Decizia civilă nr. 4092/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A C., DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
D. C. Nr. 4092/2011
Ședința publică de la 27 O. 2011
PREȘEDINTE R.-R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D.
G. M. T.
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta D. G. A F. P. A J. M. ÎN NUME P. ȘI PENTRU A. F. P. S. M., recurent A. F. P. S. M. PRIN D. G. A F. P. A J. M. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., împotriva sentinței civile nr. 4., pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul C. I., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
P. de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 5. este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursurile sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.{ F. } CURTEA Prin sentința civilă nr. 476 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-au respins excepțiile invocate de pârâte. S-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul C. I. în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. M. - A. F. P. Ș. M. și M. M. - A. F. pentru M. și, în consecință: S-a constatat nelegalitatea încasării sumei de 9.894 lei reprezentând taxă de poluare, achitată cu chitanța seria TS5 nr.4917163 din data de (...). Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 9.894 lei, cu dobânda legală, de la data achitării și până la restituirea efectivă a sumei precum și la plata sumei de 43,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanta a achiziționat dintr-un stat membru al U. E. autovehiculul menționat mai sus pe care a dorit să-l înmatriculeze, fără plata taxei de poluare, însă pârâta A. F. P. Ș. M., prin D. nr. 798 din (...) a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 9.894 lei. Conform prevederilor art. 90 par. 1 din T. Constitutiv al U. E., nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. T. a considerat că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al U. E., iar potrivit art. 148 din Constituția R., ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, P., P. R., G. și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat. De asemenea, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Taxa speciala ce face obiectul prezentei cauze, încasată în baza OUG nr. 5. modificată, este contrară normelor comunitare, astfel că se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia iar actele administrativ fiscale atacate sunt nelegale. Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare precum și a dobânzii legale prevăzute de art. 3 din O.G. nr. 9/2000, calculată de la data solicitării restituirii sumei și până la plata efectivă a acesteia. Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, dat fiind faptul că autoturismul reclamantului a mai fost înmatriculat într-un stat membru U.E., tribunalul a considerat că taxa trebuie restituită plătitorului, situație în care decizia prin care s-a stabilit taxa de poluare este nelegală. Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea reclamantului a fost admisă în temeiul prevederilor art. 4 raportat la art. 18 din L. nr. 5. privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, conform dispozitivului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F. P. M., in nume propriu si pentru A. F. P. Ș.-M. solicitând admiterea recursului, modificarea sentintei atacate in sensul respingerii actiunii formulate de C. I. ca neintemeiata; În motivarea recursului, a arătat recurenta, în esență, că taxa de poluare reglementată de dispozițiile OUG nr. 5. nu încalcă normele comunitare, sub acest aspect soluția instanței de fond fiind nelegală. In ce priveste solicitarea dobanzii legale fiscale, solicită instanței sa respinga cererea ca neintemeiata, avand in vedere ca taxa pe poluare nu este o taxa fiscala si nu se circumscrie situatiilor limitativ reglementate de art.117 Cod P. F., iar repararea prejudiciului se realizeaza in conditiile dreptului comun - art.1088 alin.2 cod civil cu aplicarea O.G. nr. 9/2000 de la data cererii de chemare in judecata si nu de la data achitarii taxei. In ce priveste cheltuielile de judecata solicită instanței sa aiba in vedere ca insasi Curtea C. a confirmat legalitatea dispozitiilor art. 11 din O. nr. 50 / 2008, iar organul fiscal a aplicat dispozitiile legale privind restituirea catre reclamant a sumei pentru care exista temei legal de restituire. Pentru aceste motive, solicita admiterea recursului si modificarea hotararii atacate in sensul celor de mai sus . In drept s-au invocat: Codul de P. C., L. nr.571/2003, O.G nr.92/2003 privind Codul de P. F., T. C., OUG nr. 5.. Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și chemata în garanție A. F. pentru M. solicitând modificarea în tot a sentinței în sensul respingeriiacțiunii reclamantei. C. hotărârea pronunțată ca fiind nelegală și netemeinică. În motivare s-a arătat că: Critică hotărârea instanței de fond sub aspectul determinării corecte a dispozitiilor din T. Comunitatii E. în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea prevederilor OUG nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu normele comunitare. In privinta analizei taxei prin prisma art. 110, teza 1, TFUE ,atunci când si o astfel de exigență a fost supusă analizei, opinează că, astfel cum va arăta în continuare, instanța de fond nu s-a referit la practica CEJ relevanta cu privire la întelesul si întinderea art. 110, teza 1, TFUE în materia taxării interne, în genere, și a auto vehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea româna, ci la cea comunitară. Cauza C-402/09 T. împotriva S.ui român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M. având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Tribunalul Sibiu, Secția comercială și de contencios administrativ, este prima în care au fost prezentate concluziile de către avocatul general Eleanor Sharpston, la termenul din 27 ianuarie 2011. Prezentarea concluziilor de către avocatul general este o etapă importantă a procesului, în cadrul acestora avocatul analizând în detaliu aspectele îndeosebi juridice ale litigiului și propunând, în deplină independență, Curții de Justiție răspunsul care consideră că trebuie dat problemei ridicate. Curtea, după ascultarea avocatului general, deliberează și adoptă hotărârea, dispozitivul acesteia fiind pronunțat în ședință publică. Hotărârile și concluziile avocaților generali sunt disponibile pe site-ul internet CURIA chiar în ziua pronunțării, respectiv a prezentării. Taxa pe poluare pentru autovehicule este conformă cu articolul 110 TFUE și nu reprezintă o măsură discriminatorie. Obiectivul articolului 110 TFUE, așa cum a reținut avocatul general, este să interzică impozitarea internă care discriminează, direct sau indirect, produsele importate în favoarea produselor naționale. Or, atât timp cât legea română taxează atât autovehiculele introduse in țară, cât și pe cale produse aici, nu se poate pune problema discriminării. De asemenea, o reglementare națională de introducere a unei noi taxe aplicate la prima înmatriculare a unui autovehicul de ocazie importat dintr-un alt stat membru nu încalcă articolul 110 TFUE doar pentru că pe piața națională existau deja vehicule echivalente anterior introducerii taxei, care nu sunt supuse acestei taxe. Cât privește cea de-a doua concluzie a avocatului general, aduce în discuție valoarea reziduală a taxei pe poluare, condiție întrunită în legislația românească (art. 8 din O. nr. 5. prevede posibilitatea restituirii valorii reziduale a taxei). Și din această concluzie rezultă compatibilitate a taxei pe poluare cu articolul 110 TFUE, deoarece cuantumul taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat nu depășește cuantumul rezidual al taxei inclus în prețul de vânzare al unui vehicul de ocazie echivalent, care a fost supus taxei atunci când a fost înmatriculat pentru prima dată ca vehicul nou. Explicația constă în faptul că O. nr. 5. prevede ca taxa cea mai mare (în functie de norma de poluare) este cea pentru masina nouă, în timp ce pentru un autovehicul de ocazie, aceasta se reduce în funcție de vechime și corespunzator deprecierii autovehiculului .. Astfel, valoarea de vanzare a unui autovehicul de ocazie, pentru care s-a achitat taxa la un moment dat, cuprinde și valoare reziduală a acesteia. Referitor la cea de-a treia concluzie a avocatului general, apreciază că și aceasta pune în evidență faptul că legea română întrunește cerințele de compatibilitate cu norma europeană. Astfel, grila fixă de depreciere prevazută în legislația privind taxa pe poluare pentru autovehicule(O. nr. 5. și H.G. 686/2008privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O. nr. 5.(8) cuprinde, pe lângă vechimea autovehiculului alte criterii de reducere a taxei, respectiv: rulajul mediu anual, starea generală standard, dotare(aer condiționat, ABS și airbag). Deși în concluzie avocatul general lasă să se înțeleagă că legea română nu are în vedere decât vechimea autovehiculului, reținerea este inexactă. În concluzie, toate considerațiile pe care avocatul general Eleanor Sharpston le-a expus Curții de Justiție a U. E., pun în evidență faptul că taxa pe poluare pentru auto vehicule instituită prin O. nr. 5. este compatibilă cu articolul 110 TFUE și nu reprezintă o măsură discriminatorie. 2. Critică, de asemenea, soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată. C. că instituția chemată în garanție nu poate fi obligată la plata acestora în primul rând pentru că nu a stabilit suma de plată reprezentând taxa pe poluare, respectiv nu a emis actul administrativ D. de calcul și, în al doilea rând, pentru că virarea sumelor în bugetul F. pentru mediu se face în temeiul OUG nr. 5., neputând fi reținută vreo culpă. Suma aferentă taxei pe poluare este virată în contul chematei în garanței de către organul fiscal care calculează și încasează taxa în temeiul legii, chemata în garanție nefăcând nicio operațiune legată de acestea. A. F. pentru M. nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil. astfel încât nu putem fi obligați la plata unei dobânzi legale și a cheltuielilor de judecată. În considerarea celor ce preced, apreciază că instanța fondului a dat o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudențiale ale CE/CEJ, dar și textului propriu-zis al T. CE., motiv pentru care, solicită admiterea prezentul recurs și să se modifice sentința atacată în sensul respingerii acțiunii. În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 1., precum și pe prevederile L. nr. 5. a contenciosului administrativ. Deliberând asupra recursurilor, Curtea constată următoarele: În prezent, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.. Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu. Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizateprintr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare. Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008. Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc). Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T. de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal). Recursurile formulate apar ca fiind fondate, însă, în ceea ce privește cererea de acordare a dobânzilor. Astfel reclamantul a solicitat dobândă fiscală iar instanța de fond a acordat dobândă legală. S-a încălcat astfel principiul disponibilității, astfel încât, în temeiul art. 304 pct. 6 c.pr.civ. se vor admite recursurile declarate de pârâta D. G. A F. P. M., în nume propriu și pentru A. F. P. Ș. M. și de chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr. 476 din 07 februarie 2011, pronunțată în dosarul nr. 8138/841002010 al T.ui M. ce va fi modificată în parte, în sensul că va înlătura dispoziția privind obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE Admite recursurile declarate de pârâtele D. G. A F. P. A J. M. în nume propriu și pentru A. F. P. Ș.-M. și A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr. 476 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o modifică în sensul că elimină dispoziția privind obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale. Menține restul dispozițiilor. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 27 O. 2011. { F. | Președinte, R.-R. D. Judecător, L. U. Judecător, M. D. G., M. T. } Red.M.D./dact.L.C.C. 3 ex./ (...) Judecător fond: S. O.
← Decizia civilă nr. 5834/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5933/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|