Decizia civilă nr. 4295/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4295/2011
Ședința din data de 02 N. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR M. B. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. R. împotriva sentinței civile nr. 1281 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N., având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (L. Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul declarat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2 lei, achitată cu chitanța nr. 2890053 din (...), aflată la fila 11 din dosar și timbru judiciar de 0,15 lei.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art. 10 al. 2 din L. nr.554/2004, art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și art. 105, 106, 109 din L. nr.118/1999, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar. CURTEA Prin sentința civilă nr. 1281 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta D. R. în contradictoriu cu pârâtul P. municipiului C. - N. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta D. R. solicitând, in conformitate cu disp. art. 312 C. pr. civ., admiterea recursului, modificarea hotararii atacate in sensul admiterii actiunii introductive de instanta. În motivare s-a arătat că: Prin cererea formulata, a solicitat instantei de judecata sa dispuna anularea Dispozitiei nr. 2786/(...) emisa de catre P. municipiului C.-N. pentru modificarea si completarea Dispozitiei nr. 675/2010 privind reincadrarea reclamantei in functia publica de executie si stabilirea salariului de baza, a sporurilor si a altor drepturi salariale, incepand cu data de (...) si, pe cale de consecinta, sa oblige paratul P. municipiului C.-N. la calcularea si plata drepturilor banesti reprezentand diferenta dintredrepturile salariale stabilite initial in baza Dispozitiei nr. 675/2010 si cele acordate in conformitate cu dispozitia atacata. Prin sentinta civila pronuntata in cauza, instanta de fond a respins ca neintemeiata cererea formulata, retinand in esenta urmatoarele: - raportat la disp. art. 30 alin. 1 din L. nr. 330/2009 si disp. art. 4 alin. 1, art. 5 alin. 1 si art. 10 din OUG nr. 1., nu puteau fi acordate decat acele sporuri/drepturi salariale care erau stabilite anterior prin acorduri colective de munca incheiate cu respectarea dispozitiilor legale in vigoare la data incheierii si care nu exced prevederilor legii-cadru; - acordul colectiv de munca nr. 224076/(...) incalca prevederile art. 31, art. 72 din L. nr. 188/1999, precum si dispozitiile art. 22 din H.G. nr. 833/2007, atat in ceea ce priveste sporul de dispozitiv, cat si in ceea ce priveste sporul de stabilitate. In plus, instanta de fond a apreciat ca sporul de dispozitiv nu putea fi acordat functionarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului, retinand ca fiind incidenta Decizia nr. 3. a I., data in examinarea recursului in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa I. - dispozitia contestata face aplicarea, in concret, a prevederilor legale, recunoscand existenta si intinderea unor drepturi/obligatii ce au luat nastere anterior, la data de (...), avand astfel caracter recognitiv/declarativ, fiind firesc a produce efecte retroactive. Raportat la considerentele invocate in motivarea hotararii si fata de probatiunea administrata in cauza, consideră ca solutia pronuntata de instanta de fond este nelegala, fiind data cu incalcarea prevederilor legale incidente in materie, motiv de recurs prevazut de disp. art. 304 pct. 9 C.pr.civ. Astfel, primul motiv pe care intelege sa il invoce in sustinerea recursului se refera la faptul ca, din oficiu, instanta de fond a cercetat legalitatea acelor clauze din acordul colectiv de munca ce privesc sporul de dispozitiv si sporul de stabilitate, prevalandu-se de disp. art. 10 din OUG nr. 1.. In opinia instantei de fond, este obligatia magistratului sa se pronunte asupra legalitatii acordului colectiv, in acest sens aratand ca acordarea sporului de dispozitiv si a celui de stabilitate este lipsita de temei legal, fiind in contradictie cu disp. art. 31, art. 72 din L. nr. 188/1999 si art. 22 din H.G. nr. 830/2007. Consideră ca interpretarea instantei de fond in argumentare a solutiei de constatare a nelegalitatii acordarii sporului de dispozitiv si de stabilitate contravine prevederilor legale in vigoare. In acest sens, arată ca, in conformitate cu disp. art. 41 alin. 5 din Constitutia Romaniei, preluate si in art. 236 din Codul muncii, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă. La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă părțile sunt egale și libere. Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților. A./Contractul colectiv de muncă liber negociat devine obligatoriu, produce efecte asupra tuturor subiecților de drept, fiind opozabil și față de autoritățile publice, astfel cum rezulta din disp. art. 969 C. Civ si disp. art. 7 din L. nr. 130/1996. Preocupari in materia dreptului muncii si a negocierilor colective au existat si pe plan international. Astfel, dispozitiile art. 2 pct. 2 din Convenția O.I.M. nr. 131/1970 prevăd posibilitatea ca prin acorduri/contracte colective de munca să se prevadă drepturi cu un caracter superior sau suplimentar celor prevăzute de normele legale sau de contracte colective de munca încheiate la nivel superior, acestea din urmă neputând prevedea situații și drepturi exhaustive. Lecturarea atentă a art. 8 alin. (l) din L. 130/1996, constituie premisa aliniatelor următoare în care se precizează, sub sancțiunea nulității, că orice contract colectiv încheiat nu trebuie să cuprindă drepturi inferioare stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. În consecință singura situație în care un contract colectiv de munca este încheiat cu nerespectarea art. 8 este aceea în care acesta cuprinde drepturi inferioare drepturilor care s-ar cuveni în baza actelor cu regim juridic superior. Pe de alta parte, disp. art. 12 alin. 1 din L. 130/1996, nu trebuie și nu poate fi interpretat în sensul în care nu ar produce efecte juridice, ci în sensul logic că prin acorduri/contracte colective de munca nu pot fi negociate acele drepturi a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite de către lege. Ceea ce se stabilește prin acorduri/contracte colective de munca sunt anumite drepturi convenite de către părți care nu sunt tratate de dispozițiile legale, drepturi convenționale, suplimentare și odată negociate, obligatorii. Drepturile prevăzute de lege sunt imperative, ele nu pot fi negociate, dar dacă nu s-ar putea negocia alte categorii de drepturi, s- ar lipsi de conținut prevederile constituționale privind dreptul la negociere și s-ar contraveni principiului "ceea ce nu este interzis de lege, este permis." Asadar, prin acordurile/contractele colective de munca, nu se pot negocia astfel de drepturi stabilite prin acte normative, cum sunt: salariul de bază, sporul de vechime, indemnizația de conducere, sporul de noapte etc., dar pot fi prevăzute drepturi care nu sunt reglementate de lege, dar care nici nu sunt interzise de lege, respectându-se adagiul "ceea ce nu este interzis de lege, este permis". Din coroborarea disp. art. 8 și 12 ale L. nr. 130/1996 rezultă in mod categoric faptul ca stabilirea unor drepturi de natură salarială în favoarea personalului din instituțiile bugetare, ca urmare a încheierii acordurilor/contractelor colective de muncă, se circumscrie următoarelor aspecte: - în primul rând, privitor la drepturile stabilite prin dispoziții legale, acordul/contractul colectiv de munca nu poate decât să reitereze aceste drepturi, fără a putea modifica în vreun fel condițiile de acordare și cuantumul acestora; - în al doilea rând, în afara drepturilor salariale legale, prin acordul/contractul colectiv de munca, ca urmare a negocierilor colective, pot fi prevăzute și alte drepturi de natură salarială, fie că sunt prevăzute de dispozițiile legale în favoarea altor categorii de personal, fie că sunt anume reglementate prin dispozițiile contractuale. A susține caracterul ilegal al unor asemenea clauze, reprezintă o interpretare nejustificată, căci ceea ce se prevede expres este că nu se pot negocia doar clauze referitoare la drepturi a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin acte normative, textele vizate neinterzicând nici în mod expres, nici în raport de modul de formulare, acordarea altor drepturi. De altfel, practica Inaltei Curti de C. si J. si a C. C. (a se vedea decizia nr. 380/2004 si decizia nr. 46/2008) a concluzionat faptul ca toate convențiile colective cuprind prevederi prin