Decizia civilă nr. 4819/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 4819/2011
Ședința publică de la 18 N. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE G.-A. N.
Judecător S. Al H.
Judecător M.-I. I.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. J. PENTRU O. F. DE M. C. împotriva sentinței civile nr.1566/2011 pronunțată de Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu intimat SC T. DE I. M. SI C. SA, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic M. G. în reprezentarea intereselor recurentei, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale. Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, pentru motivele invocate în scris. Curtea reține cauza în pronunțare. CURTEA Prin sentința civilă nr. 1556 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis contestația formulată de contestatoarea SC T. DE I. M. SI C. SA, în contradictoriu cu intimata A. J. PENTRU O. F. DE M. C. și, în consecință : A fost anulată Decizia nr. 170 emisă la data de (...). A fost obligată intimata să acorde contestatoarei subvenția prevăzută la art. 85 din L. nr. 7. de la data de (...). Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: La data de (...) petenta a depus și înregistrat la A. sub nr. 10617, cererea pentru a beneficia de subvenția prevăzută la art. 85 din L. nr. 7., cu modificările și completările ulterioare, pentru angajatul Rogozan Dănuț Cornel, însoțită de toate documentele enumerate în cuprinsul art. 54 și 59 din Normele de aplicare a L. nr. 7., iar la data depunerii cererii și a documentelor anexă, convenția depusă de aceasta a primit numărul de înregistrare 298/(...). În acest context legal a depus lunar toate documentele conținând situațiile specifice care se întocmesc pentru acest tip de convenții,enumerate în cuprinsul art. 54 din Normele de aplicare a L. 7., actele fiind primite fără opoziții din partea vreunei autorități, fiind preluate, verificate și aprobate lunar de angajații A. C. N. Modelul convenției este prevăzut în anexa 19 din Normele de aplicare a L. nr. 7., iar convenția se completează de către angajator și se depune împreună cu cererea la sediul pârâtei, unde primește un număr și este semnată de către directorul executiv al acesteia. Mai arată petenta că la data de (...) i-a fost comunicată decizia contestată, însă a observat că numărul convenției și data acesteia au fost modificate în mod unilateral de către intimată, noul număr al convenției fiind 101/(...) și aducându-i-se la cunoștință faptul că beneficiază de subvenție începând cu data de (...), nicidecum din (...). Potrivit prevederilor art. 80 pct. 1 lit.c „angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenți ai unor instituții de învățământ, sunt scutiți, pe o perioadă de 12 luni, de plata contribuției datorate la bugetul asigurărilor pentru șomaj, aferentă absolvenților încadrați, și primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare absolvent o sumă egală cu de 5 ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenții de învățământ superior";. Actele de la filele 6-7, 9-50 atestă că petenta a depus lunar toate actele prevăzute de art. 52 alin. 1 din L. nr. 7.. Intimata așa cum rezultă din întâmpinarea depusă la dosar s-a prevalat de prevederile L. nr. 5. respectiv art. 4 alin. 3 și 22 care nu îi permit să efectueze plăți după atingerea sumei maxime aprobate prin bugetul asigurărilor sociale iar pe de altă parte faptul că se supune ordonatorului principal de credite având responsabilitățile prevăzute de art. 22 alin. 1 din acest act normativ. Față de apărarea invocată instanța a apreciat că aceasta nu poate fi imputată petentei iar pe de altă parte aceste împrejurări nu pot afecta drepturile stabilite în mod imperativ prin L. nr. 7.- art. 80, prevederi care nu condiționează în nici un fel acordarea subvenției. Față de cele expuse instanța a apreciat că acțiunea petentei astfel cum a fost formulată este fondată și a dispus admiterea acesteia, anularea Deciziei nr. 170/(...) ca nelegală și obligarea intimatei să acorde contestatoarei subvenția prevăzută de art. 85 din L. nr. 7. de la data de (...). Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. J. PENTRU O. F. DE M. C. solicitând admiterea recursului si modificarea in totalitate a sentintei civile recurate si respingerea contestatiei inaintata de reclamanta SC T. DE I. M. ȘI C. SA. În motivare s-a arătat că: In fapt, asa cum a aratat in intampinarea depusa la instanta de fond, la data de 0..2010 A.J.O.F.M. C. a emis Decizia nr.170, prin care a respins solicitarea reclamantei SC T. DE I. M. ȘI C. SA, cu sediul in mun. C.-N., str.B., nr.1, jud. C., solicitare enuntata in cererea inregistrata cu nr.1067 din data de (...) cu privire la acordarea subventiei prevazuta de art.85 din L.7. cu modificarile si completarile ulterioare. Asa cum reiese din continutul art.1 al Deciziei nr.159/0..2010, A. C. a motivat respingerea solicitarii in temeiul L. actualizata, privind finantele publice. Astfel L. stabileste principiile, cadrul general si procedurile privind formarea, administrarea, angajarea si utilizarea fondurilor publice, precum si responsabilitatile institutiilor publice implicate in procesul bugetar. La art.1 alin.2 lit.b) din L. se prevede ca dispozitiile acestei legi se aplica in domeniul elaborarii, aprobarii, executarii si raportarii bugetului asigurarilor sociale de stat. I. legea bugetara anuala prevede si autorizeaza,pentru anul bugetar, veniturile si cheltuielile bugetare, precum si reglementarile care sunt specifice exercitiului bugetar, reiese in mod clar din textul de lege faptul ca sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevazute la art.1 alin.2, in cadrul carora se angajeaza, se ordonanteaza si se efectueaza plati, reprezinta limite maxime care nu pot fi depasite, in conformitate cu art.4, alin.2. Mai mult, in continutul art.4, alin.3 din L. se prevede in mod strict faptul ca angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai in limita creditelor bugetare aprobate, rezultand astfel ca acest tip de cheltuieli nu poate fi depasit fiind definit si materializat ca un cuantum fix alocat si cu o destinati1n precisa. Astfel toate institutiile publice, implicate in procesul bugetar sunt obligate sa respecte prevederile prezentei legi supunandu-se in cazul de fata la o limitare a cheltuielilor ca urmare a atingerii unui preg maxim al fondurilor cu destinatie precisa. Totodata, in conformitate cu art.l4, alin. 1-3, cheltuielile bugetare au o destinatie precisa si limitata si sunt determinate de autorizarile continue in legi specifice si in legile bugetare anuale. De asemenea nici o cheltuiala nu poate fi inscrisa in bugetele prevazute la art.l alin.2 si nici angajata si efectuata din aceste bugete, daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala, asa cum nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonantata si platita daca nu este aprobata potrivit legii si nu are prevederi bugetare. A.J.O.F.M. C., la fel ca alte institutii publice are doar calitatea de ordonator tertiar de credite si in consecinta se supune ordonatorului principal de credite avand responsabilitatile prevazute la art.22 alin.l din L., articol al carui continut prevede ca ordonatorii de credite au obligatia de a angaja si de a utiliza creditele bugetare numai in limita prevederilor si destinatiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea institutiilor publice respective si cu respectarea dispozitiilor legale. A. C. nu este obligata si nu poate sa prevada sau sa anticipeze un viitor numar de conventii sau un numar de persoane ce vor fi angajate, aceste actiuni tinand cel mai mult de evolutia sectorului de activitate economica care in unele perioade poate creste, depasind posibilitatile financiare de acordare de subventii pentru angajatori, dintr-un bugat prestabilit si limitat ca suma. Cu privire la sumele de bani acordate in temeiul art.85 din L.7., angajatorii beneficiaza de aceste sume de bani cu titlu de subventii dar doar in urma incheierii unor conventii cu agentiile judetene pentru ocuparea fortei de munca. Conventia reprezinta, in cazul de fata, acordul bilateral de vointa necesar in vederea materializarii acesteia dar conventiei nu i s-a dat curs intrucat una dintre parti, respectiv A. C. nu si-a dat consimtamantul pentru ca se afla in imposibilitatea legala a onorarii obligatiei fata de angajator tocmai din cauza lipsei de fonduri, imposibilitate generata de atingerea limitei maxime a cheltuielilor bugetare, prin epuizarea sumelor alocate masurilor de stimulare a ocuparii fortei de munca, institutia neputandu-se angaja la o obligatie de plata pentru o suma si dintr-un fond a carui limita maxima a fost atinsa si a carui continut financiar aprobat a fost epuizat. Pe de alta parte, asa cum a aratat instanta de fond lipsa bugetului nu poate fi imputata reclamantei dar consideram ca nici paratei, avand in vedere calitatea acesteia de ordonator tertiar de credite, care are o pozitie de subordonare fata de ordonatorul principal de credite si in consecinta cuantumul financiar scazut al bugetului sau chiar lipsa acestuia nu poate fi imputata paratei, aceasta desfasurandu-si activitatea pe acest segment pana I a epuizarea bugetului alocat sau pana la atingerea limitei maxime de cheltuieli, stare de fapt care a dus la refuzul justificat de a se angaja la o obligatie de plata pe care nu putea sa o onoreze avand in vedere prevederile stricte si imperative ale L. cu privire Ia regimul de aplicare al cheltuielilor bugetare cu destinatie speciala. De asemenea aduce Ia cunostiinta instantei de judecata urmatoarele modificari aduse de L. pentru modificarea si completarea L. 7. si care consolideaza legatura dintre prevederile L. 7. cu privire la acordarea subventiilor ca masuri de stimulare a ocuparii fortei de munca si prevederile L. cu privire la aplicabilitatea regulilor de efectuare de plati din bugetul special destinat al masurilor de stimulare a ocuparii fortei de munca si anume: 1. In continutul art.4, alin.3 din L. se prevede in mod strict faptul ca angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai in limita creditelor bugetare aprobate, rezultand astfel ca acest tip de cheltuieli nu poate fi depasit fiind definit si materializat ca un cu antum fix alocat si cu o destinatie precisa. Totodata, in conformitate cu art.14, alin.1-3, cheltuielile bugetare au o destinatie precisa si limitată sunt determinate de autorizarile continue in legi specifice si in legile bugetare anuale. 2. De asemenea nici o cheltuiala nu poate fi inscrisa in bugetele prevazute la art.l alin.2 si nici angajata si efectuata din aceste bugete, daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala, asa cum nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonantata si platita daca nu este aprobata potrivit legii si nu are prevederi bugetare. 3. In sprijinul sustinerilor aratate in intampinarea depusa la dosar, a adus in atentia instantei modificarile si completarile aduse la L. 7. prin L., act normativ care reglementeaza segmentul masurilor de stimulare a ocuparii fortei de munca, precum si acordarea subventiilor, modificari si completari aduse in corelare cu L., dupa cum urmeaza: a) Masurile de stimulare a ocuparii fortei de munca a caror finantare se asigura din bugetul asigurarilor pentru somaj si care, potrivit prevederilor legale, continua si in anul bugetar urmator vor fi finantate din bugetul anului respectiv, din creditele aprobate cu acest scop si b) Masurile de stimulare a ocuparii fortei de munca finantate din bugetul asigurarilor pentru somaj, pentru a caror acordare se prevede, potrivit dispozitiilor legale, incheierea de contracte sau conventii cu agentiile pentru ocuparea fortei de munca, se acorda in limita sumelor aprobate in bugetul asigurarilor pentru somaj cu aceasta destinatie, cu respectarea prevederilor L. privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare. Din cele doua modificari aduse L. 7., rezulta faptul ca legiuitorul a dorit sa evidentieze stransa legatura dintre prevederile celor doua acte normative limitand posibilitatea acordarii de subventii, la un buget anual, cu o destinatie precisa si limitat ca si cuantum financiar. Avand in vedere cele expuse mai sus solicita admiterea recursului, modificarea in totalitate a sentintei atacate cu recurs si rejudecind cauza pe fond, respingerea contestatiei reclamantei SC T. DE I. M. ȘI C. SA ca nefondata. In drept își întemeiază prezentul recurs pe prevederile L. 7., L. si art. 304 pct.8 si pct.9 Cod proc. civ. Deliberând asupra recursului, Curtea constată următoarele: Reclamanta a formulat cerere pentru a beneficia de subvenția prevăzută la art.85 alin.1 din L. 7., solicitare respinsă prin decizia 170/(...) de către A. C. R. a fost datorată lipsei fondurilor bugetare destinate măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă fără să se conteste că reclamanta se încadrează în dispozițiile textului legal mai sus arătat. Este de reținut că prevederile legale incidente nu condiționează acordarea subvențiilor de la stat de existența unor fonduri cu această destinație care să acopere solicitările angajatorilor. Recurenta-pârâtă însă nu a negat faptul că au existat fonduri în acest scop și nici nu a specificat pe ce criterii s-a făcut atribuirea acestor fonduri altor angajatori de la data cererii reclamantei și până la (...), data emiterii deciziei 170 prin care s-a respins solicitarea reclamantei. Prin art.4 alin.3 din L. 5. s- a dispus ca angajarea cheltuielilor din bugetele prevăzute la art.1 alin.2 în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite însă, acest fapt nu este de natură a înlătura dreptul reclamantei recunoscut legal de a beneficia de aceste subvenții. Pentru a-și putea exercita atribuția de control al legalității actelor administrative, instanța de judecată trebuie să cunoască rațiunile pentru care emitentul actului, în îndeplinirea puterii sale discreționare, a ales soluția criticată de cel vătămat, iar această motivare trebuie să fie intrinsecă actului administrativ. Obligația autorității emitente de a motiva actul administrativ, constituie o garanție contra arbitrariului administrației publice și se impune mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi recunoscute de lege. Decizia contestată afirmă generic că subvenția nu poate fi acordată datorită absenței creditului bugetar. Autoritatea nu justifică însă nici limitele bugetare, nici depășirea cheltuielilor în perioada în care reclamanta a depus cererea de acordare a subvenției. În acest context, actul atacat apare ca fiind dat cu exces de putere. Prin urmare, sunt justificate aspectele reținute de tribunal, astfel că în conformitate cu art.312 C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat nefiind îndeplinite motivele de modificare prevăzute de art.304 pct.8 și 9 C.proc.civ.și va menține sentința atacată. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE Respinge recursul declarat de A. J. PENTRU O. F. DE M. C. împotriva sentinței civile nr.1556 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). { F. | Președinte, G.-A. N. Judecător, S. Al H. Judecător, M.-I. I. Grefier, A. B. } Red.G.A.N./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: G. G.
← Decizia civilă nr. 1778/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 415/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|