Decizia civilă nr. 4747/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 4747/2011

Ședința publică de la 17 N. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-R. D.

Judecător L. U.

Judecător M. D.

Grefier M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. J. PENTRU O. F.

DE M. C., împotriva sentinței civile nr. 1., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamanta SC C.ANA SA, având ca obiect anulare act administrativ decizia nr. 2. emisă de A. C.- art. 85 din L. nr.

76/2002.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus întâmpinare.

Se prezintă după închiderea dezbaterilor în cauză, reprezentanta reclamantei, avocat C. T., cu delegație la dosar, în substituirea avocatului titular Mihai Răzvan Lăpușan, cu delegație la dosar.

Reprezentanta reclamantei solicită instanței redeschiderea dezbaterilor și acordarea cuvântului pe fondul cauzei.

Curtea, după deliberare, încuviințează cererea, dispune redeschiderea dezbaterilor în prezenta cauză, cu notarea prezenței d-nei avocat și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentanta reclamantei arată că susține întâmpinarea depusă la dosar, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1432 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC C. SA în contradictoriu cu pârâta A. J. pentru O. F. de M. C. și s-a anulat în parte Decizia nr.232/(...) emisă de A. C.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a subvenției prevăzute de art.85 alin.1 din L. 76/2002 și pentru perioada iunie 2009 - aprilie 2010.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

La data de (...), în urma repartizării dispuse de pârâtă, reclamanta a încheiat un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată nr.646/(...) cu o persoană șomeră care la data respectivă îndeplinea condițiile prevăzute de art.85 din L. nr.76/2002.

Ulterior, la data de (...) reclamanta a adresat o cerere către pârâtă cu solicitarea de a beneficia de subvenția prevăzută la articolul menționat, scop în care a prezentat și convenția conform anexei la actul normativ.

Potrivit art.85 alin.1 din L. 76/2002, angajatorii care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată șomeri în vârstă de peste 45 de ani sau șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale sunt scutiți, pe o perioadă de 12 luni, de plata contribuției datorate la bugetul asigurărilor pentru șomaj, aferentă persoanelor încadrate din aceste categorii, și primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referință în vigoare, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 2 ani.

Reclamanta a depus lunar toată documentația pentru a obține subvenția prevăzută de art.85 alin.1 din L. 76/2002, aceasta fiind înregistrată inițial la data de (...), obținând numărul de convenție 163/(...). Nu s-a făcut dovada virării ulterioare a sumelor de bani cuvenite reclamantei, deși aceasta a făcut dovada depunerii documentației aferente până în luna aprilie 2010 inclusiv. Ulterior, reclamanta a primit decizia contestată, emisă la mai mult de un an de la data depunerii cererii inițiale de acordare a sumelor prevăzute de lege, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că cererea a fost aprobată, dar numai începând cu data de (...).

Pârâta a invocat prevederile relevante ale Legii 500/2002 care îi interzic să efectueze plăți după atingerea sumei maxime aprobate prin bugetul asigurărilor sociale, fiind numai ordonator terțiar de credite și se supune ordonatorului principal de credite, însă instanța apreciază că nu pot fi în niciun caz imputabile reclamantei disfuncționalitățile generale de ordin financiar sau cele legate de distribuirea fondurilor între ordonatorii de credite. A. aspecte nu pot sub nicio formă afecta existența și/sau cuantumul unor drepturi stabilite imperativ de lege care, în speță, sunt de natură a stimula încadrarea în muncă a unor anumite categorii sociale. Instanța observă că textul legal nu condiționează acordarea subvenției de prevederile bugetare sau de un acord al vreunei autorități, ci prevede că angajatorul beneficiază de acea sumă de bani prin simpla îndeplinire a condițiilor prevăzute la art.85, desigur doar dacă formulează cerere în acest sens.

