Sentința civilă nr. 433/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...) R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 433.

Ședința publică de la 07 S. 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE S. AL H. GREFIER A. B.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C. D. în contradictoriu cu pârâta C. DE C. A J. B. N., având ca obiect litigii Curtea de C. (Legea Nr.94/1992).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat

B. E. C., cu împuternicire avocațială la dosar, în reprezentarea intereselor reclamantei, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că nu s-a depus la dosarul cauzei dovada achitări taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar aferente acțiunii formulate, precum și faptul că la data de

28 iulie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare.

Reprezentantul reclamantei depune la dosar chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru în valoare de 14 lei și timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 lei, conform dispozițiilor instanței, după care, i se comunică un exemplar din întâmpinarea formulată de pârâtă.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 137 C.pr.civ., raportat la art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin 1 lit.d, art. 3 pct.1 C.pr.civ., invocă și pune în discuție excepția necompetenței materiale a C. de A. C. în soluționarea prezentei cauze.

Reprezentantul reclamantei arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.

Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția necompetenței materiale.

C U R T E A :

Prin acțiunea înregistrată la data de 01 iunie 2011, reclamanta C. D. a solicitat instanței anularea ca nelegală și netemeinică a încheierii nr.

1/(...) emisă de pârâta C. DE C. A J. B. N. - C. de soluționarea a contestațiilor și, drept consecință, admiterea contestației pe care a formulat- o împotriva deciziei nr. 3.. Totodată, reclamanta a solicitat suspendarea executării decizie nr. 3. emisă de pârâta C. DE C. A J. B. N. în ce privesc dispozițiile de la pct. 16 C. II, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii de fond, întemeiat pe prev. art. 8. 14 și art.15 alin. 1 din Legea nr.

554/2004.

CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI a depus întâmpinare în cauză princare a solicitat respingerea ca neîntemeiată a reclamantei atât în ceea ce privește suspendarea măsurilor cât și în ceea ce privește anularea actului administrativ atacat și, pe cale de consecință, menținerea măsurilor dispuse de Curtea de C. ca temeinice și legale, argumentat de faptul că prin decizia nr. 3. s-au dispus măsuri prin care se urmărește înlăturarea unor abateri de la legalitatea și regularitatea de către entitatea verificată, care nu pot fundamenta o acțiune de suspendare, iar reclamanta nu face dovada întrunirii condițiilor prev. de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

În ședința publică din 7 septembrie 2001 Curtea, din oficiu, în temeiul art. 137 C.pr.civ., raportat la art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin 1 lit.d, art. 3 pct.1 C.pr.civ., a invocat și pus în discuție excepția necompetenței materiale a C. de A. C. în soluționarea prezentei cauze.

Deliberând asupra excepții de ordine publică instanța reține următoarele:

Prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat anularea încheierii nr. 1/(...) emisă de pârâta C. DE C. A J. B. N. - C. de soluționarea a contestațiilor și suspendarea executării deciziei nr. 3. emisă de C. de C. a J.

C.

Curtea constată că prin demersul judiciar inițiat reclamanta nu a formulat cereri cu caracter patrimonial.

Actul administrativ contestat a fost emis de C. de C. a jud. B. N. în exercitarea prerogativelor conferite de lege acestei autorități.

Această entitate are capacitate de drept administrativ având aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogative de putere publică asigurând organizarea și executarea în concret a legii.

Titularul unor competențe recunoscute de lege are libertatea de a stabili în ce fel își va exercita atribuțiile, litigiul în care particularul vătămat atacă un act administrativ în fața instanței trebuind să se poarte în contradictoriu cu emitentul actului.

Câtă vreme Camerei de C. a J. B. N. i s-a recunoscut competența și atribuția legată de posibilitatea de a emite acte administrative, entitatea care are recunoscută o astfel de capacitate administrativă are legitimare procesuală pasivă în acțiunea având ca obiect cercetarea legalității acelui act; în raport de acest criteriu, trebuie tranșat și incidentul referitor la delimitarea pe verticală a competenței instanțelor de contencios administrativ.

Regulamentul aprobat prin H. nr. 1. a P. C. de C. nu are aptitudinea de a conferi competență materială C. de A. C. în soluționarea acestei pricini.

Singurele criterii ce trebuie avute în vedere în soluționarea incidentului referitor la competența materială a C. de A. de a soluționa în primă instanță pricina sunt dispozițiile cu forță juridică superioară ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 2, 3 din C.pr.civ. precum și împrejurarea că pârâta C. de C. a județului C. - având personalitate administrativă - are capacitatea și calitatea de a sta în litigii având ca obiect cercetarea legalității actelor administrative pe care le-a emis.

Deoarece actul a cărui anulare și suspendare se solicită prin prezenta procedură nu emană de la o autoritate publică centrală Curtea nu este competentă să soluționeze pricina în primă instanță. Pentru aceste considerente , în temeiul prevederilor art. 158 C. proc. civ. raportat la art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin 1 lit.d, art. 3 pct.1 din C.pr.civ. va admite excepția necompetenței materiale a C. de A. C. invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului B. N..

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

{ F. |H O T Ă R Ă Ș T E} :

Admite excepția necompetenței materiale a C. de apel C. și în consecință, dispune declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului B.-N..

Definitivă și irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 07 septembrie 2011.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. AL H. A. B.

Red.S.A.H. Dact.H.C./4 ex./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 433/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal