Decizia civilă nr. 87/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Decizii și sentințe contencios/fiscal - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 87/2011

Ședința publică de la 13 I. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE Ana M. T.

Judecător R.-R. D.

Judecător L. U.

Grefier M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. F. P. A L. B., împotriva sentinței civile nr. 1., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul R. C., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimat, avocat M. A., cu delegație la dosar, lipsă fiind recurenta.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 159^{1 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.}

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1858 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul R. C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a loc. B. și în consecință:

A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 15321 lei cu titlu de taxa de prima înmatriculare nedatorata cu dobânda legala in materie civila calculata de la data de (...) și pana la data restituirii efective a sumei sus indicate.

A fost obligată pârâta sa plătească reclamantului suma de 3093,3 lei cheltuieli de judecata.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Hummer autoturism care era înmatriculat într-un alt stat membru al U. E. din anul 2008 (f.9,10,13).In vederea înmatriculării în R. a autoturismului sus indicat , reclamantul a fost obligat să achite suma de 15.321 lei cu titlu de taxă de prima înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la A. F. P. a B. (f.11).Considerând nelegală perceperea acestei taxe in intregime , s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită parata necomunicindu-i un raspuns (f.6-8) .

Taxa de prima înmatriculare a fost perceputa in baza prevederilor art. 241 ind.1 si urm C.fiscal. Ca atare tribunalul a analizat compatibilitatea dispozițiilor art. 214 ind. 1 Cod fiscal cu dreptul comunitar.

Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale U. E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.

Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din T. C. E.(art. 110 TFUE), aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de J. a C. E., care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.

T. a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin L. nr. 3. sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea L. nr. 3. prin OUG nr. 1., a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în R. a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. T. observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în R., fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R., după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al U. E. și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în R., astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din T. C. E.

Este real că în lipsa unei armonizări la nivelul U. E. statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.

Constatându-se că taxa de prima înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din T. C. E. și că, începând cu data de

1 ianuarie 2007, dată la care R. a aderat la U. E. reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei A. F. P. a mun.Campia Turzii de a dispune restituirea acesteia.

In ce priveste retinerea acestei taxe cu titlu de taxa de poluare o asemenea retinere este ilegala .Astfel la data inmatricularii autoturismului erau in vigoare dispozitiile mai sus mentionate din Codul fiscal ce reglementau taxa de prima inmatriculare. Asadar taxa din speta a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite Ca atare nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .

Instanța a reținut, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.

Totodata restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.

În ceea ce privește dobânda pretinsa și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobanzii legale. T. a apreciat ca in speta se poate acordadoar dobinda legala intrucit perceperea taxei din speta cu incalcarea prevederilor dreptului comunitar reprezinta o fapta ilicita ce atrage raspunderea paratei in conditiile dreptului comun aceasta fiind obligata sa repare intreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodata pusa in intarziere inca de la data savarsirii faptei ilicite adica de la data incasarii sumei din speta. Ca atare in temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este indreptatit la plata dobanzii legale in materie civila de la data platii taxei din speta si pana la data restituirii sale integrale. Și în aceste conditii tribunalul nu a dat altceva si a inteles sa repare acelasi prejudiciu respectiv lipsa folosintei banilor dar in alt cuantum decit cel pretins de reclamant .

Având în vedere considerentele mai sus expuse în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din L. nr. 554/2004, tribunalul a admis în parte cererea reclamantului fata de AFP B. și a obligat-o pe această pârâtă la plata sumelor sus indicate .

În baza art. 274 C.pr.civ tribunalul a obligat pârâta aflata in culpa procesuala sa plătească reclamantului suma de 3039,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata constând în taxa de timbru, timbru judiciar și onorar avocat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. A C. B.solicitând modificarea hotărârii în temeiul prevederilor art.304 pct.8 și 9

C.pr.civ., în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamantă

și înlăturarea instituției la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că prin sentința civila nr. 1858/(...) instanța de fond a admis acțiunea reclamantului în contradictoriu cu A. F. P. a C. B. și a obligat instituția să restituie acestuia suma de 15.321 lei, reprezentând taxă auto de primă înmatriculare și suma de

3093,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Apreciază hotărârea instanței ca fiind netemeinică și nelegală din următoarele considerente:

În primul rând, în mod nelegal T. s-a pronunțat asupra interpretării dispozițiilor art. 90 din T. instituind Comunitatea E., întrucât singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție C..

