Decizia civilă nr. 3181/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.(...)
D. CIVILĂ NR. 3181
Ședința publică din 13 septembrie 2011
I. constituită din: PREȘEDINTE: A. A. I. JUDECĂTORI : C. I.
D. P.
GREFIER: M. ȚÂR
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamantul M. M. V. și pârâta A. F. P. C. împotriva Sentinței civile nr. 327 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T.ui C. având ca anulare act de control taxe și impozite locale.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă apărătorul recurentului- reclamant, av. M. A. cu împuternicire avocațială depusă la fila 12 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de reclamant este timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...), pârâtei - recurente - întâmpinare la recursul formulat de către reclamant, prin care se solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.21 din Constituție, art. 10 alin.2 din L. nr.554/2004 și art.3 pct.3 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului. Reprezentantul recurentului-reclamant solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul acordării cheltuielilor de judecată dovedite prin înscrisuri. În ceea ce privește recursul formulat de către pârâtă solicită respingerea acestuia ca netemeinic și nelegal. Pentru acest stadiu procesual nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată. Curtea reține cauza în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 327 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-au respins, ca neîntemeiate, excepția inadmisibilității. S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. M. V., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului C.-N., pârâta fiind obligată să restituie reclamantului suma de 3874 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare, cu dobândă legală de la data achitării. Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Renault, cu nr. de identificare V. anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul art.214¹ și art.2., o taxă de primă înmatriculare în cuantum de 5890 lei la AFP C.-N., în data de (...). La data de (...), reclamantul a obținut, în temeiul OUG 5., restituirea sumei de 2016 lei, reprezentând diferența dintre taxa specială achitată în anul 2008 și taxa de poluare. La data de (...), reclamantul a solicitat restituirea restului de taxă achitată, cerere ce i-a fost respinsă, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Examinând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 C.proc.civ., excepțiile invocate de pârâtă, instanța a observat că reclamantul nu contestă însăși decizia AFP de restituire a diferenței de taxă, care, în fapt, a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale interne în vigoare la acea dată, ci compatibilitatea prevederilor C. fiscal cu legislația comunitară. Reclamantul a adresat, ulterior restituirii diferenței, o cerere către organul încasator - AFP C.- N., care a fost respinsă, invocându-se aceleași prevederi naționale, iar ceea ce se contestă în prezenta cauză este refuzul de restituire, față de care reclamantului nu i se pot opune excepțiile invocate, cererea fiind admisibilă și formulată în termenul legal împotriva persoanei care a refuzat restituirea. Pe fondul cauzei, instanța a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule este reglementată de art.214¹ Cod fiscal sub forma unui impozit nou, aplicabil de la data de (...), ca urmare a apariției Legii 343/2006 care a suferit modificări prin OUG 1., în sensul stabilirii unor categorii de persoane exceptate cât și situații de scutire de la plata acestei taxe. Rezultă din reglementările cuprinse la art.214¹ Cod fiscal că la data importului autoturismului de către reclamant taxa specială pentru autoturism este datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a acelui autoturism. Modul de stabilire a întinderii acestei taxe este determinat în raport de parametrii și după formula cuprinsă la art.214¹ alin. 3 Cod fiscal. Esențial este că taxa specială nu este percepută și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și care în urma vânzării suferă o nouă înmatriculare, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Comunității Europene și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară. Procedându-se astfel, se constată existența unui regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea E. și reînmatriculate în țara noastră, în situația în care acestea au fost înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe. Reglementată în acest mod, taxa diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România. Întrucât dispozițiile se regăsesc în art.214¹ din C. 2¹ Cod fiscal potrivit cărora persoanele care efectuează achiziții intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național sunt obligate să achite o taxă specială pentru înmatricularea autoturismelor în România, acestea instituie o taxă cu efect echivalent în înțelesul art.25 TCE, care are drept efect împiedicarea libertății circulației mărfurilor în spațiul Comunității Europene. De altfel, noțiunea de taxă cu efect echivalent rezultă din jurisprudența Curții care constată ca fiind orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia (a se vedea în acest sens hotărârile din 17 iulie 1997, Haahr Petroleum, C-90/94, Rec.p.I-4085, punctul 20, din 2 aprilie 1998, Outokumpu, C-213/96, Rec.p.I-1777, punctul 20). Potrivit dispozițiilor art.90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție";. Mai mult, Curtea E. de Justiție a statuat deja că art.90 TCE reprezintă în cadrul T. Comunității Europene o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (vezi hotărârile din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium C-393/04 și C-41/05 punctul 55 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi et Nemeth, punctul 45). Astfel, prin taxa specială pe care o impune, textul din legea internă, respectiv C. 2¹, inclusiv art. 214¹ Cod fiscal contravine dispozițiilor cuprinse în Tratatul Comunității Europene arătate mai sus și care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Prin urmare, rezultă că prin art.214¹ - 2. Cod procedură civilă se încalcă dispozițiile art.90 TCE care au prioritate de aplicare, ceea ce imprimă un caracter nedatorat taxei percepute în temeiul acestora. De altfel, această situație a fost în mod implicit recunoscută de statul român, aceasta fiind rațiunea adoptării OUG 5., prin care s-a stipulat că se vor restitui persoanelor plătitoare diferența dintre taxa de primă înmatriculare și o sumă de bani denumită taxă de poluare. I. apreciază că adoptarea acestui act normativ nu „validează"; dispozițiile din Codul fiscal în temeiul cărora s-a achitat taxa de primă înmatriculare, acestea rămânând percepute cu încălcarea dispozițiilor comunitare la acel moment inițial. Nu s-ar putea susține întemeiat că diferența de bani rămasă nerestituită ar fi legal percepută în temeiul OUG 5. ca taxă de poluare, întrucât acest act normativ ar avea astfel efecte retroactive. Având în vedere considerentele expuse, instanța a apreciat că, în speță, taxa de primă înmatriculare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.90 din TCE, motiv pentru care cererea reclamantului a fost admisă. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul M. M. V. și pârâta A. F. P. A M. C. N. Reclamantul a solicitat modificarea sentinței în sensul obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat. În motivarea recursului a arătat că instanța de fond a admis acțiunea, însă a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată pe motivul că nu se poate reține culpa procesuală a pârâtelor, chiar dacă s-a admis acțiunea, deoarece pârâtele au făcut aplicarea dispozițiilor legale în vigoare la acel moment. Consideră că această motivare a instanței de fond nu poate fi primită atâta timp cât a încsat taxa în baza unor dispoziții contrare normelor comunitare, a refuzat restituirea taxei urmare cererii de restituire formulată care constituie și procedura prealabilă îndeplinită anterior promovării acțiunii. Raportat la aceste aspecte, consideră că pârâta este în culpă procesuală și trebuie să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată. Pârâta A. F. P. a M. C.-N. a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii excepțiilor tardivității și inadmisibilității acțiunii și respingerii acțiunii reclamantului. În motivarea recursului a arătat că taxa de prima înmatriculare a fost achitată de către reclamant la data de (...), în timp ce acțiunea în contencios administrativ a fost înregistrată la data de (...), termenul de un an fiind depășit. Acțiunea reclamantului trebuia respinsă ca tardivă și datorită faptului că această acțiune nu a fost depusă la Tribunalul Cluj în termen de un an de la intrarea în vigoare a OUG 5. sau de la data comunicării către reclamant a deciziei de restituire nr.28868/(...). De asemenea și excepția inadmisibilității acțiunii a fost în mod greșit respinsă deoarece actul prin care s-a stabilit că taxa în sumă de 3874 lei este datorată de către reclamant este decizia de restituire nr.28868/(...) care a fost emisă de către pârâtă în conformitate cu art.11 din OUG nr.5.. Impotriva deciziei de restituire reclamantul nu a exercitat calea administrativă de atac prevăzută de art.205 și urm. din OG nr.92/2003, astfel că nu se poate vorbi despre un refuz nejustiifcat din partea pârâtei. Conform Deciziei Curții Constituționale nr.499/2009 taxa specială de prima înmatriculare prevăzută de art.214/1, art.214/3 din L. nr.571/2003 este o taxă de poluare instituită pentru protecția mediului și nu contravine normelor de drept comunitar. Reclamantul nu a depus niciun act din care să rezulte că autovehiculul pentur care a achitat taxa specială ar fi fost înmatriculat anterior într-un stat membru al Uniunii Europene, astfel încât art.90 din Tratatul CE nu este aplicabil în cazul de față. Petitul de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale trebuia respins ca inadmisibil de către prima instanță deoarece pentru acest petit nu a fost parcursă procedura prealabilă prevăzută de art.7 din L. nr.554/2004 întrucât prin cererea de restituire a taxei depusă de către reclamant la pârâtă reclamantul nu a solicitat dobânzi, astfel că obligarea pârâtei la plata dobânzii legale este netemeinică și nelegală. Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, Curteareține următoarele: Acțiunea în contencios administrativ cu care instanța de fond a fost investită apare ca având obiect restituirea taxei de primă înmatriculare percepută potrivit art.2141-2143 din Codul fiscal și încasată de către organele fiscale urmare a constatării nelegalității înscrisului care atestă plata sumei. De asemenea, vizează obligarea pârâtelor la plata dobânzii aferente și a cheltuielilor de judecată ocazionate. În motivarea acțiunii se susține că reclamantul dorește să obțină restituirea sumei achitate cu prilejul reînmatriculării autoturismului său pe teritoriul R. după ce anterior acesta fusese înmatriculat într-un alt stat membru. Astfel, reclamantul a achitat în contul Trezoreriei municipiului C.-N. suma totală de 5890 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța nr.7579427 din (...). Prin cererea înregistrată ulterior, reclamantul a solicitat restituirea taxei, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, iar pârâta A. F. P. C.-N. a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că aceasta a fost încasată în temeiul art. 2141 - 2143 din Codul Fiscal. Ca urmare a acestei cereri prin D. nr. 28868 din (...) (anexa 11) pârâta a dispus restituirea către reclamantul doar a sumei de 2016 lei reprezentânddiferența între taxa specială achitată pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin OG nr.5.. Prin urmare prin cererea nr. 22697 din (...) (anexa nr.7) acesta a solicitat restituirea diferenței în valoare de 3874 lei, primind răspunsul negativ. Din această perspectivă reclamantul a înțeles să conteste refuzul nejustificat de restituire a sumei plătite cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare ca fiind nedatorată potrivit legislației comunitare. Potrivit dispozițiilor art. 2141 - 2143 din Codul Fiscal și pct.311 - 312 din Normele Metodologice de aplicare a C. fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state. Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, ori, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici. Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a C. fiscal, iar reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. I. a constatat în mod corect că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția R., ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, P., P. R., G. și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat. De asemenea, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța a constatat o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte tari membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone. Cât privește prevederile OUG 5., instanța a constatat că în conformitate cu dispozițiilor art. 1 din acest act normativ, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentruautovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Taxa speciala ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și fiind contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă, reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul Roman are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în baza unui alt act normativ, adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal potrivit căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, astfel că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal, pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 5., cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasa și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ, cu atât mai mult cu cât pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne și susține că este contrar dreptului comunitar. De asemenea, restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, situație în care aplicarea OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia prezentei acțiuni. Pe de altă parte, dispozițiile OUG 5. abrogă art. 2141 - 214 3 din L. nr. 571/2003 privind Codul fiscal, însă nu cuprinde nici o dispoziție tranzitorie cu privire la judecarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor privind restituirea taxelor achitate sub imperiul legii vechi, ca atare instanța a considerat că taxa reglementată prin noul act normativ se percepe doar începând cu data intrării sale în vigoare însă nu substituie automat vechea taxă de înmatriculare, care de la (...) nu se mai încasează. Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, tribunalul a apreciat în mod corect că taxa trebuie restituită în întregime iar faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul declarat de pârâta A. C.-N. a fi respins. În ceea ce privește recursul declarat de reclamantul M. M. V., acesta este întemeiat și urmează a fi admis ca atare. N. hotărârii primei instanțe constă în aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 C.proc.civ. în sensul obligării pârâtei A. C.-N. la plata cheltuielilor de judecată în fața primei instanțe în cuantum de 1.200 lei reprezentând onorariu avocat dovedit cu chitanța nr.001 din (...) (f.22). PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE : Admite recursul declarat de reclamantul M. M. V. împotriva sentinței civile nr. 327 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) a T.ui C., pe care o modifică în sensul că obligă pârâta A. C.-N. la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1200 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorar avocat. Menține restul dispozițiilor sentinței. Respinge recursul declarat de pârâta A. C. N. împotriva aceleiași hotărâri. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 13 septembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI A. A.-I. I. C. P. D. GREFIER ȚÂR M. Red.CI Dact.SzM/3ex. (...)
| ← Decizia civilă nr. 3172/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3637/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
