Decizia civilă nr. 3901/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 3901/2011
Ședința publică de la 21 O. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-I. I.
Judecător G.-A. N.
Judecător S. Al H.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta A. J. PENTRU O. F. DE M. C. împotriva sentinței civile nr.1. pronunțată de Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu intimata SC H. I. S., având ca obiect anulare act administrativ Legea nr.7..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat S.
L. pentru intimată, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
La data de 19 octombrie 2011 s-a înregistrat la dosar un script din partea recurentei.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale. Reprezentanta intimatei solicită admiterea recursului și menținerea sentinței atacate, pentru considerentele expuse prin concluziile scrise pe care le depune la dosar. Curtea reține cauza în pronunțare. CURTEA Prin sentința civilă nr. 1036 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis cererea formulată de reclamanta SC H. I. S. în contradictoriu cu pârâta A. J. pentru O. F. de M. C. S-a anulat Decizia nr.374/(...) emisă de A. C. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a subvenției prevăzute de art.85 alin.1 din Legea 7. pentru fiecare dintre cele trei persoane din categoria A, aferentă perioadei aprilie 2010 - martie 2011, cu dobânda legală de la data scadenței fiecărei obligații de plată și până la achitarea efectivă, în temeiul art.3 alin.3 din OG 9/2000. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținuturmătoarele: La data de (...), (...) și (...) reclamanta a încheiat câte un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu trei persoane, care la data respectivă îndeplineau condițiile prevăzute de art.85 alin.1 din Legea nr. 7. Ulterior, la data de (...) reclamanta a adresat o cerere către pârâtă cu solicitarea de a beneficia de subvenția prevăzută la articolul menționat, scop în care a prezentat și toate documentele justificative pentru încheiereaconvenției, conform anexei la actul normativ, cerere care i-a fost respinsă motivat de faptul că au fost atinse limitele maxime a cheltuielilor bugetare destinate măsurilor de stimularea ocupării forței de muncă, că s-au epuizat sumele alocate acestor credite bugetare și că nu se poate dispune angajarea cheltuielilor din aceste bugete decât numai în limita creditelor bugetare. Potrivit art.85 alin.1 din Legea 7., angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, șomeri în vârstă de peste 45 de ani sau șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale sunt scutiți pe o perioadă de 12 luni de la plata contribuției datorate la bugetul asigurărilor pentru șomaj, aferentă persoanelor încadrate din aceste categorii, și primesc lunar pe această perioadă pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referință în vigoare, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 2 ani. Reclamanta a depus lunar toată documentația pentru a obține subvenția prevăzută de art.85 alin.1 din Legea 7., a înregistrat toate declarațiile și datele despre angajator, lună de lună, și a întocmit situațiile financiare pe anul 2010. Nu s-a făcut dovada virării sumelor de bani cuvenite reclamantei, deși aceasta a făcut dovada depunerii documentației aferente până în luna ianuarie 2011 inclusiv. Ulterior, reclamanta a primit decizia contestată, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că solicitarea sa a fost respinsă, fiind atinsă limita maximă a cheltuielilor bugetare destinate măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă. Pârâta a invocat prevederile relevante ale Legii 500/2002 care îi interzic să efectueze plăți după atingerea sumei maxime aprobate prin bugetul asigurărilor sociale, fiind numai ordonator terțiar de credite și se supune ordonatorului principal de credite, însă instanța apreciază că nu pot fi în niciun caz imputabile reclamantei disfuncționalitățile generale de ordin financiar sau cele legate de distribuirea fondurilor între ordonatorii de credite. A. aspecte nu pot sub nicio formă afecta existența și/sau cuantumul unor drepturi stabilite imperativ de lege care, în speță, sunt de natură a stimula încadrarea în muncă a unor anumite categorii sociale. Instanța observă că textul legal nu condiționează acordarea subvenției de prevederile bugetare sau de un acord al vreunei autorități, ci prevede că angajatorul beneficiază de acea sumă de bani prin simpla îndeplinire a condițiilor prevăzute la art.85, desigur doar dacă formulează cerere în acest sens. Nu poate fi reținută nici susținerea conform căreia pârâta nu și-a dat consimțământul la încheierea convenției cu reclamanta; instanța apreciază că, dacă sunt îndeplinite restul cerințelor legale pentru acordarea subvenției, aceasta nu poate fi condiționată de semnarea propriu - zisă a convenției (care poate fi refuzată pe motive neîntemeiate de agenția județeană, cum, de altfel, se și invocă în speță). Având în vedere considerentele expuse, instanța a reținut că decizia contestată este nelegală, motiv pentru care a admis acțiunea, a anulat decizia nr.374/(...) și a obligat pârâta la plata către reclamantă a subvenției prevăzute de art.85 alin.1 din Legea 7. pentru fiecare dintre cele trei persoane din categoria A, aferentă perioadei aprilie 2010 - martie 2011, cu dobânda legală de la data scadenței fiecărei obligații de plată și până la achitarea efectivă, în temeiul art.3 alin.3 din OG 9/2000. În temeiul art.274 C.proc.civ, instanța a constatat că nu s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. J. PENTRU O. F. DE M. C. solicitând admiterea recursului si modificarea in totalitate asentintei civile recurate si respingerea contestatiei inaintata de reclamanta S. H. I. S. În motivare s-a arătat că: In fapt, asa cum a aratat in intampinarea depusa la instanta de fond, la data de (...) A.J.O.F.M. C. a emis Decizia nr.374, prin care a respins solicitarea reclamantei SC H. I. S., solicitare enuntata in cererea inregistrata cu nr.1929 din data de (...) cu privire la acordarea subventiei prevazuta de art.85 din L.7. cu modificarile si completarile ulterioare. Asa cum reiese din continutul art.1 al Deciziei nr.374/(...), A. C. a motivat respingerea solicitarii in temeiul L. actualizata, privind finantele publice. Astfel L. stabileste principiile, cadrul general si procedurile privind formarea, administrarea, angajarea si utilizarea fondurilor publice, precum si responsabilitatile institutiilor publice implicate in procesul bugetar. La art.1 alin.2 lit.b) din L. se prevede ca dispozitiile acestei legi se aplica in domeniul elaborarii, aprobarii, executarii si raportarii bugetului asigurarilor sociale de stat. Intrucat legea bugetara anuala prevede si autorizeaza, pentru anul bugetar, veniturile si cheltuielile bugetare, precum si reglementarile care sunt specifice exercitiului bugetar, reiese in mod clar din textul de lege faptul ca sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevazute la art.1 alin.2, in cadrul carora se angajeaza, se ordonanteaza si se efectueaza plati, reprezinta limite maxime care nu pot fi depasite, in conformitate cu art.4, alin.2. Mai mult, in continutul art.4, alin.3 din L. se prevede in mod strict faptul ca angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai in limita creditelor bugetare aprobate, rezultand astfel ca acest tip de cheltuieli nu poate fi depasit fiind definit si materializat ca un cuantum fix alocat si cu o destinatie precisa. Astfel toate institutiile publice, implicate in procesul bugetar sunt obligate sa respecte prevederile prezentei legi supunandu-se in cazul de fata la o limitare a cheltuielilor ca urmare a atingerii unui preg maxim al fondurilor cu destinatie precisa. Totodata, in conformitate cu art.l4, alin. 1-3, cheltuielile bugetare au o destinatie precisa si limitata si sunt determinate de autorizarile continue in legi specifice si in legile bugetare anuale. De asemenea nici o cheltuiala nu poate fi inscrisa in bugetele prevazute la art.l alin.2 si nici angajata si efectuata din aceste bugete, daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala, asa cum nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonantata si platita daca nu este aprobata potrivit legii si nu are prevederi bugetare. A.J.O.F.M. C., la fel ca alte institutii publice are doar calitatea de ordonator tertiar de credite si in consecinta se supune ordonatorului principal de credite avand responsabilitatile prevazute la art.22 alin.l din L., articol al carui continut prevede ca ordonatorii de credite au obligatia de a angaja si de a utiliza creditele bugetare numai in limita prevederilor si destinatiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea institutiilor publice respective si cu respectarea dispozitiilor legale. A. C. nu este obligata si nu poate sa prevada sau sa anticipeze un viitor numar de conventii sau un numar de persoane ce vor fi angajate, aceste actiuni tinand cel mai mult de evolutia sectorului de activitate economica care in unele perioade poate creste, depasind posibilitatilefinanciare de acordare de subventii pentru angajatori, dintr-un bugat prestabilit si limitat ca suma. Cu privire la sumele de bani acordate in temeiul art.85 din L.7., angajatorii beneficiaza de aceste sume de bani cu titlu de subventii dar doar in urma incheierii unor conventii cu agentiile judetene pentru ocuparea fortei de munca. Conventia reprezinta, in cazul de fata, acordul bilateral de vointa necesar in vederea materializarii acesteia dar conventiei nu i s-a dat curs intrucat una dintre parti, respectiv A. C. nu si-a dat consimtamantul pentru ca se afla in imposibilitatea legala a onorarii obligatiei fata de angajator tocmai din cauza lipsei de fonduri, imposibilitate generata de atingerea limitei maxime a cheltuielilor bugetare, prin epuizarea sumelor alocate masurilor de stimulare a ocuparii fortei de munca, institutia neputandu-se angaja la o obligatie de plata pentru o suma si dintr-un fond a carui limita maxima a fost atinsa si a carui continut financiar aprobat a fost epuizat. Pe de alta parte, asa cum a aratat instanta de fond lipsa bugetului nu poate fi imputata reclamantei dar consideram ca nici paratei, avand in vedere calitatea acesteia de ordonator tertiar de credite, care are o pozitie de subordonare fata de ordonatorul principal de credite si in consecinta cuantumul financiar scazut al bugetului sau chiar lipsa acestuia nu poate fi imputata paratei, aceasta desfasurandu-si activitatea pe acest segment pana Ia epuizarea bugetului alocat sau pana la atingerea limitei maxime de cheltuieli, stare de fapt care a dus la refuzul justificat de a se angaja la o obligatie de plata pe care nu putea sa o onoreze avand in vedere prevederile stricte si imperative ale L. cu privire Ia regimul de aplicare al cheltuielilor bugetare cu destinatie speciala. De asemenea aduce Ia cunostiinta instantei de judecata urmatoarele modificari aduse de L. pentru modificarea si completarea L. 7. si care consolideaza legatura dintre prevederile L. 7. cu privire la acordarea subventiilor ca masuri de stimulare a ocuparii fortei de munca si prevederile L. cu privire la aplicabilitatea regulilor de efectuare de plati din bugetul special destinat al masurilor de stimulare a ocuparii fortei de munca si anume: 1. In continutul art.4, alin.3 din L. se prevede in mod strict faptul ca angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai in limita creditelor bugetare aprobate, rezultand astfel ca acest tip de cheltuieli nu poate fi depasit fiind definit si materializat ca un cu antum fix alocat si cu o destinatie precisa. Totodata, in conformitate cu art.14, alin.1-3, cheltuielile bugetare au o destinatie precisa si limitată sunt determinate de autorizarile continue in legi specifice si in legile bugetare anuale. 2. De asemenea nici o cheltuiala nu poate fi inscrisa in bugetele prevazute la art.l alin.2 si nici angajata si efectuata din aceste bugete, daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala, asa cum nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonantata si platita daca nu este aprobata potrivit legii si nu are prevederi bugetare. 