Nu a putut fi reținută nici susținerea conform căreia pârâta nu și-a dat consimțământul la încheierea convenției cu reclamanta; instanța apreciază că, dacă sunt îndeplinite restul cerințelor legale pentru acordarea subvenției, aceasta nu poate fi condiționată de semnarea propriu - zisă a convenției (care poate fi refuzată de agenția județeană pe motive neîntemeiate, cum, de altfel, se și invocă în speță).

Având în vedere considerentele expuse, instanța a reținut că decizia contestată este nelegală, motiv pentru care a admis acțiunea, a anulat în parte decizia nr.2. și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a subvenției prevăzute de art.85 alin.1 din L. 76/2002 și pentru perioada iunie 2009 - aprilie 2010.

La solicitarea reclamantei, pârâta a fost obligată, în temeiul art.274

C.proc.civ, la plata sumei de 4,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar achitate de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. J. pentru O. F. de M. C., solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței civile recurate și 2. respingerea contestației înaintata de reclamanta S. C. S.

În motivare se arată că la data de (...) A. C. a emis Decizia nr.232, prin care a respins solicitarea reclamantei S. C. S., solicitare enunțata în cererea înregistrata cu nr.7003 din data de (...) cu privire la acordarea subvenției prevăzuta de art.85 din L. nr. 76/2002 cu modificările și completările ulterioare.

Așa cum reiese din conținutul art.l al Deciziei nr. 232/01.04.20l0, A. C. a motivat respingerea solicitării în temeiul L. nr.500/2002 actualizata, privind finanțele publice.

Astfel L. nr.500/2002 stabilește principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice, precum și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar.

La art.l alin.2 lit.b) din L.500/2002 se prevede ca dispozițiile acestei legi se aplica în domeniul elaborarii, aprobării, executării și raportării bugetului asigurărilor sociale de stat.

Întrucât legea bugetara anuala prevede și autorizează, pentru anul bugetar, veniturile și cheltuielile bugetare, precum și reglementările care sunt specifice exercițiului bugetar, reiese în mod clar din textul de lege faptul ca sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art.l alin.2, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite, în conformitate cu art.4, alin.2.

Mai mult, în conținutul art.4, alin.3 din L. nr.500/2002 se prevede în mod strict faptul ca angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate, rezultând astfel ca acest tip de cheltuieli nu poate fi depășit fiind definit și materializat ca un cuantum fix alocat și cu o destinație precisă.

Astfel toate instituțiile publice, implicate în procesul bugetar sunt obligate sa respecte prevederile prezentei legi supunându-se în cazul de fata la o limitare a cheltuielilor ca urmare a atingerii unui preg maxim al fondurilor cu destinație precisa.

Totodată, în conformitate cu art.14, alin. 1-3, cheltuielile bugetare au o destinație precisa și limitata și sunt determinate de autorizările continue în legi specifice și în legile bugetare anuale.

De asemenea nici o cheltuiala nu poate fi înscrisa în bugetele prevăzute la art.1 alin.2 și nici angajata și efectuata din aceste bugete, daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala, așa cum nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonanțata și plătita daca nu este aprobata potrivit legii și nu are prevederi bugetare.

A. C., la fel ca alte instituții publice are doar calitatea de ordonator terțiar de credite și în consecința se supune ordonatorului principal de credite având responsabilitățile prevăzute la art.22 alin. 1 din L.500/2002, articol al cărui conținut prevede ca ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.

A. C. nu este obligata și nu poate sa prevadă sau sa anticipeze un viitor număr de convenții sau un număr de persoane ce vor fi angajate, aceste acțiuni ținând cel mai mult de evoluția sectorului de activitate economica care în unele perioade poate creste, depășind posibilitățile financiare de acordare de subvenții pentru angajatori, dintr-un buget prestabilit și limitat ca suma.

Cu privire la sumele de bani acordate în temeiul art.85 din L.76/2002, angajatorii beneficiază de aceste sume de bani cu titlu de subvenții dar doar în urma încheierii unor convenții cu agențiile județene pentru ocuparea forței de munca.

Convenția reprezintă, în cazul de fata, acordul bilateral de voința necesar în vederea materializării acesteia dar convenției nu i s-a dat curs intrucat una dintre parti, respectiv A. C. nu si-a dat consimtamantul pentru ca se afla în imposibilitatea legala a onorarii obligației fata de angajator tocmai din cauza lipsei de fonduri, imposibilitate generata de atingerea limitei maxime a cheltuielilor bugetare, prin epuizarea sumelor alocate masurilor de stimulare a ocuparii fortei de munca, institutia neputandu-se angaja la o obligatie de plata pentru o suma și dintr-un fond a carui limita maxima a fost atinsa și a carui continut financiar aprobat a fost epuizat.

Pe de alta parte, asa cum a aratat instanta de fond lipsa bugetului nu poate fi imputata reclamantei dar consideram ca nici paratei, avand în vedere calitatea acesteia de ordonator tertiar de credite, care are o pozitie de subordonare fata de ordonatorul principal de credite și în consecinta cuantumul financiar scazut al bugetului sau chiar lipsa acestuia nu poate fi imputata paratei, aceasta desfasurandu-si activitatea pe acest segment pana la epuizarea bugetului alocat sau pana la atingerea limitei maxime de cheltuieli, stare de fapt care a dus la refuzul justificat de a se angaja la o obligatie de plata pe care nu putea sa o onoreze avand în vedere prevederile stricte și imperative ale L.500/2002 cu privire la regimul de aplicare al cheltuielilor bugetare cu destinatie speciala.

În conținutul art.4, alin.3 din L.500/2002 se prevede în mod strict faptul ca angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate, rezultand astfel ca acest tip de cheltuieli nu poate fi depasit fiind definit și materializat ca un cu antum fix alocat și cu o destinatie precisa.

Totodată, în conformitate cu art.14, alin. 1-3, cheltuielile bugetare au o destinatie precisa și limitata și sunt determinate de autorizarile continue în legi specifice și în legile bugetare anuale.

De asemenea nici o cheltuiala nu poate fi inscrisa în bugetele prevazute la art.l alin.2 și nici angajata și efectuata din aceste bugete, daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala, asa cum nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonantata și platita daca nu este aprobata potrivit legii și nu are prevederi bugetare.

In sprijinul susținerilor sale, arătate în întâmpinarea depusa la dosar, a adus în atenția instanței modificările și completările aduse la L. nr.76/2002 prin L., act normativ care reglementează segmentul masurilor de stimulare a ocupării fortei de munca, precum și acordarea subvențiilor, modificări și completări aduse în corelare cu L.SOO/2002, dupa cum urmează: a) Masurile de stimulare a ocupării fortei de munca a caror finantare se asigura din bugetul asigurarilor pentru somaj și care, potrivit prevederilor legale, continua și în anul bugetar urmator vor fi finantate din bugetul anului respectiv, din creditele aprobate cu acest scop și b) Masurile de stimulare a ocuparii fortei de munca finantate din bugetul asigurarilor pentru somaj, pentru a caror acordare se prevede, potrivit dispozitiilor legale, incheierea de contracte sau conventii cu agentiile pentru ocuparea fortei de munca, se acorda în limita sumelor aprobate în bugetul asigurarilor pentru somaj cu aceasta destinatie, cu respectarea prevederilor L.500/2002 privind finantele publice, cu modificarile și completarile ulterioare.

Din cele doua modificari aduse Legii nr. 76/2002, rezulta faptul ca legiuitorul a dorit sa evidentieze stransa legatura dintre prevederile celor doua acte normative limitand posibilitatea acordarii de subventii, la un buget anual, cu o destinatie precisa și limitat ca și cuantum financiar.

Avand în vedere cele expuse mai sus solicita instantei admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentintei atacate cu recurs și rejudecind cauza pe fond, respingerea contestatiei reclamantei S. C. S. ca nefondata.

Examinând recursul, instanța constată următoarele:

Reclamanta SC C. SA a formulat cerere pentru a beneficia de subvenția prevăzută la art. 85 alin. 1 din L. 76/2002, solicitare respinsă prin decizia nr.

2. de către A. C. R. a fost argumentată de recurentă pe lipsa fondurilor bugetare destinate măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă. Pe de altă parte, nici un moment pârâta recurentă nu a contestat faptul că reclamanta intimata se încadrează în dispozițiile textului legal mai sus arătat pentru a fi beneficiara subvențiilor invocate atât în procedura prealabilă cât și în demersul dedus judecății în prezentul dosar.

Potrivit art.85 alin.1 din L. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă: A. care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată șomeri în vârstă de peste 45 de ani sau șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale sunt scutiți, pe o perioadă de 12 luni, de plata contribuției datorate la bugetul asigurărilor pentru șomaj, aferentă persoanelor încadrate din aceste categorii, și primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referință în vigoare, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 2 ani.

Trebuie enunțat în acest context faptul că prevederile legale incidente nu condiționează acordarea subvențiilor de la stat de existența unor fonduri cu această destinație care să acopere solicitările angajatorilor. Recurenta-pârâtă nu a negat faptul că au existat fonduri în acest scop și nici nu a specificat pe ce criterii s-a făcut atribuirea acestor fonduri altor angajatori de la data cererii reclamantei SC C. SA - (...) și până la (...), data emiterii deciziilor prin care s-a respins solicitarea reclamantei.

Prin art. 4 alin.3 din L. 500/2002 s-a dispus ca angajarea cheltuielilor din bugetele prevăzute la art. 1 alin. 2 în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite, însă acest fapt nu este de natură a înlătura dreptul reclamantei recunoscut legal de a beneficia de aceste subvenții, așa cum a făcut-o pârâta prin emiterea deciziei nr. 2.. Prima instanță a mai reținut într-o manieră corectă faptul că nu pot fi în niciun caz imputabile reclamantei disfuncționalitățile generale de ordin financiar sau cele legate de distribuirea fondurilor între ordonatorii de credite. A. aspecte nu pot sub nicio formă afecta existența și/sau cuantumul unor drepturi stabilite imperativ de lege care, în speță, sunt de natură a stimula încadrarea în muncă a unor anumite categorii sociale. Instanța de recurs reține la rândul său și subliniază aspectul relevant conform căruia textul legal nu condiționează acordarea subvenției de prevederile bugetare sau de un acord al vreunei autorități, ci prevede că angajatorul beneficiază de acea sumă de bani prin simpla îndeplinire a condițiilor prevăzute la art. 85, dacă formulează cerere în acest sens, condiție care în cazul concret analizat este îndeplinită.

Nu este considerată întemeiată de către instanța de recurs nici susținerea formulată prin întâmpinare conform căreia pârâta recurentă nu și-a dat consimțământul la încheierea convenției cu reclamanta. D., instanța apreciază că, dacă sunt îndeplinite restul cerințelor legale pentru acordareasubvenției, aceasta nu poate fi condiționată de semnarea propriu - zisă a convenției (care poate fi refuzată pe motive subiective de agenția județeană, cum, de altfel, se și invocă în speță).

Prin urmare, sunt justificate aspectele reținute de către prima instanță, astfel că în conformitate cu art. 312 C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat nefiind îndeplinite motivele de modificare prevăzute de art.304 pct.8 și 9 C. proc. civ. și va menține sentința atacată ca fiind pe deplin legală și temeinică.

PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :

Respinge recursul declarat de pârâta A. J. PENTRU O. F. DE M. C., împotriva sentinței civile nr. 1432 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 noiembrie 2011.

{ F. |

PREȘEDINTE,

R.-R. D.

JUDECĂTOR,

L. U.

JUDECĂTOR,

M. D.

GREFIER, M. T.

}

Red.L.U./Dact.S.M

2 ex./(...) Jud.fond. C. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4747/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal