Decizia civilă nr. 4319/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4319/2011
Ședința publică de la 03 N. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta C. J. DE S. C., împotriva sentinței civile nr. 1., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu L. A., având ca obiect contestație act administrativ fiscal contribuție F..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul intimat personal.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reclamantul intimat L. A. se identifică cu CI seria KX477611, având CNP 1., având domiciliul în C.-N., Str. Arany J., nr. 7, Ap. 4 și depune la dosar întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de solicitat,. Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamantul solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1680 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul L. A. în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. a județului C..
A fost înlăturată obligația reclamantului de plată a sumei de bani reprezentând majorări de întârziere și penalități aferente contribuției la F. stabilite în sarcina sa.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a contestat natura fiscală a contribuției la F. N. U. al A. S. de S., însă instanța a observat că, potrivit art.1 alin.2 din OG 92/2003, codul de procedură fiscală se aplică și tuturor creanțelor provenind din contribuții datorate statului, cum este și cea în litigiu.
Prin urmare, conform art.259 alin.7 lit.b din Legea 9., termenul de prescripție pentru contribuția în speță este cel aferent obligațiilor fiscale - 5 ani, termen prevăzut de art.91 alin.1 din OG 92/2003.
Apoi, reclamantul a invocat faptul că nu a cunoscut că datorează o asemenea contribuție, apreciind că organele competente ar fi trebuit să fie mai active în a o supune atenției publice, întrucât, dacă ar fi fost în cunoștință de cauză, ar fi achitat și această contribuție pentru a nu acumulapenalități așa cum a achitat și restul obligațiilor fiscale și de protecție socială, fiind de bună credință.
Cu privire la acest aspect, instanța a reținut principiul conform căruia, pentru a se datora creanțe accesorii, neplata sau plata cu întârziere a creanțelor principale trebuie să fie culpabilă, respectiv imputabilă contribuabilului. Raportat însă la toate circumstanțele cauzei, instanța a apreciat că, în concret, reclamantul nu poate fi obligat la plata de accesorii aferente contribuției la F., pentru următoarele argumente:
În materie fiscală, însuși C. de procedură fiscală a consacrat legislativ două principii esențiale de conduită în raporturile dintre stat și contribuabilii aflați pe o poziție net inferioară, respectiv principiul rolului activ al organului fiscal (art.7) și principiul bunei credințe (art.12). Astfel, în aplicarea acestor principii, în vederea unei colectări corecte și operative a contribuțiilor datorate statului, este esențial ca organele competente să informeze contribuabilii asupra obligațiilor ce le revin, inclusiv să îi îndrume pentru depunerea declarațiilor și a altor documente (art.7 alin.3).
În concret, însă, reclamantul a primit pentru prima oară în anul 2010, în data de 25 martie, o notificare cu privire la obligațiile sale de plată a contribuției datorate în temeiul L. 9. (lege adoptată cu patru ani în urmă), notificare prin care i s-a adus la cunoștință că a fost identificat ca persoană fizică ce realizează venituri impozabile în protocolul transmis de A. și încheiat la data de (...) și i s-a solicitat să depună anumite înscrisuri în vederea calculării contribuției. Este rezonabil a se considera că, fiind pensionar și având o vârstă destul de înaintată, reclamantul nu a cunoscut până la acel moment că datorează o astfel de contribuție, aceasta neputând fi reținută la sursă datorită modului de obținere a veniturilor asupra cărora se calculează (venituri din profesii libere). Însă, în aplicarea principiilor amintite și tocmai pentru protecția unor astfel de persoane, organele fiscale aveau obligația de a trimite astfel de notificări într-o perioadă rezonabilă de timp de la scadența primei obligații de plată, pentru a preveni acumularea de penalități pe o perioadă îndelungată de timp. O asemenea sarcină ar depăși limitele unei sancțiuni rezonabile pentru neplata unei datorii către stat și ar deveni excesivă și, în circumstanțele speței, imputabilă chiar organelor ce au dat dovadă de o inexplicabilă pasivitate în informarea reclamantului, stabilirea și colectarea contribuției. Nu a fost prezentată nicio explicație rezonabilă pentru inactivitatea pe perioada lungă de timp ce a durat în primul rând de la adoptarea L. 9. și până la încheierea P. nr.5282/2007 cu A. și în al doilea rând până la prima înștiințare trimisă reclamantului în anul 2010, cu atât mai mult cu cât casele de asigurări de sănătate au organe proprii de executare.
Că reclamantul a fost de bună credință o dovedește și faptul că, deși inițial a contestat nu existența contribuției, ci faptul că este obligat la plata acesteia pentru 5 ani în urmă fără să i se fi adus vreodată la cunoștință că o datorează, a depus la CAS C. toate documentele solicitate și a făcut dovada achitării acesteia până la rămânerea cauzei în pronunțare.
Având în vedere considerentele expuse, instanța a admis acțiunea astfel cum a fost precizată la ultimul termen de judecată, în sensul că a înlăturat obligația reclamantului de plată a sumei de bani reprezentând majorări de întârziere și penalități aferente contribuției la F. stabilite în sarcina sa.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. DE A. DE S.
C. solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurenta-pârâtă că hotararea a fost data cu incalcarea legii, nefiind respectate prevederile art.259 alin.(7) lit.b) din Legea nr.9. privind reforma in domeniul sanatatii.
Considera ca instanta de fond in mod gresit a retinut conduita culpabila a CAS C. , apreciind ca nu a fost respectat principiul rolului activ al organului fiscal si principiul bunei credinte, afirmand ca era esential ca organele competente sa informeze contribuabilii asupra obligatiilor ce le revin.
Reglementarile legale in vigoare au caracter imperativ iar obligatia platii accesoriilor la creanta principala nu se afla intr-o relatie de interdependenta cu conduita organului fiscal care are atributiuni de colectare.
Dimpotriva accesoriile sunt intr-o stransa legatura cu atitudinea culpabila a contribuabilului care nu isi indeplineste obligatiile legale de plata către bugetul de stat.
Aprecierea instantei ca este rezonabil a considera ca reclamantul nu a cunoscut ca datoreaza o astfel de contributie, nu justifica incalcarea principiului de drept potrivit caruia nimeni nu se poate apara invocand ignoranta.
Pe de alta parte, actele normative in vigoare nu instituie in sarcina organului fiscal cu atributiuni de colectare obligatia de a informa in scris toata populatia.
Informatiile avand aceasta natura se pot transmite prin intermediul mijloacelor de comunicare In masa, cu ar fi radio, tv, presa, etc.
Or, toate aceste mijloace au fost utilizate de CAS C. tocmai pentru a aduce la cunostinta persoanelor atat obligatiile cat si drepturile pe care acestea le au.
Motivul ca "nu a cunoscut" ar putea fi invocat si este de fapt invocat de fiecare persoana care nu si-a indeplinit obligatia legala, ceea ce inseamna ca organul fiscal ar ramane sa aprecieze cine spune adevarul si cine nu, iar in functie de aceasta sa stabileasca sau nu obligatii fiscale principale si accesorii.
Reclamantul avea obligatia de a cunoaste prevederile legale neputand sa invoce necunoasterea legii in scopul producerii de efecte juridice .
Reclamantul intimat L. A. a depus la dosar note de ședință prin care a solicitat respingerea recursului formulat.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată, cu majoritate de voturi, că acesta este întemeiat, din următoarele considerente:
A considerat instanța fondului că, pentru a se datora creanțe accesorii, neplata sau plata cu întârziere a creanțelor principale trebuie să fie culpabilă, respectiv imputabilă contribuabilului. De asemenea, a mai reținut prima instanță că, în materie fiscală, trebuie avute în vedere și principiile reglementate de dispozițiile C. de procedură fiscală, respectiv cel al rolului activ al organului fiscal și cel al bunei credințe.
Curtea constată însă, contrar celor reținute de instanța de fond, că, în materie fiscală, accesoriile sunt datorate de drept, ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale, indiferent de existența sau nu a unei culpe din partea contribuabilului.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 85 Cod procedură fiscală, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc fie prin declarație fiscală, în condițiile art. 82 alin. 2 și 86 alin. 4, fie prin decizie emisă de organele fiscale, creanțele fiscale fiind scadente laexpirarea termenelor prevăzute de C. fiscal sau de alte legi care le reglementează (art. 111).
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 119 alin. 1 Cod procedură fiscală, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează, după acest termen majorări de întârziere.
Rezultă, astfel, din dispozițiile legale anunțate anterior că, se datorează majorări de întârziere pentru neplata la termen a creanțelor fiscale stabilite potrivit legii, fără ca legea să prevadă, în acest sens, ca o condiție prealabilă, obligația autorității fiscale de a încunoștința contribuabilul despre obligația de plată a creanței. De altfel, dispozițiile art. 120 din același cod prevăd că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând chiar cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
Astfel, interpretarea instanței de fond în sensul că, în lipsa unei notificări într-o perioadă rezonabilă de timp de la scadența primei obligații de plată, pentru a preveni acumularea de penalități pe o perioadă lungă de timp, organul fiscal nu ar avea dreptul de a calcula accesorii datorate pentru neplata la termen a creanțelor fiscale nu are temei legal. Mai mult decât atât, Curtea apreciază că, în condițiile în care obligația de plată rezultă cu claritate din dispozițiile legale, ar fi excesiv să se impună obligația organelor fiscale de a încunoștința contribuabilii despre obligația de plată a acestora.
În acest context, Curtea observă că obligația de plată a contribuției la F. național unic de asigurări sociale de sănătate era stabilită, clar și neechivoc, prin dispozițiile OUG nr. 1. și ale L. nr. 9., în sarcina persoanelor care realizau venituri din activități independente, acte normative care prevedeau și procedura de urmat pentru stabilirea acestora.
Prin urmare, reclamantul, ca persoană care realiza astfel de venituri, era obligat, în temeiul actelor normative indicate anterior, să achite contribuția la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, fără ca, în acest sens, organul fiscal să fie obligat să emită decizie de impunere sau vreo altă notificare.
Este real că, în speță, reclamantul a fost încunoștințat, pentru prima oară, despre această obligație de plată, în anul 2010, accesoriile fiind calculate pentru neplata la termen a creanței pentru perioada 2005-2010, dar nici acest aspect nu este de natură să atragă nelegalitatea deciziilor de impunere, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 91 Cod procedură fiscală, dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani.
De altfel, toată argumentația instanței de fond pornește de la faptul că reclamantul ar fi fost de bună credință, dar că, în lipsa unei încunoștințări din partea autorității fiscale, nu a știut că trebuie să achite aceste contribuții. Or, nimeni nu poate invoca, în apărare, necunoașterea legii, mai ales în condițiile în care dispozițiile legale erau clare, previzibile, legea fiind publicată în Monitorul Oficial al României, fiind astfel adusă la cunoștința publicului.
Prin urmare, pentru toate considerentele expuse anterior, Curtea constată, cu majoritate de voturi, că sentința recurată este nelegală, recursul formulat fiind întemeiat, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, îl va admite și va dispune în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
DECIDE
Admite, cu majoritate de voturi, recursul declarat de C. DE A. DE S. C. împotriva sentinței civile nr. 1680 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. pe care o modifică în totalitate în sensul că respinge acțiunea reclamantului L. A.
Cu opinie separată în sensul respingerii recursului pârâtei.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03 N. 2011.
{ F. |
Președinte,
L. U.
Judecător,
M. D.
Judecător,
R.-R. D.
Grefier, M. T.
}
Red.M.D./dact.L.C.C.
3 ex./(...). Jud.fond: C. P.
OPI NI E SEPARATĂ A m opinat pentru soluția contrară susținută de membri completului în opinia majoritară, pe considerentul că linia de argumentație prezentată de instanța de fond în conținutul motivării sentinței atacate este pertinentă.
Prin această opinie nu neg valoarea de adevăr a tezei conform căreia penalitățile și majorările calificate ca și accesorii ale creanței fiscale nu ar curge de drept din momentul prevăzut de lege.
Ce mi se pare demn de subliniat este poziția absolut incorectă din punct de vedere moral a pârâtei recurente în contrast cu poziția de morală a reclamantului intimat.
Această teză chiar dacă la prima facie nu îmbracă haină juridică sub aspect subiectiv consider că se impune a fi valorizată în plan pozitiv pentru reclamant iar în plan negativ pentru pârâtă.
Astfel, teza conform căreia în speță reclamantul a fost prea drastic sancționat de pârâtă este una corectă de vreme ce o perioadă relativ lungă de timp nu a fost notificat în ceea ce privește existența creanței, a temeiului legal al datorării acesteia precum și a termenului de plată.
Așa cum s-a arătat în jurisprudența CEDO prin aplicarea interpretăr specifice acesteia și prin utilizarea noțiunilor autonome, proceduril jurisdicționale în materie fiscală sunt calificate ca acuzații în mater penală, ce intră sub incidența art. 6 din Convenție ceea ce implică inclusi analiza de proporționalitate a sancțiunii.
Or, în lipsa unei notificări a reclamantului o perioadă neînsemnat despre acuzația adusă în lipsa furnizării unei explicații rezonabile pentr această conduită și în lipsa unui alt mecanism real și predictibil d informare l-a pus pe acesta în situația de a nu ști că de fapt este culpab pentru săvârșirea unei abateri de la legea fiscală.
În acest context, examinând conduita reclamantului se observă că după ce acesta a fost informat despre obligația de a plăti creanța a și efectuat plata acesteia, mai puțin accesoriile care au fost calculate retroactiv de la pretinsa exigibilitate a creanței.
Or, atât cu referire la creanța însăși care atrage după sine și stabilirea exigibilității plății acesteia reclamantul a fost în eroare scuzabilă.
În altă ordine de idei a sancționa pe reclamant cu obligația de a plăti accesoriile calculate de la data impusă de pârâtă înseamnă raportat la datele speței o sarcină disproporționată și nerezonabilă mai ales dacă avem în vedere conduita pasivă a pârâtei.
Din economia dispozițiilor legale materiale și procedurale, Curtea reține că organul fiscal ca parte a raportului juridic de drept material fiscal îi incumbă o atitudine proactivă ceea ce înseamnă că organul fiscal are îndatorirea de a stabili sancțiunea și a aplica dreptul de așa manieră încât sancțiunea să fie proporțională cu efectele negative produse prin acțiunea ilicită a contribuabilului.
Numai urmând o astfel de conduită se poate reține că organul fiscal a acționat ca un partener de bună credință în cadrul raportului juridic de drept material fiscal.
Trebuie notat că sancționarea reclamantului cu plata penalităților calculate pe un termen de 5 ani în urmă pentru o creanță față de care nu a fost niciodată încunoștiințat că o datorează reprezintă o măsură disproporționată și prea drastică raportat la prezumtivul comportament ilicit al reclamantului.
Dimpotrivă, se constată că pârâta a adoptat o conduită reactivă care nu are nicio justificare rezonabilă, chiar dacă formal, așa cum se subliniază în opinia majoritară, ar exista o bază legală.
Este adevărat că principiul nemo censetur ignorare legem poate fi opus formal reclamantului. Dar acest principiu trebuie să fie evaluat în funcție de circumstanțele factuale, mai precis trebuie evaluat dacă în condițiile concrete ale speței persoana în cauză avea în mod cert posibilitatea să cunoască actele administrative emise unilateral cu titlu de drept secundar și terțiar de către autoritatea de resort în aplicarea L. nr. 9..
Or, din starea de fapt reținută în cauză rezultă contrariul, în lipsa unei atitudini proactive a pârâtei orice persoană medie cu un comportament diligent și prudent nu ar fi știut că într-o astfel de situație ar fi răspunzătoare din punct de vedere fiscal.
Astfel fiind, în condițiile date, recurenta nu se poate prevala în mod formal de principiul nemo censetur ignorare legem și să transpună astfel absența unei conduite proactive în sarcina contribuabilului prin impunerea unei sarcini exorbitante ca efect al unei măsuri reactive luate aproape de împlinirea termenului de prescripție.
Față de cele ce precedă, opinez că soluția cea mai potrivită, legală, justă și echitabilă era să fie respins recursul cu consecință menținerii în tot a sentinței recurate.
JUDECĂTOR,
L. U.
Red/Dact.L.U./L.U.
28 noiembrie 2011
| ← Decizia civilă nr. 1841/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1415/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
