Decizia civilă nr. 583/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE C. A. ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 583/2011
Ședința publică de la 10 F. 2011
PREȘEDINTE R.-R. D.
Judecător L. U.
Judecător Ana M. T.
Grefier M. T.
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta D. G. A F. P. A J.
S. nume propriu și pentru A. F. P. A C. S. și A. F. PENTRU M. - M. M. împotriva sentinței civile nr. 4263/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., în contradictoriu cu reclamantul B. I. F., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursurile sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Curtea, după deliberare, din oficiu, invocă excepția tardivității recursului formulat de chemata în garanție și asupra fondului îăn ceea ce privește recursul pârâtei recurente. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 4263 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., a fost admisă acțiunea reclamantei (lui) B. I. F., s-a anulat „decizia de restituire"; nr.1057/(...) și au fost obligate în solidar pârâtele D. G. A F. P. S. și A. F. P. S., precum și chemata în garanție A. F. PENTRU M. - M. M. - B., să-i restituie suma de 1766 lei, taxă pe poluare, achitată cu chitanța seria TS5 NR: 1969435/(...), la care se adaugă majorările legale de întârziere, calculate de la data plății și până la restituirea efectivă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin chitanța seria TS5 nr.1969435/(...) reclamanta a achitat la T. municipiului Z. suma de 1766 lei cu titlu de taxă de poluare prevăzută de O. 5. (f.5). Scriptele depuse la dosar atestă faptul că autoturismele au fost achiziționate din Germania. În urma deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule reclamantul a depus la pârâta de rândul II o contestație prin care a solicitat anularea sus-menționatei decizii (f. 4). Argumentele de natură juridică pe care reclamantul își întemeiază acțiunea vizează două aspecte: unul se referă la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E., iar cea de-a doua - interzicerea discriminării între produsele comunitare și cele naționale. O. 50/(...) pentru restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost modificată și completată de O. 2..XII.2008. Potrivit dispozițiilor art. II din ordonanță „Autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc și care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii E. începând cu data de 15 decembrie 2008 se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5.. În conformitate cu art. III al aceluiași act normativ, prevederile de mai sus urmau a fi valabile până la data de 31.XII.2009. O. 208/2008 a fost abrogată prin art. I a O. 2..XII.2008 privind modificarea Ordonanței de U. a G. nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule. Potrivit art. III din O. 2. se exceptează de la obligația de plată a taxei de poluare stabilită prin O. 5., autovehiculele M1cu normă de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu normă de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale U.E. în perioada 15.XII.2008-31.XII.2009. Din nota de fundamentare a ordonanței de mai sus rezultă că scopul acesteia a avut în vedere păstrarea locurilor de muncă în economia românească, scăderea piețelor auto, susținerea sectorului de automobile, aspecte survenite ca urmare a gradului de adâncire a crizei financiare și economice din luna octombrie 2008. Având în vedere faptul că prin O. 2. s-a creat o diminuare nejustificată între persoanele care au achiziționat autovehicule în vederea înmatriculării, anterior datei de 15.XII.2008, a fost adoptată O. nr. 7 din (...) privind modificarea O. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. O. 5. în formă actualizată statuează prin art. 1 (1) că taxa de poluare pentru autovehicule se virează în bugetul F. pentru mediu și se manageriază de către A. F. pentru M.. Prin această prevedere s-a urmărit stabilirea neutralității fiscale a taxei. Obligația de plată a acestei taxe se naște, potrivit art. 4 lit. „a"; „cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România";. Rezultă din cele de mai sus că actuala reglementare înlătură discriminarea produsă de normele anterioare care au reglementat taxa specială de primă înmatriculare, dar instituie o altă discriminare în funcție de locul unde a avut loc prima înmatriculare. În cazul autoturismelor second hand achiziționate din țările C.E. se percepe taxa de poluare la prima înmatriculare în România fără ca aceeași taxă să fie percepută mașinilor autohtone în caz de revânzare. Taxa este discriminatorie și din punct de vedere a sferei de aplicabilitate taxând numai poluarea produsă de mașinile înmatriculate după (...). Mașini cu aceeași caracteristică deținute anterior datei de (...) poluează în egală măsură ca și cele înmatriculate după această dată - astfel că principiul „poluatorul plătește"; se aplică numai ultimelor. Pentru ca taxa de poluare să fie veritabilă și să poată contribui la limitarea consecințelor poluării, aceasta ar trebui astfel reglementată încât să fie obligatorie pentru toate autoturismele aflate în circulație, indiferent de momentul înmatriculării. Art. 90 din Tratatul de instituire a C. E. prevede: „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare";. Analizând comparativ prevederile O. 5. cu textul sus citat constatăm că, reglementarea taxei de poluare prin actul intern , contravine dreptului comunitar și dacă luăm în considerare numai faptul că, în mod evident, prin măsura luată, scade interesul cumpărătorilor pentru autoturismele second- hand achiziționate din țările comunitare. S-a arătat mai sus că taxa de poluare, prin modul de calcul precum și prin direcționarea ei a dobândit - în condițiile O. 5. astfel cum a fost completată și modificată - o anumită neutralitate fără însă a pierde caracterul de „.. Chiar dacă această taxă nu ar echivala cu un impozit în sensul prevăzut de art. 90 din Tratatul C. E., ea are efecte ca și ceea ce art. 28 din Tratatul C. E. denumește „. cu efect echivalent";. Cum potrivit art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii E.";…au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne"; și având în vedere că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a acestor principii, s-a constatat că perceperea taxei în discuție este nelegală, drept pentru care acțiunea de față a fost admisă în întregime, astfel cum a fost formulată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F. P. S. în numepropriu și în numele A. F. P. S. solicitând modificarea sentinței atacate, iar pecale de consecință respingerea acțiunii reclamantului. În motivele de recurs se arată că, decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule trebuia atacată cu contestație administrativă și doar decizia pronunțată în contestația administrativă putea fi atacată cu acțiunea în contencios fiscal conform art.218 C.proc.fiscală. Se arată că reclamanta nu a urmat această procedură, deci, acțiunea sa apare ca inadmisibilă (în acest sens s-a pronunțat Curtea de A. C. - dos.nr.(...), decizia nr.1435/(...)). Practic, instanța de fond a dispus restituirea unei sume achitate în prealabil în temeiul legii, iar instanța de contencios administrativ nu poate pronunța o astfel de soluție, aceasta, esențialmente, este chemata să cenzureze acte administrative emise de autorități publice. Recurenta arată că potrivit art.1 din Legea nr.554/2004 „persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori, într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată";. Reclamantul este obligat să determine, prin cererea de chemare în judecată, obiectul acțiunii în cadrul căruia urmează să se soluționeze procesul, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, instanța fiind obligată să respecte aceste limite ale investirii sale. Pârâta învederează faptul că, între condițiile de exercitare a acțiunii directe în contencios administrativ, se numără și acelea ca actul atacat să fie un act administrativ, tipic sau asimilat, astfel cum este el definit prin art.2 alin.(1) lit.c) și art.2 alin.(2) al Legii 554/2004 și, respectiv, că acest act să vatame un drept subiect sau un interes legitim privat ori public. Potrivit art.2 alin.1 lit.c teza I din Legea 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Recurenta arată că fără o analiză a actului administrativ prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale, instanța nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei astfel achitată. Se mai arată că, OUG 5. stabilește, potrivit dispozițiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venituri la B. F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art.4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din UE ci, tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei. Această realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național, împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent, propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, art.90 din Tratatul de instituire a C. E. prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton. În speță se susține că dispozițiile OUG 5. cu privire la taxe pe poluare sunt în contradicție cu dispozițiile art.25, 28, 90 paragraf 1 din Tratatul privind instituirea C. E.. Art.25 din Tratatul constitutiv al UE interzice între statele membre taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent, inclusiv cu privire la taxele vamale cu caracter fiscal. Art.28 din Tratatul constitutiv al UE interzise între statele membre restricțiile cantitative la import, precum și proce măsuri cu efect echivalent. Conform art.90 paragraf 1 din Tratatul constitutiv al UE nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare. Pârâta-recurentă arată că atât timp cât OUG 5. nu cuprinde dispoziții privitoare la diferențierea taxei pe criterii ce ar putea fi apreciate drept măsuri cu efect echivalent, nu se poate reține încălcarea art.28 din Tratat reținând că legislația națională se aplică deopotrivă bunurilor din producția internă și cea externă Așa cum rezultă din cuprinsul OUG 5., varianta în vigoare la momentul solicitării înmatriculării autoturismului, actul normativ român, respectă exigențele de compatibilitate cu art.90 paragraf 1 din Tratatul CE. Față de aceste împrejurări, rezultă că taxa de poluare reglementată de OUG 5., varianta în vigoare la momentul înmatriculării autoturismului de către reclamanta, nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art.90 paragraful 1 din Tratatul CE și se poate concluziona că OUG 5. respectă exigentele de compatibilitate cu art.90 paragraful 1 din Tratatul C. E.. Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâta A. F. pentru M. B.,înregistrat la data de 20 octombrie 2010, cu solicitarea admiterea acestuia, casarea în întregime a hotărârii atacate și pe cale de consecință, rejudecând cauza pe fond, să se respingă acțiunea reclamantului. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 8 februarie 2011, reclamantul B. I. D. a solicitat respingerea ca nefondată a recursului declarat în nume propriude D. G. a F. P. S., și obligarea recurentelor la restituirea sumei de 1766 lei, precum și obligarea recurentelor la plata dobânzii legale în materie fiscală. Analizând recursurile formulate, raportat la probele administrate în cauză și la dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele: 1. Analiza recursului formulat de pârâta D. G. a F. P. în nume propriu și pentru A. F. P. S. implică în mod necesar analiza excepției de inadmisibilitate a acțiunii promovate de reclamant, raportat la împrejurarea că acesta nu aurmat procedura administrativ prealabilă a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare reglementate la art. 205 și urm. C. Curtea reține că legea aplicabilă raportului juridic legat de înmatricularea autovehiculului este aceea sub imperiul căreia s-a cerut efectuarea operațiunii de înmatriculare și nu cea sub care a fost efectuată achiziția intracomunitară, mai ales că în sistemul normativ român avem de a face cu o succesiune intertemporală de legi materiale și procesuale. Astfel, cererea de restituire a unei taxe fiscale prelevate nelegal trebuie mai întâi precedată de anularea actului administrativ fiscal de impunere, în baza căruia a fost stabilită și încasată respectiva taxă. Curtea observă că taxa de poluare în sumă de 1.766 lei încasată de pârâtă prin chitanța seria TS5 nr. 1969435 din (...) a fost stabilită printr-un act de impunere, respectiv decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 2862 din (...) conform normelor legale în vigoare la această dată (f. 14 dos. fond). Curtea reține că obiectul acțiunii este incompatibil cu procedura contenciosului administrativ fiscal guvernată de dispozițiile art. 7 din OUG nr. 5. cu modificările și completările ulterioare coroborate cu prevederile OUG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare. Astfel, cererea de restituire a unei taxe fiscale prelevate nelegal trebuie mai întâi precedată de anularea actului administrativ fiscal de impunere în baza căruia a fost stabilită și încasată respectiva taxă. Cererea de anulare a adresei nr. 1057 din (...) emisă de AFP S. nu satisface exigențele procedurale ale contenciosului administrativ fiscal. Și este așa, deoarece adresa respectivă conține de fapt soluționarea pe cale administrativă a cererii de restituire de către organul fiscal, mai precis conține refuzul de a se restitui suma solicitată de petent. Din această perspectivă, Curtea reține că instanța de fond în mod greșit nu a reținut și nici măcar nu a analizat excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă și chemata în garanție prin întâmpinările depuse la dosar, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Astfel, s-a învederat că reclamantul nu a înțeles să exercite calea procedurală prevăzută de legea procesual fiscală pentru a-și putea realiza eficace dreptul alegat. Altfel spus, acesta nu a urmat procedura administrativ prealabilă a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare reglementate la art. 205 și urm. C. Confuzia instanței de fond în aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 205 alin. 1 C. este evidentă. Astfel, dreptul persoanei de a se adresa instanței de contencios administrativ în cazul în care este vătămată printr-un act administrativ fiscal ori prin inexistența acestuia este recunoscut la nivel de principiu de dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și are aplicabilitate concretă în cadrul acestui tip de raport în aplicarea normelor Codului de procedură fiscală. Însă, într-o astfel de situație, pentru a te adresa cu o cerere de restituire a unei taxe fiscale prelevate nelegal este necesar ca în prealabil să fie examinată legalitatea actului administrativ de impunere a acelei taxe numai așa putându-se statua dacă suma plătită a fost în debit sau în caz contrar sa fie supusă restituirii conform principiului de drept consacrat de art. 1092 Cod civil. Este real că, potrivit dispozițiilor art. 205 alin. 1 C. contestația împotriva actului administrativ fiscal ori împotriva inexistenței acestuia este o cale administrativă de atac dar tot de adevărat este că această cale este obligatoriede urmat așa cum s-a statuat în practica judiciară constantă a Î. și a Curții Constituționale (decizia nr. 409/2004). Împrejurarea că textul legal evidențiază că această cale administrativă de atac nu înlătură dreptul la acțiune a celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia nu înseamnă că legiuitorul a vrut să imprime caracter facultativ contestației ci tocmai să întărească caracterul obligatoriu al acesteia și că exercițiul obligatoriu al acesteia nu limitează dreptul de a accede la justiție, dar că accederea la justiție este condiționată de exercitarea căii administrative de atac. De altfel, din economia dispozițiilor art. 218 alin. 2 C. reiese că obiectul contenciosului administrativ fiscal nu poate fi altul decât contestarea deciziei de soluționare a contestației administrative. Asimilarea procedurii contestației administrative cu procedura prealabilă prevăzută la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 își are rațiunea însă numai la nivel de principiu, căci în concret în materia contenciosului fiscal procedura prealabilă nu se mai supune direct normelor legii cadru a contenciosului administrativ ci normelor speciale procedurale fiscale consacrate de art. 205 și urm. acestea fiind norme speciale derogatorii de la norma generală. Așa fiind, împrejurarea că reclamantul s-a adresat unității fiscale pârâte cu o cerere de restituire și a obținut de la aceasta un refuz de soluționare nu satisface pe deplin exigențele în materia sesizării instanței de contencios fiscal cu un litigiu ce are ca obiect direct restituirea taxei fiscale. Pe de altă parte, Curtea mai reține că instanța de fond face confuzii în ceea ce privește natura actelor juridice. Astfel, Curtea remarcă faptul că actul ori adresa de răspuns emisă de pârâtă nu satisface exigențele în materie pentru a fi calificat ca act administrativ în sensul art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 și cu atât mai puțin ca act administrativ fiscal în sensul art. 41 C. așa cum se va arăta pe larg și în cele ce urmează. În context Curtea notează că instanța de fond nici măcar nu s-a pronunțat în mod direct asupra capătului de cerere privind anularea actului nr. 1057/2010 al AFP S.. În altă ordine de idei, Curtea reține că legea aplicabilă raportului juridic legat de înmatricularea autovehiculului este aceea sub imperiul căreia s-a cerut efectuarea operațiunii de înmatriculare și nu aceea sub care a fost efectuată achiziția intracomunitară, mai ales că în sistemul normativ român avem de a face cu o succesiune intertemporală de legi materiale și procesuale. Așa fiind, în cauză se poate reține că analiza compatibilității normei legale interne care stabilește obligația de a plăti taxa specială de primă înmatriculare cu normele comunitare primare trebuie făcută prin prisma mediului normativ de la epoca efectuării operațiunii de primă înmatriculare când particularului i se impune obligația de a plăti o astfel de taxă în cuantumul și cu procedura prevăzută de legea care guvernează tempus regit actum raportul fiscal. Din această perspectivă, Curtea reține că autovehicul din litigiu a fost achiziționat de către reclamant în data de (...) (f. 12 dos. fond) în stare neînmatriculat de la o persoană fizică care anterior l-a achiziționat din Germania.. Operațiunile de înmatriculare au fost efectuate sub imperiul OUG nr. 5., mai precis prin plata sumei totale de 1.766 lei cu titlu de taxă de poluare prin chitanța seria TS5 nr.1969435/(...) (f. 8 dos. fond). Așa cum rezultă din economia dispozițiilor art. 5 și art. 7 din OUG nr. 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționareacontestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Astfel fiind, decizia de calcul a taxei de poluare întrunește exigențele și trăsăturile actului administrativ fiscal în sensul prevăzut la art. 41 din Codul de procedură fiscală. Curtea observă că reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de legea procesual fiscală pentru a contesta în substanță legalitatea stabilirii taxelor de poluare, ci a formulat cererea înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. 6.205/(...) prin care a solicitat restituirea taxei achitate, ulterior prin răspunsul cu nr. 7.397/(...) pârâta i-a refuzat restituirea taxelor motivat de faptul că taxa a fost stabilită în baza O. nr. 5. cu modificările și completările ulterioare, iar suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor potrivit art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind C.pr. fiscală, republicată. Curtea constată că reclamantul a disimulat demersul său de a pune în discuție legalitatea stabilirii și încasării taxelor de poluare prin prisma apelării la procedura administrativă de drept comun, ignorând faptul că pentru a se statua asupra acestui conflict există norme procesuale speciale clare, accesibile, previzibile și predictibile, compatibile cu exigențele de calitate a unei legi așa cum rezultă din jurisprudența instanței europene de contencios al drepturilor omului (în special cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, cauza Rotaru împotriva României). Și este așa, deoarece între procedura prealabilă prevăzută la art. 7 din Legea de drept comun a contenciosului administrativ și calea contestației prev. de art. 7 din OUG nr. 5. și art. 205 și urm. C. sunt importante deosebiri. Procedura prealabilă consacrată de art. 7 din Legea nr. 554/2004 declanșează un control administrativ al actului administrativ contestat de către emitentul actului sau organul ierarhic superior și are ca obiect în general orice tip de act administrativ tipic pe când procedura prevăzută de art. 7 din OUG nr. 5. și art. 205 și urm. C. presupune declanșarea unui control administrativ pe calea contestației administrative ce are ca obiect un act administrativ fiscal în sensul dat de art. 41 C. control care este realizat de către organul de soluționare a contestațiilor în materie fiscale după distincțiile prevăzute la art. 209 C. Curtea observă că reclamantul a plătit voluntar taxa de poluare supunându-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal prin intermediul deciziilor administrative de stabilire și calculare a taxei. Desigur, plata acestor taxe și maniera în care au fost stabilite nu înlătură dreptul contribuabilului de a contesta taxele și implicit de a se solicita verificarea în substanță a legalității impunerii. În această ambianță factuală și procesuală, atât în faza administrativă de soluționare, cât și ulterior în faza de control judecătoresc, și apoi judiciar, se poate pune în discuție