Decizia civilă nr. 703/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 703/2011
Ședința publică de la 18 F. 2011
PREȘEDINTE S. AL H. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR G.-A. N. GREFIER A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. C. -. împotriva sentinței civile nr. 2779 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C., în contradictoriu cu intimații AL - O. M. și A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Se mai menționează faptul că la data de 9 februarie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare formulată de intimatul-reclamant.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. Curtea, după deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în baza actelor existente la dosar. C U R T E A P rin Sentința civilă nr. 2779 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj îndosarul nr. (...) s-a admis actiunea in contencios administrativ precizataformulată de reclamantul AL -. M. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a M. C. N. si in consecinta : A fost obligată parata AFP C. N. să restituie reclamantului suma de 5148 lei cu titlu de taxa de poluare nedatorata cu dobanda legala in materie civila calculata de la data de (...) si pana la data restituirii efective a sumei sus indicate. Fără cheltuieli de judecata . S-a admis cererea de chemare in garantie formulata de parata A. F. P. a Mun C. N. impotriva chematei in garantie A. F. pentru M.. A fost obligată chemata in garantie sa restituie paratei suma de 5148 lei reprezentind taxa de poluare restituita reclamantului cu dobanda legala in materie civila calculata de la data de (...) si pana la data restituirii efective a sumei sus indicate . Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut înesență, următoarele: Reclamantul a achiziționat in anul 2008 un autoturism care era înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii E.(f.10,11, 13). Invederea înmatriculării în R. a autoturismului sus indicat , reclamanta a fost obligata să achite suma sus indicata cu titlu de taxă de poluare , taxa pe care a achitat-o la A. F. P. a M. C. N. in (...)(f. 7) Reclamanta a solictat restituirea acestor taxe paratei aceasta refuzind restituirea acestei taxe(f.8,9) . Taxa de poluare a fost perceputa sub incidenta OUG 5. in forma modificata prin OUG 2. si OUG 7. .Ca atare legalitatea refuzului de restituire si legalitatea dreptului pretins de reclamant trebuie examinate prin prisma prevederilor OUG 5. in forma sus indicata . Analiza trebuie efectuata in primul rand prin relevarea scopului urmarit de catre G. R. prin adoptarea celor doua ordonante de urgenta. A., in preambului ordonantei de urgenta 2. se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesara avand in vedere: ,,concluziile analizei gradului de adancire a crizei financiare si economice in luna octombrie, care releva o scadere importanta a pietelor auto si a productiei industriei furnizoare, precum si masurile de sustinere a sectorului de automobile, afectat de criza financiara internationala; faptul ca G. R. se preocupa de luarea masurilor care sa asigure pastrarea locurilor de munca in economia romaneasca, iar la un loc de munca in industria constructoare sunt 4 locuri de munca in industria furnizoare,, Este lipsit de echivoc faptul ca intentia legiuitorului nu mai are are nicio legatura cu scopul declarat al adoptarii O. 5., care potrivit enuntului din preambulul acestui act normativ urmarea initial „.asigurarea protectiei mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru imbunatatirea calitatii aerului si pentru incadrarea in valorile limita prevazute de legislatia comunitara in acest domeniu, tinand cont de necesitatea adoptarii de masuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudentei Curtii de J. a C. E., avand in vedere faptul ca aceste masuri trebuie adoptate in regim de urgenta, pentru evitarea oricaror consecinte juridice negative ale situatiei actuale. Schimbarea de intentie declarata expres de catre legiuitor nu lasa loc vreunei interpretari. A., de la necesitatea sustinerii unor programe de protectie a mediului prin imbunatatirea calitatii aerului si pentru incadrarea in valorile limita prevazute de legislatia comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si pastrarea locuriior de munca angrenate in productia de autovehicule. Intentia legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O. 7. sub aspectul protejarii industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunandu-si inlaturarea discriminarilor intre contribuabiiii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrarii in vigoare a O. 2.. Impactul negativ in plan social enuntat in preambulul ordonantei a fost inlaturat printr-o ajustare a nivelului taxei, insa acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al O. 2., anterior analizat. Trebuie enuntat in acest context si faptul ca, desi initial taxa de poluare era datorata la prima inmatriculare a autoturismelor in R., indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificarile OUG 5., o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare.A. ,,autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4 a caror capacitate cilindrica nu depaseste 2.000 cmc, precum si toate autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, care se inmatriculeaza pentru prima data in R. sau in alte statemembre ale Uniunii E. in perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se excepteaza de la obligatia de plata a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilita potrivit prevederilor Ordonantei de urgenta a G. nr. 5.. Intr-un mod deloc intamplator, categoria de autoturisme exceptata de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autorismelor produse in R., o noua dovada a intentiei clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate. * Pentru aceste argumente, prin ultimele modificari aduse OUG 5., taxa de poluare incalca prevederile art. 90 din Tratatul de I. a C. E. A., in jurisprudenta referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție E. a explicat care sunt conditiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele nationale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala nationala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea consumatorilor. In consecinta, atunci cand produsele interne si produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale nationale se creaza o discriminare, astfel incat consumatorii sunt descurajati sa aleaga produsele importate in vederea realizarii unui scop declarat de protejare a industriei nationale si a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala nationala contrara art. 90 trebuie inlaturata de la aplicare. In urma modificarilor aduse prin OUG 2. si OUG 7., norma interna indeplineste toate criteriile pentru a fi declarata incompatiblla cu art. 90 din Tratatul CE. A., exista atat o discriminare intre autoturismele second-hand inmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii E. si care se inmatriculeaza in R. si autoturismele second hand deja inmatriculate in R. si mai mult, exista si o discriminare intre o anumita categorie de autoturime noi cu caracteristicile celor produse in R. si restul autoturismelor noi ,discriminare introdusa de catre legiuitor cu intentia declarata de protejare a industriei nationale, scop incompatibil cu cerintele si rigorile spatiului de libera circulatie a marfurilor, fortei de munca si capitalului. Exista desigur un raport de concurenta intre produsele importate si produsele nationale, astfel incat alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, in speta fie spre cele deja inmatriculate in R., fie spre cele produse in R.. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discutie si prin lansarea unei proceduri de ,,infringement,, de catre C. E., la data de 25.06J2009, in temeiul art. 226 din Tratatul CE. A., prin declansarea acestei proceduri, C. considera ca prevederile legislatiei romanesti conform carora taxa de poluare se suspenda pentru anumite autovehicule insa creste pentru anumite masini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor masini de ocazie, protejand industria nationala a autovehiculelor noi. C. se refera astfel la ultima forma a taxei de poluare. C. a mentionat doua aspecte care ridica semne de indoiala asupra compatibilitatii taxei de poluare, in ultima forma a acesteia. A., C. a motivat declansarea procedurii de infringement pe urmatoarele argumente: criteriul primei inmatriculari nu este o cerinta pe deplin obiectiva, deoarece nu tine seama de calitatea intrinseca a masinilor, iar in anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea masinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de alta parte, in urma aplicariicerintei de prima inmatriculare, toate masinile noi inmatriculate in perioada stabilita de legislatia romaneasca care intra direct pe piata masinilor de ocazie din aceasta tara, circula fara sa fie supuse a cestei taxe, pe de alta parte, masinile de o calitate asemanatoare care urmeaza sa fie inregistrate in R. in aceasi perioada dar nu pentru prima data si care intra in concurenta directa cu produsele nationale, vor fi supuse unei taxe substantiate. Sub aspectul inadmisibilității , tribunalul a reținut faptul că în prezenta cauză nu se contestă cuantumul sumei trecut în decizia referitoare la calculul taxei de poluare , ci refuzul nejustificat al pârâtei de restituire a sumei. In ceea ce priveste dobanda pretinsa si cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobanzii legală.T. a apreciat ca in speta se poate acorda dobinda legala intrucit perceperea taxei din speta cu incalcarea prevederilor dreptului comunitar reprezinta o fapta ilicita ce atrage raspunderea paratei in conditiile dreptului comun aceasta fiind obligata sa repare intreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodata pusa in intarziere inca de la data savarsirii faptei ilicite adica de la data incasarii sumei din speta .Ca atare in temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este indreptatit la plata dobanzii legale in materie civila de la data platii taxei din speta si pana la data restituirii sale integrale . Avind in vedere considerentele mai sus expuse tribunalul in baza art. 8,18 din Legea 554/2004 si a prevederilor anterior mentionate a obligat parata la restituirea taxei de poluare cu dobanda legala in materie civila calculata de la data platii si pana la restituirea efectiva Avind in vedere considerentele de mai sus si faptul ca in baza OUG 5. taxa de poluare achitata a fost virata de catre parata in contul administrat de chemata in garantie in temeiul art. 60 si urm C.pr.civ a admis si cererea de chemare in garantie in intregime. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. a M. C.-N., solicitând admiterea recursului si modificarea Sentintei civile nr.2779/2010 a T. C. in sensul admiterii exceptiilor invocate de catre institutia pârâtă (lipsa calitatii procesuale pasive a institutiei pârâte si inadmisibilitatea actiunii) si respingerii actiunii formulate de catre AL - O. M. În motivare s-a arătat că: In primul rand, solicită instanței a observa ca exceptiile invocate de catre institutia pârâtă (lipsa calitatii procesuale pasive a institutiei pârâte si inadmisibilitatea actiunii) sunt intemeiate si trebuiau admise de catre prima instanta. Respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a institutiei pârâte s-a datorat incalcarii de catre prima instanta a prevederilor art.l coroborat cu cele ale art. 5 din OUG. Nr. 5., conform carora, " Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M.. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului ... ", "Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă. " Avand in vedere imprejurarea ca, reclamantul nu a inteles sa atace modul de calcul efectuat de auroritatea fiscala, in speta de A. F. P. C.-N., ci s-a referit la probleme de nelegalitate a actului normativ precum si ca acestaar genera discriminare intre cumparatorii de autovehicule, apreciem ca institutia pârâtă nu are calitate procesuala pasiva in cauza. In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii, solicită instanței a observa ca prima instanta a omis sa analizeze motivele invocate de pârâtă in sustinerea acestei exceptii (motiv de modificare a hotararii prevazut de art. 304 pct. 7 Cod procedura civila). Asa cum a aratat prin intampinarea depusa la dosarul primei instante, actiunea in contencios administrativ formulata de rec1amant este inadmisibila, pentru urmatoarele considerente: Taxa pe poluare in suma de 5.148 lei a fost stabilita de catre institutia pârâtă prin D. de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr.808134/(...) (depusa la dosarul primei instante), emisa urmare cererii depuse de catre rec1amant la institutia pârâtă. Asa cum se mentioneaza in cuprinsul ei, decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule putea fi contestata de catre rec1amant in termen de 30 de zile de la data comunicarii, sub sanctiunea decaderii, potrivit art. 207 alin.1 din O.G. nr.92/2003 republicata si modificata, la organul fiscal competent potrivit art. 209 alin.1 din acelasi act normativ. Rec1amantul nu a exercitat, insa, calea administrativa de atac a contestatiei prevazuta de art. 205 si urm. din O.G. nr.92/2003 republicata si modificata impotriva deciziei de calcul al taxei pe pouare pentru autovehicule, motiv pentru care actiunea formulata de catre reclamant este inadmisibila. In conf. cu art. 218 alin.2 din O.G. nr.92/2003 republicata si modificata, actul care ar fi putut fi atacat la instanta de contencios administrativ competenta ar fi fost decizia prin care D. G. a F. P. a J. C. ar fi solutionat contestatia prevazuta de art. 205 si urm. din ordonanta, in cazul in care o astfel de contestatie ar fi fost formulata de catre reclamant. Deci, actul care a produs efecte juridice este decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie titlu de creanta si in baza careia reclamantul a achitat taxa pe poluare. Pentru motivele mai sus expuse, prima instanta trebuia sa respinga ca inadmisibila actiunea in contencios administrativ formulata de reclamant. Atata timp cat decizia de calcul al taxei pe poluare nu a fost desfiintata prin exercitarea caii specia le de atac a contestatiei administrative prevazute de art. 205 si urm. din O.G. nr.92/2003 republicata si modificata, institutia pârâtă nu putea fi obligata la restituirea catre reclamant a taxei pe poluare si nu poate fi vorba despre vreun refuz nejustificat din partea institutiei pârâte. Face precizarea ca, prin cererea inregistrata la institutia pârâtă, reclamantul nu a contestat decizia de calcul al taxei pe poluare ci a solicitat restituirea taxei anterior mentionate. In sensul celor de mai sus s-a pronuntat Curtea de A. T. prin D. civila nr. 3. prin care actiunea formulata de reclamantul din acel dosar a fost respinsa ca inadmisibila pentru motivul ca nu se poate pune problema restituirii taxei pe poluare pentru autovehicule atata timp cat decizia de calcul al taxei pe poluare nu a fost contestata in conformitate cu art. 205 si urm. din O.G. nr. 92/2003 in termenul prevazut de art. 207 alin. 1 din ordonanta, precum si Curtea de A. C. prin mai multe decizii (ex. D. civila nr. 1.). De asemenea, actiunea formulata de catre reclamant este inadmisibila si datorita faptului ca decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule a fost emisa de catre institutia pârâtă urmare cererii depuse decatre reclamant la institutia pârâtă prin care acesta a solicitat sa procedeze la "calcularea taxei pe poluare conform OUG 5.". Dupa cum se poate observa, prima instanta a facut abstractie totala de actele aflate la dosarul cauzei (decizia de calcul al taxei pe poluare, cererea reclamantului prin care reclamantul a solicitat institutiei pârâte sa-I calculeze taxa pe poluare) - motiv de modificare a hotararii prevazut de alt. 304 pct. 8 Cod procedura civila. De asemenea, solutia de respingere a exceptiei inadmisibilitatii actiunii s-a datorat incalcarii de catre prima instanta a prevederilor art. 205 si urm. si art. 218 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 (motiv de modificare a hotararii prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila). In al doilea rand, actiunea formulata de catre reclamant trebuia respinsa ca neintemeiata de catre prima instanta, pentru urmatoarele considerente: Asa cum a aratat mai sus, taxa pe poluare a fost stabilita de catre institutia pârâtă la cererea reclamantului prin care acesta a solicitat stabilirea taxei pe poluare, in conformitate cu O. nr. 5.. Cererea reclamnantului a fost solutionata favorabil de catre institutia pârâtă prin D. de calcul al taxei pe poluare (depusa la dosarul primei instante ). Prin urmare, in speta nu poate fi vorba despre vatamarea vreunui drept al reclamantului sau despre refuzul nejustificat al institutiei pârâte de a-I rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege. Avand in vedere faptul ca taxa pe poluare a fost stabilita la cererea reclamantului, inseamna ca la data respectiva reclamantul insusi a apreciat ca O. nr. 5012008 nu contravine normelor de drept comunitar. D. de calcul al taxei pe poluare nu a fost atacata de catre reclamant in conditiile art. 205 si urm. din O.G. nr.92/2003 republicata si modificata, astfel incat nu mai poate fi desfiintata. Deci, titlul de creanta (decizia de calcul al taxei pe poluare) prin care a fost stabilita taxa pe poluare nu a fost desfiintat prin exercitarea cailor speciale de atac, motiv pentru care actiunea in contencios administrativ nu poate fi admisa astfel cum a fost formulata, indiferent de concordanta sau neconcordanta O. nr. 5. cu prevederile art. 90 din Tratatul de I. a CE. O. nr. 5. nu este contrara normelor comunitare deoarece din modul in care este reglementata taxa pe poluare, rezulta in mod clar ca, cuantumul taxei este direct proportional cu gradul de poluare a mediului. A., din art. 6 lit. a) si b) din O. nr. 5012008 rezulta ca nivelul taxei este influentat direct de: norma de poluare, emisiile de C02 si capacitatea cilindrica a autovehiculului. Deci, cu cat poluarea adusa mediului de fiecare dintre autovehicule este mai mare cu atat si taxa pe poluare este mai mare. In sustinerea celor de mai sus, solicită instanței să observe ca din formula de calcul al taxei pe poluare rezulta ca taxa este influentata considerabil de vechimea autovehiculului si anume cu cat autovehiculul este mai vechi cu atat taxa pe poluare este mai redusa, legiuitorul tinand cont de faptul ca un autovehicul mai vechi va avea o durata de functionare mai mica si va polua mai putin mediul inconjurator. Asa cum rezulta din continutul actului normativ, scopul instituirii OUG 5. este acela al asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, iar la emiterea acestuia s-a ținut cont de necesitatea adoptării demăsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de J. a C. E. Apreciază ca, sustinerile reclamantului cum ca ar fi discriminat si ca s-ar afla intr-un dezavantaj fata de cumparatorii de autovehicule rulate cumparate din R. nu sunt reale. A., in speta nu s-a demonstrat ca este vorba despre aplicarea unor condiții diferite în tranzacții echivalente cu alte părți, prin urmare nu se poate discuta despre faptul ca reclamantul s-ar afla Într-un dezavantaj concurențial. Dispozitiile tratatelor privind Uniunea E. nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor. Asa cum a aratat mai sus, OUG nr. 5. nu contravine art. 90 din Tratatul CE, scopul acestei ordonante fiind acela al asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, iar la emiterea acestui act normativ s-a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de J. a C. E., O. nr.5. este aplicabila unor categorii de vehicule si nicidecum unor categorii de cumparatori pentru a se discuta despre discriminarea acestora. Prin D. nr.802/(...) (M.Of. nr.428/(...)), Curtea Constitutionala a respins ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de U. nr. 5., retinand faptul ca aceasta ordonanta a fost adoptata pentru punerea de acord a legislatiei nationale cu cea comunitara in situatia in care era iminenta declansarea procedurii de infrigement in fata Curtii de J. si ca taxa pe poluare este platita de catre "poluator" fiind stabilita "in functie de gradul prestabilit de poluare al vehiculului" . Solicitarea reclamantului de obligare a institutiei pârâte la plata dobanzii legale trebuia respinsa ca inadmisibila de catre prima instanta deoarece pentru acest petit nu a fost parcursa procedura prealabila prevazuta de art. 7 din Legea nr. 554/2004 intrucat prin cererea de restituire a taxei pe poluare depusa la institutia pârâtă reclamantul nu a solicitat dobanzi. De altfel, solutia de obligare a institutiei pârâte la plata catre reclamant a dobanzii legale este gresita si lipsita de temei legal deoarece institutia pârâtă nu a savarsit nici o fapta ilicita, plata taxei pe poluare a fost efectuata voluntar de catre reclamant si in conformitate cu prevederile legale în vigoare. In ceea ce priveste data de la care institutia pârâtă ar putea fi, eventual, obligata la plata de dobanzi, considera ca dobanda legala nu poate fi datorata de catre institutia pârâtă decat incepand de la data introducerii cererii de chemare in judecata. Reclamantul intimat AL-O. M. a formulat întâmpinare prin care asolicitat respingerea recursului formulat de A. F. P. a M. C.-N. si mentinerea sentintei atacate. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea le apreciază nefondate din următoarele considerente: Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive curtea rețineurmătoarele: Pârâta A. F. P. a municipiului C.-N. este cea care a încasat suma reprezentând taxa de poluare, așa cum atestă actul de la f.12, dos. fond,aspect care îi conferă calitate procesuală pasivă în cererea de obligare a sa la restituirea acesteia. Referitor la excepția inadmisibilității: Legiuitorul a statuat prin art. 7 din ORDONANȚA DE U. nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule că stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Textul art. 7 din OUG nr. 5. apare doar o normă de trimitere, astfel că nu se poate susține că în aplicarea normei de trimitere devine obligatorie parcurgerea procedurii administrativ fiscale prealabile iar în aplicarea textelor din norma considerată ca normă de drept comun nu este obligatorie parcurgerea acestei etape. CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 802 din 19 mai 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgenta a G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, in ansamblu, si, in special, a celor ale art. 11 din aceeași ordonanță de urgenta , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 23 iunie 2009 , a reținut că Art. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr. 5. nu cuprinde dispoziții de natură a duce la concluzia că instituie o nouă taxă, ci doar redefinește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, astfel cum rezultă din prevederile art. 4 și art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a G. nr. 5.. Redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică. Faptul că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și, ulterior, a fost definită drept taxă pe poluare nu poate acredita ideea că se instituie taxa pe poluare pentru trecut, câtă vreme taxa fusese deja plătită, iar art. 11 din ordonanța de urgență viza numai restituirea sumei plătite în plus față de cuantumul datorat, nu și situația în care, prin noua reglementare, cuantumul taxei s-ar fi majorat. De asemenea, nici faptul că veniturile realizate prin plata acestei taxe sunt afectate unui fond sau altul nu este un motiv de a se susține că legiuitorul a reglementat două taxe distincte din moment ce ambele reglementări normative vizează o taxă pe poluare. A., natura juridică a taxei a rămas nealterată - taxă pe poluare -, ceea ce s-a modificat a fost doar modalitatea de calcul al acesteia, și anume cuantumul ei. De altfel, cuantumul taxei a fost din nou modificat prin de urgență a G. nr. 7., reducându-l cu o treime, fapt ce nu echivalează cu concluzia că ar fi vorba de reglementarea unei alte taxe. De asemenea, se reține că textul contestat reprezintă o normă de procedură care dă posibilitatea contribuabilului care a achitat o sumă mai mare în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus, normă, care, de altfel, îi este și favorabilă. Potrivit art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate face contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Tot astfel, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 spune că "actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să fie obiectul uneijurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ jurisdicțională". Aceste prevederi nu sunt altceva decât o consacrare în plan legislativ a principiului fundamental privind "accesul liber la justiție" prevăzut de art. 21 din Constituția R. în sensul că "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime" și "nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept". În acest context, și disp. art. 7 din Legea nr. 554/2004, care instituie procedura "recursului grațios" în materie de contencios-administrativ, trebuie analizate și aplicate cu multă atenție, tocmai pentru a nu se încălca dreptul fundamental prev. de art. 21 din Constituție și care se completează cu "dreptul la un proces echitabil" prevăzut de art. 6 din Convenția E. a Drepturilor Omului. În acest sens, art. 20 din Constituție prevede fără echivoc că "dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care R. este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Dincolo însă de aceste aspecte care se referă la încălcarea unui drept sau interes legitim printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, trebuie observat că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 pentru simplul motiv că obiectul acțiunii judiciare îl constituie "refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prev. de art. 8 alin. (1) teza a II-a, din aceeași lege. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta pe care reclamantul le- ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii. În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). Art. 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din Legea 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. Referitor la fondul cauzei: Analiza trebuie efectuată, în primul rând, prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor două ordonante de urgență. A., în preambulul Ordonantei de U. nr. 2. se prevede faptul că adoptarea acesteia a fost necesară având în vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a prod ucției industriei f urnizoare, precum și măsurile de su sținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională ; - faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească , iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,, Este lipsit de echivoc faptul că intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării O. nr. 5., care potrivit enuntului din preambulul acestui act normativ urmarea initial ,, asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunăt ățirea c alității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația c omunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării demăsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de J. a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,. Schimbarea de intentie declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. A., de la necesitatea susținerii unor programe de protectie a mediului prin imbunatatirea calitatii aerului si pentru încadrarea în valorile limita prevăzute de legislatia comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. nr. 5. s-a transformat în protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate în producția de autovehicule. Intentia legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O. nr. 7. sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-si înlăturarea discriminărilor între contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării în vigoare a O. nr. 2.. Impactul negativ in plan social enuntat în preambulul ordonantei a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, insa acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al O. nr. 2., anterior analizat. Trebuie enuntat în acest context si faptul ca, desi initial taxa de poluare era datorata la prima înmatriculare a autoturismelor în R., indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second-hand, prin modificările O. nr. 5., o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. A. ,,autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în R. sau în alte state membre ale Uniunii E. în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor O rdonanței de urgență a G. nr. 5., ,. Intr-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptata de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în R., o noua dovada a intentiei clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate. Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse O. nr. 5., taxa de poluare încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de I. a C. E. A., în jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție E. a explicat care sunt conditiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele nationale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intreprodusele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne si produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale nationale se creaza o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajati sa aleaga produsele importate in vederea realizarii unui scop declarat de protejare a industriei nationale si a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala naționala contrara art. 90 trebuie înlăturata de la aplicare. In urma modificărilor aduse prin O. nr. 2. si O. nr. 7., norma interna îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. A., exista atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii E. si care se înmatriculează în R. si autoturismele second-hand deja înmatriculate în R. si mai mult, exista si o discriminare intre o anumita categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în R. si restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerintele si rigorile spatiului de libera circulatie a mărfurilor, forței de munca si capitalului. Exista desigur un raport de concurenta intre produsele importate si produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speta fie spre cele deja înmatriculate în R., fie spre cele produse în R.. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discutie si prin lansarea unei proceduri de ,,infringement,, de către C. E., la data de (...), in temeiul art. 226 din Tratatul CE. A., prin declansarea acestei proceduri, C. considera ca prevederile legislației romanești conform cărora taxa de poluare se suspendă pentru anumite autovehicule insa creste pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria națională a autovehiculelor noi. C. se refera astfel la ultima forma a taxei de poluare. C. a menționat doua aspecte care ridică semne de îndoială asupra compatibilității taxei de poluare, in ultima forma a acesteia. A., C. a motivat declanșarea procedurii de infringement pe următoarele argumente: criteriul primei înmatriculări nu este o cerința pe deplin obiectiva, deoarece nu tine seama de calitatea intrinseca a mașinilor, iar in anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de alta parte, in urma aplicării cerinței de prima înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate in perioada stabilita de legislația româneasca care intra direct pe piața mașinilor de ocazie din aceasta tara, circula fără să fie supuse acestei taxe, pe de alta parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează sa fie înregistrate în R. în aceeași perioada dar nu pentru prima data si care intra in concurenta directa cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale. Referitor la dobânda acordată: Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite,taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare. În consecință, față cele menționat anterior, în condițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., se va respinge recursul declarat și se va menține în întregime hotărârea atacată, cu motivarea precizata. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de A. F. P. A M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 2779 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C., pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). Președinte, S. Al H. Judecător, D. M. Judecător, G.-A. N. Grefier, A. B. } Red.D.M./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: A.-M. B.
← Decizia civilă nr. 1099/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2290/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|