În al doilea rând, T. s-a pronunțat asupra neconcordanței între prevederile art. 214¹-214^{3 din L. nr. 57112003 și cele ale tratatelor europene invocate, în special cu art. 90 din T. C. E. Competența de a constata aceste încălcări revine Curții Constituționale conform principiului constituțional reglementat la art. 20(2) "dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale .... ".}

Fiind vorba despre un principiu constituțional, orice lege sau ordonanță, sau prevederi ale acestora care nu sunt în acord cu legea fundamentală trebuie constatate ca atare de către Curtea C. în temeiul art. 145 din Constitutie.

Pe fondul cauzei, sentința este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Reclamantul a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în temeiul unor dispoziții legale în vigoare, respectiv în baza prevederilor art. 214¹-214^{3 din L. nr. 5. privind Codul fiscal, coroborate cu prevederile art. 31¹-}

31^{2 din H.G. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a L. nr. 5..}

D. art. 214^{1 și următoarele din L. nr. 5. privind Codul fiscal nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate.}

În lipsa unei armonizări la nivelul U. E. în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelurile acestora.

Este binecunoscut faptul că art. 90 din T. C.E, reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul U. E.

Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.

În speță, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule nu s-a aplicat exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale U.E, ci s-a aplicat tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în R., indiferent de proveniența lor geografică sau națională, respectiv s-a aplicat și autoturismelor noi provenite din alte state membre ale U.E., autoturismelor noi și second-hand provenite din alte state care nu sunt membre ale U.E., precum și, cel mai important, autoturismelor noi din producția națională a României.

Această taxă s-a achitat inclusiv pentru autoturismele și autovehiculele noi din producția națională a României, respectiv pentru mărcile Dacia,

Daewoo, Aro, precum și pentru orice alte mărci de autoturisme și autovehicule comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, supuse înmatriculării și fabricate în R., criteriul unic fiind ca aceste autoturisme și autovehicule să se afle la prima înmatriculare în R..

Ca urmare, instituirea criteriului „rimei înmatriculări în R."; conferă taxei speciale un caracter de maximă generalitate care nu depinde în nici un fel de proveniența geografică sau națională a acestor autoturisme și autovehicule, situație în care nu se poate vorbi în nici un caz de încălcarea vreunui principiu fundamental înscris în tratatele europene și comunitare și nici de încălcarea art. 90 din T. CE, nefiind vorba despre o măsură protecționistă sau dediscriminare negativă a autovehiculelor provenite din alte state membre, atlate la prima înmatriculare în R., în comparație cu autovehiculele provenite din R., aflate în aceeași situație de primă înmatriculare în R..

Precizează că, nici chiar Comisia E. nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări, ci doar a modului de determinare a taxei.

Menționează că 16 state membre ale U. E. practică în prezent o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor, printre care Grecia,

D.emarca, Spania, Olanda, Ungaria, Cipru, etc. Mai mult, se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de înmatriculare, în prezent fiind în discuție la nivelul C. E. un proiect de directivă în acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.

Solicită instanței ca, în soluționarea prezentei cauze, să țină cont de faptul că de la data de 1 iulie 2008 a intrat în vigoare OUG nr.5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.

Conform art. 11 din OUG nr. 5. "Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007- 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".

Începând cu data de 1 iulie 2008 au intrat în vigoare și normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență și, prin urmare, cererile contribuabililor vor putea fi soluționate numai după această dată.

Solicitarea reclamantei de obligare a institutiei noastre la plata dobanzii legale este netemeinica și nelegala deoarece instituția pârâtă nu a săvârșit nicio fapta ilicita, plata taxei de prima inmatriculare a fost efectuata voluntar de catre rec1amanta și în conformitate cu prevederile legale in vigoare.

Pentru considerentele mai sus expuse, solicită să se admită recursul așa cum a fost formulat și motivat.

În drept, a invocat prevederile art. 304 pct.8 și 9, art 304^{1 Cod proc.civiIă, precum și pe cele ale actelor normative la care am făcut referire în text.}

Legal citat, intimatul reclamant nu a depus la dosar întâmpinare așa cum avea obligația conform art. 308 alin. 2 C.pr.civ.

Analizând recursul formulate din prisma motivelor invocate, Curtea le-aapreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.

1. Prima critică vizează împrejurarea că în mod nelegal instanța de fond s-a pronunțat asupra interpretării dispozițiilor art. 90 din T. instituind Comunitatea E., întrucât singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție C..

Lăsând la o parte lipsa de actualizare informativă a instituțiilor U. E., în special ca urmare a modificărilor aduse de T. de la L. din 2007, în vigoare de la

1 decembrie 2009, Curtea urmează să rețină că potrivit dreptului U. Curtea de

J. a U. E. (CJUE) asigură interpretarea dreptului în întreg arealul U..

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJUE că art. 90 din T., actual art. 110 din T. privind funcționarea U. E. (TFUE) produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja (a se vedea în acest sens CJUE, hotărârea din 3 aprilie 1968 pronunțată în cauza nr.

28/67, Molkerei-Zentrale Westfalen/Lippe GmbH contre Hauptzollamt

Paderborn).

Așa fiind, judecătorul național, ca prim judecător al U., are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor T.elor să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de acestea să fie deplin și efectiv protejate.

Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din T. s-a decis în cauza conexată

Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Cum R. este stat membru al U. E. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația U. cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul U. nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului U. înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate față de U. asumate de R. ca stat membru.

Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ui în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ui de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de T. cât și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).

2. Cât privește critica privind stabilirea neconcordanței între prevederile art. 214¹-214^{3 din L. nr. 5. privind Codul fiscal și norma prevăzută la art. 90 din T., Curtea reține că instanța de fond are competența de a consta o atare neconformitate, având în vedere principiile efectului direct al normei comunitare cu caracter obligatoriu față de dreptul intern și principiul efectului util al normei comunitare.}

Pe de altă parte, instanța de fond a procedat corect și legal și din perspectiva faptului că în conținutul art. 148 alin. 4 din Constituția României nu se prevede expres că instanța de contencios constituțional din R. ar avea competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei U. față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de J. în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa. Așa cum s-a arătat mai sus această decizie adefinit misiunea judecătorului național când se confrunta cu problema contrarietății între un act național și o dispoziție comunitara, indicând că "orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicata orice dispoziție eventual contrară legii naționale".

Această formula semnifică faptul că judecătorul național trebuie sa lase neaplicată orice dispoziție a dreptului național, fie că este vorba de un act normativ sau un act individual. În plus, această decizie a demonstrat cu claritate că pentru a atinge acest rezultat, judecătorul național este abilitat dacă este necesar sa nu aplice regulile naționale care limitează eventual competența sa.

Prin urmare, judecătorul național este învestit cu capacitatea și competența de a da el însuși efect util normei comunitare fără a apela la legiuitor pentru a abroga norma internă contrară ori la alte autorități, cum ar fi, bunăoară, Curtea Constituțională pentru a tranșa această chestiune.

De altfel, a afirma că instanța de contencios constituțional poate tranșa conflictul între dispozițiile art. 90 parag. 1 din T. și o normă internă de drept

(infraconstituțională) cu trimitere la dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție înseamnă pe de o parte a aplica acest text constituțional dincolo de marginile sale (protejarea și protecția drepturilor omului) și, totodată, a se ocoli nepermis atribuțiile cu care este dotată Curtea Constituțională atât de L. fundamentală cât și de L. nr. 4..

Astfel, Curtea Constituțională nu poate hotărî, între altele, decât asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, excepția de neconstituționalitate putând fi ridicată și direct de Avocatul Poporului. D. art. 148 din Constituție nu pot fi invocate pentru a alega competența Curții Constituționale pentru a tranșa conflictul între T. și norma internă de drept. T. remarcat faptul că în speță nu se pune problema neconformității Constituției cu T.ui ci a neconformității legii infraconstituționale cu T.. Și este așa deoarece Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra conținutului art. 148 din L. fundamentală în Decizia nr. 148/2003 unde a constat practic conformitatea normelor constituționale interne cu normele T.ui, iar în cauză s-a tranșat un conflict între T. și o lege internă care a fost aplicată particularului. Acest din urmă conflict este supus spre analiză și judecată exclusiv judecătorului judiciar și nu a celui constituțional, așa cum s-a arătat pe larg mai sus.

De altfel, recurenta nici nu a invocat, în calitate de parte în proces, neconstituționalitatea dispozițiilor din L. material fiscală cu vreo prevedere din

Constituție pentru a se declanșa mecanismul prevăzut la art. 29 din L. nr. 4..

3. Pe fond, Curtea reține că în cauza de față tribunalul a reținut corect și legal aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 din TFUE (ex. art. 90 din T. de instituire a C. E.

Conform prevederilor art. 110 parag 1 din TFUE : „Nici un stat membru nu poate să impună, în mod direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare";.

Astfel, pentru a aprecia asupra incidenței acestui text în privința taxei speciale de înmatriculare, astfel cum a fost aceasta reglementată în legislația națională, Curtea a considerat că se impune mai întâi analiza jurisprudenței Curții de J. a U. E. în cauze privind reglementări similare ale altor state membre (cauza C-345/93 Nunes Tadeu, cauza C-393/98 Gomes Valente, cauza C-101/00 Tulliasiamies și Antti Siilin, cauza C-313/05 Brzezinski și cauzele conexate C-290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Németh Ilona).

Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie și, prin urmare interzisă la impunere în statele membre, în sensul art. 90 parag.1 din T., s-a decis, între altele, în cauzele conexate C-

290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Németh Ilona unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât această taxă:

- este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentruprima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru

- valoarea acesteia, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a aceleiași taxe, încorporată în valoarea de piață a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Curtea reține că taxa specială de înmatriculare reglementată de legislația națională, a fost calculată, în speță, potrivit art. 214^{1 alin. 3 din L. nr. 5. privind Codul fiscal (în vigoare la momentul de referință), în raport de capacitatea cilindrică a vehiculului, de norma de poluare și de vârsta autovehiculului, adică în raport de criterii obiective, similare, spre pildă, celor prevăzute de legislația ungară examinată de C. în cauzele conexate C-290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Németh Ilona).}

Pentru a verifica compatibilitatea reglementării naționale în materie cu prevederile art. 90 alin. 1 din T., prin prisma mai sus citatei jurisprudențe a C., trebuie, în concret, să se compare valoarea întreagă a taxei cu valoarea reziduală a aceleiași taxe după trecerea unei perioade de depreciere a autovehiculului.

Or, la o simplă comparație se poate observa că taxa de primă înmatriculare, astfel cum este stabilită potrivit legislației române, nu doar că nu descrește odată cu deprecierea ei în timp, ci ea crește direct proporțional cu aceasta, ceea ce o face nevalabilă în toate situațiile ipotetice posibile.

Este real că motivul de nevaliditate este nerespectarea art. 110 din TFUE (ex. art. 90 alin. 1 din T. CE), iar jurisprudența C. arată că taxa este invalidă doar în măsura în care excede taxa reziduală încorporată în valoarea de piață a autovehiculelor second hand similare deja înmatriculate în statul membru respectiv.

Cu toate acestea, în lipsa unor repere oferite de legiuitorul român, în lipsa unor criterii sau modalități legale, previzibile, de determinare a măsurii deprecierii reale a autovehiculelor în perioada de timp ce constituie vechimea sa, Curtea apreciază că instanța de fond în mod cu totul întemeiat a procedat la anularea întregii taxe percepută reclamantului.

4. Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 5., Curtea reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6..

Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 214¹-art.214^{3 C.fisc.), norme care deși sunt invocate cupregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din T..}

Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie

2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului U. este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70).

Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de

1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .

Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de O. nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.

Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de O. nr. 5. dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.

A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie

2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.

Împrejurarea că la nivelul U. E. s-a decis inițial că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor O. nr. 5. nu este contrară T.ui nu are nici o influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile T.ui.

Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea

și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.

5. În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate până la data plății, Curtea reține următoarele:

Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.

Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.

Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.

Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.

Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.

Dintr-un alt unghi de vedere, nu se poate afirma că recurenta pârâtă nu a săvârșit nici un fapt ilicit care să nu antreneze răspunderea sa civilă față de terțul prejudiciat (contribuabil) de vreme ce s-a reținut mai sus că prin condiționarea înmatriculării de plata taxei speciale de înmatriculare l-a pus pe contribuabil în situația de a nu avea nicio altă opțiune decât aceea de a face plata taxei și asta tocmai pentru ca acesta să poată utiliza legal (să pună în circulație) autovehiculul respectiv conform cu destinația economică și tehnică a acestuia la adăpost de încălcarea altor dispoziții legale (dispozițiile legii penale care sancționează penal fapta de a pune în circulație un autovehicul neînmatriculat).

Împrejurarea că reclamantul a ales să facă plata voluntar supunându-se astfel legislației interne nu-i poate fi imputată acestuia și drept urmare exonerată de la plata dobânzilor legale penalizatoare.

Așa fiind, cum motivele de recurs invocate nu au fost găsite întemeiate, sentința pronunțată în cauză fiind legală și temeinică în totalitate, văzând șidispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ., în referire la art. 20 din L. nr.

554/2004, recursul urmează a fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. F. P. B., împotriva sentinței civile nr.

1858/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 ianuarie 2011.

{ F. |

PREȘEDINTE,

ANA M. T.

JUDECĂTOR,

R.-R. D.

JUDECĂTOR,

L. U.

GREFIER, M. T.

}

Red.L.U./Dact.S.M

2 ex./(...).

Jud.fond.A.A.M.

← Decizia civilă nr. 3284/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția...		Decizia civilă nr. 5194/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... →

Decizia civilă nr. 87/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 87/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal