Decizia civilă nr. 342/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 342/2011
Ședința ta de 31 ianuarie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : A. C.
JUDECĂTOR : M. S. JUDECĂTOR : M. I. I. GREFIER : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 2629 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu intimata S. F. I. S., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 24 ianuarie
2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei S. F. I. S.
C U R T E A :
Deliberând reține că:
Prin sentința civilă nr. 2.629 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) de Tribunalul Sălaj, s-a admis acțiunea reclamantei S. F. I. S., împotriva pârâtei A. F. P. A M. Z. și s-a dispus anularea adresei nr. 6.106/(...) emisă de pârâtă, care a fost obligată la restituirea către reclamantă a sumei de
12.081 lei, reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data plății (...) și până la achitarea integrală.
În final, s-a respins cererea privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanta a achitat în contul Trezoreriei municipiului Z. suma de 12.081 lei cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, aspect dovedit cu chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții Seria TS3A nr.
9527592 din (...) (f. 5 dosar fond).
A mai reținut instanța de fond că prin cererea nr. 5563 înregistrată la (...), reclamanta a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor, iar că prin adresa cu nr. 6106 din (...) a A. a municipiului Z. s-a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că acestea nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor potrivit art. 117 din O.G. nr. 9. privind Codul de procedură fiscală.
Conform art. 90 par. 1 din tratatul Constitutiv al U. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect,produselor naționale similare.
Conform hotărârii CJE în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar, a învederat tribunalul, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141 - 214 3 din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din T.C.E., în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în România și cele existente în România. Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a C. fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. Instanța de fond a constatat că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente: 1. Constituția R.: de la 1 ianuarie 2007, România este un stat membrual U. E.. Potrivit art. 148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2) , iar Parlamentul, Președintele R., G. și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ( alin.4). De altfel, a mai subliniat instanța de fond, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare al C., dinainte de aderare. 2. Jurisprudența Curții de J. E. Prin D. în cazul Costa / Enel (1964) , CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca bazalegală a C. însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o rodine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin L. nr. 3. privind Codul fiscal. De asemenea în cauza Simmenthal ( 1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri, constituționale. A mai învederat tribunalul, că deși hotărârile Curții nu au caracter normativ ele sunt obligatorii și produc efecte erga omnes. Și este ușor de observat că toate hotărârile Curții susțin ideea că regulile de drept comunitar se aplică de plin drept, cu efecte identice, pe toată suprafața C. E., fără ca statele membre să-i poată opune obstacole. Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ceconstituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în T.ul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre U.E., în competiția cu produsele similare autohtone. Î.ucât tribunalul a constatat că suma de 12.081 lei reținută de pârâtă cu titlu de taxă poluare nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamanta a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâții au fost obligați să achite și folosul nerealizat, potrivit art. 1084 raportat la art. 1082 Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 9/2000, de la data încasării sumei până la data plății efective. S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, întrucât pârâta a emis decizia atacată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu și în baza unei legi naționale în vigoare și a activității pe care o desfășoară. Împotriva acestei hotărâri, pârâta D. G. A F. P. A J. S., în nume propriu și în numele A. F. P. A M. Z., a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței pronunțată de Tribunalul Sălaj, iar pe cale de consecință, respingerea actiunii formulată de reclamantă, în principal, ca tardivă, iar pe fond ca netemeinică și nelegală, precum și respingerea capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond în mod nelegal nu s-a pronunțat asupra excepției de tardivitate. În susținerea acestei excepții, a arătat că prin decizia de restituire nr. 790/(...) emisă de A. Z., s-a reținut că reclamanta a achitat suma de 12.081 lei cu titlu de taxă specială pentru autoturisme, iar potrivit actului normativ care reglementează taxa de poluare aceasta datora suma de 18.994 lei. Î.ucât suma achitată de reclamantă cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare este mai mică decât suma stabilită ca taxă pe poluare, calculată în baza prev. O.U.G. nr. 5., organul fiscal a fost în imposibilitatea de a restitui diferența. În opinia recurentei, decizia de restituire a sumelor reprezentând diferența între taxa specială achitată și taxa pe poluare este asimilată deciziilor de impunere și prin urmare este susceptibilă de a fi atacată în conformitate cu art. 207 C.pr.fiscală, iar procedura administrativ-fiscală prev. de art. 205 și 208 din același act normativ este asimilată cu o cale administrativă care este obligatorie prin prisma prev. art. 7 din L. nr. 55/2004 și nu cu o cale de atac administrativ-jurisdicțională lăsată la latitudinea persoanei vătămate prev. de art. 6 din L. nr. 554/2004. Astfel, decizia de calcul a taxei pe poluare trebuia atacată cu contestație administrativă și doar decizia pronunțată în contestația administrativă putea fi atacată cu acțiunea în contencios fiscal conform art. 218 C.pr.fiscală, dar reclamanta nu s-a conformat acestor prevederi legale, atacând decizia direct în instanță, cu mult peste termenul legal. Prin urmare, solicitarea de anulare direct în instanță de judecată a deciziei de calcul a taxei pe poluare este apreciată de pârâta ca fiind tardiv formulată. Referitor la anularea de către instanță a adresei nr. 6106/(...), pârâta a învederat că aceasta nu întrunește caracteristicile unui act administrativ în sensul art. 2 lit. c din L. nr. 554/2004, generator de efecte juridice, ci doar o simplă operațiune tehnico-materială. În acest sens, reținerea instanței este eronată, deoarece decizia de restituire a sumelor reprezentând diferența între taxa specială achitată și taxa pe poluare nr. 790/(...) trebuia atacată cu contestație administrativă și doar decizia pronunțată în contencios administrativ putea fi atacată cu acțiunea în contencios fiscal conform art. 218 C.pr.fiscală. Cum reclamantul nu a urmat această procedură, pârâta apreciază acțiunea sa ca inadmisibilă. De asemenea și instanța de fond trebuia să examineze admisibilitatea acesteia din perspectiva îndeplinirii condițiilor specifice de exercitate prev. de art. 1 coroborate cu art. 8 din L. nr. 554/2004. În acest context, demersul judiciar al reclamantului este apreciat de către pârâta ca neîncadrându-se în prevederile textelor legale precizate, acesta urmând repararea unei pagube, fără însă ca în prealabil, actul administrativ, respectiv decizia de restituire reprezentând diferența între taxa specială achitată și taxa pe poluare nr. 790/(...) să fi fost desființată. Referitor la admiterea de către instanta a capătului de cerere privind acordarea dobânzii, pârâta solicită, de asemenea, respingerea acestuia având în vedere faptul ca taxa a fost încasată în temeiul OUG nr. 5., reclamanta nedovedind că a suferit un prejudiciu. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. Intimata S. F. I. S. Z., prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de Tribunalul Sălaj, deoarece taxa pe poluare pentru înmatricularea autovehiculelor contravine dreptului comunitar. Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat parțial fondat pentru următoarele considerente: Verificând hotărârea recurată sub toate aspectele și prin raportare la toate apărările invocate de recurentă atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de recurs, împrejurare permisă de dispozițiile art. 3041 C.proc.civ. în condițiile în care sentința atacată nu este supusă apelului, Curtea constată că instanța de fond în mod greșit a reținut că înscrisul intitulat adresă și înregistrat sub nr. 6.106 din (...) este un act administrativ fiscal și, ca atare, a dispus anularea acestuia. Definiția actului administrativ fiscal este dată de art. 41 din Codul de procedură fiscală, în conformitate cu care prin act administrativ fiscal se înțelege actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. Adresa nr. 6.106 din 10 februarie 2010 (f. 4 dosar fond) a cărei anulare s-a solicitat nu întrunește caracteristicile enunțate anterior pentru a putea fi calificat drept un act administrativ fiscal întrucât acesta nu este emis de către organul fiscal competent cu scopul stabilirii, modificării sau stingerii drepturilor și obligațiilor fiscale, fiind doar expresia materială a refuzului autorității administrativ-fiscale de a recunoaște un drept legitim al reclamantei. Cu toate acestea nu este mai puțin adevărat că art. 8 alin. 1 teza finală din L. nr. 554/2004 prevede că se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana care se consideră vătămată într-un drept al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Cu alte cuvinte, simplulrefuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. În cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). Art. 8 al. 1 din L. nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Atât timp cât reclamanta este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din L. 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii reglementate de OG nr. 9.. Așadar, sub acest aspect se impune admiterea recursului și modificarea hotărârii pronunțate de instanța de fond în sensul înlăturării mențiunii referitoare la anularea actului administrativ 6.106 din (...) emis de pârâta A. F. P. A M. Z., fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc civ, respectiv prima instanță a interpretat în mod greșit natura actului juridic dedus judecății. În schimb, în ce privește admiterea cererii reclamantei de restituire a sumei de 12.081 lei, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică. În cauza de față, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din T.ul de instituire a C. E.). Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Cum România este stat membru al U. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. Jurispudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporata într- un autovehicul național similar (A se vedea D. Curtii de J. a C. E. în C. C-3. N. T., par. 20). Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second- hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru,iar valoarea taxei este determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valorii reziduale a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile normele T. de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Recurenta susține că acțiunea reclamantei nu poate fi admisă pe considerentul că prin efectul adoptării OUG nr. 5. au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2143 din Codul fiscal care au instituit obligația de plată a taxei speciale de primă înmatriculare, iar noua reglementare stabilește cadrul juridic cu privire la instituirea taxei de poluare, pe care reclamantul o datorează în continuare. Curtea reține că începând cu data de 1 ianuarie 2007, prin dispozițiile art. 2141-2143 din Codul fiscal s-a instituit regimul unei noi taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule datorată pentru prima înmatriculate a unui autovehicul sau autoturism în România, indiferent dacă acesta era nou sau folosit. Aplicarea aceste dispoziții legale în dreptul intern a determinat încălcarea dispozițiilor art. 90 parag. 1 din T.ul de instituire a C. E. constatată de jurisdicțiile interne. Această incompatibilitate a fost reținută și de C. E. care a declanșat procedura prevăzută de art. 226 din T. (procedura de infrigement). Pentru a pune de acord legislația internă cu normele T. și a înceta procedura de constatare a încălcării T. demarată de C. E., G. a adoptat OUG nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în vigoare de la 1 iulie 2008. Pentru a verifica dacă sunt incidente în speță prevederile art. 11 din OUG nr. 5. se impune a se stabili care sunt efectele juridice ale acestei ordonanțe de urgență asupra situațiilor juridice născute anterior datei de 1 iulie 2008. Conform dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 5. taxa rezultată ca diferențăîntre suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, șicuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia atunci când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar, acesta este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea normelor comunitare. Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Ca atare, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Curtea mai reține că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară și are alt mod de calcul precum și altă destinație. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Împrejurarea că la nivelul U. E. s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 5. nu este contrară T. nu are nicio influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile T.. Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse. În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate începând cu data achitării taxei și până la data plății, Curtea reține următoarele: Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are dreptul să i se restituie doar suma plătită fără bază legală iar dobânda ar curge doar de la data formulării cererii de chemare în judecată pentru restituirea sumelor încasate pe nedrept. Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal, aceasta este ținută să plătească dobânzi doar din momentul formulării cererii de chemare în judecată ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. Pe de altă parte, dacă am accepta teza recurentei, s-ar eluda însuși principiile statornicite în practica Curții de J. care au fost mai sus redate, respectiv obligația impusă statelor membre de a asigura rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, Curtea de Justiție a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite. Față de aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va fi admis recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. S. și va fi modificată în parte sentința atacată, în sensul că se va înlătura mențiunea referitoare la anularea adresei nr. 6.106 din (...) emis de pârâta A. F. P. A M. Z. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței atacate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII D E C I D E: Admite recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. S. împotriva sentinței civile nr. 2.629 din 20 mai 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o modifică în parte în sensul că înlătură dispoziția de anulare a adresei nr. 6.106/(...) emisă de pârâtă. Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, A. C. M. S. M. I. I. GREFIER, L. F. Red.M.I.I./(...) Dact.H.C./2 ex./ Jud.fond:K. M.
| ← Decizia civilă nr. 114/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5484/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
