Decizia civilă nr. 5883/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 5883/2011
Ședința data de 14 decembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR M. B.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul promovat de pârâta D. G. A F. P. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 1819 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamanta SC S. EH K. S., având ca obiect contestație act administrativ fiscal - raport de inspecție fiscală nr. 34631/2009 emis de D. C.
La apelul nominal, făcut ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs. P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 cpc.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar. CURTEA Prin sentința civilă nr. 1819 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC S. Eh K. S. în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. a județului C.. S-a anulat punctul 1 al Deciziei nr.4/(...) emise de D. C., D. de impunere nr.1092/(...) emisă de D. C., precum și Raportul de inspecție fiscală nr.34631/(...) emis de D. C., în ceea ce privește suma totală de 298.801 lei. S-a exonerat petenta de obligația de plată a sumei de 201.167 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar și a sumei de 95.823 lei, reprezentând dobânzile aferente. S-a dispus restituirea acestor sume de bani către reclamantă. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.012,92 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținuturmătoarele: Prin D. nr.4/(...), D. C. a respins contestația reclamantei împotriva Deciziei de impunere nr.1092/(...) și a Raportului de inspecție fiscală nr.34631/(...), ambele emise de D. C., pentru suma de 201.167 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar și suma de 95.823 lei, reprezentând dobânzile aferente. Principalul argument adus de organele fiscale a fost acela că sumele reprezentând cheltuieli efectuate de reclamantă cu serviciile de aprovizionare, depozitare și desfacere a produselor prestate de S. A. nu sunt deductibile, întrucât nu respectă cerințele art.21 alin.4 lit.m din C. fiscal. Astfel, organele de inspecție fiscală au constatat că reclamanta plătește acționarului principal SC S. Eh K. G. A., care este și furnizorul său de marfă, o cotă parte din cheltuielile efectuate de această societate austriacă, respectiv costuri cu conducerea executivă, cheltuieli poștale, utilități, costuri cu chiria, echipamentul de lucru, participarea la târguri, ambalaje și paletizare în depozit, pe bază de invoice-uri emise trimestrial, în baza contractului de management (pagina 5 din decizia de soluționare a contestației). Pentru aceste cheltuieli nu există documente care să ateste efectuarea serviciilor în interesul reclamantei, astfel încât sumele achitate către societatea austriacă au fost considerate ca fiind nedeductibile. De asemenea, organul de soluționare a contestației a apreciat că speței îi sunt aplicabile prevederile pct.41, titlul I 41 din HG 44/2004 și pct.49, titlul II, și că sumele plătite de reclamantă către societatea austriacă sunt de fapt cheltuieli de management și conducere și nu cheltuieli de aprovizionare, aspect care rezultă din contractul de servicii nr.1/(...). În cadrul contestației au fost analizate și înscrisuri noi, respectiv un D. cadru de centralizare și repartizare a cheltuielilor de aprovizionare către beneficiari și P. - procesul de aprovizionare, însă pârâta a reținut că pe invoice-urile emise de către furnizor se menționează doar H. O. C., adică cheltuieli cu conducerea societății austriece, și sunt însoțite de anexe cu repartizarea unor cheltuieli fără a se specifica dacă sunt aferente doar activității de aprovizionare. De altfel, documentul cadru de centralizare și repartizare a cheltuielilor de aprovizionare era inexistent la data efectuării inspecției fiscale. Cu privire la cheltuielile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, organul de soluționare a contestației a reținut că nu sunt îndeplinite prevederile pct.48 din HG 44/2004, aceste servicii nefiind justificate cu documente pertinente. Problema care se impune deci a fi soluționată în speță este natura cheltuielilor ce fac obiectul acelor invoice-uri emise trimestrial, respectiv dacă sunt cheltuieli cu aprovizionarea reclamantei efectuate de societatea austriacă și deci deductibile la determinarea profitului impozabil sau cheltuieli de management care sunt deductibile numai în anumite condiții care în speță nu ar fi îndeplinite, astfel cum a susținut pârâta. Instanța a reținut ca fiind pertinente argumentele reclamantei conform cărora cheltuielile în litigiu au fost efectuate de către societatea austriacă în vederea aprovizionării reclamantei, în cadrul unor operațiuni complexe de management al aprovizionării și desfacerii de produse. În sprijinul acestei concluzii, instanța a avut în vedere prevederile contractului de servicii nr.1/(...) (fila 110), care are ca obiect prestarea acestui tip de servicii astfel cum sunt detaliate în cuprinsul art.2 - managementul aprovizionării, alvânzării, servicii de depozitare, de publicitate și marketing, precum și alte servicii. Potrivit art.6, realizarea în bune condiții a acestor servicii implică, evident, utilizarea de resurse umane și materiale din partea societății austriece prestatoare, generatoare de diverse cheltuieli detaliate în acest articol, printre care și cheltuieli cu personalul de la sediul care asigură centralizarea programelor de vânzare, care întocmește graficul de eșalonare a comenzilor către furnizori și al livrărilor către beneficiari. Părțile au convenit ca aceste cheltuieli să fie repartizate către companiile - fiică (existând mai multe astfel de companii pe teritoriul european) proporțional cu cifra de afaceri realizată între societatea - mamă și fiecare entitate în parte, ca proporție în totalul cifrei de afaceri a grupului. Conform art.7, cheltuielile urmau a fi facturate la finalul fiecărui trimestru, împreună cu anexe din care să rezulte modul de repartizare a serviciilor facturate. Contractul a fost însoțit de un P. (fila 113) care are ca obiect stabilirea modului în care vor fi repartizate aceste cheltuieli, precum și de o P. - P. de aprovizionare (fila 115), încheiată la data de (...), în care se detaliază modul în care decurge aprovizionarea petentei și din care rezultă că acest proces este complet externalizat exclusiv către societatea austriacă. A mai fost depus și un D. cadru de centralizare și repartizare a cheltuielilor de aprovizionare către beneficiari (fila 117), în care se prezintă defalcat pe elemente de cost cheltuielile de aprovizionare, denumite generic H. O. C.. Conform prevederilor acestui document, aceste H. O. C. se vor factura trimestrial către toți beneficiarii (așa cum prevede și contractul nr.1/2006), însoțite de anexa S. și anexa H. O. C., care reflectă valoarea mărfurilor achiziționate de fiecare beneficiar și procentele de repartizare a cheltuielilor de achiziție mărfuri, respectiv cheltuielile biroului de achiziții, defalcate și pe elemente de cost și repartizare pe beneficiari. Reclamanta a depus aceste facturi trimestriale, precum și anexele pe care aceste documente le impun (filele 93 - 96), respectiv anexa H. O. C. în care sunt prezentate defalcat pe elementele de cost cheltuielile de aprovizionare, astfel cum sunt descrise în D. cadru de centralizare și repartizare a cheltuielilor de aprovizionare către beneficiari. Confuzia care a dat naștere acestui litigiu este generată de faptul că noțiunea de H. O. C. nu reprezintă cheltuieli cu conducerea societății austriece, astfel cum ar rezulta dintr-o traducere literală, ci reprezintă noțiunea descrisă în „D. cadru de centralizare și repartizare a cheltuielilor de aprovizionare către beneficiari";, respectiv totalitatea cheltuielilor efectuate de această societate cu întregul proces complex de aprovizionare, cu tot ceea ce presupune acesta - management al aprovizionării, al vânzării, depozitare, marketing, alte servicii. Organul fiscal nu a făcut dovada că astfel de servicii s-ar desfășura și prin intermediul altor societăți sau că petenta ar avea o structură proprie care efectuează astfel de prestații, dimpotrivă, reclamanta a depus înscrisurile pe care instanța le-a coroborat astfel cum rezultă din cele expuse, apreciind totodată că nu prezintă relevanță faptul că documentul - cadru nu a fost prezentat în momentul efectuării inspecției fiscale, atâta timp cât el exista, a fost adus ulterior, anexat la contestație și se coroborează pe deplin cu restul înscrisurilor depuse. Prin urmare, instanța a apreciat că reclamanta a făcut dovada că sumele de bani ce fac obiectul invoice-urilor trimestriale reprezintă cheltuieli aferente serviciilor complexe de aprovizionare, depozitare și desfacere efectuate de societatea S. Eh K. G. A. în beneficiul acesteia, fiind necesare și utile în desfășurarea activității și deci în scopul obținerii de venituriimpozabile, fiind astfel deductibile la determinarea profitului impozabil, potrivit art.21 alin.1 Cod fiscal. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.21 alin.1 Cod fiscal și art.18 alin.1 din Legea 554/2004, instanța a admis cererea reclamantei, a dispus anularea în parte a Deciziei nr.4/(...) emise de D. C. (punctul 1 al acestei decizii), anularea integrală a Deciziei de impunere nr.1092/(...) emise de D. C., precum și anularea parțială a Raportului de inspecție fiscală nr.34631/(...) emis de D. C., în ceea ce privește suma totală de 298.801 lei. Petenta a fost exonerată de obligația de plată a sumei de 201.167 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar și a sumei de 95.823 lei, reprezentând dobânzile aferente (accesorii ale debitului principal), iar pârâta a fost obligată la restituirea acestor sume de bani. La solicitarea reclamantei, în temeiul art.274 alin.1 C.proc.civ., instanța a obligat pârâta D. C. la plata către reclamantă a sumei de 4.012,92 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar achitate, precum și onorariul avocațial cu privire la care s-a făcut dovada achitării efective cu extras de cont (fila 35). Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. C.solicitând modificarea hotararii in temeiul prevederilor art.304 pct. 8 si 9 din C . de procedura civila, in sensul respingerii actiunii in contencios fiscal formulata de catre reclamanta. În motivare s-a arătat că: Prin sentinta criticata instanta de fond, aplica in mod eronat dispozitiile legale cu caracter special incidente in cauza, ca urmare a unei interpretari extintive in dezacord cu normele legale imperative care reglementeaza notiunea deductibilitatii cheltuielilor efectuate de agentii economicii. Astfel, instanta de fond retine ca "reclamanta a facut dovada ca sumele de bani ce fac obiectul invoice-urilor trimestriale reprezinta cheltuieli aferente serviciilor complexe de aprovizionare, depozitare si desfacere efectuate de S. S. eh klar G. A. in beneficiul acesteia, fiind necesare si utile in desfasurarea activitatii si deci in scopul obtinerii de venituri impozabile fiind astfel deductibile la determinarea profitului impozabil potrivit art.21 alin.1 din C. fiscal". Din cele expuse anterior rezulta ca optica instantei de fond este gresita intrucat, potrivit art.21 din C. fiscal pentru a putea fi deductibile la calculul profitului impozabil cheltuielile efectuate trebuiau sa fie efectuate in scopul realizarii veniturilor de catre societatea reclamanta si nu de catre actionarul principal cu sediul in A. Textul legal se refera la venituri realizate de agentii economicii cu sediul pe teritoriul statului roman, avand in vedere ca au posibilitatea reducerii profitul impozabil cu cuantumul acestora. Dealtfel, instanta de fond face o confuzie in ceea ce priveste angajarea unor cheltuieli de catre persoanele juridice si posibilitatea deductibilitati acestora. Subliniază ca, potrivit dispozitiilor legale in materie fiscala cu toate ca un agent economic are posibilitatea sa efectueze toate cheltuielile pe care le considera necesare si utile asa cum retine instanta de fond, in scopul desfasurarii activitatii sale, insa nu toate sunt deductibile, ci numai cele expres prevazute de C. fiscal sau alte acte normative, catalogate ca facand parte din categoria cheltuielilor aducatoare de venituri. In caz contrar, in lipsa unor prevederi exprese aceasta posibilitate ar fi lasata la libera apreciere (interpretare) atat a agentilor economici cat si a organelor de control. In speta, reclamanta efectueaza plati catre actionarul principal S. S. eh klar G. A., pe baza de invoice-uri emise trimestrial, o cota parte din cheltuielile societatii austriece, respectiv costuri cu conducerea executiva, cheltuieli postale, utilitati, costuri cu chiria, echipamentul de lucru, participarea la targuri, ambalaje si paletizare in depozit. Din continutul documentelor existente la dosarul cauzei, rezulta ca sumele platite catre S. S. eh klar G. A., actionarul principal al reclamantei, reprezinta in fapt cheltuieli de management, conducere si nu cheltuieli de aprovizionare a bunurilor comercializate de catre aceasta. Acest aspect rezulta fara putinta de tagada si din Contractul de servicii nr.1/(...) de care se prevaleaza reclamanta, intrucat in cuprinsul acestuia se reglementeaza managementul, respectiv relatiile cu furnizorii. In continuare, subliniază ca nu poate impartasii optica T.ui C., potrivit careia facturile emise in baza contractului de prestari servicii sunt cheltuieli de aprovizionare, intrucat sunt contrazise de continutul acestora. Asa cum poate observa onorata instanta pe facturile in discutie se mentioneaza ca reprezinta cheltuieli cu conducerea societatii S. eh klar G. din A. Aceste facturi sunt insotite de anexe cu repartizarea unor cheltuieli fara a se specifica daca sunt aferente doar activitatii de aprovizionare, asa retine instanta de fond prin D. C. de centralizare si repartizare a cheltuielilor de aprovizionare, document care potrivit Referatului cu propuneri de solutionare a contestatiei era inexistent la data efectuarii inspectiei fiscale desi, acesta trebuia sa existe la data efectuarii operatiunii. In continuare, invederează onoratei instante ca potrivit pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a L. nr.571/2003 privind C. fiscal, aprobate prin H. nr. 44/(...), pentru a fi deductibile cheltuielile cu serviciile de management, consultanta, asistenta sau alte prestari de servicii, acestea trebuie sa fie executate in baza unui contract care sa cuprinda date referitoare la prestatori, termene de executie, precizarea serviciilor prestate, precum si tarifele percepute, respectiv valoarea totala a contractului, iar prestarea efectiva a serviciilor efectuate sa fie justificata prin "situatii de lucrari, procese-verbale de receptie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piata sau orice alte materiale corespunzatoare". In fapt, reclamanta-intimata nu a justificat serviciile prestate, timpul consumat la executare, termenele la care s-au realizat, astfel incat organul de control sa fie in masura sa stabileasca daca cuantumul acestora se inscrie in valoarea de piata a serviciilor similare, precum si modul de cuantificare al serviciilor facturate. In lipsa unor documente care sa justifice natura serviciilor efectiv prestate, tarifele practicate pentru serviciile efectuate, termenele de executie a acestor servicii si valoarea fiecarui serviciu prestat, fac imposibila cuantificarea prestatiei, verificarea termenelor la care se analizeaza rezultatele si eficienta serviciile prestate, elemente absolut necesare pentru justa comensurare a serviciilor prestate in vederea facturarii si achitarii acestora de catre beneficiar, solutia pronuntata de instanta de fond are un vadit caracter nelegal. Deliberând asupra recursului, Curtea constată următoarele: Prin D. nr.4/(...), D. C. a respins contestația reclamantei împotriva Deciziei de impunere nr.1092/(...) și a Raportului de inspecție fiscalănr.34631/(...), ambele emise de D. C., pentru suma de 201.167 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar și suma de 95.823 lei, reprezentând dobânzile aferente. În esență, reclamanta a solicitat instanței să stabilească care este tratamentul fiscal corect ce trebuie aplicat, în condițiile în care i-au fost imputate sume cu titlu de impozit pe profit stabilit suplimentar și majorări de întârziere, în mod nelegal, întrucât cheltuielile luate în considerare de organele fiscale erau deductibile, fiind aferente activității de aprovizionare, depozitare și desfacere a produselor în beneficiul său, efectuate de S. A. T. a constatat că principalul argument adus de organele fiscale a fost acela că sumele reprezentând cheltuieli efectuate de reclamantă cu serviciile de aprovizionare, depozitare și desfacere a produselor prestate de S. A. nu sunt deductibile, întrucât nu respectă cerințele art.21 alin.4 lit.m din C. fiscal. Astfel, organele de inspecție fiscală au constatat că reclamanta plătește acționarului principal SC S. Eh K. G. A., care este și furnizorul său de marfă, o cotă parte din cheltuielile efectuate de această societate austriacă, respectiv costuri cu conducerea executivă, cheltuieli poștale, utilități, costuri cu chiria, echipamentul de lucru, participarea la târguri, ambalaje și paletizare în depozit, pe bază de invoice-uri emise trimestrial, în baza contractului de management. Or, pentru aceste cheltuieli nu există documente care să ateste efectuarea serviciilor în interesul reclamantei, astfel încât sumele achitate către societatea austriacă au fost considerate ca fiind nedeductibile. De asemenea, organul de soluționare a contestației a apreciat că speței îi sunt aplicabile prevederile pct.41, titlul I 41 din HG 44/2004 și pct.49, titlul II, și că sumele plătite de reclamantă către societatea austriacă sunt de fapt cheltuieli de management și conducere și nu cheltuieli de aprovizionare, aspect care rezultă din contractul de servicii nr.1/(...). Ca atare, tribunalul a statuat în sensul în care problema care se impune deci a fi soluționată în speță este natura cheltuielilor ce fac obiectul acelor invoice-uri emise trimestrial, respectiv dacă sunt cheltuieli cu aprovizionarea reclamantei efectuate de societatea austriacă și deci deductibile la determinarea profitului impozabil sau cheltuieli de management care sunt deductibile numai în anumite condiții care în speță nu ar fi îndeplinite, astfel cum a susținut pârâta. Analizând documentele depuse în probațiune de către reclamantă, cu referire specială la înscrisurile pe baza cărora s-a desfășurat relația dintre societatea română și cea cu sediul în A., prima instanță a conluzionat în sensul în care este vorba, într-adevăr, despre cheltuieli cu aprovizionarea, și, ca atare, a fost constatat caracterul deductibil al acestora. Pârâta critică aceste statuări, relevând că ele se bazează pe o greșită interpretare a probațiunii administrate, Curtea achiesând acestei poziții. Astfel, este suficientă lecturarea contractului de servicii nr. 1/(...), a protocolului încheiat la aceeași data si a D.ui-cadru de centralizare și repartizare a cheltuielilor de aprovizionare către beneficiari (f. 16-23, dosar fond), pentru a ajunge la concluzia că, deși părțile au înțeles să utilizeze denumirea de „. de aprovizionare";, în realitate, această noțiune include toate costurile serviciilor intra-grup, chiar dacă ele sunt legate, în principal, dar nu exclusiv, de aprovizionare. Astfel, se facturează trimestrial societății reclamante cheltuieli constând în costurile coordonatorilor, cu personalul, de comunicare, IT, cu chiria, deîntreținere, de depozitare, precum și de participare la târguri și expoziții. Totodată, conform clauzelor contractului de servicii nr.1/(...), acesta are ca obiect prestarea serviciilor constând în managementul aprovizionării, al vânzării, servicii de depozitare, de publicitate și marketing, de alegere a furnizorilor, de elaborare a strategiilor în cumpărarea de resurse, de testare a credibilității furnizorilor selectați, de negociere și concretizare a relațiilor cu aceștia, de elaborare a studiilor de marketing, de încheiere a contractelor, pe baza comenzilor transmise de companiile fiice, de elaborare a planului strategic și a programelor de livrare-vânzare a produselor, pe sortimente, de creare și modernizare a unor rețele proprii de desfacere a produselor pe piața internă, etc. Potrivit art.6, realizarea în bune condiții a acestor servicii implică, evident, utilizarea de resurse umane și materiale din partea societății austriece prestatoare, generatoare de diverse cheltuieli detaliate în acest articol, printre care și cheltuieli cu personalul de la sediul care asigură centralizarea programelor de vânzare, care întocmește graficul de eșalonare a comenzilor către furnizori și al livrărilor către beneficiari. Părțile au convenit ca aceste cheltuieli să fie repartizate către companiile - fiică (existând mai multe astfel de companii pe teritoriul european) proporțional cu cifra de afaceri realizată între societatea - mamă și fiecare entitate în parte, ca proporție în totalul cifrei de afaceri a grupului. Conform art.7, cheltuielile urmau a fi facturate la finalul fiecărui trimestru, împreună cu anexe din care să rezulte modul de repartizare a serviciilor facturate. Ca atare, chiar limitându-ne numai la D. cadru de centralizare și repartizare a cheltuielilor de aprovizionare către beneficiari, în care se prezintă defalcat pe elemente de cost cheltuielile de aprovizionare, denumite generic H. O. C., concluzia la care a ajuns instanța de fond este una ce nu poate fi reținută ca atare, neputându-se susține că organele de control ar fi fost induse în eroare de termenul folosit de către cele două societăți. In speta, reclamanta efectueaza plati catre actionarul principal S. S. eh klar G. A., pe baza de invoice-uri emise trimestrial, acoperind astfel o cota parte din cheltuielile societatii austriece, respectiv costuri cu conducerea executiva, cheltuieli postale, utilitati, costuri cu chiria, echipamentul de lucru, participarea la targuri, ambalaje si paletizare in depozit. Cu alte cuvinte, toată relația contractuală dintre societatea cu sediul în A., societatea-mamă și reclamantă, societatea-fiică, se întemeiază pe niște documente, și, în special, pe cel de centralizare și repartizare a cheltuielilor, care trebuie calificate ca fiind unele de repartizare a costurilor intra-grup, indiferent de împrejurarea că se limitează sau nu numai la cele de aprovizionare. În fapt, aceste cheltuieli au fost efectuate potrivit contractului mai sus arătat, părțile convenind să facă parte din sistemul de repartizare colectivă a costurilor din cadrul grupului S., în vederea distribuirii corecte a acestora. Organele de control au contestat necesitatea efectuării acestor cheltuieli în scopul desfășurării activității proprii, arătând și că nu există documente care să justifice prestarea efectivă a acestora si nici elemente de stabilire a pretului de piata a unor servicii similare. Cu privire la această ultimă condiție, dedusă din incidența prev. art. 21 alin. 4 lit. m din Legea nr. 571/2003, reclamanta a arătat că a făcut dovada că întreaga activitate de aprovizionare și de management al acestui serviciu este externalizată către societatea din A., neavând un compartiment propriu care să aibă astfel de atribuții. Chiar așa fiind, Curtea constată că reclamanta nu a făcut referire la metoda de stabilire a pretului pentru serviciile prestate de societatea-mama, aspect care nu a facut nici obiectul preocuparilor instantei de fond, parata relevand in mod corect prin recursul declarat ca nu s-a stabilit pretul de piata al unor servicii similare. Astfel, in cadrul unor astfel de contracte de repartizare a costurilor intra-grup, sunt acceptate mai multe metode de calcul al prețului de piață, conform prev. art. 11 alin. 2 Cod fiscal, printre care și cea "cost-plus", prin care prețul de piață se stabilește pe baza costului serviciului, majorat cu o marja de profit corespunzătoare. Pentru a fi considerate deductibile sumele ce au fost facturate reclamantei, la baza repartizării costurilor ar fi trebuit sa stea niste reguli clare, care respectă întocmai indicațiile din liniile directoare privind prețurile de transfer emise de O. pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, recunoscute în legislația fiscală românească, reguli care nu au fost verificate de catre instanta de fond. La prevederile legislatiei naționale, trebuie adaugat impactul legislatiei comunitare și liniile directoare ale O. cu privire la prețurile de transfer. In ce priveste legislatia comunitară, prin O. P. A. nr.222/2008 privind conținutul dosarului preturilor de transfer a fost implementat in parte C. de conduita privind documentatia prețurilor de transfer (EUTPD), referitor la dosarul prețurilor de transfer. S. deosebire de legislatia comunitară, în care aceasta documentație este opțională, în reglementarea fiscala romaneasca dosarul preturilor de transfer este obligatoriu pentru documentarea valorii de piata a prețurilor de transfer între persoane afiliate. In lumina acestor dispozitii legale, parata face in mod corect referire la faptul ca organul de control si, in lipsa unei probatiuni pertinente pe marginea acestor aspecte, nici prima instanta, nu au fost in masura sa stabileasca daca cuantumul cheltuielilor se inscrie in valoarea de piata a serviciilor similare, precum si modul de cuantificare al serviciilor facturate. Cu alte cuvinte, ceea ce ar fi trebuit sa faca obiectul analizei ce a fost facuta de tribunal nu este numai trimiterea clasica la prev. art. 21 din C. fiscal, ci si stabilirea pretului de piata a tranzactiilor și a costurilor alocate intra-grup pe baza analizei contractului de împărțire a costurilor, contract recunoscut atat de liniile directoare O., cât și de legislația națională. Or, in lipsa unor astfel de demersuri, nu se poate sustine ca s-ar fi analizat, in mod efectiv si in substanta, fondul cauzei, motiv pentru care se apreciaza ca sunt incidente prev. art. 312 alin. 5, teza I C.pr.civ., impunandu-se admiterea recursului, casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante. Cu acest prilej, tribunalul va cere reclamantei sa indice care a fost modalitatea de determinare a valorii de piață a serviciilor prestate de S. A., iar în cazul în care se va indica că metoda folosită este cea numită cost-plus, daca s-a efectuat un raport, de catre un consultant independent, in ceea ce priveste determinarea compensarilor pentru serviciile centralizate de grup ale S. A., conform principiului pretului de piata (principiul" lungimii bratului" ) ", prin care sa se expertizeze principiile de alocare a costurilor folosite in grupul S. si sa se stabileasca marja de profit ce poate fi luata in calcul. In plus, se va analiza oportunitatea efectuarii in cauza a unui raport de expertiza contabila, care sa stabileasca daca repartizarea costurilor furnizate intra-grup respecta liniile directoare privind prețurile de transfer emise de O., in contextul in care parata a inteles sa puna in discutie, pelanga aspectele legate de necesitatea acestor cheltuieli in vederea desfasurarii activitatii proprii a reclamantei, si cuantumul acestora. In acest context, expertul urmeaza a face o analiza care sa vizeze si legătura dintre costurile cuprinse în situația privind alocarea costurilor în cadrul grupului S. și serviciile prestate către reclamanta. Cu alte cuvinte, ceea ce trebuie sa se verifice este daca exista o directă și logică între serviciile prestate de către S. A. și elementele de cost care au fost alocate către reclamanta si daca au fost respectate principiile recunoscute în liniile directoare privind prețurile de transfer emise de O. pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, atât în ceea ce privește elementele de cost alocate, cât și cheile de alocare utilizate, luand-se in calcul împrejurarea ca, de principiu, un astfel de contract de repartizare a costurilor intra-grup, isi gaseste justificarea in faptul ca permite societăților care îl compun să beneficieze de servicii administrativ-financiare, IT, marketing, resurse umane, de înaltă calificare, la costuri mai reduse decât acelea care ar fi necesare pentru contractarea acestora, în mod individual. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE Admite recursul declarat de D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 1819 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). Red.M.B./dact.L.C.C. 3 ex./(...) Judecător fond: C. P.
| ← Decizia civilă nr. 5478/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2526/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
