Decizia civilă nr. 3503/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3503/2011
Ședința data de 28 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. H. JUDECĂTOR: M. B. JUDECĂTOR: F. T. GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta N. ANA împotriva Sentinței civile nr. 590 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N., având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (L. nr. 1.).
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul declarat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2 lei, achitată cu chitanța nr. 540900179 din (...), aflată la fila 9 din dosar și timbru judiciar de 0,15 lei.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimatul-pârât a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct. 2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din L. nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar. CURTEA Din examinarea actelor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr.590 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al Tribunalului C. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta N. Ana în contradictoriu cu pârâtul P. municipiului C.-N. Pentru a dispune astfel instanța a reținut că aspectul esențial care trebuie lămurit este dacă sporul de dispozitiv/stabilitate prevăzute în acordul colectiv nr.224076/(...) și aflate în plată la data de (...) erau legal acordate, legalitate pe care instanța este obligată să o cerceteze în temeiul art.10 din OUG 1/2010. Din acest punct de vedere, este lipsită de relevanță susținerea reclamantei conform căreia acordul colectiv nu a făcut obiectul vreunei obiecții de nelegalitate a prefectului sau a altei autorități, fiind corectă susținereaaceleiași reclamante conform căreia instanța de judecată este singura abilitată și chiar obligată de prevederile art.10 din OUG 1/2010 să analizeze legalitatea acordului. Pentru a stabili deci legalitatea acordării sporului prin acordul colectiv, instanța va avea în vedere dispozițiile imperative ale art.31 din L. 1. privind statutul funcționarilor publici, care prevede că pentru activitatea prestată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, sporul de vechime, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii. Acest text legal trebuie coroborat cu dispozițiile art.72 din L. 1., care statuează că acordurile colective de muncă pot cuprinde numai măsuri referitoare la aspecte de ordin social, ale condițiilor de muncă, sănătății și perfecționării funcționarilor publici, precum și cu cele ale art.22 din HG 833/2007. Nu se regăsește printre acestea posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor diverse sume de bani cu caracter de prime sau sporuri neprevăzute de lege pentru categoria respectivă de funcționari publici, întrucât, din punctul de vedere al L. 1., salariile sunt stabilite de legiuitor și nu pot fi negociate. Negocierea este o instituție specifică raporturilor de muncă, iar funcționarii publici ale căror raporturi de serviciu se nasc și se exercită în baza unui act administrativ de numire emis în condițiile L. 1. nu pot negocia prestații suplimentare. Această concepție a fost preluată și de L. 3., care prevede expres în anexa III care sunt sporurile/alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici (de remarcat este că sporul de stabilitate nu se regăsește printre acestea). De altfel, acordul colectiv reprezintă legea părților numai în situația în care se respectă dispozițiile legale în vigoare, esențial fiind faptul că sporul în litigiu nu era prevăzut pentru funcționarii din primării în actele normative în vigoare la data încheierii acordului colectiv. Mai reține instanța că acordurile colective și contractele colective de muncă diferă în mod esențial ca instituții juridice din punctul de vedere al conținutului, al părților care le încheie, precum și al condițiilor de validitate prevăzute de actele normative care le reglementează. Prin urmare, sporul de stabilitate prevăzut în acordul colectiv menționat este lipsit de temei legal și nu poate fi avut în vedere la stabilirea drepturilor salariale în anul 2010. Aceleași argumente reține instanța sunt deopotrivă valabile și în cazul sporului de dispozitiv, care nu putea fi acordat funcționarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului, astfel cum s-a stabilit prin D. nr.37/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă I. cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din L. nr.138/1999, raportat la art.13 din același act normativ, cu referire la posibilitatea acordării indemnizației de dispozitiv lunare în cuantum de 25% din salariul de bază tuturor funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea in domeniul administrației publice locale. Prin decizia amintită s-a statuat că dispozițiile articolelor menționate se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul MAI și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de I., situație inaplicabilă în speță. În ceea ce privește salariul de merit, instanța observă că acesta a fost prevăzut de art.8 din OG 6/2007, iar de esența acestuia era faptul că era acordat pentru o perioadă limitată de timp, neputând fi considerat un drept câștigat. Plecând de la această concluzie, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.30 alin.5 din L. 3. și nici cele ale art.7 alin.2 din L. 3., întrucât acestea nu pot valida sporuri nelegal stabilite doar pentru simplul fapt că se aflau în plată la finalul anului 2009. În caz contrar, o astfel de interpretare a L. 3. - în varianta susținută de reclamantă - ar permite permanentizarea unor sporuri nelegale, chiar dacă aceste sporuri ar fi stabilite chiar cu câteva zile înainte de intrarea în vigoare a legii, cunoscându-se prevederile acesteia (de altfel, acordul colectiv invocat a fost încheiat în data de (...), două zile după publicarea legii în Monitorul Oficial). Pe de altă parte, instanța reține că, raportat la (...), salariul de bază al reclamantei a fost majorat prin includerea sporului de vechime în bază, astfel cum prevede L. 3., iar acordarea celorlaltor sporuri (de doctor/toxicitate) nu face obiectul litigiului. Din acest punct de vedere, nu este întemeiată susținerea reclamantei conform căreia trebuie menținut în anul 2010 venitul salarial efectiv, raportat și la faptul că sporurile care se solicită a fi menținute nu au fost legal stabilite. Cât privește argumentele invocate referitoare la retroactivitatea actului precum și cele referitoare la abrogarea arată instanța că se înlătură. Dispoziția contestată este, într-adevăr, un act administrativ emis de persoana care are competența numirii în funcție - primarul, și care este emis în executarea L. 3., în vigoare începând cu data de (...). Prin acest act nu se nasc drepturi noi, ci numai se aplică în concret, în persoana fiecărui funcționar public din aparatul de specialitate al primarului, dispozițiile legii referitoare la reîncadrarea acestuia și la drepturile sale salariale. Prin urmare, actul recunoaște existența și întinderea unor drepturi/obligații ce au luat naștere anterior, la data de (...), direct în temeiul L. 3., având astfel caracter recognitiv/declarativ și fiind firesc a produce efecte retroactive. Din aceeași perspectivă, faptul că alte acte administrative cu forța juridică superioară emise de alte autorități publice dar tot în aplicarea L. 3. au fost abrogate/anulate nu prezintă importanță și nu lipsește de efecte actul în litigiu, acesta fiind legal emis în baza și în vederea executării în concret a L. 3.. Împotriva soluției menționate a declarat recurs susținând că reținerilesunt eronate deoarece s-a confundat data publicării legii cu data intrării învigoare a acesteia, sporurile de stabilitate și dispozitiv nu exced prevederilor legii nr.3. dimpotrivă ele sunt confirmate de notele de la anexa I/2 și I.. Astfel, în măsura în care un salariat a beneficiat în luna decembrie 2009 de acest spor inclus în baza contractului sau acordului colectiv de muncă ori în baza unui act administrativ, acesta trebuie inclus în salariu de bază în temeiul art.3 lit.c, art.7 alin.2, art.30 alin.5 coroborat cu notele din anexă din L. nr.3. texte reiterate de art.5 alin.1 lit.a și art.10 din OUG nr.1/2010 și mai ales confirmate de decizia CC . Acesta era obiectul cauzei, instanța a fost investită să aprecieze legalitatea și temeinicia dispoziției nr.661/(...) prin raportare la aceste dispoziții respectiv prin raportare la salariul avut în plată la (...) și cel stabilit în urma concedierii. Ceea ce s-a omis a se observa sub acest aspect al încheierii și negocierii sporului de stabilitate după publicarea în monitor a L. nr.3. este că la nivelul precizat și anterior în actele de negociere colective ultimul fiind contractul/acord nr.1193/2006 și în vigoare până la (...) respectiv (...) când afost încheiat -pentru continuitate) acest nou contract/acord cu clauze similare. Cât privește argumentul adus de instanță constând în aceea că sporul contravine dispozițiilor art.12 alin.2 din L. nr.130/1996 arată recurentul că practica Înaltei Curți de C. și Justiție și a C. C. (decizia CC380/2004 și nr.46/2008) a concluzionat că toate convențiile colective prin care salariații beneficiază de unele drepturi suplimentare celor expres prevăzute drepturi având ca temei principiul negocierilor colective în funcție de posibilitățile financiare ale fiecărei instituții care realizează venituri proprii.In aceste conditii interpretand sistematic și per a contrario dispozițiile art.8 și 12 din L. nr.130/1996 și ținând seama de principiile ce stau la baza raporturilor de muncă rezultă că personalul din instituții bugetare poate negocia prin acorduri/contracte clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispozițiile legale. Salarizarea personalului din instituții publice este reglementată de dispozițiile art.31 din L. nr.1. privind statutul funcționarilor și respectiv art.155 și urm. din L. nr.53/2003 potrivit cărora salariul este compus din salariu de bază stabilit conform legii și o parte variabilă constând în sporuri și drepturi suplimentare. Ca atare din interpretarea normelor citate rezultă că personalul instituțiilor publice are dreptul de a negocia prin acorduri drepturi. În ceea ce privește motivele de nelegalitate și netemeinicia a dispoziției arată recurentul că a fost în afara legii controlul AJPS aceasta neavând nici un fel de atribuții legale de control asupra activității și asupra actelor autorităților administrației publice locale. La data adoptării dispoziției nr.2496/(...) Ordinul nr.