3. In sprijinul sustinerilor aratate in intampinarea depusa la dosar, a adus in atentia instantei modificarile si completarile aduse la L. 7. prin L., act normativ care reglementeaza segmentul masurilor de stimulare a ocuparii fortei de munca, precum si acordarea subventiilor, modificari si completari aduse in corelare cu L., dupa cum urmeaza: a) Masurile de stimulare a ocuparii fortei de munca a caror finantare se asigura din bugetul asigurarilor pentru somaj si care, potrivit prevederilorlegale, continua si in anul bugetar urmator vor fi finantate din bugetul anului respectiv, din creditele aprobate cu acest scop si b) Masurile de stimulare a ocuparii fortei de munca finantate din bugetul asigurarilor pentru somaj, pentru a caror acordare se prevede, potrivit dispozitiilor legale, incheierea de contracte sau conventii cu agentiile pentru ocuparea fortei de munca, se acorda in limita sumelor aprobate in bugetul asigurarilor pentru somaj cu aceasta destinatie, cu respectarea prevederilor L. privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare. Din cele doua modificari aduse L. 7., rezulta faptul ca legiuitorul a dorit sa evidentieze stransa legatura dintre prevederile celor doua acte normative limitand posibilitatea acordarii de subventii, la un buget anual, cu o destinatie precisa si limitat ca si cuantum financiar. Avand in vedere cele expuse mai sus solicita admiterea recursului, modificarea in totalitate a sentintei atacate cu recurs si rejudecind cauza pe fond, respingerea contestatiei reclamantei SC H. I. S. ca nefondata. In drept își întemeiază prezentul recurs pe prevederile L. 7., L. si art. 304 pct.8 si pct.9 Cod proc. civ. Reclamanta intimată SC D. I. S. a formulat concluzii scrise prin intermediul cărora a solicitat respingerea recursului, menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată - fila 11. Deliberând asupra recursului, Curtea constată următoarele: Reclamanta a formulat cerere pentru a beneficia de subvenția prevăzută la art.85 alin.1 din Legea 7., solicitare respinsă prin decizia 374/(...) de către A. C. R. a fost datorată lipsei fondurilor bugetare destinate măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă fără să se conteste că reclamanta se încadrează în dispozițiile textului legal mai sus arătat. Este de reținut că prevederile legale incidente nu condiționează acordarea subvențiilor de la stat de existența unor fonduri cu această destinație care să acopere solicitările angajatorilor. Recurenta-pârâtă însă nu a negat faptul că au existat fonduri în acest scop și nici nu a specificat pe ce criterii s-a făcut atribuirea acestor fonduri altor angajatori de la data cererii reclamantei (...) și până la (...), data emiterii deciziei 374 prin care s-a respins solicitarea reclamantei. Prin art.4 alin.3 din Legea 500/2002 s-a dispus ca angajarea cheltuielilor din bugetele prevăzute la art.1 alin.2 în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite însă, acest fapt nu este de natură a înlătura dreptul reclamantei recunoscut legal de a beneficia de aceste subvenții. Pentru a-și putea exercita atribuția de control al legalității actelor administrative, instanța de judecată trebuie să cunoască rațiunile pentru care emitentul actului, în îndeplinirea puterii sale discreționare, a ales soluția criticată de cel vătămat, iar această motivare trebuie să fie intrinsecă actului administrativ. Obligația autorității emitente de a motiva actul administrativ, constituie o garanție contra arbitrariului administrației publice și se impune mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi recunoscute de lege. Decizia contestată afirmă generic că subvenția nu poate fi acordată datorită absenței creditului bugetar. Autoritatea nu justifică însă nici limitele bugetare, nici depășirea cheltuielilor în perioada în care reclamanta a depus cererea de acordare a subvenției. În acest context, actul atacat apare ca fiind dat cu exces de putere. Prin urmare, sunt justificate aspectele reținute de tribunal, astfel că în conformitate cu art.312 C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat nefiindîndeplinite motivele de modificare prevăzute de art.304 pct.8 și 9 C.proc.civ.și va menține sentința atacată. PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE Respinge recursul declarat de A. J. PENTRU O. F. DE M. C. împotriva sentinței civile nr. 1. pronunțată de Tribunalul Cluj, pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). { F. | Președinte, M.-I. I. Judecător, G.-A. N. Judecător, S. Al H. Grefier, A. B. } Red.G.A.N./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: C. P.
| ← Decizia civilă nr. 4965/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2247/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
