Decizia civilă nr. 3841/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 3841/2011
Ședința din 18 octombrie 2011
Completul compus din: PREȘEDINTE: D. P. JUDECĂTOR: A.-I. A. JUDECĂTOR: C. I. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de A. F. P. C. N., împotriva sentinței civile nr. 870 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., cauza privind și pe intimații SC Z. S., M. F. P. și D. F. P. C. N., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare.
La apelul făcut în cauză s-a prezenta pentru intimata S. Z. S., avocat J. T. H. P. de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. În data de (...), s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatei SC Z. S.
Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să judece recursul în temeiul art. 10 din L. nr. 5.. Reprezentantul intimatei SC Z. S. arată că, nu are de formulat cereri în probațiune. Curtea, în urma deliberării, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului. Reprezentantul intimatei SC Z. S. solicită respingerea recursului cu cheltuieli de judecată, conform dovezilor pe care le depune la dosar. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 870 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC Z. S. față de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. C., urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive. S-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamanta SC Z. S. C. N. in contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun. C.-N. și în consecință, a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 1325 lei cu titlu de taxa de prima înmatriculare nedatorată, cu dobânda legala în materie civila calculata de la data de (...) si până la data restituirii efective a sumei sus indicate precum și suma de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului. În primul rând tribunalul a învederat că excepțiile invocate au fost soluționate în ședința publică din (...), motivarea regăsindu-se în practicaua hotărârii. Pe fond s-a retinut ca reclamantul a achiziționat un autoturism marca MINICOOPER, autoturism care era înmatriculat într-un alt stat membru al U. E. din anul 2005 (f.34).In vederea înmatriculării în R. a autoturismului sus indicat, reclamantul a fost obligat să achite suma de 1325 lei cu titlu de taxă de prima înmatriculare , taxă pe care a achitat-o la A. F. P. a mun. C. N. (f.4 ). Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, la data de (...), pârâta comunicându-i refuzul sau expres de restituire (f.18-19 ) . Taxa de prima înmatriculare a fost perceputa in baza prevederilor art. 241 ind.1 si urm C. fiscal. Ca atare tribunalul va analiza compatibilitatea dispozițiilor art. 214 ind. 1 Cod fiscal cu dreptul comunitar. P. dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale U. E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar. C. dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din T.ul Comunității E.(art. 110 TFUE), aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a C. E., care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta. Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin L. nr. 3. sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 3. prin OUG nr. 1., a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. P. reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în R. a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în R., fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R., după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al U. E. și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în R., astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din T.ul Comunității E.. Este real că în lipsa unei armonizări la nivelul U. E. statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față. Constatându-se că taxa de prima înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din T.ul C. E. și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care R. a aderat la U. E. reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul apreciază ca fiind nejustificat refuzul pârâtei A. F. P. a mun. Campia Turzii de a dispune restituirea acesteia. In ce privește aplicabilitatea OUG 5. în sensul reținerii acestei taxe cu titlu de taxa de poluare, s-a apreciat de instanță că o asemenea retinere este nelegala . A. la data înmatriculării autoturismului erau in vigoare dispozițiile mai sus menționate din Codul fiscal ce reglementau taxa de prima înmatriculare. Așadar taxa din speța a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite Ca atare nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt actnormativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Instanța a mai reținut, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Totodată restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. In ceea ce privește dobânda pretinsă si cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale . Tribunalul a apreciat că în speța se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speța cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei in condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată sa repare întreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodată pusa în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civila de la data plătii taxei din speță si până la data restituirii sale integrale . Având în vedere considerentele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din L. nr. 5., tribunalul a admis cererea reclamantului față de A. C. si a obligat această pârâtă la plata sumelor sus indicate, iar în temeiul art. 274 C.pr.civ a obligat-o să plătească reclamantului și suma de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, onorariu avocat și taxă timbru . Împotriva acestei sentințe pârâta A. F. P. C.-N. a declarat recurs prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca inadmisibilă. În subsidiar, a solicitat modificarea hotărârii în privința dobânzii acordate precum și a cheltuielilor de judecată, respectiv acordarea dobânzii calculate de la data punerii în întârziere și până la data plății și exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată. În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 și în considerarea dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea reclamantului și a dispus obligarea sa la restituirea sumei de 1.325 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare încasată în temeiul O. nr. 5. forma inițială, aspect ce rezultă din chitanța TS4A nr. 2077150/(...), cu dobânda legală de la data achitării taxei și până la data restituirii acesteia, cu cheltuieli de judecată. A., suma a fost stabilită prin decizia de calcul a taxă specială de primă înmatriculare emisă de A. C.-N. la data de (...), care a produs efecte juridice și constituie titlu de creanță și în baza căreia reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare. În aceste condiții, decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit art. 207 alin. 1 din C.pr.fiscală. Atâta timp cât decizia de calcul a taxei nu a fost desființată prin exercitarea căii speciale de atac a contestației administrative prev. de art. 205 și urm. din O.G. nr. 92/2003, republicată și modificat, pârâta consideră că nu poate fi obligată la restituirea către reclamant a taxei de poluare și nu poaste fi vorba despre vreun refuz nejustificat din partea sa. În acest context, se arată că prin dispozițiile art. 5 si art. 7 din OUG nr. 5. s-a prevăzut stabilirea, verificarea, colectarea si executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, respectiv faptul că aceasta se realizează de către autoritatea fiscală competentă potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicata cu modificarile si completarile ulterioare. A. fiind, actul autorității fiscale reprezintă un titlu de creanță si constituie înștiințare de plata conform legii, iar decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003. Reclamantul a disimulat demersul său de a pune în discuție legalitatea stabilirii și încasării taxei de poluare prin prisma apelării la procedura administrativă de drept comun. Prin urmare, calea aleasă de reclamant ignoră procedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel, dacă s-ar valida, s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Referitor la dobânda legală, pârâta susține că aceasta se datorează conform C.pr.fiscală, de la data punerii în întârziere, în speță de la data introducerii acțiunii, respectiv (...) și nu de la data la care s-a efectuat plata. În privința cheltuielilor de judecată, pârâta apreciază că nu poate fi obligată la plata acestora întrucât nu i se poate reține o culpă procesuală, deoarece a făcut aplicarea în mod corect a textelor legale în vigoare. Intimata S. Z. S. C.-N. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale, cu cheltuieli de judecată. Analizând recursul formulat, raportat la probele administrate în cauză și la dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele: Reclamanta a achiziționat autovehiculul second-hand marca MINI COPER 5 dintr-un stat membru al U. E., respectiv G., iar în cadrul demersurilor în vederea înmatriculării în R. a plătit suma de 1.325 lei cu titlu de taxă de poluare prin chitanța seria TS4A nr. 2077150/(...). Prin cererea înregistrată sub nr. 16.606 din data de (...) la pârâta A. C.-N., reclamanta a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare, dar cererea sa a fost respinsă de către pârâtă. Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 110 din T. (fostul art. 90) produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie însă enunțată starea de fapt care stă la baza demersului dedus judecatii si plecând de aspectele concrete ale speței trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul comunitar. În ceea ce privește critica privind greșita soluționare a excepției de tardivitate, Curtea reține că excepția invocată nu este întemeiată deoarece taxa de primă înmatriculare nu a fost percepută în baza unui act administrativ fiscal ci doar în baza unei simple chitanțe de plată care nu îndeplinește exigențele de fond și de formă ale unui act administrativ fiscal, așa cum sunt reglementate de art. 43 din Codul de procedura fiscală. Aceasta este una dintre criticile principale care s-au adus de către C. E. atunci când a demarat procedura de infringement împotriva României pentru instituirea aceste taxe de primă înmatriculare. În consecință, restituirea aceste taxe care nu a fost percepută în baza unui act administrativ fiscal nu poate fi condiționată de urmarea procedurii administrative prealabile instituită de codul de procedură fiscală (pentru că în concret nu există un act administrativ fiscal care să poată fi contestat) și nici de termenele instituite de L. 5. a contenciosului administrativ așa cum pretinde recurenta. Mai mult, conform art. 11 din O. 5. contribuabilul care a plătit taxa de primă înmatriculare are dreptul la restituirea diferenței dintre taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare care ar fi datorată pentru aceelași autoturism fără ca textul enunțat să impună vreo limită de timp în care să fie necesară formularea cererii. În consecință nici restituirea taxei de către instanță nu poate fi condiționată de formularea cererii de chemare în judecată într-un anumit termen. În lipsa reacției ferme a autorității legislative la presiunea exercitată de executivul U. și în pofida demarării procedurii de infrigement, la nivelul instanțelor judecătorești s-a conturat o practică unitară și ulterior previzibilă și predictibilă în materie în sensul stabilirii că dispozițiile legale interne de drept fiscal încalcă dispozițiile art. 90 parag. 1 din T.ul instituind Comunitatea E. (astăzi art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E.). Î.-o astfel de ipostază și ținând seama de caracterul lacunar și deficitar al normelor procesual fiscale în temeiul cărora a fost percepută această taxă fiscală (fără să fie reglementată expres încasarea acesteia pe baza unui act de impunere, fără să fie reglementată expres sau măcar printr-o normă de trimitere, o procedură fiscală de contestarea pe cale administrativă și/sau judiciară a unei astfel de taxe) împrejurarea că reclamantul s-a adresat pe calea dreptului comun în materia contenciosului administrativ printr-o cerere de restituire și apoi instanțelor judecătorești urmând aceleași dispoziții avute la îndemână nu poate fi opusă cu succes pentru a-i paraliza acesteia accesul la judecător. Așa cum rezultă dintr-o jurisprudență clară, consacrată și o interpretare evolutivă a textului art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, legea trebuie să fie accesibilă și previzibilă iar cerințele de ultimă oră în materie impun ca ea să fie și predictibilă, adică stabilă (pe larg, CEDO, cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit din 1979 și R. împotriva României din 2000). O lege este accesibilă atunci când este redactată în termeni clari și conciși astfel încât cel care intră în contact cu normele ei să fie capabil să-și regleze conduita, chiar apelând la profesioniștii dreptului, de așa manieră încât să înțeleagă conținutul dispozițiilor sale și să prevadă efectele care le generează încălcarea acesteia. În cauza de față normele Codului fiscal privind încasarea taxei speciale de primă înmatriculare în lipsa unor norme de procedură fiscală adecvate au fost insuficiente, incerte și neclare pentru ca orice contribuabil să înțeleagă mecanismul de percepere a unei astfel de taxe și să fie astfel capabil să utilizeze anumite mecanisme procesuale pentru contestarea legalității taxei. Din această perspectivă și cu această motivare care se adaugă considerentelor primei instanțe, Curtea constată că reclamantului nu i se poate opune cu succes excepția tardivității introducerii acțiunii termenul de decădere de un prevăzut de art. 11 alin. 2 și 5 din L. nr. 5. nefiind împlinit la data sesizării instanței de fond. Cât privește maniera în care instanța de fond a soluționat excepția inadmisibilității invocată de recurenta pârâtă în procedura de fond, Curtea reține următoarele: Așa cum se va arăta și mai jos, reclamantului i se impută faptul că nu a urmat o procedură administrativă prealabilă pentru a cerere și obține taxa specială de primă înmatriculare și mai apoi să purceadă la realizarea unui demers pe calea acțiunii judiciare. A., referitor la eventuala incidență a disp. O. nr. 5., Curtea constată următoarele: C. dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141 - art.2143 C.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din T.. Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplicăprincipiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul - intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: C.J.C.E., cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de O. nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Împrejurarea că la nivelul U. E. s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor O. nr. 5. nu este contrară T.ului (procedura de infrigement) nu are nici o influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile T.ului. Pe fond, Curtea reține că în cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din T.ul privind instituirea Comunității E.. Este unanim admis, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum R. este stat membru al U. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar (astăzi dreptul U. E.) nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Așa fiind, în cauza de față este pe deplin aplicabil art. 90 parag. 1 din T.ul CE actual art. 110 din TFUE. Referitor la dobânda legală Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. Pe de altă parte, dacă am accepta teza recurentei, s-ar eluda însăși principiile statornicite în practica Curții de Justiție care au fost mai sus redate, respectiv obligația impusă statelor membre de a asigura rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, Curtea de Justiție a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite. Aceasta nu înseamnă că reclamantei i se poate nega dreptul de a cere și obține restituirea taxei dacă încasarea acesteia s-a făcut fără bază legală. Față de toate cele ce precedă, cum motivele de recurs invocate nu au fost găsite întemeiate, sentința pronunțată în cauză fiind legală și temeinică în totalitate, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ., cu referire și la art. 20 alin. 3 din L. nr. 5., prezentul recurs urmează a fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate. În temeiul art. 274 C.pr.civ., pârâta fiind căzută în culpă procesuală va fi obligată să plătească reclamantei-intimate S. Z. S. C.-N. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs cu titlul de onorariu avocațial (f. 13-14 dosar recurs). PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 870 din 18 februarie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., pe care o menține în întregime. Obligă recurenta să plătească intimate S. S. Z. S. C.-N. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 18 octombrie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. P. A. A. I. C. I. V. D. GREFIER, Red.A.A.I./(...) Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: A.-M. B..
| ← Decizia civilă nr. 3503/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 76/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