(...) indicat ca temei legal era abrogat prin ordinul comun al M. și NFP nr.(...) - art.3.De altfel se arată acest ordin a fost declarat și nelegal de instanță iar dispoziția inițială controlului nu a fost contestată. În plus adresa AJPS nu reprezintă nici măcar un act administrativ în sensul legii contenciosului ci o operațiune tehnică, sancțiunea nerespectării indicațiilor ei fiind una de recomandare a unei instituții locale fără atribuții în această materie. Pe fondul cauzei arată recurentul că dispoziția nr.3270/(...) prin care se impune modificarea dispoziției inițiale nr.1160/(...) privind reîncadrarea sa și stabilirea drepturilor salariale prin includerea în dispozitiv încalcă mai multe principii: principiul ca la trecerea la noul sistem de salarizare nici o persoană să nu înregistreze vreo diminuare a venitului de care beneficiază potrivit reglementărilor aplicabile în decembrie: principiul luării în considerare a tuturor sporurilor indemnizațiilor sau altor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite prin acte de negociere colectivă și prin acte specifice autorităților locale ,principiul privind garantarea și respectarea dreptului de proprietate privată și protecția banilor. Mai arata recurenta că dispoziția prin care se elimină sporul conduce la diminuarea drepturilor deși acestea erau recunoscute și stabilire prin contractul/acordul colectiv de muncă; consființite prin hotărâre judecătorească și însușite prin HCL nr.61/(...), HCL nr.545/2009, HCL nr.122/2009 în consecință drepturi câștigate ce impun o speranta legitimă la plată. Temeiurile legale ale acordării acestui spor în salariu de bază începând cu ianuarie 2010 mai arată recurentul sunt art.3 lit.c , art.7 alin.2 art.30 alin.5 din L. nr.3., art.10 din OUF nr.1/2010. Prin urmare concluzionează recurenta dispoziția intimatului emisă în baza unui act normativ abrogat și a unei simple opinii a negat un drept salarial câștigat prin negociere colectivă consființit prin acte administrative șichiar judecătorești ceea ce conduce la diminuarea distinctă a drepturilor sale salariale. Analizând argumentele aduse prin recursul declarat prin prisma actelordosarului, a normelor juridice incidente, a art.304 C.pr.civ. Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea hotărârii. Astfel, susține recurenta că sporul de stabilitate eliminat prin actul contestat a fost stabilit anterior prin acordul colectiv încheiat la nivelul primăriei negociat pentru personalul și confirmat prin hotărâri ale consiliului local. Cele avute în vedere de recurent nu pot fi reținute deoarece autoritatea emitentă a deciziei contestate este obligată a adopta măsuri conform dispozițiilor instituite prin lege. În cauză L. nr.330/2010 și OUG nr.1/2010 acte normative ce reglementează sistemul de salarizare a funcționarilor stabilesc că nu vor fi luate în considerare drepturile salariale stabilite prin contractele și acordurile colective de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin alte acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care exced prevederilor L. cadru nr.3.. Ca atare legea stabilește nevalabilitatea acordurilor sau actelor administrative încheiate cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor. Drepturile invocate în contextul acordului nu au baza legală și nu pot fi validate din perspectiva limitelor imperative stabilite pe cale contractantă/negociere a unor componente a salariului funcției publice prevăzute de art,72 din L. nr.188/2009. Potrivit acestui din urmă act normativ se pot negocia prin reprezentanți încheierea de acorduri doar cu privire la măsuri exprese ce vizează condițiile de muncă, sănătate, perfecționare profesională și nu drepturi bănești sume cu caracter de prime, sporuri. Prin urmare în condițiile în care sporurile , primele nu sunt expres prevăzute ca putând fi negociate nu se poate susține că aceste drepturi - sporuri de stabilitate cuprinse în acorduri/contracte au o bază legală. Așa fiind doar sporurile stabilite în plată la finele anului 2009 urmau a fi acordate nu și cele stabilite contrar dispozițiilor legale pentru ca în sensul acestora sunt prevederile din L. nr.3. iar din această perspectivă reținerile primei instanțe nu pot fi considerate greșite., Se susține însă de recurentă că acordul nu ar fi nelegal deoarece prin hotărâri ale consiliului local ar fi fost confirmate și ca atare este obligatoriu . Împrejurarea nu are relevanță pentru că legea stabilește expres că toate acordurile colective și actele emise cu nerespectarea prevederilor legale nu sunt aplicabile, că autoritățile deliberative au obligația adoptării de măsuri cu respectarea legii astfel că această din urmă autoritate deliberativă avea obligația aplicării legii statutului funcționarului și respectiv a actului normativ superior. L. nr.1. a statuat că nu pot fi negociate în cazul funcționarilor drepturi salariale ci măsuri sociale,de perfecționare, iar L. nr.3. și OUG nr.1/2010 au statuat că astfel de acte prin care s-au stabilit drepturi cu încălcarea prevederilor să nu fie luate în considerare așa încât prin emiterea deciziei contestare intimatul nu a făcut altceva decât a lua măsuri în conformitate cu legea. Legat de aceasta susține recurenta că sporurile se prevăd prin note, însă se omite a se avea în vedere că L. nr.330/2003 preia situația instituită de L. nr.1. în contextul căreia nu pot fi negociate prestații suplimentare atunci când prevede expres anexa 3 care sunt sporurile și alte drepturi acordate funcționarilor. Cât privește sporul de stabilitate potrivit acestei legi el nu se regăsește printre acestea. Chiar dacă se relevă in nota acordarea sporurilor distinct într-un cuantum ce nu depășește 30% din suma salariilor de bază nu trebuie omis că cele statuate prin acorduri colective trebuie să fie adoptate curespectarea legilor în vigoare la emiterea lor si care nu exced legii. Or, asa cum s-a aratat sporul nu putea fi negociat in conditile legii 1.. Prin urmare criticile recurentei legat de confirmare prin HCL, obligativitate și statuare nu pot fi primite și vor fi respinse. Respinse urmează fi și susținerile cu privire la faptul că acordul colectiv de muncă nu a făcut obiectul acțiunii, instanța nefiind investită cu cercetarea legalității acordului deoarece în condițiile art.10 din OUG nr.1/2010 instanța era obligată să procedeze la cercetare. Ori din această perspectivă a arătat instanța că aspectul esențial de lămurit era acela de a ști dacă sporul de stabilitate prevăzut în acord și aflat în plată la 31 decembrie 2009 era legal acordat. Urmărind a stabili în condițiile normei arătate legalitatea stabilirii sporului prin acord prima instanță corect s-a raportat la dispozițiile legii nr.1. reținând că prin acord se pot stabili măsuri de ordin social, condiții de muncă. Prin urmare raportat la obligativitatea instituită de lege nu se poate sustine ca a fost încălcat principiul disponibilității atunci când a fost analizată legalitatea dreptului invocat. Nu se poate reține însă nici susținerea că sporul a fi fost confirmat din anul 2003 prin hotărâre judecătorească deoarece în discuție nu a fost pus acordul din acel an iar de atunci au survenit o serie de acte normative cu aplicare imediată ce au determinat schimbarea situației juridice a funcționarului public și au impus aplicarea actului superior legea sau ordonanța. Nici susținerile că în speță nu erau aplicabile anumite dispoziții că sporul era în vigoare nu pot fi reținute deoarece nu se pot valida sporuri nelegal stabilite pentru simplul fapt că se aflau în plată la finele anului 2009. Mai susține recurenta că agenția nu avea competența de a face verificări. Chiar dacă s-ar trece peste reținere că prin ordin agenția avea stabilită o competență specială în sarcina agenției nu se poate omite că autoritatea intimată avea obligația de a adopta măsuri în conformitate cu legea. Ori așa cum s-a arătat drepturile evocate sunt stabilite în condițiile în care legea funcționarului nu permite negocierea iar L. nr.3. și ordonanța nr.1/2010 stabilesc expres drepturile salariale. Aceste acte normative sunt accesibile previzibile și predictibile și îndeplinesc exigențele conform interpretărilor contestate în practica CEDO - cauza R. contra României. Ca atare în condițiile reglementărilor arătate susținerile recurentului sunt nefondate și urmează a fi respinse. Și celelalte susțineri referitoare la retroactivitate la, abrogare, anulare nu pot fi reținute. Dispoziția contestată este un act administrativ emis de persoana care are competența numirii în funcție - primarul - în executarea L. nr.3. în vigoare începând cu data de (...). Prin acest act se aplică în concret dispozițiile legii privind sistemul unitar al salarizării. Cu alte cuvinte actul recunoaște existența și întinderea unor drepturi și obligații în condițiile L. nr.3. având astfel caracter declarativ și deci cu efecte corespunzătoare date de această lege. În plus nu trebuie omis că legea conferă posibilitatea intrării în legalitate a asigurării principiului constând în statuarea drepturilor în conformitate cu legea și a aplicării actului normativ superior. Așa fiind criticile recurentei sunt nefondate. Nefondate sunt și restul susținerilor recurentei deoarece un spor nu poate fi validat în cazul în care a fost nelegal stabilit. Așadar față de cele arătate în baza art.312 C.pr.civ., Curtea va da o soluție de respingere a recursului declarat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta N. ANA împotriva sentinței civile nr. 590 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. H. M. B. F. T. GREFIER D. C. Red.F.T./S.M.D. 2 ex./(...) Jud.fond.C. P.
| ← Decizia civilă nr. 2398/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3841/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
