Decizia civilă nr. 4422/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
Nr. 4422/2011
Ședința de la 08 N. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE : D. P.
JUDECĂTOR : A.-I. A.
JUDECĂTOR : C. I. G. : M. N. ȚÂR
Pe rol judecarea recursului declarat de A. PENTRU P. M. M. împotriva sentinței civile nr.1227 din data de 18 martie 20011 pronunțată în dosarul nr.(...) în contradictoriu cu intimatul V. T. O. având ca obiect despăgubire morale și diferențe indemnizații concedii.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. N. Țâgârlaș C. în reprezentarea intereselor recurentei și intimatul personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.21 din Constituție, art.8 și 10 alin.2 din Legea nr.554/2004 și art.3 pct.3 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Ambele părți litigante relevă instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat. Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului. Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției dreptului la acțiune și respingerea acțiunii ca fiind prescrisă, iar în subsidiar admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii în întregime a acțiunii introductive. În susținere se arată că termenul de decădere de 1 an prevăzut de dispozițiile art.11 alin.2 din lege este o excepție de la regula prevăzută la alin.1, fiind aplicabil numai pentru motive temeinice; care însă nu au fost prevăzute de către reclamant că l- ar fi împiedicat să se înscrie în conceptul de motive temeinice. În cuprinsul Deciziei nr.2054/2008, la fila 8 a acesteia, reclamantul solicită daune pentru suferințele provocate din anul 2004, solicitând și la data de (...) acordarea acestor daune, însă la acel moment instanța soluționând cauza în baza dispozițiilor art.18 alin.1 și 3 din Legea nr.554/2004 și acordând despăgubirile aferente. Instanța fiind însă, obligată să indice motivele de fapt și de drept prevăzute de către intimat. În ceea ce privește petitul subsidiar, intimatul nu a demarat niciun fel de proces, suferința neputând fi probată cu acte materiale. Intimatul a beneficiat de concedii medicale acordate și plătite, prejudiciul suferit de acesta fiind anterior emiterii actului administrativ. În ceea ce privește eventualele cheltuieli de judecată acestea urmează a fi solicitate pe cale separată. Intimatul solicită respingerea recursului relevând în susținere că apărarea părții adverse se bazează pe o idee greșită în ceea ce privește prescripția, precum că ar invoca probleme de sănătate pe care nu le-am susținut în prezenta cerere. Problema de prescripție a fost tranșată și de instanța de fond și confirmată și de Curtea de A. Mai arată că în anul 2004 s-a angajat în cadrul Agenției, în anul 2006 a fost sancționat printr-un act abuziv, iar acest stres cauzat de această sancțiune abuzivă este incomensurabil, atât în ceea ce privește persoana sa cât și în ceea ce privește familia. În ceea ce privește daunele morale acestea au fost cuantificate în mod just de către instanța de fond, speră însă ca acest termen de judecată să fie ultimul la care se prezintă și prin care se pune capăt coșmarului care datează din 2006. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată. Curtea reține cauza în pronunțare. CURTEA Prin sentința civilă nr.1227 din data de 18 martie 20011 pronunțată în dosarul nr.(...) s-au respins excepțiile invocate de pârâta A. pentru P. M. M.. S-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamantul V. T. O. în contradictoriu cu pârâta A. pentru P. M. M., pârâtă fiind obligată să plătească reclamantului despăgubiri morale în cuantum de 5000 lei. S-au respins celelalte petite ale acțiunii. Pârâtă a fost obligată să plătească în contul doamnei expert T. M. suma de 1955 lei reprezentând diferența contravalorii de expertiză efectuată de aceasta. Pentru a pronunța această sentință instanța analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune, în conformitate cu art. 137 Cod pr. civilă, a constatat că aceasta este nefondată având în vedere că decizia nr. 2054, prin care s-a anulat decizia civilă nr. 53 din (...) emisă de A. pentru P. M., a fost pronunțată de Curtea de A. C. în ziua de 6.X.2008 iar cea cu nr. 35 prin care s- a respins cererea de revizuire a fost emisă la (...), reclamantul înregistrând acțiunea din prezentul dosar în ziua (...), astfel că a respectat termenul prevăzut de art. 11 al. 2, coroborat cu art. 19 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Cât privește excepția lipsei procedurii prealabile, aceasta nu este obligatorie în cauză, instanța de contencios putând fi sesizată direct cu o acțiune în despăgubiri. Examinând acțiunea formulată și precizată ulterior în rejudecare, prin prisma susținerilor reclamantului, din coroborarea tuturor probelor existente la dosar, a apărărilor pârâtei și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul a reținut că obiectul acțiunii înregistrate și precizate de reclamantul V. T. O. în dosarul nr. (...), îl constituie obligarea pârâtei A. pentru P. M. M. la plata sumei de 2429 lei reprezentând diferența dintre drepturile salariale primite și cele ce i s-ar fi cuvenit în perioada concediilor de medicale din iulie 2006 - noiembrie 2008, obligarea pârâtei la plata sumei de 4.978 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând premiile și stimulentele obținute de un funcționar public din aceeași clasă și grad profesional cu reclamantul, respectiv daune morale în cuantum de 15.000 lei. Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată și completată, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Referitor la drepturile salariale solicitate de reclamant privind diferența dintre ceea ce a primit pentru concediile medicale și cele ce ar fi putut să le primească dacă ar fi lucrat, instanța a considerat că acestea sunt nejustificate raportat la faptul că nu s-a dovedit legătura de cauzalitate dintre decizia referitoare la sancționarea sa disciplinară și bolile de care acesta suferă, cu atât mai mult cu cât din certificatele medicale depuse la filele 77 - 92 din dosarul nr. (...) rezultă că reclamantul a beneficiat de concedii medicale începând cu anul 2004, respectiv anterior emiterii actului de sancționare iar îndemnizațiile de concediu medical au fost achitate în întregime Reclamantul nu este îndreptățit a solicita alte stimulente având în vedere că din expertiza efectuată în cauză de expertul contabil T. M. reiese că reclamantul a beneficiat de premii anuale și lunare conform reglementărilor legale în vigoare, iar stimulentele se repartizează salariaților în funcție de îndeplinirea criteriilor de performanță, stabilite pentru fiecare salariat și cum a obținut calificativul satisfăcător în anii 2006 - 2008, rapoarte de evaluare însușite de reclamant fără obiecții, acesta nu a beneficiat de stimulente în fiecare lună dar a beneficiat în fiecare an, inclusiv în perioada concediului medical. S-a reținut că daunele morale solicitate de reclamant sunt întemeiate în parte ținând cont de stresul provocat acestuia de către pârâtă, care a formulat și cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 2054 din (...) pronunțată de Curtea de A. C., proces care i-a perturbat activitatea și i-a afectat prestigiul profesional, social și familial, fapt ce trebuie reparat de către pârâtă prin plata unor daune morale, dată fiind împrejurarea că simpla recunoaștere de către instanță a caracterului nejustificat și abuziv a deciziei de sancționare disciplinară, emisă de pârâtă nu constituie o reparație suficientă. Cu privire la stabilirea cuantumului daunelor morale, tribunalul a avut în vedere ca acestea să aibă efecte compensatorii, neputând să constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru partea vătămată. Din perspectiva celor descrise anterior, instanța a admis în parte acțiunea reclamantului în baza art. 18 al. 1 și 3 din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. PENTRU P. M. M. solicitând înprincipal admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune, iar în subsidiar respingerea acțiunii în întregime. În motivarea recursului a învederat că, instanța de fond a respins în mod greșit excepția de fond, peremtorie și absolută a prescripției dreptului la acțiune întrucât așa cum facil se poate constata din prevederile art. 19 alin. din Legea 554/2004, " când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge .de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, iar art. 11 alin. 1 din Legea 554/2004 instituie regula potrivit căreia cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se poate introduce într-un termen de prescripție de 6 luni, care curge de la momente diferite, în funcție de obiectul cauzei. Termenul de decădere de 1 an de la emiterea actului administrativ unilateral vătămător, prevăzut de art. 11 alin. 2 din lege, este o excepție de la regula din alin. 1 și este aplicabil numai în cazul unor motive temeinice. În speță, reclamantul nu a expus absolut nicio împrejurare care să se înscrie în conceptul de "motive temeinice", din cauza cărora ar fi fost pus în imposibilitate de a acționa pentru repararea presupusei pagube în termen de 6 luni. Și potrivit art. 1 din Decretul 167/1958 "dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege." Învederează instanței faptul că cel puțin pentru anul 2006, 2007 și până în luna martie-aprilie 2008 acțiunea este prescrisă, termenul de prescripție împlinindu-se în 2007 și octombrie 2008, or reclamantul a înregistrat acțiunea la data de (...), depășind cu mult termenul legal. Atât presupusa pagubă în opinia reclamantului, (pentru că din punctul de vedere al pârâtei aceasta nu a cauzat niciun fel