Decizia civilă nr. 4722/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4722/2011

Ședința publică din 16 noiembrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. B.

G. D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. M. PRIN A. F. P. A M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 980 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu reclamantul M. D., având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite - restituire taxa de poluare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 pct. 2 C.pr.civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art. 10 al. 2 din L. nr. 554/2004 și art. 3 pct.3

C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 980 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins excepția precripției dreptului la acțiune invocată de pârâta D. G. a F. P. M. prin A. F. P. B. M.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M. D. în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. B. M. și D. G. a F. P. M. și, în consecință:

S-a constatat nelegalitatea încasării taxei de primă înmatriculare de către pârâta A. F. P. a M. B. M.

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 6.287.00 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare cu chitanța TS3A nr.

1267643 din (...).

S-a respins cererea privind penalitățile de 0,1% pe fiecare zi de întârziere.

Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 671,3 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. prin A. F. P. B. M. solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 304 pct.

6 și 9 și art. 3041 C.pr.civ., pârâta a arătat că la data judecării cauzei de către instanța de fond nu mai erau în vigoare dispozițiile art. 2141-3 din L. nr. 571/2003 referitoare la taxa specială de înmatriculare, ci prev. O. nr. 5., situație în care reclamanta are dreptul la restituirea diferenței dintre taxa de înmatriculare și taxa de poluare, iar acest drept se poate exercita printr-o procedură necontencioasă prev. de N. metodologice emise în aplicarea O. nr.

5..

Cu privire la caracterul retroactiv al O. nr. 5., pârâta a relevat că prin deciziile nr. 499/(...), nr. 341/(...) și nr. 802/(...), Curtea Constituțională a statuat că redefinirea taxei printr-un act normativ distinct față de cel inițial, nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atâta timp cât natura juridică a celor două taxe este identică, modificarea survenind doar în cea ce privește modalitatea de calcul a acesteia și anume, cuantumul ei, iar aplicarea art. 11 din O. nr. 5. oferă posibilitatea contribuabilului ce a achitat o sumă mai mare în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus.

Referitor la dobânda legală, pârâta a arătat că instanța de fond a acordat dobânda legală neîntemeiat, deoarece reclamanta a solicitat dobânda legală prev. de O. nr. 9. și nu dobânda prev. de C.. Totodată, pârâta a precizat că având în vedere jurisprudența Curții de A. C., în sensul că restituirea taxei de primă înmatriculare nu se circumscrie situațiilor limitativ reglementate de art. 117 C., iar la data soluționării cauzei taxa de primă înmatriculare nu mai este reglementată de C. fiscal, repararea prejudiciului pe care îl invocă reclamanta s-ar putea realiza în condițiile dreptului comun, respectiv art. 1088 alin. 2 Cod civil, cu aplicarea O. nr. 9., respectiv de la data cererii de chemare în judecată și nu de la data achitării taxei de primă înmatriculare.

Cu privire la cheltuielile de judecată, pârâta a solicitat respingerea cererii reclamantului, întrucât a respectat dispozițiile legale în vigoare, a căror legalitate de altfel a fost confirmată de Curtea Constituțională.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:

Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei municipiului B. M. suma totală de 6.287 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța nr. TS3A nr. 1267643 din (...) (f.6).

Prin cererea formulată la (...), reclamantul s-a adresat A. F. P. B. M. pentru restituirea acestei sume, considerând-o nedatorată raportat la art. 90 paragraful 1 din T.ul de instituire a C. E., însă pârâta nu i-a comunicat nici un răspuns.

În cauza de față, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din T..

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale

Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate.

Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh, unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă, atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Cum R. este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie

2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt, bunăoară, autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru.

Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

T., ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia, precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).

Cu referire la incidența în speță a prevederilor O. nr. 5. antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin H. nr. 6..

Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie

2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă, reclamantul-intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze, pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70).

Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .

Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de O. nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul

și altă destinație.

Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte, admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din C. fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de O. nr. 5., dar pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.

A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie

2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.

În ceea ce privește soluția pronunțată raportat la excepția inadmisibilității, Curtea apreciază că ea este corectă, câtă vreme obiectul acțiunii este restituirea unei sume apreciată ca fiind nedatorată. Acțiunea reclamantului se încadrează în prevederile art. 8 din L. 544/2004, dat fiind faptul că se invocă refuzul nejustificat de restituire.

Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod proced. civilă, Curtea va respinge recursul declarat de D. G. A F. P. A J. M. prin A. F. P. A M. B.-M. împotriva sentinței civile nr. 980 din (...) pronunțată în dosarul nr.

(...) al T.ui M., pe care o va menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge recursul declarat de D. G. A F. P. A J. M. prin A. F. P. A M. B.-M. împotriva sentinței civile nr. 980 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința din 16 Noiembrie 2011.

Red.M.H./dact.L.C.C.

2 ex./(...) Judecător fond: V. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4722/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal