul Oficial al U. E. nr.C 29/8, așadar aceasta exista la data la care aceeași instanță, prin același complet, dă sentințe de admitere a unor cereri identice. Această propunere, care în esență se referă doar la un anumit aspect din OUG 2. care într-adevăr a fost corectat prin articolul unic al OUG 1., propunere care are doar un caracter prealabil, adresata C., care încă nu s-a pronunțat definitiv cu privire la legalitatea taxei pe poluare din România (și nici Curtea E. de Justiție, sesizată în acest sens), nu poate PRODUCE SCHIMBĂRI RADICALE ÎN INTERPRETAREA LEGALITĂȚII TAXEI PE POLUARE de către instanță.

Referitor la susținerile instanței de fond cum ca "potrivit normelor OUG nr. 5., astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 1. care a abrogat, cu începere de la 1 ianuarie 2010, scutirea acordata in temeiul OUG 21812008, obligația de plata a taxei revine cu ocazia primei înmatriculări in România, fără a se face nici un fel de diferențiere pe criterii de proveniența a auto vehicul ului" si ca " din analiza prevederilor legale care au stabilit condițiile si modalitățile de percepere a taxei pe poluare, in vigoare de la data de (...), instanța considera ca norma de drept intern nu este neconforma cu art. 90 din

TCE, actual nr.110 TFUE .... , ca taxa pe poluare nu mai apare a fi destinata sa diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate intr-un alt stat membru", considerăm că sun netemeinice și nelegale, în sprijinul acestei afirmații aducând, pe lângă toate celelalte motive invocate pe larg în prezenta cerere, și un citat din Sent. Civ. Nr. 4789 pronunțata in Dos. Nr. (...) a T.ui M., de același complet de judecată, la data de (...), într-o cauză identică, în care s-a solicitat aceleași pârâte înmatriculare a Iară taxă a unui autoturism, la data de (...), deci tot ulterior datei de la care se aplică OUG 1.:

- "OUG 5. modificata, este contrara art. 90 din T.ul de I. a C. E., întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE,"

- "după aderarea R. la UE acest lucru nu este admisibil, când produsele importate sunt din alte țări membre, atâta timp cât norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor."

Solicită instanței de recurs să țină seama și de poziția procesuală adoptată de pârâtă pe întreg parcursul instrumentării prezentului dosar, și în general în toate dosarele cu același obiect, în fața instanței de fond. Prin întâmpinarea depusă, NU SE OPUNE ADMITERII ACȚIUNII, fiind de acord ca instanța să dispună înmatricularea fără taxa de poluare, pârâta invocând lipsa prevederilor legale naționale care să-i permită ei acest lucru în faza procedurii prealabile, văzând posibilă soluționarea cererii doar de către instanțele competente. De asemenea pârâta nu a atacat cu recurs nici una din sutele desentințe de admitere a înmatriculării fără taxă pronunțate de instanța de fond, nici măcar în cazul celor comunicate după data de (...), dată de la care s-a schimbat fără temei practica instanței.

Consideră că în acest fel i se încalcă dreptul la un proces echitabil și liberul acces la justiție. "

În concluzie, solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în temeiul art. 312 rap. la art. 304 pct. 9 si art. 3041 C.Proc.Civ. și admiterea acțiunii și înmatricularea fără plata taxei de poluare a autovehiculului marca R. M., serie sașiu VF1JAOGOA18823725, în favoarea reclamantului, F. C. DE J..

Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor art. 304,

304 ind. 1 Cod proced. civilă, Curtea reține următoarele:

Reclamanta a achiziționat din spațiul comunitar un autoturism second- hand, iar în cadrul demersurilor în vederea înmatriculării în România a solicitat Instituției P. înmatricularea acestuia fără plata taxei de poluare.

În prezent, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234

CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de

Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110

TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.

Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din C. R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).

Față de toate aceste considerente, în baza art. 312 , 304, 304 ind. 1 Cod proced. civilă, Curtea va admite recursul declarat de reclamanta S. T.-M. împotriva sentinței civile nr. 37 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o va modifică în sensul că va admite acțiunea formulată de reclamanta S. T.-M. în contradictoriu cu pârâta I. P. M. - S. P. C. R. P. C. și Î. și va obliga pârâta să înmatriculeze în favoarea reclamantei autoturismul marca R., tip Megan nr. de identificare V. fără plata taxei de poluare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de reclamanta S. T.-M. împotriva sentinței civile nr. 37 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în sensul că:

Admite acțiunea formulată de reclamanta S. T.-M. în contradictoriu cu pârâta I. P. M. - S. P. C. R. P. C. și Î.

Obligă pârâta să înmatriculeze în favoarea reclamantei autoturismul marca R., tip Megan nr. de identificare V. fără plata taxei de poluare.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 5 iulie 2011.

PREȘEDINTE

JUDECATORI G .

M. H. M. B.

F. T.

M. ȚÂR

Red. H.M./L.L.C

2 ex./(...) Jud.fond.V. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2941/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal