Decizia civilă nr. 3649/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 3649/2011
Ședința publică de la 06 O. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D.
Grefier M. T.
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta A. F. P. A M. D. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., împotriva sentinței civile nr. 5., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamanta B. A., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 5. este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursurile sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. CURTEA Prin sentința civilă nr. 673 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a respins excepția de inadmisibilitate a cererii, invocată de către pârâta A. F. P. a municipiului D. S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. A. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului D. A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 3942 lei, reprezentând taxa de poluare. S-a admis cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M.. A fost obligată pe chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei A. F. P. a municipiului D. suma de 3942 lei, reprezentând taxa de poluare. S-a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanta a achiziționat un autoturism marca Renault Megane, an fabricație 1997, serie șasiu VF1JA0G0515960171, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE, conform înscrisurilor de la filele 19-23 dosar. Pentru înmatricularea autoturismului în România, reclamanta a achitat cu titlu de taxă de poluare suma de 3942,00 lei cu chitanța seria TS5 nr.5945658/(...). Taxa de poluare a fost percepută în baza prevederilor OUG nr.5. în forma modificată prin OUG nr.218/2008 și OUG nr.7/2009. La data de (...) reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe,însă cererea i-a fost respinsă motivat de faptul că taxa de poluare are temei legal, respectiv dispozițiile OUG nr.5.. În conformitate cu disp.art.137 cod pr.civ., tribunalul a respins excepția inadmisibilității, reținând că, în speță, nu se atacă un act administrativ fiscal, emis cu respectarea dispozițiilor legale interne în vigoare la acea dată, ci se reclamă refuzul de restituire a sumei achitate cu titlu de taxă de poluare, față de care reclamantului nu i se poate opune excepția invocată. Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că OUG nr.5., în forma inițială, stabilește prin art.1 cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Potrivit disp.art.148 al.2 din Constituția R., prevederile tratatelor constitutive ale U. E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar. Analizând compatibilitatea acestei taxe în forma modificată a OUG nr.5., prin OUG nr.218/2008 și OUG nr.7/2009, cu dreptul comunitar, tribunalul a apreciat că, în cauza de față, sunt încălcate dipsozițiile art.90 din Tratatul de instituire a C. E.(actualmente art.110 TFUE). Disp.art.90 paragraful 1 din Tratatul C. E. (art.110 TFUE ), aplicabile, în speță, stabilesc că „ nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție„.Mai mult Curtea E. de Justiție a statuat deja că art.90 TCE reprezintă în cadrul Tratatului C. E. o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu echivalent.Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Dacă inițial, scopul declarat al adoptării OUG nr.5., era unul de asigurare a protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit acestui act normativ, prin modificările aduse prin OUG nr.218/2008 și OUG nr.7/2009, acest scop s-a transformat în protejarea industriei interne de autovehicule și păstrarea locurilor de muncă angrenate în producția de autovehicule. Astfel, în preambulul OUG nr.218/2008 se prevede faptul că adoptarea acesteia a fost necesară având în vedere:";concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a pieței auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională". Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin OUG nr.7/2009 sub aspectul protejării industriei interne de autovehicule, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparator, propunându-și înlăturareadiscriminărilor între contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior și ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării în vigoare a OUG nr.218/2008.Impactul negativ in plan social enunțat în preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, însă acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al OUG nr.218/2008. Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second- hand deja înmatriculate într-un alt stat membru;cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Având în vedere cele de mai sus, instanța a apreciat că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prev.art.90 din TCE, motiv pentru care a admis cererea și a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 3942 lei. Întrucât pârâta a căzut în pretenții, în tem.art.60 și urm.cod pr.civ., tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M. și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 3942 lei reprezentând taxă de poluare. S-a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. A M. D. solicitând admiterea recursului si modificarea sentintei atacate in sensul admiterii exceptiei de inadmisibilitate si respingerea actiunii ca neintemeiata. In drept, își întemeiază recursul pe motivul prevazut de dispozitiile art.304 ind. 1 Cod proc.civ. În motivare s-a arătat că: Prin sentinta civila nr. 673/(...) pronuntata de Tribunalul Cluj in dosarul nr. (...) a fost respinsa exceptia inadmisibilitatii invocata de institutia oârâtă si a fost admisa actiunea rec1amantei, fiind obligati la restituirea sumei de 3.942 lei reprezentand taxa pe poluare. T., a fost admisa cererea de chemare in garantie a A. F. pentru M. fiind obligata sa restituie paratei A. F. P. a municipiului D. suma de 3.942 lei. Considera ca, sentinta civila recurata este netemeinica si nelegala raportat la dispozitiile art.304 pct 8 si 9 si 304 ind.l Cod proc.civ. In ceea ce priveste exceptia de inadmisibilitate, asa cum a aratat prin intampinarea depusa la dosarul instantei de fond, actiunea in contencios administrativ formulata de reclamanta este inadmisibila pentru urmatoarele considerente: Taxa pe poluare a carei restituire a solicitat-o reclamanta a fost stabilita de catre A. F. P. a municipiului D. prin D. de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 6717/(...), decizie emisa ca urmare a cererii depuse de catre reclamanta la A. D. Asa cum se mentioneaza in cuprinsul ei, D. de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule putea fi contestata de catre rec1amanta in termen de 30 de zile de la data comunicarii, sub sanctiunea decaderii, potrivit art.207 alin. 1 din O.G. nr.9. republicata si modificata, la organul fiscal competent potrivit art. 209 alin. 1 din acelasi act normativ. Reclamanta nu a exercitat insa calea administrativa de atac a contestatiei prevazuta de art.205 si urm. din O.G. nr.9. republicata si modificata impotriva Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule. In conformitate cu art. 218 alin.2 din O.G. nr.9. rep.si modifi., actul care ar fi putut fi atacat la instanta de contencios administrativ competentaar fi fost decizia prin care D. a jud.C. ar fi solutionat contestatia prevazuta de art. 205 si urm. din ordonanta, in cazul in care o astfel de contestatie ar fi fost formulata de catre reclamanta. Deci, actul care a produs efecte juridice este decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie titlu de creanta si in baza careia rec1amanta a achitat taxa pe poluare. Atata timp cat D. de calcul a taxei pe poluare nu a fost desfiintata prin exercitarea caii speciale de atac a contestatiei administrative prevazuta de art.205 si urm. din O.G. nr.9. rep. si modificata, rec1amanta nu se putea adresa instantei cu o cerere de restituire a taxei pe poluare si nu se poate vorbi despre vreun refuz nejustificat din partea A. F. P. a municipiului D. In concluzie, solicita instantei sa retina ca legea aplicabila raportului juridic legat de inmatricularea autovehiculului este aceea sub imperiul careia s-a cerut efectuarea operatiunii de inmatriculare si nu aceleia sub care a fost efectuata achizitia intracomunitara, mai ales ca in sistemul normativ avem de-a face cu o succesiune intertemporala de legi materiale si procesuale. Asa fiind, analiza compatibilitatii normei legale interne care stabileste obligatia de a plati taxa speciala de prima inmatriculare cu normele comuni tare primare trebuie facuta prin prisma mediului normativ de la epoca efectuarii operatiunii de prima inmatriculare cand particularului i se impune obligatia de a plati o astfel de taxa in cuantumul si cu procedura prevazuta de legeas care guverneaza tempus regit actum raportul fiscal. Din aceasta perspectiva, autovehiculul din litigiu a fost achizitionat de catre reclamanta in anul 2009 iar operatiunea de inmatriculare a fost efectuata sub imperiul OUG 5., mai precis plata sumei de 3.942 lei cu titlu de taxa pe poluare a fost achitata cu chitanta seria TS 5 nr. 5945658/(...). Solicita instantei de recurs sa observe ca daca s-ar fi dat curs cererii de restituire inregistrata de rec1amanta in asa-zisa faza administrativa, practic autoritatea fiscala ar fi fost pusa in situatia de a analiza legalitatea si temeinicia de stabilire a taxei pe poluare, altfel spus aceasta ar fi fost in situatia de a incalca dispozitiile art.207 si urm. din codul de procedura fiscala care confera autoritatea de a statua asupra contestatiei in materie administrativa organului de soultionare prevazut anume de lege. Prin urmare, autoritatea fiscala nici macar nu avea competenta de a statua efectiv daca si in ce masura actul administrativ fiscal odata emis si comunicat este legal incheiat daramite sa fie adusa in discutie tardivitatea contestatiei raportat la termenul imperativ de 30 de zile prevazut sub sanctiunea decaderii de legea procesuala fiscala. Reclamanta a disimulat demersul sau de a pune in discutie legalitatea stabilirii si incasarii taxei pe poluare prin prisma apelarii la procedura administrativa de drept comun, ignorand faptul ca pentru a se statua asupra acestui conflict exista norme procesuale speciale clare, accesibile, previzibile si predictibile, compatibile cu exigentele de calitate a unei legi asa cum rezulta din jurisprudenta instantei europene de contencios al drepturilor omului (in cauza Sunday Times impotriva Regatului unit, cauza R. impotriva R.). Nu este fondata astfel teza de la care pleaca rec1amanta si pe care o impartaseste si instanta de fond, respectiv aceea conform careia contenciosul general este singura procedura prevazuta de lege prin care se poate aduce in discutie refuzul nejustificat de restituire a taxei si ca doar acest cadru ofera posibilitatea antamarii compatibilitatii normei pertinente interne cu cea comunitara europeana incidenta in aceasta materie. Dimpotriva, solicita instantei de recurs sa observe ca rec1amanta a platit voluntar taxa pe poluare supunandu-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal prin intermediul deciziei administrative de stabilire si calculare a taxei. Desigur, plata acestei taxe si maniera in care a fost stabilita nu inlatura dreptul contribuabilului de a contesta taxa si implicit de a solicita verificarea in substanta a legalitatii impunerii. In acest context, de fapt si de drept, atat in faza administrativa de solutionare cat si ulterior in faza de control judecatoresc si ulterior judiciar se poate pune in discutie nu numai modalitatea de stabilire a taxei ci si compatibilitatea normei interne retinute de organul fiscal cu norma comunitara europeana pertinenta. Prin urmare, calea aleasa de rec1amanta ignora procedura deschisa de lege pentru contestarea actului de impunere si astfel, daca s-ar valida, s-ar deturna normele procesual fiscale care guverneaza solutionarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Ar insemna ca in speta, validand demersul rec1amantei, sa o repunem pe aceasta in termenul procedural de 30 de zile prevazut la art.207 C., ceea ce evident iarasi nu poate fi admis. D. de calcul a taxei pe poluare intruneste exigentele si trasaturile actului administrativ fiscal in sensul prevazut la art. 41 din codul de procedura fiscala. Natura juridica a acestui act este surprinsa de insusi legiuitorul delegat in continutul art.7 din OUG nr.5. si a fost determinata de initierea si desfasurarea procedurii de infrigement demarata de C. E. in cursul careia una dintre criticile adresate statului a fost aceea ca taxa nu este stabilita pe baza unui act administrativ de impunere care mai apoi sa poata fi contestat in concret si efectiv de catre contribuabil. Pentru aceste motive, solicită sa se modifice sentinta atacata in sensul admiterii exceptiei de inadmisibilitate si, prin urmare, sa se respingă actiunea ca neintemeiata. Astfel, dat fiind ca sunt incidente dispozitiile art.20 alin.3 din L. nr.5. corelate cu prevederile art.304 pct.7 si 9 Cod. proc. civ, si art. 304 ind.l C.proc.civ. solicita modificarea sentintei atacate si respingerea actiunii ca neintemeiata. Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și chemata în garanție A. F. pentru M. solicitând modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei . Consideră hotărârea pronunțată ca fiind nelegală și netemeinică. În motivare s-a arătat că: HOTĂRÂREA A FOST DATĂ FARĂ TEMEI LEGAL(art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Critică hotărârea instanței de fond sub aspectul determinării corecte a dispozitiilor din Tratatul C. E. în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea prevederilor OUG nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu normele comunitare. In privinta analizei taxei prin prisma art. 110, teza 1, TFUE ,atunci când si o astfel de exigență a fost supusă analizei, opinează că, astfel cum va arăta în continuare, instanța de fond nu s-a referit la practica CEJ relevanta cu privire la întelesul si întinderea art. 110, teza 1, TFUE în materia taxării interne, în genere, și a auto vehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea româna, ci la cea comunitară. Cauza C-402/09 T. împotriva S.ui român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Tribunalul Sibiu, Secția comercială și de contencios administrativ, este prima în care au fost prezentate concluziile de către avocatul general Eleanor Sharpston, la termenul din 27 ianuarie 2011. Prezentarea concluziilor de către avocatul general este o etapă importantă a procesului, în cadrul acestora avocatul analizând în detaliu aspectele îndeosebi juridice ale litigiului și propunând, în deplină independență, Curții de Justiție răspunsul care consideră că trebuie dat problemei ridicate. Curtea, după ascultarea avocatului general, deliberează și adoptă hotărârea, dispozitivul acesteia fiind pronunțat în ședință publică. Hotărârile și concluziile avocaților generali sunt disponibile pe site-ul internet CURIA chiar în ziua pronunțării, respectiv a prezentării. Taxa pe poluare pentru autovehicule este conformă cu articolul 110 TFUE și nu reprezintă o măsură discriminatorie. Obiectivul articolului 110 TFUE, așa cum a reținut avocatul general, este să interzică impozitarea internă care discriminează, direct sau indirect, produsele importate în favoarea produselor naționale. Or, atât timp cât legea română taxează atât autovehiculele introduse in țară, cât și pe cale produse aici, nu se poate pune problema discriminării. De asemenea, o reglementare națională de introducere a unei noi taxe aplicate la prima înmatriculare a unui autovehicul de ocazie importat dintr- un alt stat membru nu încalcă articolul 110 TFUE doar pentru că pe piața națională existau deja vehicule echivalente anterior introducerii taxei, care nu sunt supuse acestei taxe. Cât privește cea de-a doua concluzie a avocatului general, aduce în discuție valoarea reziduală a taxei pe poluare, condiție întrunită în legislația românească (art. 8 din O. nr. 5. prevede posibilitatea restituirii valorii reziduale a taxei). Și din această concluzie rezultă compatibilitate a taxei pe poluare cu articolul 110 TFUE, deoarece cuantumul taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat nu depășește cuantumul rezidual al taxei inclus în prețul de vânzare al unui vehicul de ocazie echivalent, care a fost supus taxei atunci când a fost înmatriculat pentru prima dată ca vehicul nou. Explicația constă în faptul că O. nr. 5. prevede ca taxa cea mai mare (în functie de norma de poluare) este cea pentru masina nouă, în timp ce pentru un autovehicul de ocazie, aceasta se reduce în funcție de vechime și corespunzator deprecierii autovehiculului .. Astfel, valoarea de vanzare a unui autovehicul de ocazie, pentru care s-a achitat taxa la un moment dat, cuprinde și valoare reziduală a acesteia. Referitor la cea de-a treia concluzie a avocatului general, apreciază că și aceasta pune în evidență faptul că legea română întrunește cerințele de compatibilitate cu norma europeană. Astfel, grila fixă de depreciere prevazută în legislația privind taxa pe poluare pentru autovehicule(O. nr. 5. și H.G. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O. nr. 5.(8) cuprinde, pe lângă vechimea autovehiculului alte criterii de reducere a taxei, respectiv: rulajul mediu anual, starea generală standard, dotare(aer condiționat, ABS și airbag). Deși în concluzie avocatul general lasă să se înțeleagă că legea română nu are în vedere decât vechimea autovehiculului, reținerea este inexactă. În concluzie, toate considerațiile pe care avocatul general Eleanor Sharpston le-a expus Curții de Justiție a U. E., pun în evidență faptul că taxa pe poluare pentru auto vehicule instituită prin O. nr. 5. este compatibilă cu articolul 110 TFUE și nu reprezintă o măsură discriminatorie. 2. Critică, de asemenea, soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată. Consideră că instituția chemată în garanție nu poate fi obligată la plata acestora în primul rând pentru că nu a stabilit suma de plată reprezentând taxa pe poluare, respectiv nu a emis actul administrativ D. decalcul și, în al doilea rând, pentru că virarea sumelor în bugetul F. pentru mediu se face în temeiul OUG nr. 5., neputând fi reținută vreo culpă. Suma aferentă taxei pe poluare este virată în contul chematei în garanței de către organul fiscal care calculează și încasează taxa în temeiul legii, chemata în garanție nefăcând nicio operațiune legată de acestea. A. F. pentru M. nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil. astfel încât nu putem fi obligați la plata unei dobânzi legale și a cheltuielilor de judecată. În considerarea celor ce preced, apreciază că instanța fondului a dat o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudențiale ale CE/CEJ, dar și textului propriu-zis al Tratatului CE., motiv pentru care, solicită admiterea prezentul recurs și să se modifice sentința atacată în sensul respingerii acțiunii. În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 1., precum și pe prevederile L. nr. 5. a contenciosului administrativ. Reclamanta intimată B. A. a formulat întâmpinare prin care solicitărespingerea recursurilor. Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, Curteareține următoarele: Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG 93/2003, Curtea a reținut următoarele: Taxa de poluare a fost stabilită de către organul fiscal prin decizie emisă urmare a cererii depuse de către reclamant. D. de calcul putea fi contestată de către reclamant potrivit prev.art.207 alin.1 din OG 92/2002 la organul fiscal competent, conform dispozițiilor art.209 din același act normativ. Cu privire la consecințele necontestării de către reclamant a deciziei de calcul a taxei de poluare în termenul prevăzut de lege Curtea observă următoarele : Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare stabilită de organele fiscale printr-o decizie de calcul. C. cererii adresate de reclamant organelor fiscale, acesta a solicitat restituirea taxei de poluare fără a solicita în mod expres anularea acestei decizii. Curtea constată că dispozițiile ordonanței de urgență 5. reglementează procedura de stabilire și de contestare a taxei de poluare făcând trimitere la dispozițiile OG 9..C. art.7 din OG 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili se realizează de către autoritatea fiscală competentă potrivit prevederilor OUG 9.. Curtea reține că A. F. P. a municipiului D. a emis, în regim de putere publică, un act administrativ care reflectă manifestarea sa de voință act în baza căruia taxa de poluare a fost încasată de la reclamant. U. prelevării taxei , administrația refuzat restituirea acestei sume. Curtea nu poate nesocoti legătura strânsă care există între emiterea acestui act administrativ și cererea de restituire formulată de reclamant. Problema care se ridică în speță este aceea de a determina dacă o restituire a taxei era posibilă în condițiile în care decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost contestată în termenul prevăzut de art. 205 din OG 9. R. a relevat că una din condițiile preliminare ale reparării pagubei pretinse de reclamant și anume restituirea sumelor încasate de organele fiscale cu titlu de taxă de poluare, este aceea a anulării actului de impunere. R. a susținut că cererea reclamantului este inadmisibilă deoarece acesta nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art.205-207 din OUG 9.. Curtea admite că în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, înțelegându-se că aceste modalități nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern și că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere.( cauza Hans Just I/S împotriva M.ui danez al impozitelor și accizelor - cauza nr.C/79; cauza Aprile Srl, în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato - cauza nr.C -228/96, paragraful nr.18). Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții E. de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară. Curtea remarcă faptul că reglementarea procedurii de contestare a taxei de poluare astfel cum este prevăzută de OUG 5. și de C. de procedură fiscală, este aplicabilă și în cazul contestării dreptului de stabilire a celorlalte impozite interne, oricare ar fi acestea, reglementarea având caracter general. Din această perspectivă, principiul echivalenței este respectat de legislația română în materia contestării taxei de poluare percepută cu încălcarea dreptului comunitar. Rămâne de stabilit dacă procedura reglementată respectă principiul eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă, exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară. Curtea observă că potrivit procedurii reglementate prin art.205 și următoarele C., persoana interesată poate formula o contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal sub sancțiunea decăderii - termen stabilit de art.207 C., iar împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor se poate formula o acțiune în justiție în fața instanțelor de contencios administrativ, în termenele și condițiile prevăzute de L. 5., respectiv în termen de 6 luni de la comunicarea deciziei emise în soluționarea contestației, conform art.11 din L. contenciosului administrativ. Curtea consideră că, față de caracteristicile prezentului litigiu, termenul de 30 de zile prevăzut pentru formularea contestației administrative, nu este unul proporțional și rezonabil, astfel încât persoana vătămată să aibă un interval de timp suficient pentru a acționa. Taxa internă de poluare a fost instituită prin OUG 5. care a abrogat prevederile C.ui fiscal referitoare la taxa primei înmatriculare, reglementarea taxei de poluare suferind mai multe modificări. Pentru prima oară a modificată prin OUG 208 din 4 decembrie 2008 pentru a doua oară, a fost modificată prin OUG 218 din 10 decembrie 2008. La rândul său, primul act de modificare a OUG nr.5., respectiv OUG 2. a fost abrogată prin art.I din OUG 218/2008. Așadar, la numai un interval de 6zile legiuitorul a găsit să modifice primul act prin care aducea schimbări în privința reglementării taxei de poluare. Pentru a treia oară OUG 5. a modificată prin OUG 7/(...), schimbare care intervine la aproximativ 2 luni de la intrarea în vigoare a OUG 218/2008. Pentru a patra oară, a fost modificată prin OUG 1.. Inițial scopul declarat al adoptării O. 5. înscris în preambulul acestui act normativ a fost acela de a asigura „. mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru î ncadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigurarespectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,. Prin adoptare OUG 218/2008 legiuitorul s-a îndepărtat substanțial de la scopul urmărit prin adoptarea OUG 5.. În preambulul acestei ordonanțe se relevă faptul că adoptarea acesteia a fost necesara având în vedere: ,,concluziile analizei gradului de a dâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o s cădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza f inanciară internațională ;faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de mun că în economia r omânească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în indust ria furnizoare ,, Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenatein producția de autovehicule. Ținând cont de aspectele anterior relevate , Curtea apreciază că OUG 50/ 2008 nu îndeplinește cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica C., ea suferind modificări de substanță de la momentul adoptării ei și până în prezent, fapt ce a determinat ,într-o măsură considerabilă și schimbarea jurisprudenței naționale în această materie. În legătură cu reglementarea română a taxei de poluare, au existat și două comunicate ale Comisiei E.. Dacă în cazul primului comunicat s-a relevat că dispozițiile tratatului de instituire a C. E. nu pot fi invocate pentru a limita nivelul excesiv al taxării, în cel de-al doilea comunicat, comisia europeană a solicitat R. să-și modifice legislația în ceea ce privește aplicarea taxei pe poluare pentru autoturisme. Această scrisoare de somare a fundamentat intervențiile legislative care au avut loc după data de 25 iunie 2009, fiind evident faptul că în privința reglementării taxei de poluare nu au fost îndeplinite cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica C. Nu trebuie ignorat faptul că la nivelul instanțelor din țară mai există o practică neunitară cu privire la chestiunea compatibilității taxei de poluare cu dreptul U. E.. Contribuabilii au dreptul să tindă către securitatea fiscală , care include dreptul de a putea prevedea consecințele de natură fiscală ale actelor lor viitoare. Activitatea de interpretare și aplicare a normelor fiscale trebuie pusă în corelație cu principiile de bază ale dreptului fiscal iar atunci când norma nu este clară , previzibilă și predictibilă pentru utilizatorul normelor fiscale decizia de a contesta sau nu o măsură fiscală nu este facilă. În litigiile de natura celui dedus judecății de către reclamant se ridica o problemă extrem de sensibilă deoarece ,în logica deciziei de a contesta măsura de prelevare a taxei, intra clarificarea aspectului referitor la dominanța principiului egalității , față de principiul legalității pentru a se stabili dacă doar corpul legii va fi avut în vedere la analiza compatibilității sale cu normele dreptului comunitar sau poate fi avută în vedere ca sursă interpretativă și expunerea de motive. Ori, nu se poate pretinde utilizatorului un standard atât de ridicat ca cel ce poate fi cerut unui profesionist. D. urmare cerința privitoare la instituirea unui termen rezonabil pentru exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară este justificată în opinia Curții. Curtea apreciază că, față de caracteristicile litigiului, termenul de 30 de zile face excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară, el impunând o sarcină excesivă contribuabililor cărora li se cere o diligență maximă pentru a-și conserva dreptul de a accede la justiție.. (a se vedea în special Hotărârea din 14 decembrie 1995, Peterbroeck, C-312/93, Rec.p. I-4599, pct.12, și Hotărârea din 8 februarie 1996, FMC ș.a., C-212/94, Rec.p. I-389, considerentul 71). Această sarcină nu poate fi justificată numai de necesitatea asigurării securității juridice. Și asta deoarece, principiul securității juridice nu poate asana neregularitățile ce decurg din încălcarea unui principiu de ordine publică. Deși termenul de 30 de zile se aplică și în privința exercițiului drepturilor derivate din legislația internă, el nu este unul adecvat în litigiul dedus judecății. Ținând cont natura reglementării, de circumstanțele concrete ale cauzei , considerăm că el nu asigură un just echilibru pentru regulile procedurale care trebuie să guverneze exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară, nefiind suficient pentru a asigura un drept de rambursare efectiv . Mijloacele procedurale necesare pentru aplicarea corectă a dreptului comunitar nu pot fi valorificate în interiorul acestui termen. Caracterul rezonabil al termenului trebuie raportat și la calitatea normei care guvernează exercițiul dreptului dedus judecății. În primul rând, chiar nesiguranța legiuitorului în domeniul reglementării taxei de poluare explicată prin multiplele intervenții legislative justifică aplicarea unui termen mai flexibil pentru a fi asigurat pe deplin principiul efectivității. În această procedură autoritatea fiscală mai reproșează reclamantului că nu a solicitat în mod expres organelor fiscale anularea deciziei de calcul a taxei de poluare, adresându-i-se acesteia direct cu o cerere de restituire a taxei pe care o consideră contrară dreptului comunitar. Rămâne de analizat în ce măsură neîndeplinirea acestei proceduri atrage inadmisibilitatea cererii sale. În ceea ce ne privește, socotim că, în circumstanțele concrete ale cauzei, neexercitarea recursului administrativ după procedura reglementată de art.205 și următ. C., nu atrage inadmisibilitatea acțiunii. Concluzia se sprijină pe următoarele considerente: chiar dacă se admite că regulile procedurale care guvernează exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară respectă principiul echivalenței și efectivității, neurmarea acestora în cazurile de restituire a taxei de poluare și în speța particulară dată, nu poate antrena sancțiunea inadmisibilității exercițiului dreptului la acțiune. Recursul administrativ, este justificat din mai multe puncte de vedere. Din punctul de vedere al administrației se dă posibilitatea organului emitent sau al celui ierarhic superior să-și repare eventualele greșeli, asigurându-seastfel o cale mai rapidă de restabilire a legalității. Recursul prealabil este un mijloc de protecție al autorității publice emitente, evitând chemarea sa în judecată ca pârât, suportarea unor cheltuieli de judecată, plata unor daune mai mari particularului lezat în dreptul său și chiar lezarea principiului său în pierderea unui proces public prin care s-a dovedit nu numai ca vătămat în particular dar și că a rămas pasivă în înlăturarea acestei vătămări. În același timp, recursul prealabil are ca scop și protecția particularului, el având posibilitatea de a obține corelarea actului sau admiterea lui printr-o procedură administrativă, simplă, rapidă, scutită de taxă de timbru. Pe de altă parte, dacă administrația răspunde negativ la recurs fiind considerate neîntemeiate, acesta va avea posibilitatea să-și evalueze obiectiv șansele de a câștiga procesul și va putea opta în cunoștință de cauză pentru această cale de drept. La aceste scopuri se mai pot adăuga și cel privitor la degrevarea instanțelor de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă. În materia recursurilor administrative, având ca obiect reclamațiile adresate administrației pentru prelevarea nelegală a taxei de poluare, practica administrației este clară, răspunsurile nefavorabile reprezentând o constantă în această materie. Această optică a fost exprimată de autoritate și pe parcursul derulării procesului când s-a susținut că taxa a fost prelevată în mod legal, ea necontravenind prevederilor din Tratatul privind instituirea U. E.. Efectivitatea accesului la justiție implică ca accesul la justiție să fie eficace. O procedură în urma căreia o persoană nu și-ar putea vedea cauza analizată în mod complet, nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității accesului la justiție. D. urmare, statul are obligația ca prin mijloace legislative ori legislative să permită în mod real a oricărei persoane la serviciile instanțelor. D.ul oferit nu trebuie să fie unul teoretic ori iluzoriu ci, unul concret și efectiv, fiindcă posibilitatea concretă de sesizarea unei instanțe de către persoana interesară constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiție. S. că dreptul de acces la justiție, nu este un drept absolut. Ca orice libertate, el poate suferi limitări din partea puterii de stat cu scopul salvgardării altor interese, precum drepturile și libertățile altora, principiul securității raporturilor juridice. A. limitări se conciliază cu prevederile art.6 doar în măsura în care ele vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate de stat și scopul vizat de către acesta. Astfel, statele pot să impună condiții privind parcurgerea unor proceduri prealabile sesizării instanței cât timp acestea sunt rezonabile. Obligativitatea procedurii prealabile, vine să asigure un climat de securitate juridică și să evite procedurile abuzive. Curtea recunoaște că, de lege lata, accesul la justiție, în cazul exercițiului drepturilor derivate din legislația comunitară este limitat de reguli procedurale. Rămâne însă să stabilească dacă, dreptul autorității de a invoca excepția de inadmisibilitate întemeiată pe neparcurgerea acestor proceduri, poate fi calificat ca excesiv, nerezonabil ori disproporționat. Admitem că, în mod tradițional, autoritatea poate să formuleze apărării întemeiate pe excepția de inadmisibilitate, atât timp cât o procedură prealabilă a fost instituită pentru a asigura coerența ordinii juridice, protejarea intereselor generale ale comunității și valorizarea principiului securității ordinii juridice. Cu toate acestea, Curtea apreciază că această apărare, a fost făcută prin deturnarea, ignorarea de la scopul pentru care dreptul a fost recunoscut și garantat. Curtea nu neagă existența dreptului exercitat de autoritate și anume, a dreptului de a invoca inadmisibilitatea, dar nu poate ignora efectele admiterii unei astfel de apărări și care ar face de prisos cercetarea fondului raportului juridic litigios. Atitudinea pe careautoritatea a avut-o în cursul soluționării procesului constituie un argument puternic, care pledează în speță pentru inutilitatea parcurgerii procedurii prealabile ,atât timp cât timp politica organelor fiscale de a răspunde nefavorabil acestor contestații, este una constantă. Chiar și la momentul procesual al soluționării recursului recurenta neagă existența unor incompatibilități ale OUG 5. cu normele dreptului comunitar. De aceea, Curtea a manifestat flexibilitate în aprecierea exigențelor formale ale judecății și s-a delimitat de apărările autorității pe care le-a considerat abuzive. Și asta deoarece ele sau îndepărtat de la scopul în care procedura grațioasă a fost recunoscută, urmărind să obstrucționeze în mod nelegitim abordarea fondului raportului juridic litigios. Pentru a ajunge la această concluzie, a avut în vedere și faptul că neparcurgerea acestei proceduri nu a afectat celeritatea procesului, iar parcurgerea ei nu ar fi condus la descongestionarea instanței . Litigiul dintre stat și particular oricum ar fi avut loc atât timp cât și în prezent autoritatea susține că această taxă are caracter legal, fiind refuzată la restituire. De aceea, autoritatea publică emitentă nu poate să invoce că ar fi fost vătămată prin aceea că nu i s-a dat șansa de a-și repara eventuala greșeală într-un mod mai rapid . Mai mult formele inerente configurării clare a litigiului și cele necesare pentru buna administrare a acestuia sunt reperabile și,în circumstanțele date , curtea a decis că cercetarea fondul raportului juridic litigios este admisibilă chiar în absența neparcurgerii procedurii prealabile privitoare la anularea deciziei prin care s-a calculat taxa de poluare. Curtea a pus în balanță interesele procesuale ale părților și posibilitățile lor efective de a le valorifica și a decis să acționeze în sensul prevenirii oricăror forme de dezechilibru procesual, eliminând obstacolele care puteau vicia substanța principiului egalității. Pentru ipoteza concretă, instanța a procedat la o interpretare teleologică și dinamică a normelor în discuție, acționând în sensul de a le conferi acestora utilitate și finalitate. Instanța a ales să aprecieze de această dată rezonabil exigențele formale ale judecății și s-a delimitat de formele excesive, reținând că în materia restituirii taxelor de poluare prelevate în baza OUG 5., autoritatea publică are și a avut o politică constantă și fermă de a soluționa nefavorabil aceste contestații. Din acest motiv parcurgerea procedurii administrative devine lipsită de utilitate și finalitate, și nu se mai poate vorbi de imperativele respectării celerității procedurii, ci,din contră, s- ar putea vorbi de o prelungire nejustificată a rezolvării litigiului între stat și particular dacă procedura ar mai fi urmată1. De aceea, conchidem că o astfel de procedură nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității, motiv pentru care poate fi abandonată fără ca exigențele inadmisibilității să afecteze exercițiul dreptului la acțiune. Referitor la fondul cauzei, Curtea reține următoarele: În prezent, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui. Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un statmembru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre,fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeașivechime și aceeași uzură de pe piața națională. Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu. Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare. Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008. Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc). Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal). Referitor la cererea de acordare a dobânzilor, Curtea constată următoarele: Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din C. de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursurile pârâtei A. F. P. a mun. D. și a chematei în garanție A. F. pentru M. se vădesc a fi nefondate și conform art. 20 alin. 3 din L. nr. 5. urmează a fi respinse ca atare. În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă recurentele vor fi obligate la plata, în favoarea intimatei-reclamante, a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs, respectiv contravaloarea onorariului de avocat. PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE Respinge recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. D. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr. 673 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. pe care o menține în întregime. Obligă recurentele să plătească intimatei B. A. suma de 300 lei, cheltuieli de judecată în recurs. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 06 O. 2011. { F. | PREȘEDINTE, R.-R. D. JUDECĂTOR, L. U. JUDECĂTOR, M. D. GREFIER, M. T. } Red.M.D./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: C.-A. C.
| ← Decizia civilă nr. 5354/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3095/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
