Decizia civilă nr. 2948/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2948
Ședința publică din 05 iulie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. H.
JUDECĂTORI : M. B.
F. T.
GREFIER: M. ȚÂR
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. F. P. A M. C. N. împotriva Sentinței civilă nr. 316 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. în contradictoriu cu intimata SC Q. A. E. S. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă apărătorul intimatei, av. M.
A., care depune împuternicire avocațială.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.21 din Constituție, art. 10 alin.2 din L. nr.554/2004 și art.3 pct.3 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. La întrebarea instanței reprezentantul părții litigante arată că nu a înțeles să solicite obligarea recurentei-pârâte la plata de dobânzi. Totodată mai arată că față de dispozitivul sentinței recurate instanța de fond a dat mai mult decât s-a cerut. Instanța, din oficiu și în temeiul art.304 și art.306 din C.pr. civilă invocă motivul de ordine publică raportat la împrejurarea că instanța de fond a dat mai mult decât s-a solicit în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata dobânzilor. Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului. Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată în recurs. Mai arată că la dosarul de recurs a fost atașată, la fila 5, chitanța care justifică cheltuielile de judecată solicitate la fond. Curtea reține cauza în pronunțare. CURTEA D in examinarea actelor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr.316 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al Tribunalului C. a fost admisă acțiunea reclamantei S. Q. A. E. S. și obligată A. F. P. C.-N. să restituie reclamantei suma de 11.315 lei cu titlu de taxa nedatorată cu dobânda legală în materie civilă calculată de la (...) până la data restituirii; obligată pârâta la plat sumei de 2039,3 lei cheltuieli de judecată. Pentru a dispune astfel reține instanța în esență că taxa achitată este una interzisă de dispozițiile art.90 din tratat. Împotriva soluției arătate a declarat recurs pârâta A. F. P. C.-N. susținând în esență că acțiunea trebuia respinsă ca tardivă în condițiile în care s-ar face aplicarea dispozițiilor Legii nr.554/2004 art.11 sau ca inadmisibilă dat fiind că nu a fost respectată procedura de restituire nu a fost urmată procedura cerută de art.7 din L. nr.554/2004 sau art.205 din OG nr.92/2003, deoarece taxa prevăzută de art.214 C. nu contravine normelor comunitare, nu se poate reține o faptă de natură să atragă obligarea la dobândă și respectiv cheltuieli. Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele: Intimata reclamantă a achitat la (...) în contul Trezoreriei C. suma de 11315 lei cu titlu de taxă de prima înmatriculare așa cum rezultă din chitanța TS4A nr.2105229. În considerarea că se impune restituirea totală intimatul reclamant a revenit cu o nouă cerere, iar pârâta recurentă a respins cererea pe motivul că nu se încadra în cele de restituit prevăzute de art.117 din OG 92/2003. Cele reținute de organul fiscal nu pot fi primite. Astfel potrivit dispozițiilor art. 2141 - 2143 din Codul Fiscal și pct.311 - 312 din Normele Metodologice de aplicare a C. fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state. Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, ori, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici. Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a C. fiscal, iar reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. Curtea constată că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția R., ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, P., P. R., G. și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat. De asemenea, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța a constatat o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte tari membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone. Cât privește prevederile OUG nr. 5., instanța constată că în conformitate cu dispozițiile art. 1 din acest act normativ, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Taxa speciala ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și fiind contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, astfel că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal, pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 5., cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasa și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ, cu atât mai mult cu cât pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne și susține că este contrar dreptului comunitar. De asemenea, restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, situație în care aplicarea OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia prezentei acțiuni. Pe de altă parte, dispozițiile OUG nr. 5. abrogă art. 2141 - 214 3 din L. nr. 571/2003 privind Codul fiscal, însă nu cuprinde nici o dispoziție tranzitorie cu privire la judecarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor privind restituirea taxelor achitate sub imperiul legii vechi, ca atare instanța a considerat că taxa reglementată prin noul act normativ se percepe doar începând cu data intrăriisale în vigoare însă nu substituie automat vechea taxă de înmatriculare , care de la (...) nu se mai încasează. Prin urmare în mod corect a reținut prima instanță că refuzul restituirii și a diferenței este unul nejustificat. Cât privește însă obligarea la plata dobânzii se reține că prin demersul în fața instanței intimata nu a cerut și obligarea la plata dobânzii. Ori în această situație în baza principiului disponibilității instanța trebuia să aibă în vedere solicitarea formulată de intimată astfel că din această perspectivă susținerile recurentei referitoare la faptul că s-a acordat ce nu s-a cerut sunt întemeiate și urmează a fi admise în sensul inlaturarii obligației la dobândă. Cu toate acestea susținerile referitoare la tardivitate și la inadmisibilitate nu pot fi reținute câtă vreme se constată un refuz nejustificat iar potrivit legislației în materie condiția cerută este aceea a solicitării în termen de 5 ani. În plus nu trebuie omis interpretarea dată în hotărârea din 4 mai 2000 in cauza R. impotriva R., prin care Curtea E. de Justiție a statuat: Conform art. 13: "Oricare persoana ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta conventie au fost incalcate are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale." Interpretand art. 13 in lumina propriei jurisprudente, Curtea a stabilit ca art. 13 solicita ca in fiecare tara sa existe un mecanism care sa permita persoanei remedierea in plan national a oricarei incalcari a unui drept consacrat in conventie. Aceasta dispozitie solicita deci o cale interna de atac in fata unei "autoritati nationale competente" care sa examineze orice cerere intemeiata pe dispozitiile conventiei, dar care sa ofere si reparatia adecvata, chiar daca statele contractante se bucura de o anume marja de apreciere in ceea ce priveste modalitatea de a se conforma obligatiilor impuse de aceasta dispozitie. Calea de atac la care art. 13 face referire trebuie sa fie "efectiva" atat din punct de vedere al reglementarii, cat si al rezultatului practic (Hotararea Wille impotriva Liechtenstein [GC]m nr. 28396/95, alin. 75, CEDO 1999-III). "A.ritatea" la care se refera art. 13 nu trebuie sa fie neaparat o instanta de judecata. Totuși atribuțiile si garanțiile procesuale oferite de o astfel de autoritate prezintă o deosebită importanță pentru a determina caracterul efectiv al caii de atac oferite (Hotărârea Klass si alții mai sus citata, pag. 30, alin. 67). Nici restul susținerilor recurentei nu pot fi reținute întrucât în cauză demersul a fost inițiat urmare a refuzului de restituire iar o dovadă a cheltuielilor a fost făcută. Împrejurarea că se impunea aplicarea art.274 alin.3 C.pr.civ. nu poate fi reținută ca motiv de exonerare de vreme ce operatorul s-a prezentat în instanță iar o evocare prin întâmpinare în sensul arătat nu a fost făcută. Așadar față de cele arătate în baza art.312 C.pr.civ. coroborat cu art.304 pct.6 C.pr.civ. Curtea va admite recursul și va modifica în parte hotărârea conform dispozitivului. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de A. F. P. C.-N. împotriva sentinței civile nr.316 din (...) ăpronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului C. pe care o modifică în parte în sensul că înlătură obligarea pârâtei la plata dobânzii legale. Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. H. M. B. F. T. GREFIER M. ȚAR R ed.F.T./S.M.D. 2 ex./(...) Jud.fond.A. M. B.
| ← Decizia civilă nr. 4364/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 28/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