care salariații beneficiază deunele drepturi suplimentare celor expres prevăzute de lege, drepturi având ca temei juridic principiul negocierilor colective, în funcție de posibilitățile financiare ale fiecărei instituții care realizează venituri proprii. In considerarea celor expuse mai sus, interpretand sistemic si per a contrario disp. art. 8 si 12 din L. nr. 130/1996, tinand seama si de principiile care stau la baza raporturilor de munca, rezulta ca personalul din institutiile bugetare poate negocia, prin acorduri/contracte colective de munca, clauze referitoare la drepturile a caror acordare si cuantum nu sunt stabilite prin dispozitii legale. Un alt argument in sustinerea validitatii rationamentului expus vine si din interpretarea teleologica a dispozitiilor legale mentionate. Astfel, scopul vizat de legiuitor a fost acela de a limita posibilitatea de negociere a drepturilor salariale prin acorduri/contracte colective de munca exclusiv in privinta drepturilor a caror acordare este stabilita prin dispozitii legale, inclusiv sub aspectul cuantumului. Apoi, pe aceeasi linie logica, trebuie retinut ca salarizarea personalului din institutiile publice este reglementata de disp. art. 31 din L. nr. 188/1999 si respectivart. 155 si urm. din L. nr. 53/2003, potrivit carora, salariul este compus din salariul de baza, stabilit conform legii si o parte variabila, con stand in sporuri si alte drepturi suplimentare. Mai mult, interpretarea "per a contrario" permite concluzia posibilității negocierii altor clauze. Căci dacă legiuitorul ar fi dorit să îngrădească acest drept fundamental, dreptul la negociere colectivă, ar fi făcut-o în mod expres și justificat. Referitor la funcționarii publici, chestiunile nu pot fi decât identice, altfel s-ar crea o discriminare neîntemeiată și nejustificată, doar pe considerentul că unii fac parte din categoria funcționarilor publici, cu precizarea totuși, că în statutul funcționarilor publice se prevăd în mod expres categoriile și măsurile referitor la care pot fi încheiate acorduri colective. În măsura în care drepturile suplimentare se referă la măsurile expres reglementate, nimic nu împiedică negocierea și prevederea lor în acordurile colective, astfel cum rezulta din disp. art. 72 si 31 din L. nr. 188/1999. Într-adevăr, drepturile de care beneficiază funcționarii publici sunt prevăzute expres în legile aplicabile acestora și aceste drepturi prevăzute expres nu pot forma obiectul unor negocieri, însă, în situația în care prin alte acte normative, legiuitorul a conferit posibilitatea funcționarilor publici de a beneficia și de alte drepturi ce nu sunt în mod expres reglementate, nu se poate susține că acordarea lor în urma negocierilor și plata acestora este nelegală, atât timp cât însuși legiuitorul a acordat posibilitatea de a negocia prin contracte sau acorduri încheiate la nivelul instituțiilor buget are a unor drepturi nereglementate sub aspectul acordării sau cuantumului în mod expres de vreo altă prevedere legală aplicabilă. În susținerea argumentelor de mai sus, intelege sa invoce motivele cuprinse în instrumentul de motivare a Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1., la S. 2 - M. emiterii actului normativ, punctul 2 - Schimbări preconizate -, unde se precizează că ,,Prin prezentul proiect s-a reglementat expres obligativitatea mentinerii contractelor colective de muncă până la data expirării lor, s-a stabilit concret modul de încadrare și salarizare a personalului din cadrul sectorului bugetar și alte aspecte generate de aplicarea legii unitare de salarizare. A. reglementări vizează următoarele aspecte: recunoașterea caracterului obligatoriu al contractelor colective de muncă legal Încheiate; salarizarea, pentru viitor, după Împlinirea termenelor contractelor și acordurilor colective de muncă ale personalului Încadrat și salarizat Înprezent În temeiul acestora; modul de realizare a reîncadrării Întregului personal din sectorul bugetar potrivit prevederilor art. 30 din lege ... ". Un argument în plus îl oferă Convenția Organizației Internaționale a M. nr. 154/1981 privind promovarea negocierii colective ratificată de către R. prin L. nr. 1.. Astfel, nu trebuie omise dispozițiile articolului 5 al Convenției care impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toți cei vizați prin convenție, iar negocierea să se poate purta asupra fixării condițiilor de muncă și angajării și/sau reglementării relațiilor Între cei ce angajează sau organizațiile lor și una sau mai multe organizatii ale lucrătorilor. Prin urmare, o restrângere de orice natură cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispozițiilor acesteia. În aceste condiții, prin prisma prevederilor legale expuse mai sus, apreciază ca acordarea sporului de dispozitiv si a celui de stabilitate nu este nelegală, asa cum, in mod gresit retine instanta de fond, din moment ce nu există un text de lege care să o interzică, ci, dimpotrivă, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre părțile sociale, intervine principiul liberei negocieri. Un argument în plus îl constituie și art. 72 din L. nr. 188/1999 potrivit cu care autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau ai reprezentantei funcționarilor publici care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătate și securitate în muncă .... , de unde rezultă că autoritățile locale sunt autorizate să dispună de sumele locale alocate pentru îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă, precum și cele pentru sănătate și securitatea muncii. Nu trebuie omise în acest context nici dispozițiile Convenției O.I.M nr. 154/1981 privind promovarea negocierii colective care, prin art. 5, impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toți cei vizați prin convenție (art. 1), iar negocierea poate purta asupra fixării condițiilor de muncă și angajării și/sau reglementării relațiilor Între cei ce angajează sau organizațiile lor și una sau mai multe organizații ale lucrătorilor. Pe de alta parte, este adevarat ca reclamanta a invocat in sustinerea cererii de anulare faptul ca instanțele de judecată sunt singurele abilitate să se pronunțe asupra legalității acordului colectiv de munca, insa a aratat si faptul ca nelegalitatea poate fi invocata doar de catre partea interesata, fie pe cale principala, fie pe cale de exceptie. Dispozitiile art. 10 din OUG nr. 1., interpretate de catre instanta de fond in sensul ca, obliga magistratul sa cerceteze legalitatea acordului colectiv sunt in contradictie cu prevederile art. 24 alin. 2 din L. nr. 130/1996 potrivit carora nulitatea clauzelor contractuale se constata de catre instanta judecatoreasca competenta, la cererea partii interesate. Mai retine instanta de fond faptul ca sporul de stabilitate si cel de dispozitiv exced prevederilor L. nr. 330/2009 si, pe cale de consecinta, nu pot fi luate in considerare. Ori, contrar celor retinute in considerentele hotararii, atat sporul de stabilitate, cat si cel de dispozitiv, sunt prevazute in " Notele" de la A. III din L. nr. 330/2009. Pe cale de consecinta, în măsura în care a beneficiat în luna decembrie 2009 de aceste două sporuri, acestea trebuiau incluse în salariul de bază în temeiul art. 3 lit. c), art. 7 alin. (2), art. 30 alin. (5) coroborat cu notele de la anexa III din L. nr. 330/2009. In ceea ce priveste sporul de dispozitiv, instanta de fond retine ca fiind incidenta in cauza Decizia nr. 3. a I., data in examinarea recursului ininteresul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa I. Din aceasta perspectiva, reclamanta nu beneficiază de sporul de dispozitiv, prin decizia I. statuandu-se ca acesta se acorda doar personalului MAI. Ori, Decizia nr. 3. produce efecte doar fata de instantele judecatoresti si numai ulterior publicarii in Monitorul Oficial dobandeste caracter obligatoriu. Pe cale de consecinta, legalitatea clauzei din acordul colectiv de munca referitoare la sporul de dispozitiv nu poate fi analizata prin prisma deciziei I., asa cum gresit retine instanta de fond. In ceea ce priveste retroactivitatea actului administrativ contestat, a arătat in cuprinsul cererii ca dispoziția atacata are la bază A. nr. 3 86/R/(...) a Agenției Județene de P. S. C. și prevederile art. 3 alin. (5) din Ordinul comun al M. M., F. și P. S. și al M. F. P. nr. 32/42/(...), precum și D. P. municipiului C.-N. nr. 2142/(...). Desi se sustine de catre instanta de fond ca a inlaturat in intregime argumentele invocate, se retine, in esenta faptul ca dispozitia contestata face aplicarea, in concret, a prevederilor legale, recunoscand existenta si intinderea unor drepturi/obligatii ce au luat nastere anterior, la data de (...), avand astfel caracter recognitiv/declarativ, fiind firesc a produce efecte retroactive. Ori, in conditiile in care Ordinul nr. 32/42/(...) ( ce constituia temeiul legal al actului atacat) a fost abrogat in mod expres prin disp. art. 3 din Ordinul nr. 727/(...) al M. M., F. și P. S., la momentul emiterii dispozitiei atacate acesta nu mai putea fi invocat ca si temei legal. Mai mult decât atât, Sentinta civilă nr. 239/(...), pronuntată în dosarul (...) a C. de A. C., anulează Ordinul nr. 32/42/(...) emis de M. M., F. și P. S., considerându-l nelegal. Pe cale de consecinta, D. nr. 2. a P. M. C.-N. este lipsita de temei legal si, ca atare, dispozitia atacata prin prezenta cerere nu are nici un fundament juridic. O astfel de solutie se impune in considerarea faptului ca anularea actului administrativ normativ - in speta Ordinul nr. (...) - produce efecte atat ex nunc, cat si ex tune, Pe de altă parte, anularea Ordinului nr. (...) atrage după sine obligația de revocare sau de anulare și a actelor subsecvente acestuia. Prin urmare, si prin prisma acestor argumente, se impune concluzia ca paratul ar fi avut obligatia de a revoca D. nr. 2. si de a nu mai emite dispozitia atacata. Pentru toate considerentele expuse mai sus, solicită, in conformitate cu disp. art. 304 pct. 9, art. 304 ind. 1 si art. 312 C. pr. civ., admiterea recursului, modificarea hotararii recurate in sensul admiterii actiunii introductive. Deliberând asupra prezentului recurs, Curtea constată următoarele: Instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a textelor legale incidente în speță și a pronunțat astfel o hotărâre legală și temeinică, nefiind dat astfel motivele de recurs încadrate de recurentă la art. 304 pct. 9 C.pr.civ. În ceea ce privește critica conform căreia instanța de fond a statuat cu privire la legalitatea acordului colectiv de muncă fără a fi învestită cu acest obiect, Curtea reține că raportat la natura actului administrativ supus cenzurii, ținând seama de starea de fapt și normele de drept invocate în partea introductivă a acestuia instanța a examinat corect raportul de dreptul funcției publice dedus judecății. Nu trebuie omis că actul administrativ contestat în litigiu rectifică dispoziția nr.675/2010 în sensul că începând cu data de (...) drepturile salariale cuvenite reclamantei sunt compuse din salariul de bază, care cuprinde și sporul de vechime avut în luna decembrie 2009 la care se adaugă sporul pentru condiții periculoase (toxicitate) eliminându -se practic sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate avute în luna decembrie 2009. Reîncadrarea în funcție publică a reclamantei și stabilirea nivelului de salarizare începând cu data de (...) sunt generate de dispozițiile L. nr. 3. privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional și de dispozițiile OUG nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar. Astfel conform art. 30 din L. nr. 3.: Începând cu 1 ianuarie 2010,sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale G., și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, însoldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrarecorespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere. Acest text legal trebuie însă corelat în aplicare și interpretare cu dispozițiile art. 10 din OUG nr. 1. conform cărora: În conformitate cu prevederile art. 30 din L.-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L.-cadru nr. 330/2009. Așadar, cu prilejul reîncadrării în funcție a funcționarului public, ca operațiune legală în sarcina autorității publice, aceasta era în drept să cenzureze și apoi să stabilească care sunt drepturile salariale ce urmează a fi plătite funcționarului respectiv, fiind expres autorizată de lege să nu includă în salariu acele drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L.-cadru nr. 330/2009. Din această perspectivă, dacă autoritatea publică ca parte a raportului de serviciu a fost autorizată de lege să facă o atare operațiune de verificare a legalității acordării drepturilor salariale aflate în plată în luna decembrie 2009 cu atât mai mult este abilitată instanța de contencios administrativ să facă o atare verificare în cadrul contenciosului de legalitate al actului administrativ contestat. Astfel fiind, Curtea constată că instanța de fond a statuat corect și legal asupra acțiunii îndeplinindu-și astfel rolul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. f) și g) din L. contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 1 din L. nr. 303/2004 coroborat cu art. 2 din L. nr. 304/2004. Împrejurarea că aceste sporuri au fost stabilite prin negociere ori prin altă modalitate nu are relevanță dacă nu concordă cu ordinea de drept în materia stabilirii drepturilor salariale în cadrul raportului de funcție publică. Din această perspectivă, aprecierile, statuările și rezolvările date de instanța de fond sunt la adăpost de orice critică. Astfel, instanța de fond corect a stabilit că atât sporul de dispozitiv cât și sporul de fidelitate nu au bază legală pentru a putea fi legal stabilite de angajator. Astfel, sporul de dispozitiv nu poate fi recunoscut și acordat funcționarilor publici raportat la efectele D. nr. 3. pronunțate de Î.-SU în recurs în interesul legii iar sporul de fidelitate nu poate fi validat din perspectiva limitelor imperative de stabilire pe cale contractuală a unor componente ale salariului funcționarilor publici prevăzute de art. 72 din L. nr. 188/1999. Astfel fiind, din această perspectivă statuările instanței de fond sunt la adăpost de orice critică de nelegalitate ori netemeinicie. Chiar dacă dispoziția criticată pentru nelegalitate în prezenta pricină a avut la bază, între altele adresa nr. 386/R/2010 a A. și cu toate că Ordinul comun al M. și MFP nr. (...) a fost anulat irevocabil de instanța de contencios administrativ acest element prin sine însuși nu conduce la reținerea nelegalității actului administrativ contestat. Curtea notează că ordinul specificat anterior a fost anulat pe considerentul că A. nu i se putea atribui prerogativa de control a aplicării L. nr. 3. dar aceasta nu exclude ca autoritatea publică, parte în raportul juridic de funcție publică, să examineze legalitatea actului administrativ de reîncadrare în funcție a funcționarului public independent de analiza legalității actului emis de A. C. Altfel spus, afirmata nelegalitate a acestuia nu influențează legalitatea actului administrativ supus cenzurii în speța de față. Pe fondul cauzei sub aspectul analizei legalității acordării celor două sporuri instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale pertinente incidente în materia analizată așa încât din această perspectivă nu sunt date motivele de recurs expuse de recurent și încadrate la art. 304 pct. 9 C.pr.civ. Cu toate că sporul de stabilitate și de dispozitiv au fost stabilite la nivelul P. C.-N. prin A. colectiv de muncă aplicabil la data de (...), aceasta nu înlătură, așa cum s-a afirmat și în precedent, posibilitatea stabilirii legalității acordării acestor sporuri cu prilejul operațiunii de reîncadrare în funcție în aplicarea dispozițiilor L. nr. 3. coroborată cu OUG nr. 1.. Chiar dacă aceste drepturi au născut o speranță legitimă titularilor, această speranță nu se poate fundamenta decât pe o bază juridică temeinică în dreptul intern în acord cu întreaga ordine de drept. Practica judiciară a C. E. a D. O. validează doar acele drepturi patrimoniale care au o suficientă bază legală în sistemul intern de drept, or L. nr. 3. și OUG nr. 1. sunt acte normative accesibile, previzibile și predictibile și ca atare îndeplinesc exigențele de calitate a legii în materie așa cum a fost interpretată în sens autonom această sintagmă de C. (a se vedea în special, cauza Sunday Times contra Regatului Unit, cauza Aurel R. împotriva României). Pentru toate aceste motive, Curtea reține că recursul reclamantului nu este fondat, sens în care în temeiul art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 corelat cu 109 din L. nr. 188/1999 se va respinge ca nefondat. Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat. PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanta D. R. împotriva sentinței civile nr. 1281 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 2 noiembrie 2011. Red.M.H./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: C. P.
| ← Decizia civilă nr. 3518/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 94/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
