Decizia civilă nr. 6065/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...) R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE CIVILĂ Nr. 6065/2011

Ședința de la 15 D. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. M.

Judecător G.-A. N.

Judecător L. U.

Grefier M. N.

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele D. G. a F. P. S. în numele A. F. P. J. și chemata în garanție A. F. PENTRU M.-M. M. împotriva sentinței civile nr. 3649 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu intimatul S. C. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat de pârâte este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din

L. nr. 5. este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.3649 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S. s-a admis în parte acțiunea reclamantului S. C. împotriva pârâtelor D. G. a F. P. S., A. F. P. a comunei I., A. F. P. J. și chemata în garanție A. și au fost oblgiate pârâtele să restituie reclamantului suma de 6590 lei reprezentând taxă de poluare cu dobânda legală începând cu data plății acesteia și până la restituirea efectivă; s-a dispus anularea deciziei de calcul nr.10938/2008; s-a dispus anularea în parte a deciziei nr.145/2010 a D., numai cu privire la taxa de poluare în cuantum de 6590 lei; s-au respins excepțiile invocate în cauză; s-a respins cererile cu privir ela anularea deciziei de calcul nr.2209/2010 a A., la anularea deciziei nr.145/2010 cu privir ela taxa de poluare în sumă de 3262 lei la restituirea acesteia și s-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a A.

Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. J. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule .reclamantul achitând taxa stabilită.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

În privința cererii de chemare în garanție:

Raportat la prevederile H. 6. privind normele metodologice de aplicare a O. 5. taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. A M. J., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul repingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

S-a ma arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr.

5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dipozițiile codului de procedură fiscală.

Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..

Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și

2 sau art. 112 alin. 2 din O. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la C. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs și chemata în garanție A. F. pentru M. solicitând modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei .

1.Critică hotărârea instanței de fond sub aspectul determinării corecte a dispozitiilor din Tratatul Comunitatii Europene în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea prevederilor OUG nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu normele comunitare.

In privinta analizei taxei prin prisma art. 110, teza 1, TFUE ,atunci când si o astfel de exigență a fost supusă analizei, opinează că, instanța de fond nu s-a referit la practica CEJ relevanta cu privire la întelesul si întinderea art. 110, teza 1, TFUE în materia taxării interne, în genere, și a auto vehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea româna, ci la cea comunitară.

S. că taxa pe poluare pentru autovehicule este conformă cu articolul

110 TFUE și nu reprezintă o măsură discriminatorie. Obiectivul articolului

110 TFUE, așa cum a reținut avocatul general, este să interzică impozitarea internă care discriminează, direct sau indirect, produsele importate în favoarea produselor naționale.

2. Critică, de asemenea, soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.

Consideră că instituția chemată în garanție nu poate fi obligată la plata acestora în primul rând pentru că nu a stabilit suma de plată reprezentând taxa pe poluare, respectiv nu a emis actul administrativ Decizia de calcul și, în al doilea rând, pentru că virarea sumelor în bugetul F. pentru mediu se face în temeiul OUG nr. 5., neputând fi reținută vreo culpă.

În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 1., precum și pe prevederile L. nr. 5. a contenciosului administrativ.

Analizând recursurile formulate din perspectiva dispozițiilor art. 3041 c.pr.civ., Curtea reține următoarele:

Reclamantul S. C. a încheiat o serie de contracte de cesiune a creanțelor pe care diverse persoane, le-ar avea împotriva S. constând in taxa pe poluare perceputa de administrațiile financiare în baza OUG 5., considerată ca fiind contrară dreptului comunitar .După încheierea contractelor, reclamantul a notificat cesiunea și a formulat contestație împotriva deciziilor de calcul conform articolului 205 cod procedură fiscală.

Aceste contestații au fost respinse ca neîntemeiate.

Potrivit articolului 23 cod procedură fiscală dreptul de creanță fiscală și obligația corelativă se nasc în momentul în care se constituie baza de impunere care le reglementează. Ca atare, de regulă S. și unitățile administrativ teritoriale au calitatea de subiect activ in raporturile de drept procesual fiscal iar pe cale de excepție această calitate aparține persoanelor fizice și juridice care au dreptul la rambursarea sau restituirea de impozite și taxe .

Prin urmare articolul 30 cod procedură fiscală stabilește și posibilitatea de cesiune a creanțelor fiscale constând în dreptul de restituire sau rambursare a unor sume dacă sunt îndeplinite două condiții: creanța să fie stabilită în condițiile legii și cesiunea să fie notificată organului fiscal.

Prima condiție este o condiție de validitate deoarece creanța contribuabilului ce semnifică nașterea raportului de drept material fiscal prin recunoașterea creanței de către organul fiscal trebuie să rezulte din declarația de impunere, decizia de restituire sau hotărâre judecătorească în condițiile articolului 117 cod procedură fiscală .

Această condiție nu este îndeplinită de reclamant pentru că cesiunea nu poate fi anterioară stabilirii sale prin decizie sau hotărâre judecătorească. Fiind o reglementare derogatorie de la prevederile civile, cesiunea de creanță din fiscal poate avea loc și produce efecte față de organul fiscal cu condiția nașterii (recunoașterii) creanței contribuabilului. Cesiunea nu poate privi drepturi litigioase ci drepturi deja existente și recunoscute de către părți. R. nefiind parte în raportul de drept material fiscal născut prin emiterea deciziei de poluare și stins prin efectuarea plății în condițiile articolului 114 cod procedură fiscală, nu poate declanșa procedura fiscală prin efectuarea cesiunii și contestarea unei decizii definitivă în căile administrative de atac prin expirarea termenului prescris de articolul 207 cod procedură fiscală. Este adevărat că organul fiscal nu a respins contestația administrativă pe excepția lipsei calității procesuale active și în această situație tribunalul în mod întemeiat a respins excepția dar câștigarea soluționării litigiului pe fond nu poate semnifica și câștigarea procesului în lipsa îndeplinirii condiției de validitate impusă de articolul 30 cod procedură fiscală. Acest articol poate fi invocat atât pe cale de excepție cât și analizat cu ocazia soluționării fondului cauzei din moment ce, nefiind născută creanța contribuabilului, aceasta nu poate fi transmisă cesionarului. Mai mult, instanța de judecată nu poate recunoaște un drept propriu la restituire pentru că acesta nu există și nici unui drept de restituire în baza contractului de cesiune încheiat peste dispozițiile legale.

În consecință, în temeiul art.304 pct.9 C.proc.civ.rap.la dispozițiile art.20 din L. nr.5. se vor admite recursurile declarate de D. și A. împotriva sentinței civile nr.3649 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S., pe care o va modifica în sensul că va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.

D E C I D E A dmis recursul declarat de D. G. a F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. J. împotriva sentinței civile nr.3649 din (...) pronunțată în dosar nr.(...) al T.ui S. pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER D. M. G. A. N. L. U. M. N.red.DM/AC 2 ex. - (...) Jud.fond.I. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 6065/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal