Decizia civilă nr. 3840/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 3840/2011
Ședința din 18 octombrie 2011
Completul compus din: PREȘEDINTE: D. P. JUDECĂTOR: A.-I. A. JUDECĂTOR: C. I. GREFIER: V. D.
S-au luat în examinare recursurile declarate de D. G. A F. P. A J. B. N. și A. F. P. B., împotriva sentinței civile nr. 437 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului B.-N., cauza privind și pe intimatul B. I., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă primă înmatriculare.
La apelul făcut în cauză nu s-a prezenta nimeni.
P. de citare este îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să judece recursurile în temeiul art. 10 din L. nr. 554/2004. În baza actelor și a probelor de la dosar apreciază cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 437 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului B.- N. s-a admis acțiunea formulată de reclamantul B. I., împotriva pârâtelor D. G. A F. P. B.-N. și A. F. P. B., asupra anulării fișei de calcul a taxei speciale, iar pârâta AFP B. a fost obligată să restituie reclamantului suma de 3859 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare conform chitanței seria TS2A nr. 5656127/(...) precum și dobânda legală pentru întârziere, de la data plății, până la restituirea efectivă. S-a respins cererea de anulare a D. nr. 64/(...) și au fost obligate pârâtele în solidar să plătească reclamantului suma de 1233,50 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a cumpărat și importat dint-un alt stat membru al UE autovehiculul BMW seria 5 având norma de poluare E. 4, pentru înmatricularea căruia a fost necesar să achite taxa de primă înmatriculare în sumă totală de 3.859,00 lei la D. B.-N., în baza fișei de calcul nr. 3/(...), conform chitanței seria TS2A nr. 5696127/(...). Ulterior, reclamantul a formulat contestație împotriva fișei de calcul a taxei speciale de înmatriculare însă, prin decizia nr. 64/(...) emisă e pârâta D. B.-N., aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că la data achitării taxei de primă înmatriculare de către reclamant, pentru un autovehicul care a fost înmatriculat anterior într-un alt stat al UE, respectiv (...), erau în vigoare prevederile art. 214/1-214/3 din L. nr.571/2003, în temeiul cărora a și fost percepută taxa. Tribunalul a apreciat ca fiind esențial pentru rezolvarea problemelor de drept incidența disp.art. l48 alin.2 și 4, rap.la art. ll din Constituția R. și analizarea disp. art. 90 paragraf l din T.ul Comunității E. invocat de reclamant. Conform art. l48 alin.2 din Constituția R., „ca urmare a aderării, prevederilor tratatelor constitutive ale U. E., precum și celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare"; (prin L. nr. l57/2005, R. a ratificat tratatul privind aderarea la U. E.); Potrivit alin.4 al art. l48 din Constituție, autoritatea judecătorească (alături de P., P. R. și G.), garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prev. alin. (2) iar prin disp.art. ll alin.l din Constituție, S. Român s-a obligat să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Așadar, în raport cu dispozițiile menționate din Constituția R., aplicarea dispozițiilor din legile interne ale S.ui Român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul U. E., respectiv din dreptul comunitar, începând cu data aderării, respectiv 0.. Din această perspectivă, tribunalul a constatat că disp. art. 2l4/l - 2l4/3 din Codul fiscal, începând cu data de 0., contravin disp. art. 90 paragraf l din T.ul Comunității E. care se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate „ produselor altor State membre „ și „ impozitele interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect ,produselor naționale similare"; . Discriminarea la care face referire acest text din dreptul comunitar are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale U. E. în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Românie. In conformitate cu prev. art. 2l4/l din Codul fiscal taxa de primă înmatriculare se aplică numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în R., indiferent de unde provin, chiar dacă au fost înmatriculate într-un alt stat al U.E. In acest fel, perceperea taxei, determinată de traversarea graniței de către autoturismul importat dintr-o țară comunitară, este interzisă de prev.art. 90 paragraf l din tratat și care trebuie respectate și de către S. R. Diferența de aplicare a taxei de primă înmatriculare introduce un regim juridic fiscal discriminator pentru autovehiculele aduse în R. din Comunitatea E. în scopul reînmatriculării lor în R., în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în R., nu se percepe o asemenea taxă. Așa fiind, dând efect direct dispozițiilor art. 110 parag. 1 din T., tribunalului, ca prim judecător comunitar, îi revine sarcina de a elimina disfuncționalitățile constatate și, în speță, prin aplicarea directă a T.ului, de a recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În privința cererii reclamantului de anulare a deciziei nr. 64/(...), instanța de fond a respins această solicitare motivat de faptul că potrivit art. 41 C.pr.fiscală, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor obligațiilor fiscale, or, în speță, se constată că înscrisul a cărui anulare se solicită nu întrunește caracteristicile enunțate anterior pentru a putea fi calificat drept un act administrativ fiscal, acesta nefiind emis cu scopul stabilirii, modificării sau stingerii drepturilor și obligațiilor fiscale, fiind doar expresia materială a refuzului autorității administrativ-fiscale de a recunoaște un drept legitim al reclamantului. Pentru considerentele mai sus arătate, instanța a dispus obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 3859 lei achitată de reclamant cu titlu de taxă de primă înmatriculare, precum și să plătească acestuia dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data plății și până la data restituirii. În privința dobânzii legale, tribunalul a apreciat că aceasta se impune a se acorda reclamantului întrucât numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului produs contribuabilului prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal alstatului. A admite teza avansată de pârâți în sensul că dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, independent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume, înseamnă a valida implicit o îmbogățire a bugetului de stat pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. În temeiul prev. art. 274 C.pr.civ., au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului, în solidar, suma de 1233, 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorar avocațial, justificate cu chitanțe depuse la dosar. Împotriva acestei sentinței au declarat recurs pârâtele D. G. A F. P. B. ȘI A. F. P. A M. B.-N. prin care se solicitată admiterea acestuia și respingerea acțiunii formulate de reclamant. În recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. B.,întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 7, 8 și 9 și art. 3041 C.pr.civ., se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamant ca fiind neîntemeiat, iar pe cale de consecință, nerestituirea sumei solicitate la restituire achitată de reclamant reprezentând taxă specială de primă înmatriculare și nici dobânda solicitată. În motivarea recursului, pârâta a criticat soluția pronunțată de către prima instanță pentru netemeinicie și nelegalitate, deoarece instanța de fond în mod greșit a apreciat că acțiunea reclamantului este întemeiată prin prisma existenței supremației dreptului comunitar în raport cu dreptul intern, în ceea ce privește analiza disp. art. 2141-3 Cod fiscal, coroborate cu prevederile art. 311-312 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii nr.571/2003. Raportat la aceste dispoziții legale mai sus precizate, pârâta susține că autovehiculul achiziționat de reclamant s-a înmatriculat pentru prima oară în R., autovehiculul nu a fost înmatriculat temporar în R., taxa specială a fost achitată de către reclamant, care a și înmatriculat autovehiculul, acesta nu a intrat în categoria autoturismelor și autovehiculelor scutite de la plata taxelor speciale cum ar fi vehicule istorice sau cele provenite din donații, finanțări directe din împrumuturi nerambursabile, din programe de cooperare științifica și tehnică. Ca urmare, rezultă în mod evident că autovehiculul înmatriculat de reclamant, era supus aplicării și plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule (taxa de prima înmatriculare). În contradictoriu cu susținerile instanței de fond, pârâta a mai arătat că, prevederile art. 2141 și următoarele din L. nr.571/2003 privind Codul fiscal, în baza cărora s-a datorat și încasat taxa specială de primă înmatriculare, nu au fost in contradicție cu prevederile art.90 din T.ul instituind Comunitatea E.. În lipsa unei armonizări la nivelul U. E. în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre au fost și sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelurile acestora. Este bine cunoscut faptul ca art.90 din T.ul CE, reprezintă unul din temeiurile de baza ale constatării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsura de natura administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul U. E.. Însă, așa cum rezultă în mod textual și expres din chiar conținutul art.90 alin. 1 din T.ul CE: ,,nici un stat membru nu poate impune, direct sau indirect asupra produselor provenind din alte state membre, impozite și taxe interne, care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare". Norma mai sus indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare. Pe de altă parte se învederează și aspectul referitor la corectul caracter al taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule ce a fost prevăzut de art.2141-2143 din L. nr.571/2003 privind Codul fiscal și anume acela de taxă specială de primă înmatriculare în R., iar nu taxă specială pentru fiecare înmatriculare în R., sau taxă specială de reînmatriculare în R. Acesta este motivul pentru care în situația în care o persoană română achiziționa un autoturism sau autovehicul care a fost deja înmatriculat in R. de către vechiul proprietar, nu mai plătea aceasta taxă specială întrucât în acest caz nu mai era de a face cu o primă înmatriculare ci doar cu o schimbare a proprietarului. În situația mai sus descrisă rezultă că reclamantul nu s-a aflat în situația unei reînmatriculări a unui autovehicul deja înmatriculat în R. și ca atare în mod corect i-a fost impusă pentru realizarea primei înmatriculări, plata taxei speciale de prima înmatriculare. Pe de altă parte, pârâta a mai învederat că luând în considerare criticile opiniei publice, recomandările Comisiei E., Guvernul României a luat decizia de reconsiderare a filosofiei taxei pe poluarea auto, fiind propus un proiect de act normativ prin care se va stabili un nou sistem de taxare care să urmărească promovarea vehiculelor cu consum redus de carburant și nivel redus de emisii, în spiritul politicii europene în domeniul energiei și a mediului Astfel, prin noul act normativ, respectiv O. nr. 5. care a intrat în vigoare începând cu data de (...) și a abrogat dispozițiile art. 2141-3 din Codul fiscal s-a stabilit un nou sistem de taxare care urmărește promovarea vehiculelor cu consum redus de carburant și nivel redus de emisii, în spiritul politicii europene în domeniul energiei și a mediului, astfel că dispozițiile O. nr. 5. au fost adoptate în concordanță cu reglementările comunitare, cu prevederile actului de aderare, nefiind încălcat principiul libertății circulației mărfurilor. Pârâta a mai criticat soluția instanței de fond și în privința acordării dobânzilor legale aferente, deoarece acordarea acestora contravine art. 10 al. 1 din OG nr. 9/2000, unde se prevede că „dobânzile percepute sau plătite de Banca Națională a României, de bănci, de CEC de organizații cooperatiste de credit și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice";. În final, pârâta a solicitat reducerea cheltuielilor judiciare la care a fost obligată având în vedere că prin luarea în calcul a unui onorariu disproporționat, în raport de complexitatea redusă a cauzei și al efortul avocatului, s-a încălcat principiul reparării prejudiciului generat de partea care a pierdut procesul, ce stă la baza acordării cheltuielilor de judecată și s-a generat o îmbogățire fără justă caută. Motivele de recursul formulate de pârâta A. F. P. A M. B. sunt identice cu cele ale pârâtei D., aceasta aducând aceleași critici de nelegalitate hotărârii recurate, referitoare la faptul că taxă specială de primă înmatriculare percepută de la reclamant s- a făcut de către organele fiscale în conformitate cu prevederile legale, în baza unui titlu legal și ca urmare nu se impune restituirea ei. Analizând recursurile formulate, raportat la probele administrate în cauză și la dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele: Reclamantul a achiziționat autovehiculul second - hand marca BMW, seria 5, având norma de poluare E. 4 dintr-un stat membru al U. E., iar în cadrul demersurilor în vederea înmatriculării în R. a plătit suma de 3.859 lei în baza fișei de calcul nr. 3/(...) cu titlu de taxă de primă înmatriculare prin chitanța seria TS2A nr. 5696127/(...). Ulterior, reclamantul a formulat contestație împotriva fișei de calcul a taxei speciale de înmatriculare însă, prin decizia nr. 64/(...) emisă de pârâta D. B.-N., aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată. Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 110 din T. (fostul art. 90) produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manierăca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie însă enunțată starea de fapt care stă la baza demersului dedus judecatii si plecând de aspectele concrete ale speței trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul comunitar. Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141 - art.2143 C.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din T.. Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum R. este stat membru al U. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamanta-intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. O taxa nelegal incasata nu poate fi compensata cu o taxa introdusa printr-un act normativ ulterior, asa cum pretinde recurenta, ci trebuie restituita integral. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accisesprecum și cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că S. Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de O. nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de O. nr. 5., dar pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate până la data plății și incidența la speță a dispozițiilor art. 124 C.pr.fisc., Curtea reține următoarele: Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubitpentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. Nu pot fi acceptate argumentele recurentei referitoare la incidenta dispozițiilor art. 11 alin. 2 din L. 554/2004, deoarece taxa de primă înmatriculare nu a fost percepută în baza unui act administrativ fiscal care să poată fi atacat în termenul reglementat de textul enunțat. Acesta a fost unul dintre principalele incoveniente ale normei care a determinat declanșarea procedurii de infrigement de către C. E.. Dimpotrivă, taxa care face obiectul cauzei a fost achitată în baza unei simple chitanțe care face doar dovada plații, în nici un caz nu îndeplinește condițiile minimale de valabilitate ale unui act administrativ fiscal, așa cum sunt reglementate de art. 43 din O. 92/2003 (Codul de P. F.). În consecință, reclamantul nu putea fi obligat să respecte termenele de atacare ale unui act administrativ fiscal care nu există. Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursurile formulate de pârâte se vădesc a fi nefondate și conform art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 urmează a fi respinse ca atare. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge recursurile declarate de pârâtele D. G. A F. P. B.-N. și A. F. P. A M. B. împotriva sentinței civile nr. 437 din 10 decembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului B.-N., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 18 octombrie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. P. A. A. I. C. I. V. D. GREFIER, Red.A.A.I./ (...) Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: A.P.M..
| ← Decizia civilă nr. 796/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 21/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