de prejudiciu reclamantului), cât și cel care răspunde de ea, au fost cunoscute încă din anul 2006 respectiv 2007 și 2008. Astfel că neexercitarea dreptului la acțiune în termenul defini de lege aplicabil în speță - cel de 6 luni, atrage stingerea dreptului subiectiv și a obligației sale corelative, ceea ce reprezintă o sancțiune juridică a neexercitării dreptului. "Jurisprudența constantă a CEOO recunoaște că una dintre limitările dreptului de acces la o instanță vizează reglementarea condițiilor procedurale ale acțiunii în justiție prin stabilirea unor termene de efectuare a diferitelor acte de procedură, termene de prescripție, de decădere, etc. Cauza Golder C. M.a Britanie, cauza Stubbings c M.a Britanie. Între aceste restricții se regăsesc și dispozițiile art.11 din Legea 554/2004, referitoare la termenele de exercitare a acțiunilor în contencios administrativ." Curtea de A. C., secția comercială și de contencios administrativ, decizia nr. 80 din (...). Buletinul Jurisprudenței pe anul 2007. Instanța de fond invocă în susținerea momentului de la care se calculează termenul de prescripție de 1 an prev. de arte 11 alin. 2 din Legea 554/2004, data de 0(...) la care s-a pronunțat instanța asupra cererii de revizuire formulată de către pârâtă, în mod incorect. Din punctul recurentului de vedere de vedere, nu are relevanță data la care s-a respins cererea de revizuire întrucât, în speță sunt aplicabile prevederile art.1l alin. 1 coroborate cu prevederile arte 19 din Legea 554/2004. Cu privire la petitul subsidiar de a respinge capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor morale ca nefondat, învederează că, motivarea instanței de fond este contradictorie, aceasta constatând pe de o parte că "nu s-a dovedit legătura de cauzalitate dintre decizia referitoare la sancționarea sa disciplinară și bolile de care acesta suferă, cu atât mai mult cu cât din certificatele medicale depuse la filele 77-92 din dosarul nr. (...) rezultă că reclamantul a beneficiat de concedii medicale începând cu anul 2004, respectiv anterior emiterii actului de sancționare, iar indemnizațiile de concediu medical au fost achitate în întregime", dar în același timp constată că "daunele morale solicita te de reclamant sunt întemeiate în parte, ținând cont de stresul provocat acestuia de pârâtă care a formulat și cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 2054/0(...) a Curții de A. C., proces ce i-a perturbat activitatea și i-a afectat prestigiul profesional, social și familial". Instanța de fond a omis a constata că reclamantul și-a motivat acordarea daunelor morale prin precizarea depusă la dosarul cauzei la data de (...) pentru faptul că, sancționarea abuzivă a dus la multiplele concedii medicale care i-au șubrezit sănătatea, sancționarea abuzivă fiind un atentat la sănătate, de fapt la distrugerea sănătății acestuia. Dacă instanța a constatat că nu există legătură de cauzalitate dintre decizia referitoare la sancționarea disciplinară a reclamantului și bolile de care acesta suferă, în mod corect ar fi trebuit să respingă capătul de cerere privind acordarea daunelor morale tocmai pentru că pe acest considerent și-a motivat reclamantu1 solicitarea. Potrivit dispozițiilor art. 1169 cod civil " cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească ", sarcina probei privind acordarea daune lor morale și materiale revine reclamantu1ui, conform principiului de drept "actori incumbit onus probandi". Potrivit regulilor de drept comun, reclamantul trebuiesă facă dovada existenței prejudiciului moral și material a caracterului ilicit al faptei pârâtei, săvârșită de acesta cu vinovăție, și a raportului de cauzalitate dintre prejudiciul respectiv și fapta paratului. "Practica judiciară a evoluat în sensul de a pretinde și dovedirea despăgubirilor bănești reclamate cu titlul de daune atât materiale cât și morale." Daune morale -G. Vintilă Editura Hamangiu. Prejudiciul moral trebuie constatat de către instanță pe bază de probe, dar tocmai probele existente la dosarul cauzei au dus la convingerea instanței că nu există legătură de cauzalitate dintre decizia emisă de pârâtă și bolile de care reci amantul suferă, și prin urmare, instanța ar fi trebuit să respingă acest capăt de cerere. Argumentația instanței care a stat la baza respingerii celorlalte pretenții ale reclamantului privind acordarea drepturilor salariale este întemeiată și perfect legală, dar reclamantul nu a dovedit legătura de cauzalitate dintre decizia referitoare la sancționarea sa disciplinară și bolile de care acesta suferă, astfel că, nu este îndreptățit nici la acordarea daunelor morale solicitate. Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și având învedere prevederile art.304, 3041 C.proc.civ. Curtea reține următoarele: Un prim motiv de nelegalitate a hotărârii primei instanțe se referă la soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune ca excepție peremptorie absolută, invocându-se prevederile art.19 alin.1 din Legea nr.554/2004 cu trimitere la art.11 alin.1 din Legea nr.554/2004. Termenul de decădere de un an de la emiterea actului administrativ unilateral vătămător, prevăzut de art.11 alin.2 din Legea contenciosului administrativ este o excepție de la regula stabilită în alin.1 și este aplicabil numai în cazul dovedirii unor motive temeinice. Contrar susținerilor recurentei Curtea constată că intimatul a cunoscut întinderea pagubei la data pronunțării Hotărârii de către Curtea de apel C. respectiv (...), înregistrând acțiunea la data de (...), cu respectarea termenului prevăzut de art.11 alin.2 coroborat cu art.19 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, și prin urmare excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată. Nu poate fi primită critica recurentului în sensul că atât presupusa pagubă cât și cel care răspunde de ea au fost cunoscute încă din anul 2006 respectiv 2007 și 2008, iar prin neexercitarea în termenul legal de decădere al acțiunii, cel de 6 luni, atrage și stingerea dreptului subiectiv și a obligației sale corelative. Motivele de nelegalitate ale hotărârii se referă și la aplicarea greșită a legii, în opinia recurentului în ceea ce privește acordarea despăgubirilor morale către intimat în cuantum de 5.000 lei. În ceea ce privește această critică, Curtea reține că obiectul acțiunii formulate și precizate de reclamantul intimat V. T. O. îl constituie obligarea pârâtei recurente A. PENTRU P. M. M. la plata sumei de 2429 lei reprezentând diferența dintre drepturile salariale primite și cele ce i s-ar fi cuvenit în perioada concediilor medicale din iulie 2006 - noiembrie 2008, la plata sumei de 4978 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând premiile și stimulentele obținute de un funcționar public din aceeași clasă și grad profesional cu reclamantul, respectiv daune morale în cuantum de 15.000 lei. Temeiul de drept al acestei acțiuni îl constituie prevederile art.19 din Legea nr.554/2004 potrivit cărora atunci când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea în despăgubiri curge de la data de la care acesta a cunoscut sau trebuie să cunoască întinderea pagubei. Dacă în ceea ce privește drepturile salariale solicitate de reclamant și stimulentele, pe care acesta le-a solicitat, prima instanță a apreciat asupranetemeiniciei lor, iar hotărârea nu a fost criticată din această perspectivă, rămâne de analizat legalitatea hotărârii primei instanțe doar în ceea ce privește acordarea despăgubirilor morale în cuantum de 5.000 lei. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a avut în vedere faptul că daunele morale solicitate de intimat au fost justificate doar în parte și s-a avut în considerare stresul la care acesta a fost provocat de către pârâtă prin conduita sa culpabilă urmare a exercitării căile extraordinare de atac împotriva unei hotărâri irevocabilă (în speță cererea de revizuire împotriva deciziei civile nr.2054 din (...) pronunțată de Curtea de apel C.) proces care i-a perturbat activitatea și i-a afectat prestigiul profesional, social și familial ce trebuie reparat prin plata unor daune morale. Nu în ultimul rând s-a avut în vedere și caracterul nejustificat și abuziv al deciziei de sancționare disciplinară, care prin simpla recunoaștere a sa, nu poate fi considerată o reparație necesară și suficientă a daunelor morale pe care intimatul le-a încercat. În ceea ce privește stabilirea cuantumului daunelor morale, prima instanță a avut în vedere ca acestea să aibă efecte compensatorii, neputând să constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru partea vătămată, așa încât suma de 5.000 lei acordată a fost apreciată ca fiind în măsură să repare prejudiciul moral suferit de către intimat. Criticile referitoare la inexistența raportului de cauzalitate între prejudiciul cauzat și fapta pârâtei, sunt neîntemeiate deoarece așa cum în mod judicios a arătat prima instanță, a existat o legătură directă și cauzală între decizia referitoare la sancționarea disciplinară a intimatului și bolile de care acesta suferă. Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 C.proc.civ. recursul declarat de pârâta A. PENTRU P. M. M. urmează a fi respins ca neîntemeiat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE : Respinge recursul declarat de A. PENTRU P. M. M. împotriva sentinței civile nr.1227 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 8 noiembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI P. D. A. A.-I. I. C. G. ȚÂR M. N. Red.CI Dact.SzM/2ex./(...)
| ← Decizia civilă nr. 2643/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 19/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
