Decizia civilă nr. 422/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 422/2011
Ședința publică din data de 02 F. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. M.
JUDECĂTOR: G.-A. N.
JUDECĂTOR: S. AL H.
GREFIER: D. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. A M. Z. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr. 5189 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. în contradictoriu cu reclamantul B. M.-V.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul-reclamant prin avocat Ș. C., care depune la dosar împuternicire avocațială nr. 38 din (...), lipsind recurentele și intimata-chemată în garanție.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele:
Cauza are ca obiect anulare act de control taxe și impozite -taxă de poluare.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile declarate de D. G. a F. P. a J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. a M. Z. și A. F. pentru M. sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Recurentele au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 al.2
C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2., constată că este legal investită raportat la dispozițiile art.3 pct.3 C.pr.civ coroborat cu art.10 al. 2 și 3 din L. nr. 5.. Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în susținerea recursului. Intimatul-reclamant, prin avocat, solicită instanței, cale de excepție respingerea recursului declarat de D. G. a F. P. S. ca lipsit de obiect întrucât prin sentința instanței de fond a fost admisă cererea formulată de recurenta D. S. cu privire la chemarea în garanție a A. F. pentru M. iar pe fond, respingerea recursurilor declarate de recurentele D. G. a F. P. S. și A. F. pentru M. ca nefondate și menținerea în totalitate a sentinței instanței de fond ca fiind legală, temeinică și în conformă cu legislația comunitară și acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial, conform chitanței pe care o depune la dosarul cauzei. De asemenea, reprezentante intimatului-reclamant depune la dosar și concluzii scrise. După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. CURTEA Prin sentința civilă nr.5189 din 22 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a admis acțiunea precizată a reclamantului B. M.-V., împotriva pârâtelor D. G. A F. P. A J. S. și A. F. P. A M. Z., și s-a dispus anularea adresei nr. 14909/2010 și a D. nr. 59/2010 emise de către pârâte. Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 6.733 lei, reprezentând taxă de poluare, cu dobânda aferentă, de la data achitării acesteia și până la restituirea efectivă. S-a admis cererea de chemare în garanție împotriva A. F. PENTRU M. chemata în garanție fiind obligată să avanseze pârâtelor sumele necesare efectuării plății și s-a respins excepția invocată în cauză. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin D. de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule din data de 21 septembrie 2009 emisă de A. F. P. Z. în urma aplicării elementelor de calcul prevăzute de O. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare, a rezultat că reclamantul are de achitat o taxă pe poluare în sumă de 6.733 lei. Deși, reclamantul a luat la cunoștință prin D. de clacul al taxei pe poluare a autovehiculelor de faptul că, suma de plată de 6.733 lei reprezintă taxa pe poluare și că decizia mai sus menționată reprezintă titlu de creanță și constituie înștiințare de plată conform legii, acesta nu a înțeles să conteste în termen de 30 de zile reținerea acestei sume cu titlu de taxă pe poluare, iar prin nedepunerea în termenul legal a contestației acesta este decăzut din dreptul de a mai contesta ulterior acest act administrativ fiscal. Având în vedere aceste aspecte s-a arătat că reclamantul nu a contestat în termenul prevăzut de art. 207 Cod procedură fiscală, respectiv 30 de zile de la comunicarea D. de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, acțiunea fiind inadmisibilă. Pe fond, pârâta s-a apărat cu aceea că O. nr. 5. a fost emisă ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de Justiție a C. E. și pentru evitarea oricărei consecințe negative ale situației create. Această taxă este aplicabilă în statele membre ale Uniunii E., s-a aliniat la regulile liberei concurențe „Noua formă a taxei, care se referă la gradul de poluare,este asemănătoare cu ce există și în alte state și cu ce se va înmatricula în altele";. Măsurile stabilite prin O. nr. 5. sunt compatibile cu prevederile art. 90 din tratatul de instituire a C. E., taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal, așa cum rezultă din Hotărârea C. E. de J. Pârâta a formulat și o cerere de chemare în garanție împotriva A. F. Pentru M., solicitând ca în cazul admiterii acțiunii, chemata în garanție să fie obligată la restituirea sumei reprezentând taxă de poluare. Asupra cauzei de față; Deliberând cu prioritate asupra excepției inadmisibilității, tribunalul a reținut următoarele: Art. 1 alin. (1) din L. nr. 5. consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată. R. s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal. Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță precum și împotriva altor acte administrativ fiscale, se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din L. nr. 5., iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea reclamantului se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din L. nr. 5.. În speță, reclamantul nu a contestat cuantumul taxei de poluare, modul de calcul al acesteia, ci invocă, după cum deja s-a arătat, caracterul său discriminator. Prin urmare, refuzul de a i se restitui această taxă se constituie într-un act administrativ de natură să vatăme interesul său, în sensul art. 1 din L. nr. 5., iar nu decizia de calcul, care nu face decât să exprime cuantumul taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat de reclamant. Asupra cauzei pe fond, s-a reținut că prin chitanța seria TS3A nr. 7408626/2009, reclamantul a achitat în contul pârâtei suma de 6.733 lei, cu titlu de taxă de poluare. R. s-a adresat pârâtei cu o cerere de restituire a acestei taxe, cu adresa nr. 14909/2010 aceasta din urmă comunicând refuzul său. Potrivit O. nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R. [art. 4 lit. a)], fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în R. și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece O. nr. 5. a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 [art. 14 alin. (1)], rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în R., nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă [art. 5 alin. (1)]. A rezultat așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din U. E. în scopul reînmatriculării lor în R.. D. urmare, trebuie observat că taxa instituită prin O. nr. 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al C. E. nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. În acest context, organele fiscale din R. au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. A. fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția R., republicată și L. nr. 157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E.. Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.C.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964), iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976). Pentru cele ce preced, tribunalul a constatat întemeiată acțiunea de față, pe care a admis-o în sensul în care a fost formulată. În privința cererii de chemare în garanție: raportat la prevederile H. 6. privind normele metodologice de aplicare a O. 5. taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D. G. a F. P. a județului S. solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a sentinței instanței de fond în sensul admiterii cererii de chemare în garanție a A. F. pentru M. și menținerea ca temeinică și legală a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de A. F. P. Z. În motivele de recurs se învederează faptul că instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea reclamantului B. M. V. și a dispus obligarea A. F. P. Z. la restituirea către reclamant a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare instituită de OUG nr.5. precum și a dobânzilor legale aferente. Referitor la critica adusă sub aspectul respingerii cererii de chemare în garanție a A. F. pentru M. se arată că, art.1 alin.1 din OUG 5. pentru instituirea taxei pe poluare dispune următoarele: „prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. fondului pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.."; De asemenea, conform dispozițiilor art.3 alin.1 din OUG 5., taxa se calculează de organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de A. F...."; R. consideră că instanța de fond a ignorat prevederile imperative reglementate de OUG nr.5. și a reținut în mod eronat faptul că suma a fost încasată și administrată de către A. N. e A. F. prin unitățile sale fiscale, aspect față de care arată faptul că această sumă constituie venit le bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar hotărârea judecătorească astfel pronunțată de către instanța de fond, nu este opozabilă și A. F. pentru M.. Cât privește admiterea acțiunii de către instanța de fond, formulată de reclamantul B. M. V., recurenta solicită modificarea acesteia întrucât taxa pe poluare nu a fost percepută și calculată conform art.214 C.fiscal, abrogat la data achitării taxei ci, conform OUG 5. privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, considerând astfel că, perceperea taxei de către unitatea fiscală, este legală având în vedere că prin adoptarea noului act normativ de către legiuitor, s-a instituit un instrument de protecție a mediului, calculul taxei fiind determinată în funcție de emisia de dioxid de carbon produsă de fiecare mașină. Arată că soluția legală pe care trebuia să o pronunțe Tribunalul Sălaj în speța de față, trebuia să fie în raport de noile dispoziții legale din OUG nr.5. prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada (...) - (...) și nu restituirea integrală a taxei. Învederează faptul că instanța de fond a reținut că aplicarea OUG 5. contravine principiului consacrat de art.20 alin.2 din Constituția R.. Arată că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituie sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de activitate. Cu privire la acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor, recurenta arată că pentru sumele nerestituite sau nerambursate în termenul prevăzut de art.199 (în prezent art.70) alin.1 și 2 sau de art.112 alin.2 din OG 9., republicată, după caz, contribuabilul are dreptul la dobândă conform dispozițiilor art.119 din aceeași ordonanță. D. se calculează începând cu ziua imediată următoare expirării termenului prevăzut la pct.1 sau a celui prevăzut la cap.I pct.4 alin.3, după caz, până în ziua înregistrării, inclusiv, a operațiunii de compensare și/sau a operațiunii de restituire ori rambursare a eventualelor diferențe rămase după efectuarea compensării, în conturile bugetare corespunzătoare, cu excepția impozitului pe venit. D. se calculează de organul fiscal competent numai asupra sumei care a fost aprobată a fi restituită, după efectuarea operațiunii de compensare, care se înmulețtește cu numărul de zile determinate conform pct.2 și cu nivelul dobânzii prevăzute la art.115 alin.5 din OG 9.. Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. A. F. pentru M. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea în întregime a hotărârii atacate și pe cale de consecință, rejudecând cauza pe fond, respingerea acțiunii reclamantului B. M. V. În motivele de recurs arată că acțiunea este inadmisibilă, motivat de faptul că reclamanta ar fi trebuit să atace un act administrativ și să îndeplinească procedura prealabilă a recursului grațios, conform dispozițiilor legale, în termen de 30 de zile, fiind incidente dispoz.art.7 alin.1 din L. 5.. În privința analizei taxei prin prisma art.90 din Tratatul C. E. atunci când și o astfel de exigență a fost supusă analizei, invederează că, instanța de fond nu s-a referit la practica CEJ relevanta cu privire la înțelesul și întinderea art.90 din Tratatul C. E. în materia taxării interne, în genere, și a autovehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea română ci la cea comunitară. Art.90 din Tratat prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs o taxă în exces față de un produs autohton. Evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anumit model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la articolul din Tratat citat mai sus și la jurisprudența C. de Justiție a C. E., astfel încât taxarea autovehiculelor se impune a fi analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar, precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracterul adecvat și proporțional sau poluatorul plătește. În privința comparației cu autovehicule deja existente în parcul auto național, Curtea E. de Justiție, s-a pronunțat că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale, deoarece art.90 din Tratatul C. europene nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor texte deja existente. Pe de altă parte, este respectat și principiul transparenței, deoarece taxa de poluare este așezată pe baza unor criterii cunoscute de contribuabil prinomologarea de tip, fiind instituite valorile limită pentru încadrarea unui autovehicul în diverse clase de poluare, astfel încât se poate cunoaște, pe baza documentelor mașinii, cuantumul posibil al taxei pentru un autovehicul de tipul celui pe care contribuabilul și-l dorește Cât privește capătul de cerere privind acordarea dobânzilor legale, recurenta consideră că soluția instanței de fond este nelegală întrucât, în mod neîntemeiat, instanța a dispus obligarea la plata către reclamantă a dobânzii legale, aferente sumei reprezentând taxa pe poluare. Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele. Cu privire la consecințele necontestării de către reclamant a deciziei de calcul a taxei de poluare în termenul prevăzut de lege Curtea observă următoarele : Reclamanta a solicitat restituirea taxei de poluare stabilită de organele fiscale printr-o decizie de calcul. C. cererii adresate de reclamant organelor fiscale, acesta a solicitat restituirea taxei de poluare fără a solicita în mod expres anularea acestei decizii. Curtea constată că dispozițiile ordonanței de urgență 5. reglementează procedura de stabilire și de contestare a taxei de poluare făcând trimitere la dispozițiile OG 9..C. art.7 din OG 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili se realizează de către autoritatea fiscală competentă potrivit prevederilor OUG 9.. Curtea reține că A. F. P. ȘIMLEU-SILVANIEI a emis, în regim de putere publică, un act administrativ care reflectă manifestarea sa de voință act în baza căruia taxa de poluare a fost încasată de la reclamant. U. prelevării taxei , administrația refuzat restituirea acestei sume. Curtea nu poate nesocoti legătura strânsă care există între emiterea acestui act administrativ și cererea de restituire formulată de reclamant. Problema care se ridică în speță este aceea de a determina dacă o restituire a taxei era posibilă în condițiile în care decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost contestată în termenul prevăzut de art. 205 din OG 9. R. a relevat că una din condițiile preliminare ale reparării pagubei pretinse de reclamant și anume restituirea sumelor încasate de organele fiscale cu titlu de taxă de poluare, este aceea a anulării actului de impunere. R. a susținut că cererea reclamantului este inadmisibilă deoarece acesta nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art.205-207 din OUG 9.. Curtea admite că în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, înțelegându-se că aceste modalități nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern și că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere.( cauza Hans Just I/S împotriva M.ui danez al impozitelor și accizelor - cauza nr.C/79; cauza Aprile Srl, în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato - cauza nr.C -228/96, paragraful nr.18). Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței C. E. de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară. Curtea remarcă faptul că reglementarea procedurii de contestare a taxei de poluare astfel cum este prevăzută de OUG 5. și de C. de procedură fiscală, este aplicabilă și în cazul contestării dreptului de stabilire a celorlalte impozite interne, oricare ar fi acestea, reglementarea având caracter general. Din această perspectivă, principiul echivalenței este respectat de legislația română în materia contestării taxei de poluare percepută cu încălcarea dreptului comunitar. Rămâne de stabilit dacă procedura reglementată respectă principiul eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă, exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară. Curtea observă că potrivit procedurii reglementate prin art.205 și următoarele C., persoana interesată poate formula o contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal sub sancțiunea decăderii - termen stabilit de art.207 C., iar împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor se poate formula o acțiune în justiție în fața instanțelor de contencios administrativ, în termenele și condițiile prevăzute de L. 5., respectiv în termen de 6 luni de la comunicarea deciziei emise în soluționarea contestației, conform art.11 din L. contenciosului administrativ. Curtea consideră că, față de caracteristicile prezentului litigiu, termenul de 30 de zile prevăzut pentru formularea contestației administrative, nu este unul proporțional și rezonabil, astfel încât persoana vătămată să aibă un interval de timp suficient pentru a acționa. Taxa internă de poluare a fost instituită prin OUG 5. care a abrogat prevederile C.ui fiscal referitoare la taxa primei înmatriculare, reglementarea taxei de poluare suferind mai multe modificări. Pentru prima oară a modificată prin OG 208 din 4 decembrie 2008 pentru a doua oară, a fost modificată prin OUG 218 din 10 decembrie 2008. La rândul său, primul act de modificare a OUG nr.5., respectiv OUG 2. a fost abrogată prin art.I din OUG 2.. Așadar, la numai un interval de 6 zile legiuitorul a găsit să modifice primul act prin care aducea schimbări în privința reglementării taxei de poluare. Pentru a treia oară OUG 5. a modificată prin OUG 7/(...), schimbare care intervine la aproximativ 2 luni de la intrarea în vigoare a OUG 2.. Pentru a patra oară, a fost modificată prin OUG 1.. Inițial scopul declarat al adoptării O. 5. înscris în preambulul acestui act normativ a fost acela de a asigura „. mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru î ncadrarea în valorile l imită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de Justiție a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,. Prin adoptare OUG 2. legiuitorul s-a îndepărtat substanțial de la scopul urmărit prin adoptarea OUG 5.. În preambulul acestei ordonanțe se relevă faptul că adoptarea acesteia a fost necesara având în vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și econo mice în luna octom brie, care relevă o scădere importantă a p iețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de s usținere a sect orului de autom obile, afectat de criza financiară i nternațională;faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor caresă asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească , iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,, A., de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediuluiprin îmbunatățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule. Ținând cont de aspectele anterior relevate , Curtea apreciază că OUG 50/ 2008 nu îndeplinește cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica C., ea suferind modificări de substanță de la momentul adoptării ei și până în prezent, fapt ce a determinat ,într-o măsură considerabilă și schimbarea jurisprudenței naționale în această materie. În legătură cu reglementarea română a taxei de poluare, au existat și două comunicate ale Comisiei E. Dacă în cazul primului comunicat s-a relevat că dispozițiile tratatului de instituire a C. E. nu pot fi invocate pentru a limita nivelul excesiv al taxării, în cel de-al doilea comunicat, comisia europeană a solicitat R. să-și modifice legislația în ceea ce privește aplicarea taxei pe poluare pentru autoturisme. Această scrisoare de somare a fundamentat intervențiile legislative care au avut loc după data de 25 iunie 2009, fiind evident faptul că în privința reglementării taxei de poluare nu au fost îndeplinite cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica C. Nu trebuie ignorat faptul că la nivelul instanțelor din țară mai există o practică neunitară cu privire la chestiunea compatibilității taxei de poluare cu dreptul Uniunii E. Contribuabilii au dreptul să tindă către securitatea fiscală , care include dreptul de a putea prevedea consecințele de natură fiscală ale actelor lor viitoare. Activitatea de interpretare și aplicare a normelor fiscale trebuie pusă în corelație cu principiile de bază ale dreptului fiscal iar atunci când norma nu este clară , previzibilă și predictibilă pentru utilizatorul normelor fiscale decizia de a contesta sau nu o măsură fiscală nu este facilă. În litigiile de natura celui dedus judecății de către reclamant se ridica o problemă extrem de sensibilă deoarece ,în logica deciziei de a contesta măsura de prelevare