nu numai modalitatea factuală și legală de stabilire a taxei ci și compatibilitatea normei interne reținute de organul fiscal cu norma comunitară europeană pertinentă. Prin urmare, calea aleasă de reclamant ignoră procedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel, dacă s-ar valida, s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Natura juridică de act administrativ fiscal, în sensul prevăzut la art. 41 din Codul de procedură fiscală, a deciziei de calcul a taxei de poluare estesurprinsă de însuși legiuitorul delegat (Guvernul) în conținutul art. 7 din OUG nr. 5. și a fost determinată de inițierea și desfășurarea procedurii de infringement demarată de C. E. în cursul căreia una dintre criticile adresate statului a fost aceea că taxa nu este stabilită pe baza unui act administrativ de impunere care mai apoi să poată fi contestat în concret și efectiv de către contribuabil. În fine, Curtea are în vedere că în practica secției de profil a Î. s-a reținut în mod constant și unitar că procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, reglementate de art. 205- 218 C. este o procedura administrativa prealabilă, iar nu o jurisdicție specială în sensul art. 21 alin. 4 din Constituție și art. 6 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. (A se vedea spre pildă, soluția de principiu adoptată de P. judecătorilor Secției de C. A. și fiscal a Î. la 12 februarie 2007 precum și decizia nr. 106 din 17 ianuarie 2006 a Î., precum și Decizia nr. 409/2004 a Curții Constituționale). Tot astfel, Î. Curte a decis că în măsura în care se contestă un act administrativ fiscal, devin incidente dispozițiile menționate anterior din Codul de procedură fiscală, fiind astfel obligatorie de urmat procedura contestației pe cale administrativă reglementată de T. IX din OG nr. 92/2003, republicată, întrucât poate fi contestată pe calea acțiunii în contencios administrativ și fiscal numai decizia emisă de organul competent în soluționarea contestației împotriva actului administrativ fiscal (A se vedea în acest sens, decizia nr. 1363 din 6 martie 2007 și decizia nr. 1653 din 20 martie 2007). Având în vedere că acest motiv este decisiv în economia rezolvării recursului promovat, Curtea este dispensată să mai cerceteze și celelalte motive invocate în cuprinsul cererii de recurs, analiza acestora devenind inutilă. Așadar, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va fi admis recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. S., în nume propriu și în numele A. F. P. A C. S. și va fi modificată sentința atacată, în sensul că va fi respinsă acțiunea ca inadmisibilă iar având în vedere soluția din recurs se va respinge ca atare și cererea de chemare în garanție. 2. În ce privește recursul formulat de pârâta A. F. pentru M. B. instanța a reținut că din dovada de la fila 44 (dosar fond), motivarea sentinței i-a fost comunicată pârâtei la data 28 septembrie 2010, iar termenul de recurs prevăzut de art. 301 C. raportat la art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și calculat potrivit art. 101 C. pr. civ., a expirat la data de 14 octombrie 2010. Conform art. 102 alin. 1 C., termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. 1 C., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Drept urmare, ținând seama că recursul a fost înregistrat la data de 20 octombrie 2010, cu mult peste termenul legal, în baza considerentelor mai sus reținute și a textelor legale invocate în baza art. 312 alin.1 C.p.c. recursul pârâtei va fi respins ca tardiv, păstrându-se în întregime sentința atacată. Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta D. G. a F. P. S., în nume propriu și în numele A. F. P. S., împotriva sentinței civile nr. 4263/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., pe care o modifică în sensul că respinge ca inadmisibilă cererea principală. Respinge cererea de chemare în garanție. Respinge ca tardiv introdus recursul declarat de chemata în garanție A. F. pentru M. B.. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din data de 10 februarie 2011. { F. | PREȘEDINTE, R.-R. D. JUDECĂTOR, L. U. JUDECĂTOR, ANA M. T. GREFIER, M. T. } Red.L.U. Dact.S.M./2 ex./17 februarie 2011 Jud.fond:M. S.
| ← Decizia civilă nr. 4246/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3325/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
