Decizia civilă nr. 2475/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 2475/2011
Ședința din data de 30 mai 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : M. S. JUDECĂTOR : M. I. I. JUDECĂTOR : A. C.
G. : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. M. ÎN NUME P. ȘI PENTRU A. F. P. T. L. împotriva sentinței civile nr. 4033 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu intimații P. I. V. și A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 4033 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., s-a respins excepția invocată de către pârâta D. G. A F. P. M.. Prin aceeași sentință s-a admis acțiunea promovată de reclamantul P. I. V., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M. și A. F. P. J. și în, consecință, s-a dispus anularea actului administrativ nr. 5.819 din (...) emis de pârâta A. T., s-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul statului a sumei de 4.037 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare achitată cu chitanța seria TS3B nr. 2167480 din (...), iar pârâtele au fost obligate să restituie reclamantului suma de 2.469 lei, sumă ce reprezintă diferență taxă de primă înmatriculare, cu dobânda legală de 1 % pe zi întârziere de la data pronunțării hotărârii și până la achitarea efectivă a sumei. Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din T.ul C. E., invocat de reclamant, instanța de fond a constatat că acesta prevede că, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare";. În consecință, prevederile menționate din T. limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în R. Aplicarea taxei introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea E. în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe. Î.e principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, facem referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din T. și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale T.ului. Art. 90 alin. 1 din T. face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea de drept a R. și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i- au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului. Î.ucât instanța de fond a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită, cu dobândă legală potrivit dispozitivului. Pentru considerentele sus menționate, tribunalul a admis acțiunea potrivit dispozitivului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. T., întemeiat pe dispozițiile art. 299 - 303 C.pr.civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată. În motivarea recursului său, pârâta susținut că actul de impunere care întrunește exigențele și trăsăturile actului administrativ fiscal în sensul prev. de art. 41 C., este chitanța, iar răspunsul comunicat de organul fiscal la solicitarea intimatului nu constituie act administrativ fiscal și astfel nu se circumscrie definiției actului administrativ prev. de art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004. Pentru aceste considerente, organul fiscal nu a soluționat contestația reclamantului, aceasta neprezentând caracteristicile unei contestații fiscale, iar reclamantul prin contestație nu indică care sunt dispozițiile legale care obligă organul fiscal să emită un act administrativ fiscal și care ar fi acel act în cazul în care contestația ar fi fost soluționată favorabil. Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii, deoarece prin O. nr. 5., taxa specială de înmatriculare a fost redefinită ca o taxă de poluare pentru autovehicule, fiind abrogate dispozițiile art. 2141-3 din C.pr.fiscal, situație în care reclamantul are dreptul la restituirea diferenței dintre taxa de înmatriculare și taxa de poluare, potrivit art. 11 din O. nr. 5.. Cu privire la caracterul retroactiv al O. nr. 5., pârâta a relevat că redefinirea taxei printr-un act normativ distinct față de cel inițial, nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atâta timp cât natura juridică a celor două taxe este identică, modificarea survenind doar în cea ce privește modalitatea de calcul a acesteia și anume, cuantumul ei, iar aplicarea art. 11 din O. nr. 5. oferăposibilitatea contribuabilului ce a achitat o sumă mai mare în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus. În susținerea legalității O. nr. 5. pârâta a invocat și jurisprudența constantă a Curții de Justiție a C. E. din care rezultă că, tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul său fiscal, taxa intră în regimul intern de impozite, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre. De asemenea, nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual și starea generală standard și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește"; principiu unanim acceptat la nivelul U. Drept urmare, pârâta a susținut că instituirea taxelor, fie de înmatriculare, fie de poluare nu a avut ca scop atingerea libertății circulației produselor din U., ci este vorba de realizarea unei politici de mediu specifice fiecărui stat, astfel că simpla existență a taxei nu duce la reținerea autonomă ca fiind aplicabile dispozițiile art. 90 din T.. În ce privește solicitarea dobânzii legale, pârâta a solicitat respingerea acestei cereri ca neîntemeiată, deoarece în prezent nu există nici un temei legal sau juridic pentru restituirea în întregime a taxei speciale de înmatriculare, astfel că o eventuală dobândă legală în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere va putea fi calculată de la data pronunțării hotărârii care va constitui un temei juridic pentru restituirea taxei. În ce privește solicitarea cheltuielilor de judecată, pârâta a menționat că acest petit este inadmisibil astfel cum a fost formulat, având în vedere atât dispozițiile art. 274 C.pr.civ. cât și pe cele ale art. 1108 Cod civil. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este fondat în parte pentru următoarele considerente: 1. O primă critică adusă hotărârii instanței de fond vizează aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 41 din Codul de procedură fiscală. Curtea reține că susținerea recurentei potrivit căreia demersul reclamantului excede controlului de legalitate din partea instanței de contencios administrativ, nu poate fi primită pentru cele ce se vor arăta în continuare. În mod corect instanța de fond a calificat înscrisul intitulat decizie de restituire nr. 5819/(...), drept un act administrativ fiscal și a dispus anularea acestuia. Definiția actului administrativ fiscal este dată de art. 41 din Codul de procedură fiscală, potrivit căruia actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. Decizia de restituire nr. 5819/(...) a cărei anulare s-a solicitat întrunește caracteristicile enunțate anterior pentru a putea fi calificată drept un act administrativ fiscal întrucât aceasta este emisă de către organul fiscal competent ( AFP T. L. ) cu scopul modificării întinderii unei obligații fiscale, respectiv a cuantumului taxei de primă înmatriculare prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 5.. În plus art. 8 alin. 1 teza finală din Legea nr. 554/2004 prevede că se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana care se consideră vătămată într-un drept al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe aceasta să se adreseze direct instanței de judecată. Atât timp cât reclamantul din prezenta cauză este în posesia actului din care rezultă refuzul de sumei plătite cu titlu de taxă de primă înmatriculare are deschisă caleaprev. de art. 1 al. 1 din Legea 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. Așadar, sub acest aspect recursul pârâtei nu este întemeiat. 2. În ce privește admiterea cererii reclamantei de restituire a sumei de 2469 lei, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală pentru următoarele considerente: Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Recurenta susține că acțiunea reclamantei nu poate fi admisă pe considerentul că prin efectul adoptării OUG nr. 5. au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2143 din Codul fiscal care au instituit obligația de plată a taxei speciale de primă înmatriculare, iar noua reglementare stabilește cadrul juridic cu privire la instituirea taxei de poluare, pe care reclamantul o datorează în continuare. Curtea reține că începând cu data de 1 ianuarie 2007, prin dispozițiile art. 2141-2143 din Codul fiscal s-a instituit regimul unei noi taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule datorată pentru prima înmatriculate a unui autovehicul sau autoturism în România, indiferent dacă acesta era nou sau folosit. Aplicarea aceste dispoziții legale în dreptul intern a determinat încălcarea dispozițiilor art. 90 parag. 1 din T.ul de instituire a C. E. constatată de jurisdicțiile interne. Această incompatibilitate a fost reținută și de C. E. care a declanșat procedura prevăzută de art. 226 din T. (procedura de infrigement). Pentru a pune de acord legislația internă cu normele T.ului și a înceta procedura de constatare a încălcării T.ului demarată de C. E., G. a adoptat OUG nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în vigoare de la 1 iulie 2008. Pentru a verifica dacă sunt incidente în speță prevederile art. 11 din OUG nr. 5. se impune a se stabili care sunt efectele juridice ale acestei ordonanțe de urgență asupra situațiilor juridice născute anterior datei de 1 iulie 2008. Conform dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 5. taxa rezultată ca diferență întresuma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu detaxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicareaprezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe bazaprocedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia atunci când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar, acesta este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea normelor comunitare. Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Curtea mai reține că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară și are alt mod de calcul precum și altă destinație. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse. 3. O altă critică adusă de recurentă are în vedere modalitatea în care prima instanță a înțeles să soluționeze cererea reclamantei de acordare a dobânzii și a cheltuielilor de judecată. D. cum se poate observa reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale. Prima instanță fără a analiza cererea cu care a fost investită prin prisma dispozițiilor art. 1082 C.civ și OG nr. 9/2000, a considerat că reclamantului îi sunt aplicabile dispozițiile art. 120 și 124 din Codul de procedură fiscală, și a acordat dobânda legală în materie fiscală de 1% pe zi de întârziere. D. cum se poate observa, această situație se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C.proc.civ., teza finală, respectiv instanța a acordat ce nu s-a cerut, încălcându-se astfel principiul disponibilității. Deși recurenta a criticat hotărârea și sub aspectul cheltuielilor de judecată, se constată că dispozitivul hotărârii recurate nu cuprinde o astfel de obligație în sarcina pârâtei așa încât obiecțiunile sub acest aspect sunt neavenite. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 6 C.proc.civ., Curtea apreciază că recursul pârâtei D. M. este întemeiat în parte, impunându-se modificarea în parte a sentinței civile nr. 4.033 din 20 octombrie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. în sensul înlăturării dispoziției de obligare a pârâtelor la plata dobânzii de 1 % pe zi de întârziere. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E: Admite recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 4.033 din 20 octombrie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în parte în sensul că înlătură dispoziția de obligare a pârâtelor la plata dobânzii de 1 % pe zi de întârziere. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 30 mai 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, M. S. M. I. I. A. C. G., L. F. Red.M.I.I./(...) Dact.H.C./3 ex./ Jud.fond: C. E.;
| ← Decizia civilă nr. 5776/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5365/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