a taxei, intra clarificarea aspectului referitor la dominanța principiului egalității , față de principiul legalității pentru a se stabili dacă doar corpul legii va fi avut în vedere la analiza compatibilității sale cu normele dreptului comunitar sau poate fi avută în vedere ca sursă interpretativă și expunerea de motive. Ori, nu se poate pretinde utilizatorului un standard atât de ridicat ca cel ce poate fi cerut unui profesionist. D. urmare cerința privitoare la instituirea unui termen rezonabil pentru exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară este justificată în opinia C.. Curtea apreciază că, față de caracteristicile litigiului, termenul de 30 de zile face excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară, el impunând o sarcină excesivă contribuabililor cărora li se cere o diligență maximă pentru a-și conserva dreptul de a accede la justiție.. (a se vedea în special Hotărârea din 14 decembrie 1995, Peterbroeck, C-312/93, Rec.p. I- 4599, pct.12, și Hotărârea din 8 februarie 1996, FMC ș.a., C-212/94, Rec.p. I- 389, considerentul 71). Această sarcină nu poate fi justificată numai de necesitatea asigurării securității juridice. Și asta deoarece, principiul securității juridice nu poate asana neregularitățile ce decurg din încălcarea unui principiu de ordine publică. Deși termenul de 30 de zile se aplică și în privința exercițiului drepturilor derivate din legislația internă, el nu este unul adecvat în litigiul dedus judecății. Ținând cont natura reglementării, de circumstanțele concrete ale cauzei , considerăm că el nu asigură un just echilibru pentru regulile procedurale care trebuie să guverneze exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară, nefiind suficient pentru a asigura un drept de rambursare efectiv . Mijloaceleprocedurale necesare pentru aplicarea corectă a dreptului comunitar nu pot fi valorificate în interiorul acestui termen. Caracterul rezonabil al termenului trebuie raportat și la calitatea normei care guvernează exercițiul dreptului dedus judecății. În primul rând, chiar nesiguranța legiuitorului în domeniul reglementării taxei de poluare explicată prin multiplele intervenții legislative justifică aplicarea unui termen mai flexibil pentru a fi asigurat pe deplin principiul efectivității. În această procedură autoritatea fiscală mai reproșează reclamantului că nu a solicitat în mod expres organelor fiscale anularea deciziei de calcul a taxei de poluare, adresându-i-se acesteia direct cu o cerere de restituire a taxei pe care o consideră contrară dreptului comunitar. Rămâne de analizat în ce măsură neîndeplinirea acestei proceduri atrage inadmisibilitatea cererii sale. În ceea ce ne privește, socotim că, în circumstanțele concrete ale cauzei, neexercitarea recursului administrativ după procedura reglementată de art.205 și următ. C., nu atrage inadmisibilitatea acțiunii. Concluzia se sprijină pe următoarele considerente: chiar dacă se admite că regulile procedurale care guvernează exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară respectă principiul echivalenței și efectivității, ne urmarea acestora în cazurile de restituire a taxei de poluare și în speța particulară dată, nu poate antrena sancțiunea inadmisibilității exercițiului dreptului la acțiune. Recursul administrativ, este justificat din mai multe puncte de vedere. Din punctul de vedere al administrației se dă posibilitatea organului emitent sau al celui ierarhic superior să-și repare eventualele greșeli, asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a legalității. Recursul prealabil este un mijloc de protecție al autorității publice emitente, evitând chemarea sa în judecată ca pârât, suportarea unor cheltuieli de judecată, plata unor daune mai mari particularului lezat în dreptul său și chiar lezarea principiului său în pierderea unui proces public prin care s-a dovedit nu numai ca vătămat în particular dar și că a rămas pasivă în înlăturarea acestei vătămări. În același timp, recursul prealabil are ca scop și protecția particularului, el având posibilitatea de a obține corelarea actului sau admiterea lui printr-o procedură administrativă, simplă, rapidă, scutită de taxă de timbru. Pe de altă parte, dacă administrația răspunde negativ la recurs fiind considerate neîntemeiate, acesta va avea posibilitatea să-și evalueze obiectiv șansele de a câștiga procesul și va putea opta în cunoștință de cauză pentru această cale de drept. La aceste scopuri se mai pot adăuga și cel privitor la degrevarea instanțelor de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă. În materia recursurilor administrative, având ca obiect reclamațiile adresate administrației pentru prelevarea nelegală a taxei de poluare, practica administrației este clară, răspunsurile nefavorabile reprezentând o constantă în această materie. Această optică a fost exprimată de autoritate și pe parcursul derulării procesului când s-a susținut că taxa a fost prelevată în mod legal, ea necontravenind prevederilor din Tratatul privind instituirea Uniunii E. Efectivitatea accesului la justiție implică ca accesul la justiție să fie eficace. O procedură în urma căreia o persoană nu și-ar putea vedea cauza analizată în mod complet, nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității accesului la justiție. D. urmare, statul are obligația ca prin mijloace legislative ori legislative să permită în mod real a oricărei persoane la serviciile instanțelor. D.ul oferit nu trebuie să fie unul teoretic ori iluzoriu ci, unul concret și efectiv, fiindcă posibilitatea concretă de sesizarea unei instanțe de către persoana interesară constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiție. S. că dreptul de acces la justiție, nu este un drept absolut. Ca orice libertate, el poate suferilimitări din partea puterii de stat cu scopul salvgardării altor interese, precum drepturile și libertățile altora, principiul securității raporturilor juridice. A. limitări se conciliază cu prevederile art.6 doar în măsura în care ele vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate de stat și scopul vizat de către acesta. A., statele pot să impună condiții privind parcurgerea unor proceduri prealabile sesizării instanței cât timp acestea sunt rezonabile. Obligativitatea procedurii prealabile, vine să asigure un climat de securitate juridică și să evite procedurile abuzive. Curtea recunoaște că, de lege lata, accesul la justiție, în cazul exercițiului drepturilor derivate din legislația comunitară este limitat de reguli procedurale. Rămâne însă să stabilească dacă, dreptul autorității de a invoca excepția de inadmisibilitate întemeiată pe neparcurgerea acestor proceduri, poate fi calificat ca excesiv, nerezonabil ori disproporționat. Admitem că, în mod tradițional, autoritatea poate să formuleze apărării întemeiate pe excepția de inadmisibilitate, atât timp cât o procedură prealabilă a fost instituită pentru a asigura coerența ordinii juridice, protejarea intereselor generale ale comunității și valorizarea principiului securității ordinii juridice. Cu toate acestea, Curtea apreciază că această apărare, a fost făcută prin deturnarea, ignorarea de la scopul pentru care dreptul a fost recunoscut și garantat. Curtea nu neagă existența dreptului exercitat de autoritate și anume, a dreptului de a invoca inadmisibilitatea, dar nu poate ignora efectele admiterii unei astfel de apărări și care ar face de prisos cercetarea fondului raportului juridic litigios. Atitudinea pe care autoritatea a avut-o în cursul soluționării procesului constituie un argument puternic, care pledează în speță pentru inutilitatea parcurgerii procedurii prealabile ,atât timp cât timp politica organelor fiscale de a răspunde nefavorabil acestor contestații, este una constantă. Chiar și la momentul procesual al soluționării recursului recurenta neagă existența unor incompatibilități ale OUG 5/2008 cu normele dreptului comunitar. De aceea, Curtea a manifestat flexibilitate în aprecierea exigențelor formale ale judecății și s-a delimitat de apărările autorității pe care le-a considerat abuzive. Și asta deoarece ele sau îndepărtat de la scopul în care procedura grațioasă a fost recunoscută, urmărind să obstrucționeze în mod nelegitim abordarea fondului raportului juridic litigios. Pentru a ajunge la această concluzie, a avut în vedere și faptul că neparcurgerea acestei proceduri nu a afectat celeritatea procesului, iar parcurgerea ei nu ar fi condus la descongestionarea instanței . Litigiul dintre stat și particular oricum ar fi avut loc atât timp cât și în prezent autoritatea susține că această taxă are caracter legal, fiind refuzată la restituire. De aceea, autoritatea publică emitentă nu poate să invoce că ar fi fost vătămată prin aceea că nu i s-a dat șansa de a-și repara eventuala greșeală într- un mod mai rapid . Mai mult formele inerente configurării clare a litigiului și cele necesare pentru buna administrare a acestuia sunt reperabile și,în circumstanțele date , curtea a decis că cercetarea fondul raportului juridic litigios este admisibilă chiar în absența neparcurgerii procedurii prealabile privitoare la anularea deciziei prin care s-a calculat taxa de poluare. Curtea a pus în balanță interesele procesuale ale părților și posibilitățile lor efective de a le valorifica și a decis să acționeze în sensul prevenirii oricăror forme de dezechilibru procesual, eliminând obstacolele care puteau vicia substanța principiului egalității. Pentru ipoteza concretă, instanța a procedat la o interpretare teleologică și dinamică a normelor în discuție, acționând în sensul de a le conferi acestora utilitate și finalitate. Instanța a ales să aprecieze de această dată rezonabilexigențele formale ale judecății și s-a delimitat de formele excesive, reținând că în materia restituirii taxelor de poluare prelevate în baza OUG 5., autoritatea publică are și a avut o politică constantă și fermă de a soluționa nefavorabil aceste contestații. Din acest motiv parcurgerea procedurii administrative devine lipsită de utilitate și finalitate, și nu se mai poate vorbi de imperativele respectării celerității procedurii, ci,din contră, s-ar putea vorbi de o prelungire nejustificată a rezolvării litigiului între stat și particular dacă procedura ar mai fi urmată1. De aceea, conchidem că o astfel de procedură nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității, motiv pentru care poate fi abandonată fără ca exigențele inadmisibilității să afecteze exercițiul dreptului la acțiune. În ceea ce privește fondul raportului juridic litigios Curtea reține următoarele: R. a achiziționat un autoturism, iar pentru înmatricularea acestuia in R. a achitat la(...), în temeiul OUG 5., o taxă de poluare în cuantum de 6733 lei la AFP Z. La data de (...), reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă. Considerând nejustificat acest refuz, reclamantul s-a adresat instanței, prin cererea ce a fost soluționată prin hotărârea judecătorească ce constituie obiectul prezentului recurs. Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5., constată faptul ca achitarea sumei în litigiu a avut loc după data modificării O. 5. prin O. 2. si OUG 7.. In consecință, compatibilitatea O. 5. cu prevederile comunitare incidente trebuie analizata prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței. Analiza trebuie efectuata in primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgenta. A., în preambului ordonanței de urgenta 2. se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesara având in vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și econo mice în luna octom brie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de s usținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională ; - faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească , iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,, E. lipsit de echivoc faptul ca intenția legiuitorului nu mai are nicio legătura cu scopul declarat al adoptării O. 5., care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmarea inițial ,, asigurarea prote cției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și p entru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitar ă în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigurarespectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de Justiție a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,. Schimbarea de intenție declarata expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. A., de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile 1 Nici problema decongestionării instanțelor nu se pune, atâta timp cât oricum s-a ajuns larezolvarea judiciară a problemei legalității actului administrativ.limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule. Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O. 7. sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-si înlăturarea discriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a O. 2.. Impactul negativ in plan social enunțat in preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, insa acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al O. 2., anterior analizat. Trebuie enunțat in acest context si faptul ca, deși inițial taxa de poluare era datorata la prima înmatriculare a autoturismelor in R., indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificările OUG 5., o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. A. ,,autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în R. sau în alte state membre ale Uniunii E. în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5.,,. Intr-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptata de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în R., o noua dovada a intenției clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate. Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse O. 5., taxa de poluare încalcă prevederile art. 90, actual 110, din Tratatul de I. a C. E. A., in jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție E. a explicat care sunt condițiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință atunci când produsele interne si produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate in vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale si a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala naționala contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare. In urma modificărilor aduse prin O. 2. si OUG 7., norma interna îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibila cu art. 90 din Tratatul CE. A., exista atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii E. si care se înmatriculează în R. si autoturismele second hand deja înmatriculate în R. si mai mult, exista si o discriminare intre o anumita categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse in R. si restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele si rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca si capitalului. Există desigur un raport de concurenta intre produsele importate si produsele naționale, astfel încât alegerea consumatoruluipoate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în R., fie spre cele produse în R.. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discuție si prin lansarea unei proceduri de ,,infringement,, de către C. E., la data de (...), in temeiul art. 226 din Tratatul CE. A., prin declanșarea acestei proceduri, C. considera ca prevederile legislației românești conform cărora taxa de poluare se suspenda pentru anumite autovehicule, insa creste pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria naționala a autovehiculelor noi. C. se refera astfel la taxa de poluare în forma reglementată de OUG 7.. C. a menționat doua aspecte care ridica semne de îndoiala asupra compatibilității taxei de poluare, in ultima forma a acesteia. A., C. a motivat declanșarea procedurii de infringement pe următoarele argumente: criteriul primei înmatriculări nu este o cerința pe deplin obiectiva, deoarece nu tine seama de calitatea intrinseca a mașinilor, iar in anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de alta parte, in urma aplicării cerinței de prima înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate in perioada stabilita de legislația româneasca care intra direct pe piața mașinilor de ocazie din aceasta tara, circula fără sa fie supuse acestei taxe, pe de alta parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează sa fie înregistrate in R. în aceeași perioada, dar nu pentru prima data si care intra in concurenta directa cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale. Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că prevederile fiscale referitoare la instituirea taxei de poluare așa cum a fost ea reglementată de dispozițiile OUG 7., sunt incompatibile cu dreptul comunitar. Așa fiind, tribunalul a dispus în mod corect restituirea sumei achitate de către reclamant, nici sub acest aspect, criticile formulate prin cele două recursuri nefiind întemeiate. Dacă particularii nu ar avea posibilitatea de a obține o despăgubire atunci când le-au fost lezate drepturile printr-o încălcare a prevederilor dreptului comunitar, imputabilă unui stat membru, atunci s-ar limita însăși eficacitatea normelor comunitare, împiedcându-se și apărarea drepturilor pe care acestea le-a consacră. Organele fiscale din R. trebuie să țină cont atunci când fac aplicarea normelor fiscale naționale, de un aspect important și anume că, întotdeauna impozitele și taxele prelevate ilegal, cu încălcarea dreptului comunitar trebuie restituite. Curtea de Justiție E. a consacrat de altfel în afaceri precum SpA San Giorgio sau Weber’s Wine World Handels GmbH o jurisprudență în materia îmbogățirii fără justă cauză la nivel european. Reclamanta s-a plâns în procedura administrativă pe care a declanșat-o tocmai de viciile capitale care afectează decizia de stabilire a taxei de poluare, relevând împrejurarea că această reglementare fiscală este incompatibilă cu prevederile dreptului comunitar. E. vina autorității că din punct de vedere formal ea nu a încadrat această plângere în tiparul statuat de dispozițiile art.205 și urm.din C. de procedură fiscală, cu atât mai mult cu cât nu era ținută de calificarea juridică dată de parte acestei cereri. Totuși, Curtea nu poate ignora în considerarea acestui incident formal, viciile de fond ale deciziei de calcul a taxei de poluare și faptul că organul fiscal, atunci când a făcut aplicarea normelor fiscale naționale, a nesocotit reglementările dreptului comunitar. S. că reducerea, sancționarea acestui act administrativ ilegal nu poate fi pronunțată atât timp cât în această procedură contencioasă instanța nu a fost investită cu cercetarea legalității unei decizii date de organul fiscal în soluționarea contestației administrative prevăzute de art.205 și urm.din OG 9.. Acesta este motivul pentrucare instanța a verificat condițiile de legalitate internă ale acestui act administrativ pe cale indirectă. Și constatând că prin emiterea acestui act a fost violată direct o normă de drept comunitar, cu forță superioară normei naționale, va reține că acest viciu concret de ilegalitate, nu poate rămâne nesancționat, doar pentru a se da prevalență unei cerințe formale. Chiar dacă, din considerente pur formale, decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost anulată, acest act și-a pierdut ireversibil prezumția de legalitate, starea de non valoare la care a fost redus pentru viitor, fiind o consecință firească a constatării existenței viciului de ilegalitate pe cale indirectă. De asemenea , neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de R. ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare, dar numai pe temeiul prev. de OG nr. 9.. Totodată Curtea va înlătura criticile formulate de recurenta D. S. în ceea ce privește modul de soluționare a cererii de chemare în garanție. R. a relevat în cuprinsul recursului că în mod greșit prima instanță a respins cererea incidentală. Din analiza considerentelor și dispozitivului sentinței recurate rezultă însă că cererea de chemare în garanție a fost admisă, criticile aduse de recurentă în legătură cu acest aspect fiind lipsite de obiect. Pentru toate aceste considerente, întemeiat pe dispozițiile art.312 C.proc.civ. Curtea va respinge recursurile exercitate de către chemata în garanție AFM și pârâta D. G. a F. P. S. în nume propriu și ca reprezentant al A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr.5189 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S., pe care o va menține în întregime. Cupla procesuală a recurentelor fiind dovedită acestea vor fi obligate în temeiul prevederilor art. 277 C. proc civ. să plătească intimatului 1000 Ron, cheltuieli de judecată în recurs. PENTRU A. MOTIVE IN N. LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de chemata în garanție A. F. pentru M. și pârâta D. G. a F. P. S. în nume propriu și ca reprezentant al A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr.5189 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S., pe care o menține în întregime. Obligă recurentele în solidar să plătească intimatului 1000 Ron, cheltuieli de judecată în recurs. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 2 februarie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. M. G.-A. N. S. AL H. GREFIER, D. C. Red.S.Al H./A.C. 2 ex. - (...) Jud.fond.I. D.
| ← Decizia civilă nr. 4039/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4973/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
