Decizia civilă nr. 756/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 756/2011
Ședința 22 februarie 2011
Completul compus din: PREȘEDINTE : D. P. JUDECĂTOR : A.-I. A. JUDECĂTOR : C. I. GREFIER : V. D.
S-au luat în examinare recursurile declarate de A. F. P. A M. T. și A. F. PENTRU M., împotriva sentinței civile nr. 2863 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., cauza privind și pe intimatul I. V., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauă nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să judece recursurile în temeiul art. 3 din C.pr.civ. Prin recursul declarat de A. constată că, s-a solicitat suspendarea cauzei în temeiul art. 244 alin. 1 C.pr.civ. până la soluționarea cauzei ce se află pe rolul C. de J. a U. E., având ca obiect pronunțare unei hotărârii preliminare în cauza C - 402/09 cu privire la compatibilitatea reglementărilor naționale referitoare la taxa de poluare cu dreptul comunitar. R. cerere de suspendare formulată întrucât prevederile art. 244 alin.1 C.pr.civ. sunt aplicabile în ipoteza în care ambele cauze se află pe rolul instanțelor naționale, ori una din cauze se află pe rolul C. de J. a U. E. În baza actelor și a probelor de la dosar instanța apreciază cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 2863 din 17 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul I. V. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. T., și în consecință pârâta A. T. a fost obligată să restituie reclamantului suma de 4433 lei cu titlu de taxa de poluare nedatorata cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de (...) și până la data restituirii efective a sumei sus indicate . S-a respins cererea de acordare a dobânzilor fiscale. Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata . S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P. a M. C.-N. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M.. Chemata în garanție a fost obligată să restituie pârâtei suma de 4433 lei reprezentând taxa de poluare restituita reclamantului cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de (...) și până la data restituirii efective a sumei sus indicate . Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat în anul 2008 un autoturism care era înmatriculat anterior într-un alt stat membru al U. E.pen. In vederea înmatriculării în R. a autoturismului sus indicat, reclamanta a fost obligată să achite suma sus indicata cu titlu de taxă de poluare, taxa pe care a achitat-o la A. F. P. T. in (...). Reclamantul a solicitat restituirea acestor taxe pârâtei aceasta refuzând restituirea acestei taxe. Taxa de poluare a fost perceputa sub incidenta OUG 5. in forma modificata prin OUG 2. si OUG 7.. Ca atare legalitatea refuzului de restituire și legalitatea dreptului pretins de reclamant trebuie examinate prin prisma prevederilor OUG 5. in forma sus indicata . Analiza trebuie efectuata în primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgenta. A., în preambulul ordonanței de urgența 2. se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesara având în vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care releva o scădere importanta a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și masurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiara internaționala; faptul ca Guvernul României se preocupa de luarea masurilor care sa asigure păstrarea locurilor de munca în economia româneasca, iar la un loc de munca în industria constructoare sunt 4 locuri de munca in industria furnizoare";. Este lipsit de echivoc faptul ca intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării O. 5., care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmarea inițial „.asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de masuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de J. a C. E., având în vedere faptul ca aceste masuri trebuie adoptate in regim de urgenta, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale. Schimbarea de intenție declarata expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. A., de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule și păstrarea locurilor de munca angrenate în producția de autovehicule. Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O. 7. sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-și înlăturarea discriminărilor între contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior și ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării în vigoare a O. 2.. Impactul negativ în plan social enunțat în preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, insa acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al O. 2., anterior analizat. Trebuie enunțat în acest context si faptul ca, deși inițial taxa de poluare era datorata la prima înmatriculare a autoturismelor în R., indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificările OUG 5., o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. A. ,,autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4 a carorcapacitate cilindrica nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima data în R. sau în alte state membre ale U. E. în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plata a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilita potrivit prevederilor Ordonanței de urgența a G. nr. 5.. Intr-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptata de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse in R., o noua dovada a intenției clare de protejare a industriei interne în detrimentul produselor importate. Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse OUG 5., taxa de poluare încalcă prevederile art. 90 din T.ul de I. a C. E. A., în jurisprudența referitoare la art. 90 din T.ul CE, Curtea de Justiție E. a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie să diminueze sau să fie susceptibila sa diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne si produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala naționala contrara art. 90 trebuie inlaturata de la aplicare. In urma modificărilor aduse prin OUG 2. si OUG 7., norma interna îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibila cu art. 90 din T.ul CE. A., exista atât o discriminare intre autoturismele second- hand înmatriculate deja într-un stat membru al U. E. și care se înmatriculează în R. și autoturismele second hand deja înmatriculate în R. și mai mult, exista și o discriminare între o anumita categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în R. și restul autoturismelor noi discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca și capitalului. Exista desigur un raport de concurenta intre produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speța fie spre cele deja înmatriculate în R., fie spre cele produse în R.. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa în discutie si prin lansarea unei proceduri de ,,infringement,, de către C. E., la data de 25.06J2009, in temeiul art. 226 din T.ul CE. A., prin declansarea acestei proceduri, C. considera ca prevederile legislatiei romanesti conform cărora taxa de poluare se suspenda pentru anumite autovehicule însă creste pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria națională a autovehiculelor noi. C. se refera astfel la ultima forma a taxei de poluare. C. a menționat doua aspecte care ridica semne de îndoială asupra compatibilității taxei de poluare, în ultima forma a acesteia. A., C. a motivat declanșarea procedurii de infringement pe următoarele argumente: criteriulprimei înmatriculări nu este o cerința pe deplin obiectiva, deoarece nu tine seama de calitatea intrinsecă a mașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de alta parte, în urma aplicării cerinței de prima înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilita de legislația românească care intra direct pe piața mașinilor de ocazie din aceasta tara, circula fără să fie supuse acestei taxe, pe de alta parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în R. în aceeași perioada dar nu pentru prima data și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiate. In ceea ce privește dobânda pretinsa șsi cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamanta a solicitat acordarea dobânzii fiscale. T. a apreciat că în speță se poate acorda doar dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea paratei în condițiile dreptului comun aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speța. Ca atare în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamanta este îndreptățită la plata dobânzii legale in materie civila de la data plații taxei din speța și pana la data restituirii sale integrale. Si in aceste condiții tribunalul nu a dat altceva și a înțeles să repare același prejudiciu respectiv lipsa folosinței banilor dar in alt cuantum decât cel pretins de reclamantă. Pentru motivele sus expuse, se va respinge cererea de acordare a dobânzii fiscale. Având în vedere considerentele mai sus expuse tribunalul în baza art. 8,18 din L. 554/2004 și a prevederilor anterior menționate a obligat pârâta la restituirea taxei de poluare cu dobânda legala în materie civilă calculată de la data plății și până la restituirea efectivă. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta A. T. și chemata în garanție A. F. pentru M.. Pârâta A. T. a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii cu privire la obligare la plata dobânzii fiscale solicitate de reclamant. În motivare a arătat că taxa pe poluare în cuantum de 4.433 lei a cărei restituire a solicitat-o reclamantul a fost stabilită de A. F. P. a municipiului T. (A.) prin D. de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr.20489/(...), decizie emisă de A. ca urmare cererii exprese a reclamantului. In cuprinsul deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule comunicata reclamantului s-a prevăzut în terminis ca acest act reprezintă un titlu de creanță și constituie înștiințare de plata conform legii. De asemenea s-a mai prevăzut expres ca decizia poate fi contestata in termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit art.207 alin. l din Codul de procedura fiscala. Pe de alta parte, prin adoptarea art.7 din O. nr.50/2009 legiuitorul a urmărit să instituie o procedură specială privind contestarea taxei de poluare spre deosebire de prevederile codului fiscal privind taxa de prima înmatriculare unde nu se făcea nici o referire la modalitatea de contestare sau restituire a acestei taxei. Atâta timp cât decizia de calcul al taxei pe poluare nu a fost desființată prin exercitarea căii speciale de atac a contestației administrative prevăzută de art. 205 și urm. din O.G. nr.92/2003 republicată și modificată, recurenta nu putea fi obligată la restituirea către reclamant a taxei pe poluare și nu poate fi vorba despre vreun refuz nejustificat din partea recurentei. Conform dispozițiilor art.5 si art.7 din OUG nr.5. stabilirea, verificarea, colectarea si executarea silita, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O.G. nr.92/2003 privind Codul de proc.fiscala, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În conf. cu art. 218 alin.2 din O.G. nr. 92/2003 republicată și modificată, actul care ar fi putut fi atacat la instanța de contencios administrativ competenta ar fi fost decizia prin care D. G. a F. P. a J. C. ar fi soluționat contestația prevăzută de art. 205 și urm. din ordonanță, în cazul în care o astfel de contestație ar fi fost formulată de către reclamant. După cum se poate observa reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de legea procesual fiscala pentru a contesta în substanța legalitatea stabilirii taxei pe poluare ci, s-a mărginit să declanșeze o altă procedură administrativă de contestare a legalității taxei demarata sub forma unei cereri de restituire a taxei pe poluare înregistrată la A. T. sub nr. 19258/(...), demers prin care se contestă baza legală și actuală a stabilirii si perceperii taxei pe poluare. La cererea de restituire A. a răspuns reclamantului ca nu poate da curs cererii de restituire pe considerentul ca prevederile legale sub imperiul cărora a fost stabilită și percepută taxa nu au fost abrogate ori modificate, așa încât se menține obligativitatea plății taxei pe poluare pentru autovehicule, taxa fiind legal achitata și nu poate face obiectul unei restituiri. Deci, refuzul de restituire al taxei pe poluare manifestat de A. prin adresa nr.19492/07.04.20 10 nu poate fi calificat ca un refuz nejustificat întrucât s-a bazat pe aceea că decizia de calcul a taxei pe poluare nr.20489/(...) nu a fost desființată total sau parțial și, prin urmare nu putea fi restituita. Reclamantul a plătit voluntar taxa pe poluare supunându-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal prin intermediul deciziei administrative de stabilire și calculare a taxei. Desigur, plata acestei taxe și maniera în care a fost stabilită nu înlătură dreptul contribuabilului de a contesta taxa și implicit de a se solicita verificarea în substanța a legalității impunerii. Prin urmare, calea aleasa de reclamant ignora procedura deschisa de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel, daca s-ar valida, s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu poate fi admis. In al doilea rând, acțiunea reclamantului trebuia respinsă ca neîntemeiată de către prima instanță, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art.8 și art.10 din O. nr.5., a art.7 și art.8 din Anexa la H. nr.686/2008, ale cap.3 și cap.5 din Ordinul președintelui ANAF nr.9., precum și ale art.117 alin.l din O.G. nr.92/2003, rep., cu modificările și completările ulterioare, după efectuarea plății taxei pe poluare, la cererea contribuabilului, se restituie numai sumele reprezentând valoarea reziduala a taxei pe poluare; sumele reprezentând diferențe de taxa pe poluare rezultate în urma contestării taxei pe poluare; sumele pentru care se face dovada ca nu sunt datorate, conform legislației în vigoare. Suma solicitată de reclamant a se restitui nu se încadrează în categoriile prevăzute mai sus. Taxa pe poluare a fost perceputa sub incidenta O. nr.5. în forma modificată prin OUG nr.2. si OUG nr.7. in baza acestei forme a OUG nr.5. fiind emisă și decizia mai sus amintita. Ca atare aceasta decizie și dreptul pretins de reclamant trebuie examinate prin prisma prevederilor OUG nr.5. în forma sus indicată. A., OUG nr.5. stabilește potrivit dispozițiilor art.l, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R.. Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar apreciază ca, în speța, nu sunt încălcate dispozițiile art.25,28,30 si 90 din T.ul de instituire a C. E. întrucât din modul în care este reglementată taxa pe poluare, rezultă în mod clar că, cuantumul taxei este direct proporțional cu gradul de poluare a mediului. A., potrivit dispozițiilor enunțate mai sus, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produselor altor tari membre ale C. unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare. Or, taxa de poluare instituita de dispozițiile OUG nr.5. nu poate fi asimilata impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în R., înțeleg sa le utilizeze pe teritoriul R., contribuind astfel, la poluarea mediului. Aceasta taxa nu este perceputa doar persoanelor care doresc sa înmatriculeze si sa utilizeze in R. autoturisme second hand, importate din U. E., ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și sa utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei. Caracterul taxei prevăzut de dispozițiile OUG nr.5. ca fiind unul de poluare rezultă din dispozițiile art.l alin.2, care enumera categoria de programe si proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Taxa de poluare în cuantumul sau inițial stabilit prin OUG nr.5. este așa cum s-a arătat mai sus - o taxa ce respecta dispozițiile dreptului comunitar. A. cuantum se regăsește însă în cuantumul actual al taxei de poluare întrucât nu este vorba de doua taxe de poluare cu doua cuantumuri diferite ci de aceeași taxă a cărui cuantum s-a mărit. In acest sens sunt și prevederile art.II din OUG nr.2. care arată ca A. nr.1,2 și 3 la OUG nr.5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se modifica (deci nu se abroga) și se înlocuiesc cu anexele nr.1, 2 și 3 care fac parte integranta din prezenta ordonanță de urgență. In măsura în care reclamantul este îndreptățit la restituirea unei părți din suma achitată în temeiul reglementărilor interne el trebuie să urmeze procedura reglementată de lege pentru aceste restituiri, prezenta acțiune neavând în vedere aceasta posibilitate. Prin D. nr.802/(...), Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de U. nr. 5., reținând faptul că această ordonanță a fost adoptată pentru punerea de acord a legislației naționale cu cea comunitară în situația în care era iminentă declanșarea procedurii de infrigement în fața C. de J. și că taxa pe poluare este plătită de către "poluator" fiind stabilită "În funcție de gradul prestabilit de poluare al vehiculului". Prin cererea de chemare in judecata reclamantul a solicitat obligarea instituției noastre la plata dobânzii fiscale aferente taxei pe poluare calculate de la data achitării taxei și până în momentul restituirii efective a sumei, conform art.l24 Cod procedura fiscala, și la plata cheltuielilor de judecată. Prima instanță trebuia să aibă în vedere dispozițiile din O.G. nr.9/2000 doar dacă ar fi fost investită cu un asemenea petit. In speță, un capăt de cerere privind obligarea instituției la plata dobânzii legale în materie civilă nu a fost formulat. De asemenea, în mod greșit instanța de fond a obligat instituția la plata cheltuielilor de judecată, aceasta nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecata întrucât nu i se poate retine o culpa procesuala, chiar în condițiile admiterii cererii reclamantului. Chemata în garanție A. F. PENTRU M. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii cu respingerea acțiunii. În motivarea recursului a arătat că acțiunea este inadmisibilă motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace un act administrativ și să îndeplinească procedura prealabilă a recursului grațios, conform dispozițiilor legale, în termen de 30 de zile, fiind incidente dispozițiile art. 7 alin.l din L. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Soluția instanței este nefondată, raportat la prevederile O. nr. 9. pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule, este titlu de creanță și totodată este act administrativ fiscal, exact ca și decizia de impunere fiscală. Critică hotărârea instanței de fond sub aspectul determinării corecte a dispozițiilor din T.ul C. E. în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea prevederilor OUG nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu normele comunitare. In privința analizei taxei prin prisma art. 90 din T.ul C. E. acesta prevede statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs o taxă în exces față de un produs autohton. Având în vedere cele de mai sus, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anumit model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la articolul din T. citat mai sus și la jurisprudența C. de J. a C. E., astfel încât taxarea autovehiculelor se impune a fi analizat: în lumina unor principii generale de drept comunitar, precum transparenta, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracterul adecvat si proporțional sau poluatorul plătește. Conform dispozițiilor cuprinse în art. 1 din OUC nr. 5. sunt stabilite coordonatele pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. . în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Actualul act normativ este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unor valori reale de piață și care, în plus, pot fi contestate de contribuabil dacă autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila fixă. Tot în privința comparației cu autovehicule deja existente în parcul auto național, Curtea E. de J. s-a pronunțat că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale, deoarece art.90 din T.ul C. E. nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. Prin urmare, OUC; nr. 5. (varianta în vigoare la momentul achitării taxei de către reclamant) respectă exigențele ele compatibilitate cu art. 9U parag. 1 din T.ul C. E. A., după cum se poate constata, determinarea taxei pe poluare se realizează conform art. 6 pe baza unor criterii obiective, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în A nexa nr. 4. Cota fixă de reducere prevăzută în anexa 4 este stabilită în funcție de vechimea autovehiculului, de rulajul mediu anual, de starea tehnică și nivelul de dotare al autovehiculului. Cât privește capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale, consideră soluția instanței de fond ca fiind nelegală. În mod total neîntemeiat, instanța a dispus obligarea la plata către reclamant a dobânzii legale, aferente sumei reprezentând taxa pe poluare. A. au prevederile O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora: În aplicarea acestor prevederi s-a emis Ordinul ministrului finanțelor nr. 1899/2004 privind Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal. Conform acestor reglementari, restituirea către contribuabil se efectuează în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării cererii acestuia, prin urmare, nu se cuvine plata daunelor începând cu data plății, așa cum a hotărât instanța fondului. Arată că suma aferentă taxei pe poluare este virată în contul chematei în garanție de către organul fiscal care calculează și încasează taxa în temeiul legii, aceasta nefăcând nicio operațiune legată de acestea. A. F. pentru M. nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, astfel încât nu poate fi obligată la plata unei dobânzi legale. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor art. 304 și 3041 C. pr. civ., Curtea reține următoarele: 1. Contenciosul administrativ fiscal a fost definit în literatura juridică drept o specie a contenciosului administrativ desemnând ansamblul căilor de atac împotriva actelor de impunere prin care se solicită diminuarea sau anularea impozitelor, taxelor, a contribuțiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalităților și altor sume constatate și aplicate de către organele fiscale centrale și locale, abilitate potrivit legii să efectueze acte de control sau de impunere, care se soluționează după o procedură specială de către organe administrative și /sau instanțe judecătorești. Obiectul acțiunii în cazul contenciosului administrativ este reprezentat de orice act administrativ de autoritate adoptat sau emis cu nesocotirea prevederilor legii pe când în cazul contenciosului administrativ fiscal obiectul acțiunii este un act de autoritate cu caracter special denumit generic act administrativ fiscal definit de art 41 C pr fiscală . Curtea E. a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate . Legiuitorul a statuat prin art. 7 din O. DE U. nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule că stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Textul art. 7 din OUG nr. 5. apare doar o normă de trimitere, astfel că nu se poate susține că în aplicarea normei de trimitere devine obligatorie parcurgerea procedurii administrativ fiscale prealabile iar în aplicarea textelor din norma considerată ca normă de drept comun nu este obligatorie parcurgerea acestei etape. CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 802 din 19 mai 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgenta a G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, in ansamblu, si, in special, a celor ale art. 11 din aceeași ordonanță de urgenta , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 23 iunie 2009 , a reținut că Art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5. nu cuprinde dispoziții de natură a duce la concluzia că instituie o nouă taxă, ci doar redefinește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, astfel cum rezultă din prevederile art. 4 și art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5.. Redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică. Faptul că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și, ulterior, a fost definită drept taxă pe poluare nu poate acredita ideea că se instituie taxa pe poluare pentru trecut, câtă vreme taxa fusese deja plătită, iar art. 11 din ordonanța de urgență viza numai restituirea sumei plătite în plus față de cuantumul datorat, nu și situația în care, prin noua reglementare, cuantumul taxei s-ar fi majorat. De asemenea, nici faptul că veniturile realizate prin plata acestei taxe sunt afectate unui fond sau altul nu este un motiv de a se susține că legiuitorul a reglementat două taxe distincte din moment ce ambele reglementări normative vizează o taxă pe poluare. A., natura juridică a taxei a rămas nealterată - taxă pe poluare -, ceea ce s-a modificat a fost doar modalitatea de calcul al acesteia, și anume cuantumul ei. De altfel, cuantumul taxei a fost din nou modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7., reducându-l cu o treime, fapt ce nu echivalează cu concluzia că ar fi vorba de reglementarea unei alte taxe. De asemenea, se reține că textul contestat reprezintă o normă de procedură care dă posibilitatea contribuabilului care a achitat o sumă mai mare în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus, normă, care, de altfel, îi este și favorabilă. Potrivit art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate face contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Tot astfel, art. 6 alin. (2) din L. nr. 554/2004 spune că "actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să fie obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ jurisdicțională". A.e prevederi nu sunt altceva decât o consacrare în plan legislativ a principiului fundamental privind "accesul liber la justiție" prevăzut de art. 21 din Constituția R. în sensul că "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime" și "nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept". În acest context, și disp. art. 7 din L. nr. 554/2004, care instituie procedura "recursului grațios" în materie de contencios-administrativ, trebuie analizate și aplicate cu multă atenție, tocmai pentru a nu se încălca dreptul fundamental prev. de art. 21 din Constituție și care se completează cu "dreptul la un proces echitabil" prevăzut de art. 6 din Convenția E. a Drepturilor Omului. În acest sens, art. 20 din Constituție prevede fără echivoc că "dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care R. este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Dincolo însă de aceste aspecte care se referă la încălcarea unui drept sau interes legitim printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, trebuie observat că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) din L. nr. 544/2004 pentru simplul motiv că obiectul acțiunii judiciare îl constituie "refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prev. de art. 8 alin. (1) teza a II-a, din aceeași lege. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii. În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). Art. 8 al. 1 din L. nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din L. 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. 2. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discuție si prin lansarea unei proceduri de infringement de către C. E., la data de (...), in temeiul art. 226 din T.ul CE. Trebuie avute în vedere o serie de circumstanțe care grefează prezenta acțiune de contencios fiscal, circumstanțe care vizează atât instabilitatea legislativă cât și lipsa, până la un moment dat, a unei practici unitare la nivelul instanțelor de judecată cu privire la soluționarea unor astfel de litigii. Prin modificările aduse acestui OG 5. de Ordonanța de Urgență ale G. nr. 208/(...) și 7. se introduc, începând cu data de (...), elemente de discriminare în sensul că anumite categorii de autovehicule sunt exceptate în perioada (...)-(...) de la plata taxei pe poluare, se măresc taxele de poluare pe criteriul datei înmatriculării, iar scutirea operează și ea pe acest criteriu. La data de (...), C. comunică autorităților române declanșarea etapei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor ( cauza 2009/2002 - compatibilitatea legislației românești care vizează taxarea autovehiculelor second-hand în R. cu art. 90 din T.ul C. E. ). Comunicatul de presă al C. din (...) semnala: „conform legislației românești în vigoare din februarie 2009, autovehiculele din categoria E.4 cu o capacitate cilindrică de cel mult 2000 cmc sunt scutite de plata pe poluare în R. dacă se înmatriculează pentru prima dată în orice stat din UE în perioada (...)-(...). Aceeași legislație prevede dublarea nivelului taxelor aplicabile altor autovehicule care fac obiectul acestei taxe. C. sprijină măsurile politice care urmăresc promovarea mașinilor mai puțin poluante. În calitate de gardian al tratatelor însă, C. trebuie să se asigure că aceste măsuri sunt compatibile cu dreptul comunitar . Din acest punct de vedere, modul în care este formulată legislația românească pare a avea un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi. În conformitate cu jurisprudența constantă a C. de J. E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. În opinia comisiei, <<criteriul primei înmatriculări>> nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor.,, Rezultă așadar că o poziție fermă a C. E. cu privire la modificările legislative în materia taxei de poluare a fost exprimată doar la (...), prin declanșarea etapei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor ( cauza 2009/2002 ). Curtea apreciază că acesta este momentul de la care contribuabilii aveau o perspectivă clară asupra neconformității taxei de poluare cu dreptul comunitar. Nu în ultimul rând, trebuie avute în vedere soluțiile constante de respingere a contestațiilor contribuabililor, pronunțate de către organele administrativ-fiscale în privința cererilor de restituire a taxelor de primă înmatriculare/poluare. Prin Hotararea din 4 mai 2000 în cauza R. împotriva R., Curtea E. de J. a statuat: Conform art. 13: "Oricare persoana ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta conventie au fost incalcate are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale." Interpretand art. 13 in lumina propriei jurisprudente, Curtea a stabilit ca art. 13 solicita ca in fiecare tara sa existe un mecanism care sa permita persoanei remedierea in plan national a oricarei incalcari a unui drept consacrat in conventie. Aceasta dispozitie solicita deci o cale interna de atac in fata unei "autoritati nationale competente" care sa examineze orice cerere intemeiata pe dispozitiile conventiei, dar care sa ofere si reparatia adecvata, chiar daca statele contractante se bucura de o anume marja de apreciere in ceea ce priveste modalitatea de a se conforma obligatiilor impuse de aceasta dispozitie. Calea de atac la care art. 13 face referire trebuie sa fie "efectiva" atat din punct de vedere al reglementarii, cat si al rezultatului practic (Hotararea Wille impotriva Liechtenstein [GC]m nr. 28396/95, alin. 75, CEDO 1999-III). "Autoritatea" la care se refera art. 13 nu trebuie sa fie neaparat o instanta de judecata. Totuși atribuțiile si garanțiile procesuale oferite de o astfel de autoritate prezintă o deosebită importanță pentru a determina caracterul efectiv al caii de atac oferite (Hotărârea Klass si alții mai sus citata, pag. 30, alin. 67). În această privință, în speță, se pot ridica suspiciuni cu privire la o eventuală încălcare a art. 13 din CEDO în condițiile în care intimata AFP T. nu a demonstrat ca o astfel de cale de atac - plângerea prealabilă - ar fi fost efectivă. Toate aceste considerente au condus Curtea la concluzia că sancțiunea inadmisibilității acțiunii nu îi poate fi aplicată reclamantului, impunându-se așadar soluționarea cauzei pe fond. 3. Referitor la fondul cauzei, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală în parte pentru următoarele considerente: Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Cum R. este stat membru al U. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Este cunoscut faptul că din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.5.. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din T.ul de instituire a C. E. prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton. Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul ci prin raportare la art. 90 din T. precum și la jurisprudența C. de J. a C. E. Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unorprincipii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește. Curtea E. de J. a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că Statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. (A se vedea Deciziile C. de J. a C. E. în cauzele 112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, par. 12; C. C-132/88 C. C. E. c. Republicii Elene, par. 17). De asemenea, Curtea de Justiție a C. E. a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea D. C. de J. a C. E. în C. conexate C-290/05 si 333-05 Mos Nădasdi si Ilona Nemeth, par. 52.) S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența C. de J. a C. E. Jurispudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporata într-un autovehicul național similar (A se vedea D. C. de J. a C. E. în C. C-3. N. T., par. 20). Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 TCE nu este menit sa împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau sa schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, D. C. de J. a C. E. în C. conexate C-290/05 si 333-05 Ăkos Nădasdi si Hona Nemeth, par. 49). S-a concluzionat astfel că dacă autovehiculele deja existente în parcul auto național nu sunt și ele supuse noii taxe nu reprezintă o discriminare sub aspectul dreptului european. Pornind de la aceste principii generale de drept comunitar se impune a stabili dacă adoptarea OUG nr.5. este conformă cu T.ul precum și cu jurisprudența C. de J. a C. E. Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 5., ordonanța de urgență stabilește cadrullegal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită încontinuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Așa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de J. a C. E. Rezultă așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din U. E. în scopul reînmatriculării lor în R.. Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin OG 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din T.ul Constitutiv al C. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prineliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. În acest context organele fiscale din R. au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. A. fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția R., republicată și L. nr. 157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E.. Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.C.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976). Pentru toate aceste considerente se poate susține că în mod corect tribunalul a constatat întemeiată acțiunea reclamantului. 4. Cât privește modalitatea de soluționare a cererii privind acordarea dobânzii legale, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a statuat că aceasta se datorează de la data plății sumei a cărei restituire s-a dispus în temeiul art.3 alin.3 din OG nr.9/2000 și art.1084 raportat la art.1082 C. astfel că recursul reclamantului din această perspectivă este nefondat. În consecință, Curtea cu majoritate de voturi respinge recursurile declarate de A. T. și chemata în garanție A. PENTRU A.E MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E : Cu majoritate de voturi: R. recursurile declarate de pârâta A. T. și chemata în garanție A. împotriva sentinței civile nr. 2863 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 22 februarie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTOR P. D. C. I. GREFIER V. D. JUDECĂTOR A. A. I. Cu opinia separată în sensul admiterii recursurilor declarate de A. F. P. a municipiului T. si A. F. pentru M. si modificării sentinței recurate in sensul respingerii cererii de chemare in judecata ca inadmisibilă pentru neindeplinirea procedurii prealabile de contestare a actului administrativ fiscal. Irevocabila. Pronuntata in sedinta publica azi (...). Motivarea opiniei separate: Prin recursul formulat recurenta reiterează excepția de inadmisibilitate a acțiunii promovate de reclamantă, excepție invocată și în fața primei instanțe. Din această perspectivă, Curtea reține că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la această excepție deși este pe deplin întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: A., recurenta pârâtă a învederat că reclamantul nu a înțeles să exercite calea procedurală prevăzută de legea procesual fiscală pentru a-și putea realiza eficace dreptul alegat. Altfel spus, acesta nu a urmat procedura administrativ prealabilă a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare reglementate la art. 205 și urm. C. Curtea reține că legea aplicabilă raportului juridic legat de înmatricularea autovehiculului este aceea sub imperiul căreia s-a cerut efectuarea operațiunii de înmatriculare și nu a aceleia sub care a fost efectuată achiziția intracomunitară. Așa fiind, în cauză se poate reține că analiza compatibilității normei legale interne care stabilește obligația de a plăti taxa specială de primă înmatriculare cu normele comunitare primare trebuie făcută prin prisma mediului normativ de la epoca efectuării operațiunii de primă înmatriculare când particularului i se impune obligația de a plăti o astfel de taxă în cuantumul și cu procedura prevăzută de legea care guvernează tempus regit actum raportul fiscal. Raportul de drept administrativ fiscal s-a născut sub imperiul OUG nr. 5., mai precis prin plata sumei de 4.433 lei cu titlu de taxă de poluare prin chitanța seria TS5 nr. 6004208 din 5 mai 2009 (f. 9 dosar fond). Cuantumul și obligația plății acestei taxe au fost stabilite printr-o decizie de impunere emisă în baza dispozițiilor art. 7 din OUG 5., act administrativ fiscal pe care reclamantul l-a cunoscut cel mai târziu la momentul achitării taxei, (...). Așa cum rezultă din economia dispozițiilor art. 5 și art. 7 din O. nr. 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. De altfel, în cuprinsul deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule comunicată reclamantului s-a prevăzut in terminis că acest act reprezintă un titlu de creanță și constituie înștiințare de plată conform legii. De asemenea, s-a mai prevăzut expres că decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 1 din Codul de procedură fiscală. Curtea observă că reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de legea procesual fiscală pentru a contesta în substanță legalitatea stabilirii taxei de poluare ci s-a mărginit să declanșeze o altă procedură administrativă decontestare a legalității taxei demarată sub forma unei cereri de restituire a taxei de poluare înregistrată la autoritatea fiscală pârâtă la data de 1 aprilie 2010 sub nr. 19258, demers prin care se contestă practic baza legală și factuală a stabilirii și perceperii taxei de poluare, însă cu depășirea celor 30 de zile, termen în care se putea formula contestație împotriva actului administrativ fiscal. Chiar dacă am da acestei ,,cereri,, calificarea juridică corectă de contestație împotriva deciziei de impunere prin care a fost stabilită și calculată taxa de poluare, termenul de 30 de zile în care trebuia realizat acest demers a fost depășit la momentul ieșirii din pasivitate a reclamantului. La această cerere autoritatea fiscală prin actul nr. 19492 din 7 aprilie 2010 răspunde că nu se poate da curs cererii de restituire pe considerentul că taxa este legal achitată și nu poate face obiectul unei restituiri conform art. 117 din O.G. nr. 92/2003 (f. 13 dosar fond). Curtea observă în opinie separată că la cererea de restituire înregistrată de reclamant în faza administrativă practic autoritatea fiscală era pusă în situația de a analiza legalitatea și temeinicia deciziei de stabilire a taxei de poluare, altfel spus aceasta ar fi fost în situația de a încălca dispozițiile art. 207 și urm. din Codul de procedură fiscală care conferă autoritatea de a statua asupra contestației în materie administrativă organului de soluționare prevăzut anume de lege. În fapt, Curtea constată că reclamantul a disimulat demersul său de a pune în discuție legalitatea stabilirii și încasării taxei de poluare prin prisma apelării la procedura administrativă de drept comun, ignorând faptul că pentru a se statua asupra acestui conflict există norme procesuale speciale clare, accesibile, previzibile și predictibile, compatibile cu exigențele de calitate a unei legi așa cum rezultă din jurisprudența instanței europene de contencios al drepturilor omului (în special cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, cauza R. împotriva R.). Nu este fondată astfel teza de la care pleacă reclamantul și pe care pare a o împărtăși și instanța de fond, respectiv aceea conform căreia contenciosul general este singura procedură prevăzută de lege prin care se poate aduce în discuție refuzul nejustificat de restituire a taxei și că doar acest cadru oferă posibilitatea antamării compatibilității normei pertinente interne cu cea comunitară europeană incidentă în această materie. Dimpotrivă, Curtea observă că reclamanta a plătit voluntar taxa de poluare supunându-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal prin intermediul deciziei administrative de stabilire și calculare a taxei. Desigur, plata acestei taxe și maniera în care a fost stabilită nu înlătură dreptul contribuabilului de a contesta taxa și implicit de a se solicita verificarea în substanță a legalității impunerii, însă cu respectarea termenelor și a căilor procedurale reglementate pentru această ipoteză. Prin urmare, calea aleasă de reclamant ignoră procedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel, dacă s-ar valida, s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Ar însemna ca în speță, validând demersul reclamantului, să îl repunem pe acesta în termenul procedural de 30 de zile prevăzut la art. 207 C., ceea ce evident iarăși nu poate fi admis. Nu poate fi acceptată nici ideea conform căreia decizia de calcul a taxei de poluare nu ar întruni exigențele și trăsăturile actului administrativ fiscal în sensul prevăzut la art. 41 din Codul de procedură fiscală. Natura juridică a acestui act este surprinsă de însuși legiuitor în conținutul art. 7 din OUG nr. 5. și a fost determinată de inițierea și desfășurarea procedurii de infrigement demarată de C. E. cu privire la taxa deprimă înmatriculare în cursul căreia una dintre criticile adresate statului a fost aceea că taxa inițială nu este stabilită pe baza unui act administrativ de impunere care mai apoi să poată fi contestat în concret și efectiv de către contribuabil. În concluzie, independent de compatibilitatea taxei cu dreptul c omunitar, ca princi piu de drept proces ual fiscal, o taxă tr ebuie apreciată ca f iind legal datorată a tât timp cât actul ad ministrativ fiscal în baza căruia a fost s tabilită, impusă și achitată nu a fost atacat și anulat. Restituirea unei taxenu se poate dispune independent de anularea actului administrativ fiscal în baza căruia a fost achitată. Atât timp cât actul administrativ fiscal este în vigoare, taxa este considerată datorată. Având în vedere că acest motiv este decisiv în economia rezolvării recursului pârâtei în opinie separată, Curtea este dispensată să mai analizeze și celelalte motive invocate pe calea recursului. A. fiind, examinând în ansamblu actele și lucrările dosarului, Curtea reține că demersul reclamantei nu poate fi validat din punct de vedere procedural, încât motivul de recurs invocat de recurenta pârâtă se vădește a fi fondat, instanța de fond pronunțând o sentință supusă modificării date fiind dispozițiile art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 corelate cu prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ. Așadar, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, în opinie separată va fi admis recursul declarat de A. F. P. a municipiului T. și va fi modificată în parte sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă. Pe cale de consecinta, deoarece parata nu a a cazut in pretentii va fi respinsa si cererea de chemare in garantie, a carei modalitate de solutionarea depindea pe deplin de modul de solutionare a cererii de chemare in judecata principala. Judecător cu opinie separată, A. A. I.
| ← Sentința civilă nr. 285/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4093/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
