Decizia civilă nr. 4064/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 4064/2011
Ședința publică de la 27 O. 2011
PREȘEDINTE R.-R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinmare recursul formulat de reclamanta SC R. T. S., împotriva sentinței civile nr. 3., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr.
(...), în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este timbrat, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. CURTEA Prin sentința civilă nr. 3546 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), a fost respinsă cererea formulată de reclamanta S. R. T. S. C.- N. în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. a J. C., având ca obiect suspendarea executării actelor administrativ-fiscale constând în: D. de impunere privind obligații fiscale suplimentare nr.F-CJ-435/(...), D. privind nemodificarea bazei de impunere nr.F-CJ-436/(...) și Raportul de inspecție fiscală nr.F-CJ-393/(...). Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Urmare a controlului efectuat la începutul anului 2011 la sediul social al reclamantei, pârâta a emis următoarele acte administrativ fiscale: D. de impunere privind obligații fiscale suplimentare nr.F-CJ-435/(...), a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr.F-CJ-436/(...) și a Raportului de inspecție fiscală nr.F-CJ-393/(...) prin care a fost obligată la plata sumei de 72.965 lei cu titlu de contribuții și a sumei de 36.534 lei cu titlu de majorări. Referitor la introducerea recursului grațios în conformitate cu prevederile art. 7 din L. nr. 554/2004 din actele depuse în probațiune rezultă că această procedură a fost îndeplinită (f.9-11). Cu privire la prima condiție-cazuri bine justificate - legea nu cuprinde reglementări dar este evident că existența unui caz bine justificat impune existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ care este emis pe baza legii și pentru executarea acesteia. Cu ocazia soluționării cererii de suspendare a executării actului administrativ, instanța are numai posibilitatea de a efectua o cercetare sumarăa aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege nu poate fi prejudecat fondul litigiului. Cazul bine justificat nu poate fi argumentat deci prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare. Din aceste considerente motivele invocate de reclamantă în susținerea primei condiții și implicit argumentele privind greșita aplicare a legii, principiul neretroactivității legii și analiza contractului menționat, instanța le apreciază ca fiind aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ însă acestea nu pot fi analizate în cadrul prezentei cereri deoarece vizează fondul actelor, urmând a fi cenzurate numai în cadrul acțiunii în anulare întrucât în prezenta procedură nu poate fi prejudecat fondul litigiului. În neîndeplinirea primei condiții - caz bine justificat - tribunalul retine și D. I.C.C.J. - Secția contencios administrativ fiscal pronunțată în anul 2005 în care s-a reținut că „prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu; a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce într-un stat de drept este de neconceput; suspendarea executării actelor administrative constituie o situație de excepție care intervine cu legea o prevede - în limitele și condițiile anume reglementate";. De asemenea, prin D. nr. 257/(...), Curtea Constituțională a reținut că „ suspendarea actelor administrative reprezintă totodată o situație de excepție, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate";. Potrivit prevederilor art. 2 pct. 1 lit. ș din L. nr. 554/2004 „paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public";. Paguba iminentă astfel cum aceasta este definită prin prevederile legale menționate presupune existența în cuprinsul actului vizat a unor dispoziții care, prin aducerea la îndeplinire i-ar produce reclamantei un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului. Pe de altă parte, îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminența producerii pagubei invocate, ori în speță simplele afirmații făcute de reclamantă - imposibilitatea achitării facturilor curente la furnizări de mărfuri sau achitarea acestora cu întârziere ce presupune si perceperea de penalități - sunt lipsite de relevanță. Simpla menționare a consecințelor prejudiciabile nu duce de facto la constatarea existentei pagubei iminente astfel cum s-a statuat și de Î.C.C.J. - Secția de contencios administrativ și fiscal, iar în speță nu s-a făcut dovada întrunirii și a acestei condiții. Apărarea formulată de reclamantă în sensul că în condițiile în care pârâta deține cu privire la sumele contestate titluri executorii - va demara procedura de executare silită - nu este actuală deoarece nu a depus probe la dosar din care să rezulte că s-a demarat executarea silită și nici nu rezultă că executare este de natură a-i bloca activitatea si plata salariilor. Față de cele expuse, tribunalul a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii celor două condiții cumulative prevăzute de art.14 din L. nr.554/2004, motiv pentru care a dispus respingerea cererii ca nefondată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC R. T. S. solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de suspendare, cu cheltuieli de judecată. În motivarea recursului reclamanta a arătat că instanța de fond a dat o greșită și nelegală aplicare a normelor juridice în materia care guvernează demersul judiciar obiect al prezentului dosar și a respins cererea subscrisei pe motivul că nu sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și a pagubei iminente. Pentru a statua astfel, instanța de fond a reținut cu privire la condiția cazului bine justificat "că acesta presupune existenta unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, acesta neputând fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea lui, întrucât acestea vizează fondul cauzei, apreciind motivele invocare de către reclamantă, cum ar fi: aplicarea retroactivă de către intimată a legii etc. ca fiind aspecte ce țin de fondul cauzei." De asemenea a precizat instanța de fond că suspendarea actelor administrative reprezintă o situație de excepție întrucât acestea se bucură de o prezumție de legalitate. Învederează că această interpretare excesivă face de neaplicat prevederile privind suspendarea din cadrul legii contenciosului administrativ. Instanța de judecată sesizată cu o astfel de cerere ar trebui per a contrario să se aplece asupra situației semnalate de justițiabil, întrucât este singurul garant și apărător al persoanelor în fața abuzurilor autorităților publice. Dacă insă instanța, prin soluțiile pronunțate și prin motivare a hotărâri lor face aproape imposibil de aplicat legea contenciosului administativ în ceea ce privește cererile de suspendare, se creează percedente periculoase și se deschide calea unor permanente abuzuri. În condițiile în care legiuitorul a reglementat posibilitatea suspendării unui act administartiv, a pus la dispoziția particulari/or care se pretind vătămați un instrument juridic si le-a conferit o garanție împotriva efectelor vătămătoare a actelor autorităților publice. Consideră, raportat la toate motivele invocate in cadrul cererii de suspendare că instanța avea obligația să le analizeze în mod sumar, formal, nu să le înlăture în totalitate. Cum ar putea oare o instanță să constate că sunt îndoieli puternice și evidente asupra prezumției de legalitate dacă nu analizează argumentele invocate de reclamant? Nu cred că există speță având ca obiect cererea de suspendare, în care argumentele invocate de parte să nu fie sau să nu facă parte din cele care vor fi analizate și de către instanța care judecă pe fond litigiul. Instanța sesizată cu o cerere de suspendare trebuie doar să palpeze fondul, să analizeze aparenta dreptului. În speță, din împrejurarea că la momentul la care s-au născut raporturile juridice dintre subscrisa și S. TBS Engineering S.R.L prin contractul recalificat de către intimată, nu era în vigoare legea care permitea intimatei recalificarea, rezultă îndoieli suficient de puternice și evidente asupra prezumției de legalitate a actelor a căror suspendare am solicitat-o. Instanța nu ar fi intrat printr-o astfel de constatare, în aspecte pe care doar instanța sesizată cu judecarea fondului cauzei le poate analiza, întrucât nu ar fi anulat/înlăturat actul administrativ, ci doar i-ar fi suspendat efectele, constatând că există dubii cu privire la legalitatea lui. În ceea ce privește condiția pagubei iminente, instanța de fond a reținut cu privire la aceasta "că nu este îndeplinită, întrucât subscrisa am oferit instanței simple afirmații, fără a dovedi iminența producerii pagubei." Consider și această afirmație nelegală, netemeinică și excesivă, cu atât mai mult cu cât însăși instanța a reluat in cuprinsul hotărârii textul de lege care definește paguba iminentă ca fiind prejudicial material viitor și previzibil sau după caz perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autoritățipublice sau a unui serviciu public". Or, raportat la acest text de lege, subscrisa nu trebuia să dovedesc un prejudiciu actual, așa cum a solicitat instanța, ci posibilitatea producerii acestuia și/sau perturbarea gravă a activității. Pe cale de consecință din ansamblul argumentelor și probelor administrate rezultă rară dubiu îndeplinirea condițiilor solicitate de lege. În ce privește condiția existenței cazului bine justificat, printr-o simplă analiză a actelor și lucrărilor dosarului, raportat la motivele invocate, rară prejudecarea fondului, consider că există împrejurări legate, cel puțin de aplicarea abuzivă și greșită a legii, de încălcarea principiului neretroactivității legii, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrativ fiscale în litigiu, astfel că această condiție a legii în ceea ce privește admisibilitatea cererii de suspendare este îndeplinită. În ceea ce privește condiția pagubei iminente și aceasta este îndeplinită, fiind evident că poprirea conturilor subscrisei, in temeiul actelor a căror suspendare am solicitat-o ( aceste fiind titluri executorii scadente) și privarea subscrisei de suma conținută de acestea, sunt de natură să-i blocheze întreaga activitate, fiind notoriu că o societate comercială cu conturile poprite este total blocată. Aceste împrejurări sunt de natură să perturbe grav activitatea subscrisei și să producă consecințe greu de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat . In acest sens dorește să mai învedereze că instanța nu analizat în ceea ce privește îndeplinirea acestei condiții motivul invocat de subscrisa referitor la accesarea de fonduri europene, accesare care va fi blocată în condițiile în care subscrisa înregistrez creanțele constatate de intimată prin actele atacate. Ori, oprirea acestor activități care vizează dezvoltarea reclamantei, prin "grija" intimatei este de natură să producă consecințe greu de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 18 octombrie 2011, pârâta D. G.a F. P. C.-N. (f. 6) a solicitat respingerea cererii de suspendare a executăriiactului administrativ fiscal, formulată de reclamantă. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și aapărărilor formulate, Curtea reține următoarele: Conform art. 215 C.pr.fisc. contestația administrativă împotriva actului administrativ fiscal nu-i conferă caracter suspensiv de drept, recunoscându-i- se dreptul contestatorului de a cerere suspendarea pe cale judecătorească prin formularea unei cereri în conformitate cu dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, suspendarea fiind condiționată de plata unei cauțiuni până la 20% din valoarea sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei. Astfel fiind, corelând acest text legal cu dispozițiile art. 14 din L. nr. 554/2004, rezultă că pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ fiscal trebuie îndeplinite următoarele condiții: depunerea/consemnarea unei cauțiuni; existența unui act administrativ fiscal, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. Prima cerință stipulată anterior este îndeplinită în speță, având în vedere că instanța de fond a fixat cu titlu de cauțiune astfel că suma de suma de 5475 lei a fost consemnată la dispoziția instanței la societatea bancară CEC Bank SA Sucursala C. așa cum atestă actul (recipisa de consemnare) emis de bancă seria TA sub nr. 1629400 din (...) (f. 24 dos. fond). În ceea ce privește a doua condiție este de notat că prin D. de impunere nr. F-CJ 435 din (...) emisă de pârâtă s-a stabilit în sarcina reclamanteiobligația de plată a sumei de 72.965 lei cu titlu de contribuții și suma de 36.534 lei cu titlu de majorări de întârziere (f. 12-14 dos. fond). Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 corelat cu art. 41, art. 43 și art. 86-87 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, decizia de impunere emisă de organul fiscal prin care se stabilesc impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat este susceptibilă de regimul prevăzut de art. 41 și art. 205 și urm. C.pr.civ. Din această perspectivă și această condiție este îndeplinită în cauză. Cu referire la condiția exercitării procedurii administrative prealabile ținând seama de calificarea dată de instanța de contencios constituțional (D. nr. 409/2004) și practica judiciară a Î. C. se reține că în cauza procedura prealabilă a fost îndeplinită. Astfel, Curtea reține că împotriva actului fiscal s-a formulat contestație întemeiată formal pe dispozițiile art. 205 și urm. C.pr.fisc. (f. 9-11 dos. fond) astfel că și această condiție este îndeplinită. Cât privește condiția existenței cazului bine justificat, Curtea are în vedere în analiză sensul acestei expresii ce comensurează această condiție dată de L. contenciosului administrativ nr. 554/2004. Astfel conform art. 2 alin. 1 lit. t) din lege, prin cazuri bine justificate se înțelege împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Analizând această condiție prin prisma celor susținute de reclamantă și a dovezilor invocate în sprijinul acesteia, Curtea constată că stabilirea legalității actului administrativ fiscal ține de soluționarea contenciosului de legalitate. Din această perspectivă, Curtea în aparență și în analiza acestei condiții nu poate statua că din împrejurările de fapt ori de drept ar rezulta aparența unei încălcări a legii cu atât mai mult cu cât recurenta reclamantă a invocat în sprijinul cererii de suspendare aceleași împrejurări care fac obiectul contestației formulată pe cale administrativă, așa cum de altfel a reținut întemeiat și instanța de fond. Așa cum s-a statuat constant în practica judiciară: S. susțineri făcute înconținutul cererii de suspendarea executării actului administrativ-fiscal nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul, întrucât dispozițiile legale cuprinse în art. 2 alin.(1) lit. t) din L. nr.554/2004 se referă, în mod expres, la împrejurări de fapt și de drept, iar nu la afirmațiile părților. (ÎCCJ-SCAF, decizia nr. 2537 din 13 mai 2010). Cât privește motivarea actului fiscal, Curtea are în vedere exigențele impuse de legea internă și de acte internaționale cu valoare de soft-law, respectiv R. C. de M. al C. E. nr. (77)31 cu privire la protecția individului în relația cu actele autorităților administrative, în special la P. IV din Rezoluție care impune ca în situația când actul administrativ este de o așa natură încât afectează în mod negativ, drepturile, libertățile sau interesele, persoana vizată trebuie să fie informată cu privire la motivele care stau la baza actului. Din această perspectivă, Curtea reține că decizia suspusă suspendării conține o anumită justificare legală și factuală a stabilirii obligațiilor fiscale. Astfel fiind, în cauză nu au putut fi decelate care sunt împrejurările de fapt și de drept care de la prima vedere și în aparență conduc la concluzia că ar exista o îndoială puternică și serioasă asupra legalității actului administrativ fiscal. Aspectele de fapt și de drept reiterate și în recurs nu pot constitui în elemente apte să conducă la reținerea ca întemeiată a acestei condiții câtă vreme analiza acestora implică o evaluare nu în aparență și sumar ci o analizăaprofundată unde sunt necesare probatorii și raționamente judiciare ce țin de controlul de legalitate în substanță a actului administrativ. De aceea, Curtea reține că analiza făcută de instanța de fond asupra acestei condiții este pertinentă. Cât privește ultima condiție, Curtea are în vedere circumstanțiere legală a acesteia în art. 2 alin. 1 lit. ș) din L. nr. 554/2004 unde se arată că prin expresia pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Sigur, actul a cărui suspendare se solicită produce efecte executorii, practic reclamanta este obligată ca de îndată, voluntar, sau ulterior, în cel mai scurt timp, silit, să plătească sumele stabilite în sarcina sa. Cu trimitere la practica judiciară a Î. C., Curtea reține că: Executareaunei obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, în sensul art.2 alin.(1) lit. ș) din L. nr. 554/2004. Într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului. (ÎCCJ-SCAF, decizia nr. 2537 din 13 mai 2010). Așa cum s-a arătat în jurisprudența CEDO prin aplicarea interpretării specifice acesteia și prin utilizarea noțiunilor autonome, procedurile jurisdicționale în materie fiscală sunt calificate ca acuzații în materie penală, ce intră sub incidența art. 6 din Convenție, ceea ce impune a se reține cu trimitere la art. 6 parag. 2 care conferă garanții în această materie că nu se opune, în principiu, executării silite a unor sancțiuni fiscale înainte de obținerea unei hotărâri judecătorești definitive, dar într-o astfel de situație statul trebuie să-și exercite prerogativele sale în limite rezonabile și astfel să se asigure un just echilibru între interesele aflate în cauză. Or, executarea actului administrativ de îndată, având în vedere considerentele ce preced, nu ar fi susceptibilă să destabilizeze justul echilibru prefigurat între interesul statului de a stabili și percepe sumele de bani cu titlu de creanță fiscală pe baza unor acte prezumat valabile și interesul contribuabilului - societate comercială - care are dreptul să-și păstreze patrimoniul afectat comerțului fără a fi prejudiciat prin acte de executare puse sub semnul legalității. Or, în cauză, executarea obligațiilor bugetare suplimentare a fost dispusă în baza unui act administrativ fiscal care se bucură de o puternică prezumție de legalitate, astfel că nici această condiție prevăzută de lege nu este îndeplinită. Din această perspectivă, Curtea urmează să rețină că recursul formulat în cauză nu este fondat, sens în care întemeiat pe dispozițiile art. 14 și art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 corelat cu art. 215 C.pr.fisc. se va respinge ca atare. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge recursul declarat de reclamanta SC R. T. S., împotriva sentinței civile nr. 3546 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 27 octombrie 2011. { F. | Președinte, R.-R. D. Judecător, L. U. Judecător, M. D. Grefier, M. T. } Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...) Jud.fond.G. G.
| ← Decizia civilă nr. 3673/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2075/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
